Social Media

Vorbe din duh

În ce lume vrei să trăiești?

Timp de citire: 3 minute

De la începutul lunii octombrie 2020, ziarul „Obiectiv – Vocea Brăilei” a inițiat o nouă rubrică, „Vorbe din Duh”, menită să ne facă pentru o clipă să ne oprim! Să ne oprim, să ne liniștim și să reflectăm la ce este Viața, ce este Adevărul, care este Calea. Am început astfel o Călătorie spre altceva, spre ceva frumos într-o lume pe care noi am urâțit-o! Vom fi însoțiți de prof. Daniel Voinea, un dascăl, un mentor, un om minunat pentru cei care îl cunosc. Daniel Voinea a absolvit Teologia la Sibiu, dar și Facultatea de Filozofie la Iași și predă științe socio-umane la Liceul de Artă Hariclea Darclee.
 
Ești chemat, astăzi, să decizi în care lume vrei să trăiești: în aceasta (vizibilă, a puterii și plăcerii), sau în lumea iubirii necondiționate, inaccesibilă ochilor trupești vremelnici – lumea lui Dumnezeu? Mintea nu este de niciun folos (ea argumentează sau contra-argumentează alegerea, de fapt, doar după ce este făcută), este deci doar o alegere din partea inimii și „minții” dinainte de orice minte. Prin urmare, ce apreciezi, de fapt, plăcerea sau fericirea? Urmărești puterea sau iubirea? Trupul sau sufletul? Lumea sau Dumnezeu? Viața îți cere astăzi o alegere, pentru că nu poți trăi în două lumi, nici nu le poți „vota” pe amândouă, dar ambele stau acum în fața ta. Astăzi a sosit timpul de a-ți alege drumul, și încă un drum fără întoarcere: lumea aceasta, sau lumea lui Dumnezeu?
Nu poți alege non-alegerea, nici nu o poți amâna, nici nu te poți reîntoarce cu un buton de reset. Nu există buton de reset la o ultimă decizie.
Timpul este doar acum.
 
„Nici o slugă nu poate să slujească la doi stăpâni. Fiindcă sau pe unul îl va urî și pe celălalt îl va iubi, sau de unul se va ține și pe celălalt îl va disprețui. Nu puteți să slujiți lui Dumnezeu și lui mamona.” (Sfânta Evanghelie după Luca, 16, 13)
„Nu voi mai vorbi multe cu voi, căci vine stăpânitorul acestei lumi și el nu are nimic în Mine” (Sfânta Evanghelie după Ioan, 14,30)
„Împărăția Mea nu este din lumea aceasta. Dacă împărăția Mea ar fi din lumea aceasta, slujitorii Mei s-ar fi luptat ca să nu fiu predat iudeilor. Dar acum împărăția Mea nu este de aici” (Sfânta Evanghelie după Ioan, 18,36)

Vorbe din duh

E voia ta să faci Voia lui Dumnezeu

Ziarul „Obiectiv – Vocea Brăilei” a inițiat rubrica „Vorbe din Duh”, menită să ne facă pentru o clipă să ne oprim! Să ne oprim, să ne liniștim și să reflectăm la ce este Viața, ce este Adevărul, care este Calea. În fiecare săptămână suntem însoțiți de prof. Daniel Voinea, un dascăl, un mentor, un om minunat pentru cei care îl cunosc. Daniel Voinea a absolvit Teologia la Sibiu, dar și Facultatea de Filozofie la Iași și predă științe socio-umane la Liceul de Artă Hariclea Darclee.

Publicat

în

Când nu vrei să fii în aceeași Iubire cu care Tatăl Iubirii te îmbracă, nu ești tu.
Copilul lui Dumnezeu doar doarme când nu-și amintește Iubirea din care s-a născut.
Când se trezește, își aduce aminte că voia lui este Voia lui Dumnezeu, și nu vrea altceva.
Este voia pe care ți-a dat-o Tatăl înainte de a te naște. Și te va însoți spre desăvârșirea Iubirii care ești.
Dacă te temi de ceva, nu de necunoscut este frica, ci de cunoscut: Iubirea lui Dumnezeu pentru tine.

„Căci Dumnezeu este Cel ce lucrează în voi şi ca să voiţi şi ca să săvârşiţi, după a Lui bunăvoinţă.”
(Epistola catre Filipeni a Sfântului Apostol Pavel, II, 13)

„Vedeţi ce fel de iubire ne-a dăruit nouă Tatăl, ca să ne numim fii ai lui Dumnezeu, şi suntem. Pentru aceea lumea nu ne cunoaşte, fiindcă nu L-a cunoscut nici pe El.
Iubiţilor, acum suntem fii ai lui Dumnezeu şi ce vom fi nu s-a arătat până acum. Ştim că dacă El Se va arăta, noi vom fi asemenea Lui, fiindcă Îl vom vedea cum este.”
(Întâia epistolă sobornicească a Sfântului Apostol Ioan, III, 1-2)

„În iubire nu este frică, ci iubirea desăvârşită alungă frica, pentru că frica are cu sine pedeapsa, iar cel ce se teme nu este desăvârşit în iubire.
Noi iubim pe Dumnezeu, fiindcă El ne-a iubit cel dintâi.”
(Întâia epistolă sobornicească a Sfântului Apostol Ioan, IV, 18-19)

Citește articolul complet

Vorbe din duh

Fără îndoială

Publicat

în

vorbe din duh

Când nu ai nicio îndoială despre Iubirea Tatălui, este doar liniște.

Singurul rost și unicul folos este să ajungi să cunoști această Iubire, trecând cu vederea iluziile pe care ți le-ai pus înainte.

Toate.

Și nu este cunoaștere, cât recunoaștere, pentru că Iubirea este cu tine dintotdeauna și nu s-a îndepărtat vreodată.

Nu pe merit, nici ca schimb. Iubirea Tatălui nu cere schimburi, nu se vinde și nu se cumpără.

Dar ca să o recunoști, trebuie să fii ca Ea, atunci când te uiți la fratele tău.

„În aceasta vom cunoaşte că suntem din adevăr şi în faţa lui Dumnezeu vom afla odihnă inimii noastre,

Fiindcă, dacă ne osândeşte inima noastră, Dumnezeu este mai mare decât inima noastră şi ştie toate.

Iubiţilor, dacă inima noastră nu ne osândeşte, avem îndrăznire către Dumnezeu.

Şi orice cerem, primim de la El, pentru că păzim poruncile Lui şi cele plăcute înaintea Lui facem.

Şi aceasta este porunca Lui, ca să credem întru numele lui Iisus Hristos, Fiul Său, şi să ne iubim unul pe altul, precum ne-a dat poruncă.

Cel ce păzeşte poruncile Lui rămâne în Dumnezeu şi Dumnezeu în el; şi prin aceasta cunoaştem că El rămâne în noi, din Duhul pe care ni L-a dat.”

(Întâia epistolă sobornicească a Sfântului Apostol Ioan, III, 19-24)

„Căci sunt încredinţat că nici moartea, nici viaţa, nici îngerii, nici stăpânirile, nici cele de acum, nici cele ce vor fi, nici puterile,

Nici înălţimea, nici adâncul şi nici o altă făptură nu va putea să ne despartă pe noi de dragostea lui Dumnezeu, cea întru Hristos Iisus, Domnul nostru.”

(Epistola către Romani a Sfântului Apostol Pavel, VIII, 38-39)

„Şi le-am făcut cunoscut numele Tău şi-l voi face cunoscut, ca iubirea cu care M-ai iubit Tu să fie în ei şi Eu în ei.”

(Sfânta Evanghelie după Ioan, XVII, 26)

Citește articolul complet

CELE MAI CITITE

Astăzi
7 zile
30 de zile
⇧