LOCAL
Implicarea polițiștilor în siguranța elevilor Școlii ”Ecaterina Teodoroiu” din Brăila
Pentru siguranța copiilor, care reprezintă o responsabilitate comună atât a instituțiilor publice, cât și a comunității, polițiștii au discutat cu elevii despre riscurile la care ar putea fi expuși în viața de zi cu zi, cu accent pe siguranța în mediul digital și modalităţi de gestionarea fenomenului de cyberbullying.
În zilele de 10 martie și 11 martie, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brăila – Compartimentul Analiza și Prevenirea Criminalității și jandarmi ai structurii de prevenire și combatere a faptelor antisociale au desfășurat activități informativ-preventive dedicate siguranței elevilor. La activități au participat 130 de elevi ai Școlii Gimnaziale ”Ecaterina Teodoroiu” din municipiul Brăila.
Potrivit polițiștilor brăileni, în cadrul activităților au fost abordate aspecte ce țin de siguranța minorilor privind riscurile la care ar putea fi expuși în viața de zi cu zi, cu accent pe siguranța în mediul digital, în contextul utilizării tot mai frecvente a internetului și a rețelelor de socializare de la vârste fragede.
”Polițiștii au discutat cu elevii despre importanţa utilizării programelor antivirus, actualizate pe toate dispozitivele de pe care accesează internetul, a măsurilor de protecţie a datelor personale, a modalităţilor de gestionare a situaţiilor de abuz, cyberbullying, infectarea sistemelor cu programe de tip malware, cu un accent deosebit pe formele de exploatare sexuală prin sisteme informatice”, au spus reprezentanții IPJ Brăila.
Activitățile au vizat dezvoltarea nivelului de informare al elevilor cu privire la riscurile potențiale la care ar putea fi expuși în calitate de victime sau posibili autori ai unor fapte ilegale.
ARTICOLE CARE V-AR PUTEA INTERESA
DIN ACEEAȘI CATEGORIE
DE ACELAȘI AUTOR
































