Social Media

EDITORIAL

Impozitul pe prostia politică

Timp de citire: 4 minute

Proiectul introducerii impozitului pe venitul global al gospodăriilor pare o inepţie atât de mare încât ai crede că nici n-ar trebui luat în serios. Însă energiile care se consumă prin PSD şi Guvern în legătură cu acest proiect încep să mă facă să cred că unii de pe acolo chiar sunt porniţi să implementeze acest sistem. Pare a fi chiar ideea lui Dragnea şi, pentru că nimeni de prin partid nu are curaj să-l contrazică, riscul ca această prostie să fie transpusă în practică devine unul considerabil.
Nu ştiu câtă economie ştie Dragnea şi câte cunoştinţe despre finanţe are, dar este clar că este rupt de realitatea românească. În primul rând, sistemul impozitării globale este unul greoi, dificil de înţeles şi de aplicat chiar şi de cei cu o cultură financiară, cu atât mai puţin de „afonii” fiscali, aşa cum sunt marea majoritate a contribuabililor români, care oricum nu ştiu ce înseamnă termeni precum venit impozabil, deduceri fiscale, plată anticipată, impozit global etc. Chiar este nevoie de o cultură financiară mai mult decât minimă şi de o instruire serioasă pentru a aplica acest sistem în masă.
Dar nu aceasta ar fi principala problemă, ci timpul extrem de scurt de implementare – se doreşte să se aplice deja de anul viitor. Povestea celor 35.000 de consultanţi fiscali, pe care îi va găsi şi instrui statul şi care vor avea salarii de circa 10.000 de lei lunar este de-a dreptul de râs, dacă n-ar fi cam de plâns. De unde găseşte statul atâţia oameni calificaţi în consultanţă fiscală, când până şi ANAF-ul duce lipsă de personal? Firmele caută economişti cu disperare, dar găseşte statul 35.000! A avut Convenţia Democrată 15.000 de specialişti în 2006 şi s-a văzut ce a ieşit. Mai probabil vor migra toţi angajaţii Fiscului către această nouă slujbă la stat, din moment ce vor fi plătiţi mai bine, dar cine se va mai ocupa atunci de colectarea taxelor şi de lupta cu evaziunea şi frauda? Pentru că, totuşi, cei mai mulţi bani la buget nu vin din impozitul pe salariile angajaţilor – deşi este o sumă considerabilă, de 27 de miliarde de lei, la care statul renunţă brusc pentru un an şi pe care nu a spus de unde o acoperă.
Apoi, în proiect se vorbeşte despre „eliminarea birocraţiei”, ca motiv al implementării impozitării globale, dar tocmai asta face: îngreunează lucrurile. Majoritatea salariaţilor, în prezent, nu trebuie să depună niciun fel de document la Fisc, legat de salariul lor. De anul viitor, toţi angajaţii trebuie să treacă măcar o dată pe la biroul consultantului fiscal. Care consultant fiscal va avea fix programul de lucru al salariatului, adică nu va fi de găsit decât dacă angajatul se învoieşte de la serviciu.
Se tot vorbeşte, ca motivaţie a introducerii noului sistem, despre combaterea evaziunii fiscale. Aiurea, evaziunea ridicată este în agricultură, transporturi, tutun, alcool – cheltuieli care în general nu intră la deductibile.
Să mai vorbim despre bonurile fiscale ce trebuie strânse de toţi românii şi păstrate mai bine de un an, dar care se şterg de la sine în decurs de câteva luni?
Apoi, dacă îşi imaginează cineva că angajatul român, odată trezit cu nişte bani în plus lunar la salariu, va avea anul următor bani să-şi plătească de-odată tot impozitul pe anul trecut – câteva mii de lei – înseamnă că se crede în altă ţară – eventual SUA, în care acest gen de impozitare se practică parcă dintotdeauna. De fapt, în momentul de graţie luna mai 2019, când se depun primele declaraţii anuale de venit global, va creşte brusc numărul de credite, făcute strict pentru plata impozitelor.
De fapt, nu credeam că cineva va putea veni cu o asemenea imbecilitate precum acest sistem de impozitare globală. Sincer, dacă s-ar impozita toate prostiile astea politice, probabil am fi mult mai câştigaţi. Este însă incredibil că oamenii cu logică din PSD – şi nu sunt puţini – acceptă să înghită orice asemenea inepţie venită pe filiera Dragnea-Olguţa. Chiar sunt curios până când.

EDITORIAL

Alexandru Popa și Ilie Bolojan, umăr la umăr la DNA Iași! Martori!

Publicat

în

Alexandru Popa și Ilie Bolojan, umăr la umăr la DNA Iași! Martori!

Liderul PNL Brăila, deputatul Alexandru Popa, a fost citat ca martor de DNA Iași. Popa a dat declarații cam două ore joi, 1 octombrie. A doua zi, vineri, 2 octombrie, Ilie Bolojan a fost la DNA Iași unde a stat cam trei ore, tot în calitate de martor.

Dosarul este legat de o presupusă mită uriașă de 1,5 milioane euro pe care omul de afaceri din Vaslui Fănel Bogos ar fi dat-o ca să intre la premierul demis pentru a-l schimba pe directorul DSVSA Vaslui.

De altfel, în aceeași oală cu șeful DSVSA Vaslui este și Alexandru Bociu, șeful suprem al ANSVSA, care-ar fi refuzat să-l schimbe din funcție pe subalternul lui din Vaslui.

Conform unor surse de încredere, Alexandru Bociu a deranjat multă lume bună din PNL tocmai pentru că el aplică legea și nu execută ordine de partid.

Conform altor surse, inclusiv Alexandru Popa, liderul PNL Brăila, s-ar fi străduit să-l schimbe după ce Bociu nu l-a ”executat” pe Costică Peltea omul PSD din fruntea DSVSA Brăila. Cică Peltea nu i-ar fi dat lui Popa autorizație pentru un abator! Mai mult, după scandalul uriaș cu variola la ovine care-a lovit ferme din Brăila unde s-au depistat animale neînregistrate legal, Bociu a demis întreaga conducere a DSVSA, inclusiv adjunctul care era omul PNL.

La acest moment, DSVSA Brăila este condusă de specialiști trimiși de la București de același incomod Bociu. Pe de altă parte, ziarul Comunitatea a obținut o declarație de la deputatul Alexandru Popa, conform căreia el a fost citat ca martor al apărării: „Sunt un profesionist în agricultură (…) Nu am avut nicio treabă cu dosarul propriu-zis, dar am fost citat de doamna Trăilă (Cristina Trăila, secretar general al Guvernului Bolojan, în prezent inculpată în acest dosar- n.n) ca martor din partea dumneaei, ca să pot să dau o expertiză mai mult tehnică”.

Logic, asta înseamnă că Trăilă are încredere în Popa, că doar nu este singurul profesionist în agricultură din țara asta. Mai mult, am putea afirma că Popa i-ar putea fi dator! Cu ce , nu se știe! În fond, nimănui nu-i convine să depună mărturie la DNA, decât dacă nu are loc de întors.

Apoi, dacă știi că ești total neimplicat în practicile toxice ale demiterilor și numirilor după propriile interese în acest caz, de ce mergi cu avocatul de mână? Sincer, când ești complet nevinovat, când nu ai făcut nimic care să miroasă a trafic de influență, de ce ai nevoie de avocat?

Un răspuns ar putea fi legat de maniera controversată de instrumentare a dosarelor, dar și de măsurile preventive care au un puternic iz politic, de aici și scăderea dramatică a credibilității justiției în general. Ca să nu mai vorbim de maniera în care se face justiție la televizor.

În acest context, nu putem să nu ne aducem aminte cum a tratat PNL Brăila, în frunte cu Alexandru Popa și numitul Chivu Cătălin, episodul în care, în urma unui denunț, DNA a ridicat documente de la Consiliul Județean legate de HC Dunărea.

Vă aduceți aminte că Francisk Chiriac, președintele CJ, și Adrian Manole, președintele HC Dunărea, erau deja condamnați de liderii PNL și Chivu? Acum aceiași liberali în frunte cu numitul Chivu nu mai scot o vorbă! Culmea, nu se mai aude nimic în legătură cu acel dosar in rem, deși au trecut atâtea luni! Sau poate procurorii așteaptă alegerile locale… Orice e posibil!

Citește articolul complet

EDITORIAL

Nicușor Dan calcă în picioare Constituția! Ei, și? De parcă ar fi primul!

Publicat

în

Nicușor Dan calcă în picioare Constituția! Ei și? De parcă ar fi primul!

Constituția este stâlpul democrației! Când se încalcă o dată legea fundamentală a statului, puteți fi siguri că vor urma și alte încălcări, din ce în ce mai ”justificate”, până se va ajunge ca respectarea Constituției să devină excepția.

În ultimii ani au fost multe încălcări și aș aminti de încălcările flagrante ale drepturilor și libertăților cetățenești în perioada pandemiei. Pe o ură colectivă  – vacciniști versus anti-vacciniști – guvernele (Orban, dar mai ales Câțu) din acea perioadă și-au bazat așa-zisele reguli, care-au încălcat în lanț drepturile și libertățile cetățenești.

Un singur aspect reamintesc: cum să impui vaccinarea cu un vaccin experimental, când cetățenii sunt atât de diferiți, au boli, au alergii, au slăbiciuni etc etc. Ei bine, s-a putut și poporul plătește și va plăti în continuare pentru milioanele și milioanele și milioanele de doze, care ar fi trebuit administratate tuturor, cam câte 6 de căciulă. ”Noroc” că a izbucnit războiul Rusia – Ucraina astfel că, peste noapte, a dispărut și Covid-ul și regulile absurde.

Următoarea încălcare flagrantă a Constituției a fost atunci când i s-a interzis Dianei Șoșoacă, președintele S.O.S România, să candideze la președinția țării. Ion Iliescu care se bucura de o popularitate imensă nu a avut curajul să facă așa ceva atunci când a candidat Corneliu Vadim Tudor din partea PRM. Să ne aducem aminte cât de dur și amenințător era în limbaj C.V. Tudor. Până la urmă, liderul PRM a fost învins democratic la vot.

Dacă Diana Șoșoacă era lăsată să candideze, cu siguranță ”mânca” din voturile lui Călin Georgescu și niciunul nu ajungea în turul 2. Părerea mea! Sau poate ajungea, dar nu cu un scor atât de mare și atunci ”proeuropenii” se aliau în spatele candidatului pro-occidental, care câștiga democratic alegerile.

Acum, după atâtea luni de la învestirea lui Nicușor Dan, sincer, nu era mai bună Elena Lasconi? A treia oră când s-a încălcat fragrant legea fundamentală a țării a fost când s-au anulat alegerile prezidențiale – turul I -, când s-au calificat Călin Georgescu și Elena Lasconi. Pe ce motiv? Nicușor Dan a promis  desecretizarea documentelor, că le va face publice ca să priceapă toată lumea de ce s-au anulat alegerile prezidențiale, o premieră în România post-comunistă. Nu s-a desecretizat nimic, că nu aveau ce. În schimb, Călin Georgescu a fost martirizat și a intrat în categoria adulaților. Ferească Dumnezeu să zici ceva de Georgescu!

Dar cum a fost sacrificată Elena Lasconi pentru Nicușor Dan, vă mai aduceți aminte? Iar acum progresiștii nu-l mai înghit pe președintele Dan! S-au lipit de Ilie Bolojan care este și el un ”Mesia”, adulat, indiferent ce-ar face. Să te ferească Dumnezeu să zici ceva de Bolojan!

În fine, abia acum vine lovitura de grație: preaiubitul și întâiul matematician al țării, Nicușor Dan a început să interpreteze Constituția ca pe un text de la Limba Română. Fără nicio legătură cu Matematica. Astfel că, întâi l-a propus pe Tomac, al cărui partid nici nu a intrat în Parlament. Acum l-a desemnat pe Veștea, peste capul Bolojan al PNL, ceea ce a dus deja la împărțirea liberalilor în două tabere. În plus, o dă încontinuu că el ”nu vrea” un guvern votat de AUR sau cu membri AUR pe post de miniștri.

Păi, cum vine asta? Votanții AUR nu sunt români? Nicușor Dan nu este președintele tuturor românilor, ci doar al ”proeuropenilor”? Am zis-o și-o repet: întâi președintele să fi desemnat un premier de la PSD, partidul situat pe locul I la ultimele parlamentare. Dacă Grindeanu&Co nu treceau un guvern de Parlament, la rând intra AUR! Dacă nici AUR nu făcea nimic, a treia oară votau toți parlamentarii cu ochii închiși, orice guvern. Asta-i formula rezultată după ultimele parlamentare! Este practic imposibil fără PSD sau fără AUR. Și dacă partidele ”proeuropene” nu se înțeleg între ele, atunci hai la anticipate! De ce-i este frică lui Nicușor Dan să respecte Constituția?

Ce crede el sau altcineva – Bolojan, Veștea, Grindeanu, Fritz –  că dacă împart, pe față, alegătorii românii în cetățeni de mâna întâi și cetățeni de mâna a doua, după votul exprimat la ultimele alegeri, Europa va ajuta România cu bani, dacă nu-și îndeplinește jaloanele pe care tot ai noștri conducători le-au negociat? Nu, fraților! Stați liniștiți! Uitați-vă la țările din jur cum tratează interesul național. Cu atenție! Că vremurile se schimbă!

Ai noștri conducători însă, par din ce în ce mai mult rupți de realitatea în care trăiesc românii și își permit să facă ”fițe” de parcă am fi o țară bananieră, fără Constituție, fără democrație, fără reguli.

Citește articolul complet

CELE MAI CITITE

Astăzi
7 zile
30 de zile
⇧