Social Media

Editorial

Hei, Zuzi, tu ce nebunii ai mai făcut azi?

Timp de citire: 6 minute

Cecilia… Au trecut aproape 25 de ani de când telefonul nu a mai sunat şi de la celălalt capăt al firului discuţia să înceapă, printre hohote de râs, cu: “Hei, Zuzi, tu ce nebunii ai mai făcut azi?”. Aşa ne dezmierdam, Zuzi, iar în cercul de prieteni eram „alde Zuzi”, după ce, într-o tabără din Bucegi, am fost singurele fete din grup care au avut curajul să escaladeze o stâncă nu tocmai prietenoasă. Pentru Cecilia însă, termenul de Zuzi trecea dincolo de o banală escaladă. Puţini puteau ţine ritmul cu ea, eu … nici pomeneală. Tocmai de aceea, în multele discuţii în care îi spuneam că exagerează, replica ei era întotdeauna aceeaşi: “Cum naiba m-am legat eu cu tine la cap?!”. Cum? Habar n-am, era greu de înţeles pentru mulţi cum două persoane atât de diferite pot petrece atât timp împreună. Şi totuşi, ani de zile am fost prietene bune. La un moment dat însă, ea s-a îndrăgostit… cum altfel decât nebuneşte, s-a căsătorit şi a plecat din oraş. Ne scriam însă destul de des şi, de câte ori aveam ocazia, vorbeam la telefon. Până într-o zi când am simţit în vocea ei o schimbare radicală. „Ce ai, eşti beată?!”, am întrebat-o mai degrabă în glumă. “Tu, Zuzi, nu te-ai prins, dar eu, de ceva vreme, sunt mai mereu beată”. Am plecat urgent la ea, o noapte întreagă am vorbit. Degeaba. “La ce dracu m-oi fi urcat după tine pe stânca aia, ca să-mi faci acum morală! Ce nu înţelegi? Sunt fericită doar în starea asta, e singura modalitate prin care pot să mai comunic cu Mihai”. Mihai, soţul ei, care în noaptea aceea a ajuns acasă pe la ora 2.00, cărat pe braţe de un taximetrist.  Au urmat ani grei, cu “măriri şi decăderi”, cum îi plăcea să spună, până când toate visele i-au încremenit într-un copac din apropiere de Predeal. Mihai avea alcoolemie 1,5, iar copilul lor nici 2 ani. “Dumnezeu a vrut cred să-i ia, doar ca să salveze copilul ăsta, nu vrei să ştii în ce hal au ajuns”, mi-a povestit „doamna mama cu majuscule”, aşa o tachina Cecilia pe vremea când a bea însemna o bere sau “50 de Riccadonna”, aşa îi plăcea să o “alintăm” şi noi toţi în zilele în care ne strângeam în sufrageria ei la un mim, o bârfă şi o cană de nechezol mai întâi, apoi, peste ani, cafea.
Ştefan, iniţiatorul grupului Alcoolici Anonimi din Brăila, mi-a răscolit toate aceste amintiri. Iar printre ele, am simţit cum s-a strecurat şi regretul că Cecilia n-a avut norocul să întâlnească un astfel de Ştefan, care, poate, ar fi ajutat-o să lupte.
Există aşa un mit cum că alcoolul loveşte doar bărbaţii, doar în pătura de jos, doar la periferie. De aici şi expresia împământenită deja “beţiv ordinar”. Nimic mai fals. Alcoolismul nu ţine cont de sex, de statut social, de cont bancar, de vârstă. El loveşte. Loveşte crunt, ca orice boală. Şi chiar dacă din afară diferenţele par uriaşe – într-un fel arăta Cecilia, stilată, cultă, elegantă, şi în alt fel un “drojdier” de cartier, căzut prin şanţuri, înecat cu vomă şi scăpat pe el – în esenţă problema e aceeaşi. Sunt pur şi simplu oameni care, din diferite motive, cad pradă băuturii, o patimă la fel de greu de învins, fie că eşti femeie sau bărbat, sărac sau bogat, licenţiat sau analfabet, adolescent sau cu părul alb. O boală care loveşte nu doar punctual, ci în întreaga societate, din cauza violenţelor şi abuzurilor pe care le generează. Câte nenorociri nu se întâmplă la beţie, câţi copii nu rămân psihic taraţi pe viaţă din cauza unor părinţi alcoolici şi violenţi, câţi ţineri nu se distrug din cauza anturajelor proaste, câte femei nu rămân o viaţă sclave în propria locuinţă, abuzate de nişte soţi transformaţi în bestii de alcool. Dureros şi revoltător, pentru că în ciuda tuturor acestor realităţi, în loc să ia taurul de coarne şi să iniţieze programe, să aloce fonduri, să întreprindă campanii de sprijin şi conştientizare, societatea încă luptă să păstreze aparenţele. Autorităţile acordă un ajutor infim – categoric alcoolismul este cea mai netratată, dispreţuită şi ignorată boală din România, politicienii iau în calcul doar cum să-i folosească pe “beţivi”, iar noi, înfiorător de mulţi dintre noi, încă o considerăm o problemă personală sau familială, încă mai gândim de genul “fiecare să îşi ducă crucea”, încă ne mai construim viaţa în funcţie de “gura lumii”, încă nu suntem dispuşi ori pregătiţi să le insuflăm curaj celor care vor să scape. Ba chiar, prin etichetele pe care le folosim dispreţuitor la adresa lor – beţivi ordinari, drojdieri, bromfagii, pilangii, sugative – nu facem decât să le sporim sentimentele de vină şi ruşine.
Tocmai de aceea, într-o ţară în care nimeni nu dă doi bani, la propriu şi la figurat, nici pe problemele acestor oameni, nici pe cele cauzate de consumul în exces de alcool, o iniţiativă precum Alcoolicii Anonimi ar trebui nu doar încurajată, ci sprijinită de-a dreptul, statisticile arătând clar rata de succes a acestei metode în recuperarea bolnavilor.
De aceea, noi, jurnaliştii de la Obiectiv, cei care prin natura profesiei, după poliţişti şi magistraţi, vedem cel mai des pericolul pe care îl presupune alcoolismul şi tragediile generate  de consumul de alcool, am decis să sprijinim acest grup cu mijloacele de care dispunem. Aşa că, începând de astăzi, în toate ediţiile print ale cotidianului, dar şi pe site-ul nostru veţi găsi într-o casetă/banner datele de contact ale celor care pot ajuta. Pe alcoolici şi victimele lor. În plus, în măsura în care vor fi dispuşi să se destăinuie, le vom publica şi poveştile de viaţă. O viaţă care, spun chiar ei, “bate filmul”.
Promovaţi şi voi această iniţiativă, vorbiţi-le şi voi „ceciliilor” din preajmă despre AA- Grupul Alcoolicilor Anonimi, despre ajutorul necondiţionat pe care-l pot primi acolo, daţi-le curaj şi speranţă. Eu, dacă în urmă cu 25 – 30 de ani aş fi avut mintea de acum, poate, mâine, cine ştie!, aş fi primit un telefon şi de la celălalt capăt al firului cineva m-ar fi întrebat şugubăţ: “Hei, Zuzi, tu ce nebunii ai mai făcut azi?”

Editorial

Alexandru Popa și Ilie Bolojan, umăr la umăr la DNA Iași! Martori!

Publicat

în

Alexandru Popa și Ilie Bolojan, umăr la umăr la DNA Iași! Martori!

Liderul PNL Brăila, deputatul Alexandru Popa, a fost citat ca martor de DNA Iași. Popa a dat declarații cam două ore joi, 1 octombrie. A doua zi, vineri, 2 octombrie, Ilie Bolojan a fost la DNA Iași unde a stat cam trei ore, tot în calitate de martor.

Dosarul este legat de o presupusă mită uriașă de 1,5 milioane euro pe care omul de afaceri din Vaslui Fănel Bogos ar fi dat-o ca să intre la premierul demis pentru a-l schimba pe directorul DSVSA Vaslui.

De altfel, în aceeași oală cu șeful DSVSA Vaslui este și Alexandru Bociu, șeful suprem al ANSVSA, care-ar fi refuzat să-l schimbe din funcție pe subalternul lui din Vaslui.

Conform unor surse de încredere, Alexandru Bociu a deranjat multă lume bună din PNL tocmai pentru că el aplică legea și nu execută ordine de partid.

Conform altor surse, inclusiv Alexandru Popa, liderul PNL Brăila, s-ar fi străduit să-l schimbe după ce Bociu nu l-a ”executat” pe Costică Peltea omul PSD din fruntea DSVSA Brăila. Cică Peltea nu i-ar fi dat lui Popa autorizație pentru un abator! Mai mult, după scandalul uriaș cu variola la ovine care-a lovit ferme din Brăila unde s-au depistat animale neînregistrate legal, Bociu a demis întreaga conducere a DSVSA, inclusiv adjunctul care era omul PNL.

La acest moment, DSVSA Brăila este condusă de specialiști trimiși de la București de același incomod Bociu. Pe de altă parte, ziarul Comunitatea a obținut o declarație de la deputatul Alexandru Popa, conform căreia el a fost citat ca martor al apărării: „Sunt un profesionist în agricultură (…) Nu am avut nicio treabă cu dosarul propriu-zis, dar am fost citat de doamna Trăilă (Cristina Trăila, secretar general al Guvernului Bolojan, în prezent inculpată în acest dosar- n.n) ca martor din partea dumneaei, ca să pot să dau o expertiză mai mult tehnică”.

Logic, asta înseamnă că Trăilă are încredere în Popa, că doar nu este singurul profesionist în agricultură din țara asta. Mai mult, am putea afirma că Popa i-ar putea fi dator! Cu ce , nu se știe! În fond, nimănui nu-i convine să depună mărturie la DNA, decât dacă nu are loc de întors.

Apoi, dacă știi că ești total neimplicat în practicile toxice ale demiterilor și numirilor după propriile interese în acest caz, de ce mergi cu avocatul de mână? Sincer, când ești complet nevinovat, când nu ai făcut nimic care să miroasă a trafic de influență, de ce ai nevoie de avocat?

Un răspuns ar putea fi legat de maniera controversată de instrumentare a dosarelor, dar și de măsurile preventive care au un puternic iz politic, de aici și scăderea dramatică a credibilității justiției în general. Ca să nu mai vorbim de maniera în care se face justiție la televizor.

În acest context, nu putem să nu ne aducem aminte cum a tratat PNL Brăila, în frunte cu Alexandru Popa și numitul Chivu Cătălin, episodul în care, în urma unui denunț, DNA a ridicat documente de la Consiliul Județean legate de HC Dunărea.

Vă aduceți aminte că Francisk Chiriac, președintele CJ, și Adrian Manole, președintele HC Dunărea, erau deja condamnați de liderii PNL și Chivu? Acum aceiași liberali în frunte cu numitul Chivu nu mai scot o vorbă! Culmea, nu se mai aude nimic în legătură cu acel dosar in rem, deși au trecut atâtea luni! Sau poate procurorii așteaptă alegerile locale… Orice e posibil!

Citește articolul complet

Editorial

Nicușor Dan calcă în picioare Constituția! Ei, și? De parcă ar fi primul!

Publicat

în

Nicușor Dan calcă în picioare Constituția! Ei și? De parcă ar fi primul!

Constituția este stâlpul democrației! Când se încalcă o dată legea fundamentală a statului, puteți fi siguri că vor urma și alte încălcări, din ce în ce mai ”justificate”, până se va ajunge ca respectarea Constituției să devină excepția.

În ultimii ani au fost multe încălcări și aș aminti de încălcările flagrante ale drepturilor și libertăților cetățenești în perioada pandemiei. Pe o ură colectivă  – vacciniști versus anti-vacciniști – guvernele (Orban, dar mai ales Câțu) din acea perioadă și-au bazat așa-zisele reguli, care-au încălcat în lanț drepturile și libertățile cetățenești.

Un singur aspect reamintesc: cum să impui vaccinarea cu un vaccin experimental, când cetățenii sunt atât de diferiți, au boli, au alergii, au slăbiciuni etc etc. Ei bine, s-a putut și poporul plătește și va plăti în continuare pentru milioanele și milioanele și milioanele de doze, care ar fi trebuit administratate tuturor, cam câte 6 de căciulă. ”Noroc” că a izbucnit războiul Rusia – Ucraina astfel că, peste noapte, a dispărut și Covid-ul și regulile absurde.

Următoarea încălcare flagrantă a Constituției a fost atunci când i s-a interzis Dianei Șoșoacă, președintele S.O.S România, să candideze la președinția țării. Ion Iliescu care se bucura de o popularitate imensă nu a avut curajul să facă așa ceva atunci când a candidat Corneliu Vadim Tudor din partea PRM. Să ne aducem aminte cât de dur și amenințător era în limbaj C.V. Tudor. Până la urmă, liderul PRM a fost învins democratic la vot.

Dacă Diana Șoșoacă era lăsată să candideze, cu siguranță ”mânca” din voturile lui Călin Georgescu și niciunul nu ajungea în turul 2. Părerea mea! Sau poate ajungea, dar nu cu un scor atât de mare și atunci ”proeuropenii” se aliau în spatele candidatului pro-occidental, care câștiga democratic alegerile.

Acum, după atâtea luni de la învestirea lui Nicușor Dan, sincer, nu era mai bună Elena Lasconi? A treia oră când s-a încălcat fragrant legea fundamentală a țării a fost când s-au anulat alegerile prezidențiale – turul I -, când s-au calificat Călin Georgescu și Elena Lasconi. Pe ce motiv? Nicușor Dan a promis  desecretizarea documentelor, că le va face publice ca să priceapă toată lumea de ce s-au anulat alegerile prezidențiale, o premieră în România post-comunistă. Nu s-a desecretizat nimic, că nu aveau ce. În schimb, Călin Georgescu a fost martirizat și a intrat în categoria adulaților. Ferească Dumnezeu să zici ceva de Georgescu!

Dar cum a fost sacrificată Elena Lasconi pentru Nicușor Dan, vă mai aduceți aminte? Iar acum progresiștii nu-l mai înghit pe președintele Dan! S-au lipit de Ilie Bolojan care este și el un ”Mesia”, adulat, indiferent ce-ar face. Să te ferească Dumnezeu să zici ceva de Bolojan!

În fine, abia acum vine lovitura de grație: preaiubitul și întâiul matematician al țării, Nicușor Dan a început să interpreteze Constituția ca pe un text de la Limba Română. Fără nicio legătură cu Matematica. Astfel că, întâi l-a propus pe Tomac, al cărui partid nici nu a intrat în Parlament. Acum l-a desemnat pe Veștea, peste capul Bolojan al PNL, ceea ce a dus deja la împărțirea liberalilor în două tabere. În plus, o dă încontinuu că el ”nu vrea” un guvern votat de AUR sau cu membri AUR pe post de miniștri.

Păi, cum vine asta? Votanții AUR nu sunt români? Nicușor Dan nu este președintele tuturor românilor, ci doar al ”proeuropenilor”? Am zis-o și-o repet: întâi președintele să fi desemnat un premier de la PSD, partidul situat pe locul I la ultimele parlamentare. Dacă Grindeanu&Co nu treceau un guvern de Parlament, la rând intra AUR! Dacă nici AUR nu făcea nimic, a treia oară votau toți parlamentarii cu ochii închiși, orice guvern. Asta-i formula rezultată după ultimele parlamentare! Este practic imposibil fără PSD sau fără AUR. Și dacă partidele ”proeuropene” nu se înțeleg între ele, atunci hai la anticipate! De ce-i este frică lui Nicușor Dan să respecte Constituția?

Ce crede el sau altcineva – Bolojan, Veștea, Grindeanu, Fritz –  că dacă împart, pe față, alegătorii românii în cetățeni de mâna întâi și cetățeni de mâna a doua, după votul exprimat la ultimele alegeri, Europa va ajuta România cu bani, dacă nu-și îndeplinește jaloanele pe care tot ai noștri conducători le-au negociat? Nu, fraților! Stați liniștiți! Uitați-vă la țările din jur cum tratează interesul național. Cu atenție! Că vremurile se schimbă!

Ai noștri conducători însă, par din ce în ce mai mult rupți de realitatea în care trăiesc românii și își permit să facă ”fițe” de parcă am fi o țară bananieră, fără Constituție, fără democrație, fără reguli.

Citește articolul complet

CELE MAI CITITE

Astăzi
7 zile
30 de zile
⇧