Politică
Invazie de candidați
• Biroul Electoral Județean a stabilit, luni, 28 octombrie, rămânerea definitivă a candidaturilor pentru Alegerile Parlamentare ce vor avea loc pe 1 decembrie • în Județul Brăila sunt 22 de partide politice înscrise atât la Camera Deputaților, cât și la Senat, iar la Cameră se mai adaugă un candidat independent, în total peste 150 de candidați • interesant este că pe multe dintre listele cu care s-au înscris partidele cunoscute se regăsesc mulți nominalizați de la Centru pe locuri considerate eligibile • și pe vremuri, pe listele partidelor importante din Brăila (PSD, PNL, PD) au candidat și chiar au ajuns în Parlament persoane influente din București, unii (prof. univ. dr. Daniela Bartoș) fiind foarte aproape de brăileni • nu același lucru se poate spune despre parlamentarii PRM sau ultimii parlamentari de la AUR, partid care și în acest an propune candidați și mai controversați sau, mai nou, SOS România care merge doar pe outsideri la Camera Deputaților
Mulți nominalizați de la Centru la Brăila pe listele partidelor la Alegerile Parlamentare, ce vor avea loc în acest an pe 1 decembrie. Repetând un scenariu din anii 1990, de această dată, foarte multe partide cunoscute au preferat să impună diverse personaje în vârful listelor pentru Camera Deputaților și Senat, pe locuri considerate eligibile, fără a mai lăsa organizațiile locale să își promoveze oamenii proprii. Schema a fost deseori folosită la Alegerile pentru Parlamentul României la Brăila, context în care putem să ne amintim de Laurențiu Ulici (PAR), George Șerban (PD), Cezar Ioan Corîci (PNL), Diana Tușa (PNL), prof. dr. Daniela Bartoș (PSD), Alin Teodorescu (PSD), Alexandru Nazare (PDL). Și pe vremuri au fost persoane care n-au dat pe la Brăila nici măcar în campania electorală – Smaranda Ionescu (PRM) – dar și în legislatura care se încheie brăilenii nu i-au văzut în carne și oase pe deputatul Ciprian Ciubuc sau senatorul Andrei Hangan (AUR), ambii veniți din Republica Moldova. Noroc cu noi că-i mai întrebam de sănătate, altminteri 4 ani ar fi fost liniște deplină. O dată nu au venit să organizeze în Brăila o conferință de presă!
Rețeta se repetă anul acesta în curtea AUR Brăila, însuși George Simion venind cu listele-n dinți, unde pe locul 2 la Camera Deputaților se află o anume Mirela-Daniela Irindea. Potrivit psnews.ro, deși a ocupat locul 35 pe lista partidului la Alegerile Europarlamentare, Irindea a oferit la vremea respectivă un împrumut de 2,3 milioane lei partidului condus de George Simion. Suma uriașă a fost împrumutată de această Irindea de la niște persoane fizice (!). Respectiva este o femeie de afaceri, aproape necunoscută în spațiul public, care conduce două SRL-uri, după cum relatează aceeași sursă. Dar cireașa de pe tort vine abia la Senat, unde AUR Brăila a decis să ofere poziția 1 prof. univ. dr. Radu Baltasiu. Acesta este profesor al Facultății de Sociologie din București, considerat destul de controversat în rândul studenților din pricina opiniilor sale cel puțin ciudate, după cum punctează pressone.ro.
Nici partidul Dianei Șoșoacă, SOS România, filiala Brăila, nu a făcut excepție, astfel că la Camera Deputaților, pe primele două poziții se află Andra-Claudia Constantinescu și Alexandr Chiriac, din București, după cum ne-a confirmat prof. dr. Ionel Ștefan Alexandru, președintele organizației județene a ”șoșocarilor”.
Anul acesta această strategie este regăsită din nou la PNL Brăila, după 16 ani (la alegerile generale din 2008 a candidat Diana Tușa) unde pe prima poziție la Senat se află Marian Străchinescu, om de afaceri și cunoscut jucător de poker profesionist.
Candidații de la Cameră
Cert este că alegerile din decembrie se anunță unele cel puțin interesante. Biroul Electoral de Circumscripție Județeană Nr. 9, Brăila a încheiat pe 28 octombrie procesul-verbal (nr. 123) pentru constatarea rămânerii definitive a candidaturilor pentru alegerea Senatului și Camerei Deputaților din anul 2024.
În total, discutăm despre 22 de partide politice înscrise atât la Camera Deputaților, cât și la Senat în Județul Brăila. De asemenea, la Cameră, se mai adaugă un candidat independent, Mirela-Laura Iusein, care locuiește în București, dar este din Brăila. Individa care a candidat și la locale din partea partidului PUSL a fost prinsă cu probleme la liste. Foarte ciudat cum a strâns semnături mult mai multe de data aceasta, pentru că n-am văzut niciun voluntar, NIMIC, pe străzile Brăilei.
Revenind, în ordinea publicării în procesul-verbal încheiat de BEJ Brăila, vă prezentăm listele complete ale partidelor înscrise la Camera Deputaților.
România Socialistă: Neculai Fătu, Lucian Baltă, Niță Avram, Lili Leonte, Ilie Panait, Lucian Roșu, Răducu Gîndac; Alianța pentru Unirea Românilor (AUR): Florin-Eugen Cîrligea, Mirela-Daniela Irindea, Viorel Botea, Florin-George Gavrilă, Mihaela Lazăr, Lucian-Cătălin Condei; Partidul Național Liberal (PNL): Alexandru Popa, Marius-Iulian Mitescu, Dan Căpățînă, Cici-Mihaela Bolovan, Alexandru-Vlăduț Bașno, Nicoleta Ivașcu și Eugen-Claudiu Chiru; Uniunea Democrată Maghiară din România (UDMR): Akos Bogos, Erzsebet Bara, Iosif-Norbert Orth, Boglarka Merlas-Șipos, Erica Balog, Edmond Gati, Mark-Mihaly Meszaros; Dreptate și Respect în Europa pentru Toți: Oana-Ionela Chiriloiu și Marius-Iulian Bejenariu; Partidul Reînnoim Proiectul European al României: Valentin-Sorin Răileanu, Anonia Marișescu; Partidul Ecologist Român: Ionel Iordache, Marinela Prisecăruță; Candidat independent: Mirela-Laura Iusein (brăileancă la origini, aceasta este mutată în București de mulți ani, iar la Alegerile Locale a candidat pentru fotoliul de primar din partea Partidului Umanist Social Liberal PUSL); Forța Dreptei: Antoneta Ioniță, Marian Vernescu, Ionuț Ion, Cosmin-Aurelian Ochiroși, Manuela Dumitru, Dănuț Ardeleanu, Fănel Turcu; Partidul România în Acțiune: Răzvan-Andrei Colțea;
Partidul Verde: Petre-Bogdan Botea, Silviana Agapie, Gheorghiță-Ciprian Ghinea, Zoea Doru, Virgil Petrache, Marius-Eugen Lupu, Neculai Ioniță; Partidul Social Democrat (PSD): Doinița Ciocan, Florin Mircea, Vasilică Priceputu, Fănel-George Chiriță, Raluca-Teodora Culea, Cristiana Voineag, Răzvan Popescu; Patrioții Poporului Român: Mihai Chirilă, Dumitru Zburlea, Cristinel Mladin, Florică Branovici, Alina-Elena Nane, Ancuța Serghei, Dorin Furtună; Partidul Noua Românie: Adrian-Constantin Vîrvărescu; Alianța Național Creștină: Gabriela Andrei; Uniunea Salvați România (USR): Ionuț-Cătălin Stancu, Paul-Adrian Nica, Violeta Sîrbu, Ionuț-Bogdan Manea, Nicolae Irimia, Fănel Udrea; Alternativa pentru Demnitate Națională: Constantin Telegan, Eduard Ungureanu, Lăcrămioara Armeni, Gheorghe Serafinceanu, Elisabeta Dranga; Sănătate Educație Natură Sustenabilitate: Mihail-Raul Vasile; Partidul Național Conservator Român: Ionuț-Valentin Andrei, Andi-Mircea Sîrbu, Valentin Porumb, Iulian-Valentin Munteanu, Simona-Steliana Crăciun, Corneliu-Florin Crăciun; Partidul SOS România: Andra-Claudia Constantinescu, Alexandr Chiriac, Emanuela-Cristina Zahari, Marian Gheorghe,Crăciun Vlad, Dragoș Rădulescu, Ștefania-Viorica Alexandru; Partidul Social Democrat Independent: George Turiac, Mariana-Aurora Dobre, Paul-Dănuț Sandu, Cătălina-Georgiana Anghel, Valentin-Claudiu Lupu, Sorin-Iulian Ene, Marian-Ciprian Vasile; Partidul Social Democrat Unit: Răzvan-Mihai Nicolau, Daniel Ionescu, Laura-Nicoleta Buliga, Ionela-Florentina Bratu; Partidul Oamenilor Tineri: Mircea Cioclei. Rezultă un total de 102 candidați!
Candidații de la Senatul României
Și la Senat, în Județul Brăila, au rămas definitive candidaturile a 22 de partide politice, aceleași care au depus candidaturi și la Cameră. Astfel, România Socialistă a venit cu următorii candiadți: Olimpia Gugiu-Fătu, Ion Mărgineanu, Marcela-Liliana Bocăneală, Ilie Mulcică; AUR cu: Radu Baltasiu, Daniela-Elena Rădulescu, Virginia Koler, Stănel Lungu; PNL: Marian Străchinescu, Dănuț Lungu, Camelia Ifrim, Marian Sîrbu; UDMR: Ștefan Bertici, Hunor-Jeno Andras, Ilona-Gyingyi Gal, Andrea-Szilvia Kranowszky-Nagy; Dreptate și Respect în Europa pentru Toți: Radu Dragomir; Partidul Reînnoim Proiectul European al României: Anamaria Micu; Partidul Ecologist Român: Cătălin Dumitrache;
Forța Dreptei: Liliana Niță, Marian-Dacian Popa, Iuliana-Cristina Huluba, Marius-Andrei Lăcătuș; Partidul Verde: Gheorghe Lupu, Ioana Iorga, Viorel Ioniță; PSD: Sorin Moise, Adrian-Marius Rîndunică, Dan-Andrei Vărzaru, Mirela-Andreea Marcu. Partidul Noua Românie: Laviniu Roman; Alianța Național Creștină: Valentin Berechet, Alexandra-Maria Popescu; USR: Mihai-Gabriel Crețan, Mariana Constantinescu; Patrioții Poporului Român: Dumitru Grosu, Laura-Daniela Ursachi, Mariana Ichim, Ana-Maria Jarcu. Alternativa pentru Demnitate Națională: Timotei Matei, Rodica Băjan, Elisabeth-Joan Middleton; Sănătate Educație Natură Sustenabilitate: Dumitru Enciu; Partidul Național Conservator Român: Marian Simion, Alexandra Avram, Corneliu-Marian Manolescu; Partidul România în Acțiune: Iulian-Adrian Mihăilă;
Partidul SOS România: Dorin-Silviu Petrea, Carmen-Petronela Ionel, Vasilică Radu, Adriana Nazîru; Partidul Social Democrat Independent: Cătălin-Dan Murea, Dan Petrescu, Elena-Mirabela Vlădescu, Ionela Iacob; Partidul Social Democrat Unit: Doina Diana Stan; Partidul Oamenilor Tineri: Iulian-Laurențiu Spiridon. În total, 57 de candidați.
Brăileni marginalizați
În cazul PNL Brăila, locul 1 la Senat, ocupat acum de Marian Străchinescu, potrivit unor surse politice, ar cam fi fost promis înainte consilierului județean Alexandru Bucălău, secretarul executiv al organizației județene conduse de deputatul Alexandru Popa. Cât de bine i-a picat sau nu lui Bucălău rămâne de văzut pe viitor. Surse demne de încredere ne-au declarat că lui Bucălău nu i-a luat nimeni locul, ci a picat în dizgrația conducerii locale a PNL. De asemenea, tensiuni au apărut și în tabăra AUR Brăila, unde Marian Simion, candidat la președinția Consiliului Județean Brăila la Alegerile Locale din 9 iunie, care a obținut un mandat de consilier județean, a refuzat inexplicabil să își depună jurământul de credință la momentul formării noului mini-Parlament județean. Acesta a demisionat deodată din AUR și după cum reiese din hotărârea BEJ Brăila, a decis să candideze la Senat, în fruntea listei Partidului Național Conservator Român.
Contactat de redactorii ”Obiectiv – Vocea Brăilei” și întrebat despre acest aspect și dacă Marian Simion s-a supărat pentru că a fost dat la o parte de la o eventuală candidatură la Senat, președintele AUR Brăila, omul de afaceri Florin Cîrligea, nu a dorit să comenteze prea mult subiectul.
”Este decizia lui. Să fie sănătos! Îi urăm succes. Nu am nimic de comentat. Nici de rău, nici de bine. Este decizia lui și atât!”, a declarat Cîrligea.
Acesta ne-a confirmat totodată că locul 1 de la Senat, i-a fost rezervat prof. univ. dr. Radu Baltasiu. Totuși, de Mirela-Daniela Irindea, Cîrligea ne-a transmis că ar avea oarece legături cu Brăila.
”Ea are origini din Brăila. Mama ei este din Jugureanu, dar într-adevăr este mutată la București. A făcut facultatea acolo. Este mutată cu părinții, cu tot. Dar a copilărit aici pe la noi, pe la Jugureanu”, a mai spus Cîrligea.
De asemenea, președintele SOS România Brăila, prof. dr. Ionel Ștefan Alexandru ne-a confirmat că primii doi de pe lista de la Cameră sunt propuși de la Centru, însă cu precizarea că la Senat lista este deschisă de brăileanul Silviu-Dorin Petrea și că restul candidaților sunt localnici.
”Așa cum știți, fac parte din Biroul Executiv Național, în calitate de vicepreședinte. Am avut o ședință în care am stabilit candidații. Eu nu am mai vrut să candidez pentru că aveam fie locul 1 la Cameră, fie locul 1 la Senat, dar m-am săturat de Parlament. Astfel, prima pe listă, la Cameră, este o fată foarte tânără de 30 de ani, din tineretul SOS. Este din București. S-a implicat acolo în campanie și doamna președintă a spus că este bună să candideze la Brăila. Este economist de profesie și inspector fiscal la ANAF București. Cel de pe locul 2 (n.r. – Alexandr Chiriac) la Cameră este din Ilfov și este tot din partea tineretului SOS. În rest, toți sunt din Brăila. Iar în legătură cu Silviu-Petrea Dorin, el a venit din toamnă la noi. S-a implicat foarte mult și a dorit să candideze. Așa s-a stabilit lista”, ne-a explicat Alexandru.
Reamintim că, potrivit hotărârii Guvernului pe 1 noiembrie începe campania electorală pentru Alegerile Parlamentare, iar acestea vor avea loc pe 1 decembrie.
Politică
Proiectul ”preț mai mic la combustibili pentru agricultori” al lui Popa, încă nu a apărut la Comisia de Agricultură
* asta ne-au transmis surse politice legat de acest subiect și informația potrivit căreia proiectul anunțat de președintele PNL Brăila, deputatul Alexandru Popa, care vizează ca fermierii să beneficieze de un preț redus la combustibili, încă nu ajunsese la Comisia de Agricultură a Camerei, până ieri, ne-a fost confirmată de Ionel Ciunt, președintele acestei entități * contactat de redactorii ”Obiectiv – Vocea Brăilei”, Popa a afirmat că el s-a ținut de cuvânt și a depus proiectul în data de 9 noiembrie, așa cum a anunțat, dar nu direct la Comisie, ci la grupul Parlamentar al PNL, pentru a trece prin comisia juridică și a primi o formă adecvată * Parlamentarul a afirmat că proiectul va ajunge astăzi sau cel târziu luni și la Comisia de Agricultură
Proiectul de lege care propune un preț mai mic la combustibili pentru fermierii români, așteptat la Comisia de Agricultură.
Așa cum am precizat într-o altă ediție a cotidianului ”Obiectiv – Vocea Brăilei”, președintele Partidului Național Liberal Brăila, deputatul Alexandru Popa, a anunțat la finele săptămânii trecute că dorește să inițieze un proiect prin care fermierii ar putea obține un preț mai bun la combustibili.
Pe scurt, Popa are în plan motorină scutită de TVA și accize direct la pompă pentru agricultori. Așa cum am informat la vremea respectivă, în cadrul unei conferințe de presă susținută la sediul PNL Brăila, Popa a afirmat că are de gând să depună acest proiect, luni, 9 noiembrie, în cadrul Comisiei de Agricultură a Parlamentului.Contactat de redactorii ”Obiectiv – Vocea Brăilei” la începutul săptămânii, Popa a precizat că urma să ajungă la Parlament și să depună proiectul.
Interesant este că zilele trecute, surse politice ne-au semnalat că la Comisia de Agricultură a Camerei Deputaților încă nu ajunsese proiectul ”trâmbițat” de liberal. Ulterior, informația a fost confirmată pe adresa redacției ziarului de către Ionel Ciunt, președintele Comisiei de Agricultură.
Contactat din nou în acest context, Alexandru Popa a afirmat că nu a mințit ci chiar a depus proiectul, doar că procedura este una mai complicată. Mai precis, acesta ne-a transmis că înainte de a ajunge la Comisie proiectul trebuie să treacă prin filtrele grupului PNL, astfel că a fost depus luni și în prezent se află în analiză la comisia juridică a grupului.
”Procedura este următoarea: proiectul se depune întâi la noi, în comisia de specialitate internă, serviciul juridic al grupului parlamentar. Teoretic, trebuia să ajungă a doua zi (n.r. – la Comisia de Agricultură), dar probabil că nu a ajuns. Întâi se verifică legalitatea la noi la grup. Așa pleacă de aici. Deci proiectul este depus la noi la grup, se dă aviz de legalitate, i se dă o formă juridică, pentru că eu am făcut proiectul strict ca un inginer agronom.
Abia atunci când are forma juridică și este totul corect din acest punct de vedere, ajunge la Comisie. Acesta este fluxul. Nu pot să merg eu să o depun direct la Comisie. Trece prin grupul nostru și abia apoi ajunge la Comisie.
Dacă nu a ajuns, probabil că se va întâmpla mâine (n.r. – vineri) sau zilele următoare. Oricum, a fost înregistrat la noi la grup și pot oricând să solicit numărul de înregistrare și să vi-l pun la dispoziție. Dar cei de la grup le adună și le duc la comisii. Nu duc câte un proiect, duc mai multe”, a declarat Popa.
Ulterior, Alexandru Popa a revenit cu un apel telefonic pentru a ne informa că a discutat cu reprezentații grupului parlamentar din care face parte și ne-a transmis că i s-a confirmat că proiectul încă se află la serviciul juridic al grupului parlamentar PNL și că va fi depus la Comisie, cel mai probabil vineri, în a doua parte a zilei, cel târziu luni.
”Repet, aceasta este procedura. Eu l-am depus în forma brută și acum trece prin compartimentul juridic care îi dă o formă corectă din punct de vedere juridic”, a mai adăugat Popa.
Ce propune deputatul
În cadrul conferinței de presă în care a anunțat că are în plan să depună acest proiect, Popa a declarat că acesta: ”(…) privește, în primul rând, agricultorii din județul Brăila și nu numai. (…) Am scos din contabilitate. Știți destul de bine că înainte de a fi politician am avut o activitate foarte intensă în domeniul agriculturii.
M-am uitat: motorina, la ultima factură, a fost achiziționată cu 10,5 lei. Dând TVA-ul la o parte, care reprezintă 1,82 lei per litru, plus subvenția APIA, care pe ultimul trimestru a fost de 2,67 lei, ajungem la un preț de 6 lei pe litru. Sunt sume care vin din TVA, cât și din subvenția pe litru pe care o primim de la Uniunea Europeană și de la statul român – pentru că și acesta are o parte pe care o plătește în decontarea subvenției pe care o primim prin APIA (n.r. – Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură) pentru fiecare litru de motorină.
Această măsură nu va avea un impact bugetar, pentru că 99% din fermieri sunt plătitori de TVA. Depun cereri de rambursare de TVA, dar TVA-ul îl primesc undeva la 5-6 luni de zile după efectuarea controlului, acolo unde se efectuează controlul. Cei care sunt buni-platnici și nu mai sunt băgați în control după ultimele normative primite de la Ministerul Finanțelor. În momentul în care un fermier poate să-și achiziționeze motorina cu 6 lei, statul român nu pierde nimic”, a explicat parlamentarul, cu mențiunea că economia de 4 lei/litru poate fi folosită pentru alte activități în producția agricolă.
La vremea respectivă, întrebat despre propunerea liberalului, senatorul PSD Brăila, Sorin Moise a precizat că ideea a spus-o prima dată actualul ministru al Agriculturii Florin-Ionuț Barbu (PSD), în timpul audierilor dinaintea învestirii Guvernului Luca Niculescu, astfel că aceasta pare ”împrumutată” de Popa, mai ales că a fost prezent la acel eveniment.
Chiar și așa, Moise a punctat că ar susține orice inițiativă benefică pentru fermieri, dar doar dacă proiectul este unul fundamentat, avizat de miniștrii de resort și nu bazat pe declarații populiste.
Politică
Preț mai mic la combustibili pentru agricultori
• președintele PNL Brăila, deputatul Alexandru Popa, a declarat săptămâna trecută că va depune luni, 9 noiembrie, în Parlament, la Comisia de Agricultură, un proiect prin care fermierii să beneficieze de un preț redus la combustibili • mai precis, Popa are în plan scutirea de TVA și accize direct la pompă pentru fermieri • deputatul a dorit să sublinieze că propunerea sa nu ar avea un impact negativ pentru bugetul statului român • întrebat dacă ar susține o astfel de inițiativă legislativă, senatorul PSD Brăila Sorin Moise, fermier la rându-i, a precizat că ideea ar fi spus-o prima dată actualul ministru al Agriculturii Florin-Ionuț Barbu (PSD), în timpul audierilor dinaintea învestirii Guvernului Luca Niculescu, dar că va susține orice proiect care vine în sprijinul agricultorilor • deputatul-fermier Vasilică Priceputu (PSD) nu a oferit niciun punct de vedere
Președintele Partidului Național Liberal Brăila, deputatul Alexandru Popa, a ieșit recent ”la rampă” pentru a anunța un proiect de lege pe care dorește să îl inițieze, de pe urma căruia fermierii ar putea obține un preț mai mic la combustibili.
În cadrul unei conferințe de presă susținută săptămâna trecută la sediul PNL Brăila, Popa a vorbit despre propunerea sa, cu mențiunea că are de gând să depună proiectul la începutul acestei săptămâni, mai precis luni, 9 noiembrie, în cadrul Comisiei de Agricultură a Parlamentului. Pe scurt, Popa are în plan motorină scutită de TVA și accize direct la pompă pentru agricultori.
Proiectul, potrivit lui Popa: ”(…) privește, în primul rând, agricultorii din județul Brăila și nu numai. Luni, voi depune un proiect în Camera Deputaților, un proiect la Comisia de Agricultură, prin care fermierii vor fi scutiți din momentul achiziției motorinei, de acciză și de subvenții (n.r. – contactat de redactorii ”Obiectiv – Vocea Brăilei” în data de 9 noiembrie, Popa a precizat că urma să depună proiectul până în ora 16.00).
Știți destul de bine că înainte de a fi politician am avut o activitate foarte intensă în domeniul agriculturii. M-am uitat în contabilitate: motorina, la ultima factură, a fost achiziționată cu 10,5 lei. Dând TVA-ul la o parte, care reprezintă 1,82 lei per litru, plus subvenția APIA, care pe ultimul trimestru a fost de 2,67 lei, ajungem la un preț de 6 lei pe litru. Sunt sume care vin din TVA, cât și din subvenția pe litru pe care o primim de la Uniunea Europeană și de la statul român – pentru că și acesta are o parte pe care o plătește în decontarea subvenției pe care o primim prin APIA (n.r. – Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură) pentru fiecare litru de motorină.
Această măsură nu va avea un impact bugetar, pentru că 99% din fermieri sunt plătitori de TVA. Depun cereri de rambursare de TVA, dar TVA-ul îl primesc undeva la 5-6 luni de zile după efectuarea controlului, acolo unde se efectuează controlul. Cei care sunt buni-platnici nu mai sunt băgați în control după ultimele normative primite de la Ministerul Finanțelor. În momentul în care un fermier poate să-și achiziționeze motorina cu 6 lei, statul român nu pierde nimic”, a explicat parlamentarul.
Economia ar putea merge în investiții ale agricultorilor
În plus, sursa citată a mai adăugat că economia de 4 lei/litru poate fi folosită pentru alte activități în producția agricolă. După cum a mai punctat Popa, cu excepția ultimului an agricol, în istoria recentă, fermierii din județul Brăila nu au reușit să facă profit sau să aibă o producție mulțumitoare, astfel că lucrurile s-ar putea regla prin măsura pe care o propune.
”Astfel, cei 4 lei sunt investiți în alte lucruri, cum ar fi inputurile (semințe, îngrășăminte etc n.red.). În momentul în care cumperi inputurile cash, reușești să ai un discount mult mai mare, reușești să nu mai mergi să iei linii de credite. Sunt multe lucruri care se pot acoperi. Repet, impactul bugetar pentru statul român este zero. Doar în limita cotelor pe care le-am primit de la APIA, și aici mă gândesc la cereale. Avem 78 litri pe hectar, în fiecare an, care sunt subvenționați de Uniunea Europeană și de statul român.
La oleaginoase tot 78 l, iar la legume avem 148 litri pe hectar. Achiziția motorinei cu 6 lei, repet – poate spun a 3-a, a 4-a oară-, nu are impact bugetar, dar ajută foarte mult fermierul român. Pentru că, la acest moment, achiziția motorinei și achiziția îngrășămintelor devine una dintre cele mai costisitoare pentru un fermier. La un hectar înființat, până la momentul recoltării, consumul este între 80 și 100 litri – depinde de tehnologia pe care o folosești. Cu 4 lei sunt 300 – 350 litri, pe care, oricum îi iei, dar nu-i mai aștepți de la statul român. Cu lunile. Uneori cu anii”, a conchis Popa.
Sorin Moise: «Orice măsură care vine în sprijinul fermierilor români va fi susținută de mine. Dar măsură concretă și nu populism!»

Contactat de redactorii ”Obiectiv – Vocea Brăilei” în legătură cu anunțul făcut de Popa, senatorul PSD Brăila Sorin Moise, a precizat că ideea pare împrumutată de la actualul ministru al Agriculturii Florin-Ionuț Barbu (PSD), care ar fi atins subiectul în timpul audierilor din Parlament, la momentul formării Guvernului Luca Niculescu, audieri la care a participat și Alexandru Popa.
”Am auzit această idee la audierile ministrului PSD al Agriculturii, Florin Barbu, unde a participat și domnul deputat Popa. Probabil de acolo a împrumutat ideea. Deci este cumva o idee copiată. Nu știu dacă au avut discuții împreună, ca domnul deputat Popa să depună acest proiect de lege sau nu.
Din câte cunosc, inițiativa ar trebui să vină, cel mai probabil, și ca o ordonanță de urgență sau ca hotărâre de Guvern. De asemenea, este interesant de văzut dacă a avut discuții cu ministrul de Finanțe (n.r. – Alexandru Nazare). Am prea puține date ca să știu ce a stat la baza deciziei domnului Popa. Dacă are deja niște discuții purtate cu ministrul de Finanțe, în acest sens și are ok-ul ministrului pentru a face această propunere legislativă, e foarte bine. Adică ar fi un lucru bun dacă s-ar întâmpla.
Domnul deputat, dacă a avut discuții cu ministrul de Finanțe, ar putea să ne spună dacă are «ok-ul» ministrului de Finanțe pentru acest PLx. Și care este punctul de vedere al ministrului. Pentru că fiind vorba despre acciză și TVA trebuie să aibă punct de vedere de la Ministerul de Finanțe”, a declarat Moise.
Întrebat dacă ar susține acest proiect în condițiile în care întrunește condițiile amintite, Sorin Moise a afirmat că ar susține orice proiect în sprijinul agricultorilor, dar dacă este ceva concret și nu praf în ochii electoratului.
”Sigur că aș susține proiectul. Orice măsură care vine în sprijinul fermierilor români va fi susținută de mine! Dar măsură concretă și nu populism!”, a mai afirmat senatorul.
Tot pe acest subiect am încercat să obținem un punct de vedere și de la deputatul PSD Brăila Vasilică Priceputu, la rându-i fermier, însă parlamentarul nu ne-a transmis nimic până la acest moment.






















