Social Media

Local

Iarnă în toată regula în județul Brăila. Numeroase drumuri blocate. Din cauza viscolului, 20 de persoane din județul Buzău au fost cazate temporar la Primăria Grădiștea

Timp de citire: 3 minute

Mai multe drumuri județene brăilene au fost blocate din cauza viscolului, iar pe drumurile naționale se circulă greu, în condiții de iarnă. Situația este dificilă în zona localității Grădiștea, unde drumul spre județul Buzău este închis. 20 de oameni, angajați ai unei societăți comerciale, nu au mai putut merge spre localitățile de domiciliu din județul Buzău și sunt cazați temporar la Primăria Grădiștea. Li s-au oferit alimente și ceai cald.
Situația drumurilor, astăzi, ora 19.00, transmisă de ISU Brăila:
– DN 22, în localitatea Grădiștea – restricție de circulație către județul Buzău. Pe raza județului Buzău DN 22 este închis circulației;
– DJ 203, blocat între localitățile Galbenu și Bălăceanu (jud. Buzău). În zonă ai fost oprite patru autoturisme pentru a facilita trecerea utilajelor, care vor intervenii pentru repunerea pe carosabil a două TIR-uri care blochează circulația. Ulterior cele patru autovehicule oprite controlat la ieșirea din localitate Jirlău către localitatea Sătuc au revenit în localitatea Jirlău, renunțând la intenția de deplasare.
Pe DN 2 B pe sectorul de drum Brăila – Vizireni acționează 9 utilaje cu lamă și răspânditor, iar pe celelalte drumurile naționale ( DN 21, DN 22, DN 23) se intervine cu 31 utilaje cu lamă și răspânditor.
Pe sectorul de drum județean DJ 203/DJ 203 A – Făurei – Galbenu – limită județ Buzău – Vișani se intervine cu patru utilaje cu lamă și sărăriță și o WOLLA și un utilaj de la SVSU Galbenu. Pe DJ 202 A – intersecția DJ 202 D – Gulianca și pe DJ 212 – Chiscani – Stăncuța acționează câte un utilaj cu lamă și sărăriță.
Filtre de informare ale IPJ Brăila:
– DN 2B în orașul Ianca spre localitatea ieșire localitatea Ianca intersecția cu DJ 221 – filtru de informare cu privire la folosirea rutei ocolitoare DN 2B – Buzău, întrucât în localitatea Grădiștea traficul este blocat în totalitate către județul Buzău;
– DN 22, la intrare în localitatea Cazasu – filtru de informare cu privire la faptul că se circulă în condiții de iarnă pe acest sector de drum;
– DN 2B, în localitatea Surdila-Greci – filtru de informare cu privire la faptul că spre județul Buzău se circulă în condiții de iarnă.
Pe celelalte drumuri naționale și județene se circulă în condiții de iarnă.
 
Inspectoratul pentru Situații de Urgență ”Dunărea” al județului Brăila a suplimentat cu forțe și mijloace Garda de intervenție Făurei cu o șenilată 8×8 și o autospecială de transport personal și victime multiple (ATPVM) și echipajele care le încadrează.
Din cauza închiderii traficului pe DN 22 pe raza județului Buzău, la Primăria comunei Grădiștea sunt cazați 20 lucrători ai unui operator economic din Brăila, care se deplasau către domiciliu într-o localitate din județul Buzău. Prin grija autorităților publice din localitate acestora li s-a asigurat alimente și ceai cald.
În funcție de evoluția fenomenelor meteorologice utilajele vor fi suplimentate sau redirecționate în zonele cu probleme.
 

Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului își asumă eventualele daune, în cazul unor acțiuni legale împotriva celor publicate.
Adaugă comentariu

Răspunde la comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Local

Brăilean dispărut în Olanda. Apropiații spun că a fost găsit decedat într-un râu

• într-o sesizare transmisă redacției ni s-au oferit informații privind moartea suspectă a unui brăilean în vârstă de 41 de ani • acesta ar fi fost găsit într-un râu, în apropierea casei în care locuia • potrivit unui prieten al brăileanului, trupul neînsuflețit ar fi la morgă în Olanda, dar nu ar avea cine să se ocupe de repatriere

Publicat

în

Brăilean dispărut în Olanda. Apropiații spun că a fost găsit decedat într-un râu

Dispariție misterioasă în Olanda, a unui brăilean. Potrivit unei sesizări primite la redacție, un brăilean de 41 de ani, Marian Boculcă, care lucra în Olanda la o carmangerie, ar fi fost găsit decedat în condiții suspecte.

Trupul neînsuflețit ar fi la Morgă în Olanda, dar nu are cine să se ocupe de repatriere, iar cunoscuții îi caută familia. Ni s-a pus la dispoziție și numărul de telefon al unui bărbat care se ocupă de cazul celui decedat și am discutat cu acesta.

Ne-a spus că se numește Marin Florea și îl știa pe Marian Boculcă de pe rețeaua Tik-Tok. Potrivit lui Florea, brăileanul a crescut la casa de copii, iar el l-ar fi mai ajutat cu bani și alimente. În Olanda, Marian lucra la o carmangerie și ar fi avut o prietenă cu care locuia împreună.

Brăileanul ar fi dispărut încă de pe 29 octombrie, după ce ar fi plecat să cumpere pâine și nu ar fi mai revenit la domiciliu. Femeia cu care locuia, care lucra la aceeași firmă, l-a anunțat pe patronul carmangeriei

Abia la începutul lunii noiembrie bărbatul ar fi fost găsit decedat, pe un râu aflat la aproximativ 500 metri de locuința unde stătea cu prietena lui. Marin Florea ne-a mai precizat că prietena lui Boculcă a spus că ar fi anunțat poliția, dar ea a venit apoi în România, fata fiind se pare tot din Brăila.

În primă fază, a mai spus Marin Florea, patronul firmei, unde se pare că Boculcă nu avea contract de muncă, deci lucra ilegal, a anunțat că se ocupă de repatrierea trupului neînsuflețit, ba chiar ar fi strâns 10.000 de euro de la toți colegii ca să poată aduce decedatul în Brăila, pentru înmormântare.

Numai că, bărbatul a spus că între timp patronul s-a răzgândit și nu a mai răspuns la telefon. În aceste condiții, acesta a spus că încearcă să găsească pe cineva din familia lui Boculcă, pentru a se ocupa de repatriere, doar că nu știe unde se află familia. Se pare că ar avea un frate cu care nu era în relații bune, dar și o mătușă care ar locui în Chercea, din câte a aflat bărbatul.

Persoana decedată în apropiere de Zaaneiland, victima unui accident tragic

În presa de Olanda – deorkaan.nl – am găsit informații privind decesul unui bărbat. Persoana care a fost găsită decedată în dimineața zilei de duminică, 8 noiembrie, în apa din apropierea insulei Zaaneiland, în Zaandam, și-a pierdut viața în urma unui accident tragic, arată presa olandeză.

Poliția a făcut acest anunț după finalizarea cercetărilor. Polițiștii au exclus posibilitatea unei infracțiuni.”În jurul orei 08:35, serviciile de urgență au fost alertate cu privire la prezența unei persoane decedate în apă, de-a lungul străzii Mellum, în apropierea blocului Sarema. Mai multe echipaje de poliție, ambulanțe și pompieri au intervenit la fața locului. De asemenea, a fost solicitat și un elicopter medical de urgență.Poliția a delimitat zona, iar criminaliștii au efectuat cercetări pentru a stabili circumstanțele în care s-a produs decesul. Ancheta a fost între timp încheiată

Potrivit poliției, s-a stabilit cu certitudine că este vorba despre un accident tragic. Autoritățile nu au făcut publice detalii despre modul în care s-a produs incidentul și nici identitatea persoanei decedate”, se arată în articol. Poliția olandeză a anunțat că a închis ancheta și a transmis condoleanțe familiei și apropiaților victimei, urându-le putere pentru a trece peste această perioadă dificilă.

Citește articolul complet

Local

Accident rutier pe strada 1 Decembrie 1918. Un bărbat de 62 de ani a ajuns la spital

Publicat

în

Accident rutier pe strada 1 Decembrie 1918. Un bărbat de 62 de ani a ajuns la spital

Un accident rutier s-a produs joi, 12 noiembrie, în municipiul Brăila, pe strada 1 Decembrie 1918, la intersecția cu strada Roșiorilor.

În urma impactului dintre două autoturisme, un bărbat în vârstă de 62 de ani a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale.

Potrivit informațiilor transmise de polițiști, accidentul a fost anunțat prin apel la 112 în jurul orei 10:50.

Din primele cercetări, un bărbat de 62 de ani, din municipiul Brăila, conducea un autoturism pe strada 1 Decembrie 1918, dinspre zona centrală către bulevardul Dorobanților.

La intersecția cu strada Roșiorilor, mașina acestuia ar fi fost lovită din spate de un alt autoturism, condus de un bărbat de 40 de ani, tot din Brăila, care se deplasa în aceeași direcție.

În urma impactului, șoferul în vârstă de 62 de ani a avut nevoie de îngrijiri medicale și a fost transportat la spital.

Polițiștii i-au testat pe cei doi conducători auto cu aparatul etilotest, iar rezultatele au fost zero, ceea ce indică faptul că niciunul dintre aceștia nu consumase alcool.

Oamenii legii continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate cum s-a produs accidentul și care au fost împrejurările care au dus la coliziune.

În acest caz a fost întocmit un dosar penal pentru infracțiunea de vătămare corporală din culpă.

Citește articolul complet

CELE MAI CITITE

Astăzi
7 zile
30 de zile
⇧