Social Media

Infracțiuni

Închisoare pentru individul care a fost la un pas de a-și ucide concubina

• recent, magistrații Tribunalului Brăila l-au condamnat pe inculpatul B. Alexandru-Florentin la o pedeapsă de 6 ani şi 5 luni închisoare, pentru tentativă la omor în modalitatea violenţei în familie • drogat și băut, tânărul de 23 de ani și-a strâns concubina de gât, în noaptea de 22 spre 23 martie, anul trecut, după ce a lovit-o cu bâta, pumnii și picioarele, în locuința din cartierul Islaz • agresiunea s-a produs chiar în prezența copilașului de numai 2 ani, iar vecinii au dat alarma și intervenția polițiștilor i-a salvat viața victimei de doar 19 ani • soluția nu este definitivă

Actualizat:
Timp de citire: 5 minute
Închisoare pentru individul care a fost la un pas de a-și ucide concubina

Individul de 23 de ani care, pe fondul consumului de droguri și alcool, și-a lovit concubina, cu pumnii, picioarele și o bară metalică, apoi a strâns-o de gât, chiar în prezența copilașului de numai doi ani, și-a primit pedeapsa. La data de 18 decembrie 2025, magistrații Tribunalului Brăila l-au condamnat pe inculpatul B. Alexandru-Florentin la 6 ani şi 5 luni închisoare, pentru tentativă la omor în modalitatea violenţei în familie.

Tânărul a comis fapta în noaptea de 22 spre 23 martie 2025, în locuința din cartierul Islaz. Doar intervenția polițiștilor, în urma apelurilor venite de la vecini, i-a salvat viața victimei de doar 19 ani. Agresorul a fost arestat și a rămas în spatele gratiilor. Inculpatul a formulat apel, iar decizia finală se va lua la Curtea de Apel Galați, termenul de soluționare fiind stabilit pentru data de 5 martie.

Soluția Tribunalului Brăila: ”Condamnă pe inculpatul B. Alexandru-Florentin la pedeapsa principală de 6 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de tentativă la omor în modalitatea violenţei în familie (la data de 23.03.2025). Anulează suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 1 an şi 3 luni închisoare stabilită prin sentinţa din 26.05.2025 a Judecătoriei Brăila. Contopeşte pedeapsa aplicată prin prezenta hotărâre cu pedeapsa de 1 an şi 3 luni închisoare, urmând ca inculpatul B. Alexandru-Florentin să execute pedeapsa cea mai grea de 6 ani închisoare la care se adaugă un spor de 5 luni, în total urmând ca inculpatul să execute o pedeapsă de 6 ani şi 5 luni închisoare. Aplică pedeapsa complementară a interzicerii drepturilor.

Deduce din pedeapsa aplicată reţinerea de 24 de ore și perioada executată în arest preventiv de la data de 29.03.2025 la zi. Menţine măsura arestării preventive luată faţăde inculpatul B. Alexandru-Florentin. Dispune confiscarea specială a următoarelor bunuri folosite la comiterea infracţiunii, aflate la camera de corpuri delicte a Tribunalului Brăila: – bară metalică cu lungimea totală de 130 cm; – polonic metalic; – cuţit de bucătărie, cu lungimea totală de 21 cm. Dispune luarea măsurii de siguranţă a obligării la tratament medical faţă de inculpat. Obligă inculpatul la plata către parte civilă C. M. E. a sumei de 1.000 euro cu titlu de daune morale; plata către Serviciul de Ambulanţă Judeţean Brăila a sumei de 390,63 lei, reprezentând contravaloarea serviciilor medicale de care a beneficiat persoana vătămată. Cu drept de apel”.

Femeie lovită cu o bară metalică la nivelul capului

Procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Brăila a dispus trimiterea în judecată a inculpatului, cercetat în stare de arest preventiv, pentru tentativă la omor.

În urma anchetei s-a stabilit că, la data de 23 martie 2025, în jurul orei 03.30, în timp ce se aflau în locuinţa comună, pe fondul consumului de alcool şi droguri, inculpatul a lovit persoana vătămată în mod repetat cu o bară metalică la nivelul capului. ”I-a aplicat multiple lovituri cu pumnii şi picioarele în zona facială şi pe corp şi a încercat să o sugrume, producându-i astfel leziuni traumatice (frontal paramedian stânga – o plagă contuză relativ transversală, parietal dreapta – două plăgi contuze, multiple leziuni în jurul ochilor, a braţelor, a coapselor, a membrelor inferioare, fracturi de piramidă nazală fără deplasare, hemosinus frontal stâng, hematom recent epicranian şi substrat localizat fronto-parieto-temporal, cu extensie la nivelul etajelor faciale superior şi mijlociu, de partea stângă, etc.), evaluate prin 14-16 zile de îngrijiri medicale”, se arată în comunicatul procurorului.

În motivarea judecătorilor, care au dispus arestarea, se arăta că inculpatul nu a ținut cont de faptul că fiul său minor se afla în același domiciliu în momentul în care a început să o agreseze pe concubina sa, fapta sa punându-l în pericol și pe copil. ”Fapta de natura celei săvârșite de inculpat provoacă o stare de nesiguranță în societate, iar o lipsă de reacție din partea organelor statului ar slăbi încrederea în eficiența acestora, iar reacția organelor judiciare trebuie să fie una fermă și imediată, de natură să descurajeze acest gen de infracțiuni. În ceea ce privește circumstanțele personale ale inculpatului, se constată că acesta nu este la primul contact cu legea penală, respectiv acesta a fost trimis în judecată în anul 2024 pentru comiterea infracțiunii de furt calificat. Totodată s-a reținut că dependența de droguri a inculpatului este certificată medical încă din anul 2018, iar lăsarea sa în libertate ar perpetua obiceiurile sale nocive, pe care nu le-a putut ține sub control în toți acești ani”, au arătat magistrații.

Judecătorul a stabilit că privarea de libertate a inculpatului este necesară pentru înlăturarea unei stări de pericol pentru ordinea publică, mai ales că acesta a dat dovadă de o agresivitate excesivă, manifestată prin multiplele lovituri aplicate concubinei sale, atât prin folosirea unui obiect contondent, cât și prin folosirea pumnilor și a picioarelor. De asemenea, inculpatul este consumator de droguri și alcool, acesta fiind internat de mai multe ori din cauza acestei dependențe.

În urma examinării medico-legale, concubina agresată a indicat mai multe leziuni despre care a precizat că sunt mai vechi, constatându-se că nu este prima dată când inculpatul agresează persoana vătămată. Acțiunile violente ale inculpatului nu au fost stopate din propria inițiativă, ci ca urmare a intervenției organelor de poliție.

Infracțiuni

Cinci bărbați, reținuți după ce au agresat doi localnici în apropiere de Oprișenești. Au fost plasați sub control judiciar

Publicat

în

Cinci bărbați, reținuți după ce au agresat doi localnici în apropiere de Oprișenești. Au fost plasați sub control judiciar

Cinci bărbați, cu vârste cuprinse între 26 și 39 de ani, au fost reținuți de polițiști după ce ar fi agresat fizic doi bărbați, în apropierea unei societăți comerciale din zona localității Oprișenești. Incidentul s-a petrecut în seara zilei de 31 octombrie.

Potrivit informațiilor transmise de polițiști, conflictul a avut loc în jurul orei 21:00, când cei cinci bărbați i-ar fi lovit pe doi bărbați, în vârstă de 32 și 38 de ani, în zona capului și a corpului. Agresiunea ar fi tulburat totodată ordinea și liniștea publică.

În urma cercetărilor și a probatoriului administrat, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Ianca, sub supravegherea procurorului de caz de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Făurei, au dispus, pe 10 noiembrie, reținerea celor cinci suspecți pentru 24 de ore.

Ulterior, pe 11 noiembrie, procurorul a dispus față de aceștia măsura controlului judiciar pentru o perioadă de 60 de zile. Cei cinci sunt cercetați pentru lovire sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice.

Meta descriere: Cinci bărbați au fost reținuți după ce ar fi agresat doi localnici în apropiere de Oprișenești. Aceștia au fost plasați sub control judiciar pentru 60 de zile.

Citește articolul complet

Infracțiuni

Bătăușii de la țară. Trei bărbați din Vișani și Jirlău au ajuns la arest

• doi bărbați de 48 și 25 de ani, din comuna Vișani, și un bărbat de 41 de ani, din comuna Jirlău, au fost reținuți de polițiști după ce au lovit în zona capului și a corpului alți doi bărbați • agresorii au fost arestați preventiv, prin decizia instanței

Publicat

în

Bătăușii de la țară. Trei bărbați din Vișani și Jirlău au ajuns la arest

Localnici din comunele Vișani și Jirlău au decis să facă legea cu pumnul și i-au agresat pe alți doi bărbați, pe fondul unor neînțelegeri. Agresorii au fost reținuți de polițiști și apoi arestați preventiv prin decizia instanței.

Infracțiunile cu violență au fost comise pe o stradă din Vișani și la locuința unui bărbat din Jirlău, iar prin faptele comise a fost tulburată liniștea publică.  

Astfel, la data de 9 noiembrie, polițiștii din cadrul Secției 3 de Poliție Rurală Făurei, sub supravegherea procurorului Parchetului de pe lângă Judecătoria Făurei, au reținut pe bază de ordonanță, pentru 24 de ore, doi bărbați de 48 și 25 de ani, din comuna Vișani. Aceștia sunt cercetați pentru săvârșirea infracțiunilor de lovirea sau alte violențe și tulburarea ordinii și liniștii publice.

”În urma probatoriului administrat, a rezultat faptul că la data de 30 octombrie a.c., în timp ce se aflau pe o stradă din comuna de domiciliu, cei doi bărbați ar fi agresat fizic un bărbat de 27 de ani, din comuna Vișani, lovindu-l în zona capului și a corpului, tulburând astfel ordinea și liniștea publică”, au transmis polițiștii.

Judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Făurei a admis propunerea Parchetului de pe lângă Judecătoria Făurei și a dispus măsura arestării preventive față de cei doi bărbați, pentru o perioadă de 30 de zile, fiind introduși de polițiști în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă.

Tot pe 9 noiembrie, polițiștii Secției 3 de Poliție Rurală Făurei, sub supravegherea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Făurei, au reținut pe bază de ordonanță un bărbat de 41 de ani, din comuna Jirlău, acuzat de săvârșirea infracțiunilor de lovirea sau alte violențe și violare de domiciliu.

”La data de 3 noiembrie, persoana în cauză ar fi pătruns fără drept în curtea imobilului unui bărbat de 58 de ani, din comuna Jirlău, unde l-ar fi agresat fizic, lovindu-l în zona capului și a corpului. Judecătorul din cadrul Judecătoriei Făurei a admis propunerea Parchetului de pe lângă Judecătoria Făurei și a dispus măsura arestării preventive față de bărbatul în cauză, pentru o perioadă de 30 de zile. Acesta a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă”, au mai transmis reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Brăila.

Citește articolul complet

CELE MAI CITITE

Astăzi
7 zile
30 de zile
⇧