Social Media

Cultură

Începe Festivalul “ZILE ŞI NOPŢI DE TEATRU LA BRĂILA”

Timp de citire: 2 minute

• tema ediţiei din acest  an este “Comedia în fel şi chip” • în perioada 17-24 septembrie 2017 sunt programate 18 reprezentaţii, cu cele mai reprezentative teatre din Bucureşti şi din ţară
 
În  perioada 17-24 septembrie, Teatrul “Maria Filotti” din Brăila programează, în cele trei săli ale sale, cea de-a XI-a ediţie a Festivalului “Zile şi Nopţi de Teatru la Brăila”.Tema ediţiei din acest an este “Comedia în fel şi chip”. Unele dintre cele mai reprezentative şi titrate colective teatrale din Bucureşti şi din ţară vor oferi publicului şi specialiştilor de teatru, ocazia reîntâlnirii cu regizori importanţi, consacraţi dar şi tineri creatori în ascensiune, actori îndrăgiţi, autori clasici dar şi contemporani, într-un cuvânt, o paletă diversă de formule dramaturgice şi lecturi regizorale, având în prim plan, COMEDIA.
La actuala ediţie sunt invitate spectacole noi, semnate cu prioritate de regizori mai tineri, dar care de câţiva ani îşi impun “vocile”, coagulând un curent interesant şi cu personalitate, de regizori, actori şi scenografi.
Festivalul “ZILE ŞI NOPŢI DE TEATRU LA BRĂILA” din acest  an are programate 18 reprezentaţii în decurs de 8 zile, cu cele mai reprezentative teatre din Bucureşti şi din ţară, vedete de primă mărime, comedii clasice şi comedii moderne, plus 3 recitaluri de folk, jazz şi blues, în spaţiul Avantgarde, inaugurat anul trecut.
Organizatorii Festivalului sunt : Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale, Consiliul Judeţean Brăila, Primăria Brăila  şi Teatrul “Maria Filotti”, iar sponsorii evenimentului sunt : Raiffeisen Bank, Serv Class, Vinuri Măcin, Romnav, APAN Motors, Vard, Bella Italia, Pancronex, Ceprohart, Midagra Invest, Dunav, Club Rotary Brăila.

Cultură

Dublă lansare de carte la Casa Colecțiilor Etnografice

• evenimentul a avut loc joi, 5 noiembrie 2026, la Casa Alexiu • au fost lansate romanele „Martir!”, autor Kaveh Akbar și „Răgazul unui zeu bătrân”, autor Sebastian Barry – în cadrul Hub-ului cultural „Etnoliteratura”

Publicat

în

Dublă lansare de carte la Casa Colecțiilor Etnografice

Joi, 5 noiembrie 2026, începând cu ora 11:00, iubitori de literatură din Brăila s-au putut întâlni cu traducătorul Petru Iamandi, la o dublă lansare de carte organizată de Muzeul Brăilei „Carol I” – Casa Colecțiilor Etnografice, în colaboare cu Editura Trei, Anansi WORLD FICTION și Biblioteca Județeană „V. A. Urechia” din Galați.

Cu acest prilej, au fost lansate romanele „Martir!”, autor Kaveh Akbar și „Răgazul unui zeu bătrân”, autor Sebastian Barry – în cadrul Hub-ului cultural „Etnoliteratura”. Evenimentul a avut loc la Casa Alexiu, monument istoric de pe Strada Polonă nr. 14 – sediul Colecțiilor Etnografice ale Muzeului Brăilei „Carol I”, fiind prezentat de drd. Adi George Secară, bibliotecar, scriitor, jurnalist cultural din Galați.

Moderator al evenimentului cultural a fost dr. Brîndușa Ilie, muzeograf – Serviciul Cercetare, Documentare, Valorificare al Muzeului Brăilei „Carol I”, care s-a ocupat și cu prezentarea expozițiilor deschise la Casa Colecțiilor Etnografice.

Traducerea în limba română a celor două volume publicate la Editura Trei și lansate, joi, la Etnografie îi aparține lui Petru Iamandi, iar evenimentul a fost realizat cu sprijinul Librăriei Humanitas, din Brăila.

Citește articolul complet

Cultură

Elevii Școlii Gimanziale „Nedelcu Chercea”, oaspeții Casei Umorului Desenat

• cei mici au participat la un tur interarctiv al Casei, îndrumați de Elena Nicoleta Albu, educator muzeal • la final, au participat la un atelier practic de modelaj în lut, unde au modelat diferite specii de păsări specifice Dunării

Publicat

în

Elevii Școlii Gimanziale „Nedelcu Chercea”, oaspeții Casei Umorului Desenat

Joi, 5 noiembrie 2026, în cadrul unei captivante activități cultural-educative coordonate de Elena Nicoleta Albu, educator muzeal  la Muzeul Brăilei „Carol I”, elevii clasei I din cadrul Școlii Gimnaziale „Radu Tudoran” – Structura Școala Gimnazială „Nedelcu Chercea” Brăila, însoțiți de profesor pentru învățământ primar Georgiana Vâju, au pășit pentru prima dată la Casa Umorului Desenat, de pe Strada Ana Aslan nr. 27-29.

„Cei mici au participat la un tur interactiv al Casei, unde l-au descoperit pe Omulețul lui Gopo în mai multe ipostaze, admirând desenele celebre în care personajul explorează spațiul cosmic, plutește în jurul Planetei Pământ, o curăță și o ocrotește ca un adevărat ecologist. De la aceste mesaje vizuale despre protejarea planetei, copiii au urmat un traseu care i-a adus cu fiecare pas mai aproape de natură, până când au ajuns în expoziția „Syrinx” a artistei Andreea Medar, un spațiu fascinant, plin de instalații luminoase și obiecte din plastic transparent brodat, care recreează un univers vegetal și poetic”, a precizat Elena Nicoleta Albu, gazda evenimentului cultural-educativ de joi.

Inspirați de această atmosferă, cei mici au aflat mai apoi detalii captivante despre păsările din zona noastră și au participat la un atelier practic de modelaj în lut, îndrumați de Elena Nicolet Albu. Acolo, elevii din Chercea au modelat diferite specii de păsări specifice Dunării, redând, prin culoare și texturi, frumusețea penajelor.

Citește articolul complet

CELE MAI CITITE

Astăzi
7 zile
30 de zile
⇧