Social Media

Sport

HC Dunărea și-a stabilit obiectivul pentru sezonul 2023-2024

Timp de citire: 5 minute

* podium în Liga Florilor, finala Cupei României și un parcurs cât mai lung în Europa sunt obiectivele prezentate în conferința de presă de către președintele Adrian Manole și antrenorul principal Costică Buceschi * sală modernă de forță la Polivalentă și cantonament pe plan local * turneu de cinci stele la Brăila în perioada 16-19 august
 
 
 
Marți, 11 iulie, clubul HC Dunărea a organizat o conferință de presă în cadrul căreia președintele Adrian Manole și antrenorul principal Costică Buceschi au prezentat programul echipei, obiectivul pentru fiecare competiție la care va participa clubul de handbal brăilean. Prezent la acest eveniment a fost și directorul tehnic, Ionel Radu.
Înaintea evenimentului propriu-zis, președintele Adrian Manole a prezentat transformările care au avut loc la Polivalentă, magazinul clubului, unul schimbat în proporție de 100%, cabinetul medical unde își desfășoară activitatea kinetoterapeutul Mihail Dumitru, vestiarul echipei gazdă, în care când intri crezi că ai ajuns la Barcelona, vestiarul echipei vizitatoare precum și punctul forte, sala de forță, una modernă cu toate dotările necesare.
 
Obiective îndrăznețe în competițiile interne și în Europa
“Ne dorim să jucăm cât mai bine în campionat, să prindem podiumul, să ajungem cât mai departe în EHF European league”, este obiectivul propus de președintele Adrian Manole.
Antrenorul Costică Buceschi a subliniat că, de obicei, stabilește obiectivul după cantonament, dar în linii mari a spus același lucru: “Eu personal îmi doresc o medalie în campionat, să fiu cât mai sus, iar în Europa primul obiectiv este acela de a intra în grupele EHF. Intrăm în competiția europeană în turul al doilea, unde probabil că vom avea o adversară de care vom putea trece ușor și după aceea vom întâlni o formație puternică, una care va veni din Liga Campionilor”.
 
Condiții optime de pregătire fizică și un plus de omogenitate
“Ne bucurăm să putem organiza această conferință de presă, pentru că ne dorim ca iubitorii de handbal din Brăila să afle toate detaliile legate de viitorul sezon competițional. Prima dată trebuie să spunem că în vacanță conducerea clubului nu a stat, ci a dus la îndeplinire toate obiectivele pe care ni le-am propus. Am făcut investiții serioase, am schimbat fața magazinului de prezentare, am modernizat vestiarele, dar punctul forte îl reprezintă sala de forță, una modernă, unde putem să ne pregătim cât mai bine pentru sezonul următor, unul pe care ni-l dorim mai bun decât cel precedent. Avem un cabinet medical modern, vestiare renovate. La capitolul transferuri am considerat că avem nevoie de doar 5 jucătoare, față de 10 câte am adus vara trecută, astfel că vom avea un plus de omogenitate. Toate modernizările au costat 150.000 de euro, bani proveniți din fonduri private. Acum, având această sală de forță, am decis să facem cantonamentul la Brăila. Se reduc cheltuielile cu transportul și cazarea iar lucrul cel mai important este că jucătoarele sunt fericite că nu mai pleacă din Brăila”, a declarat la începutul conferinței de presă Adrian Manole.
 
Costică Buceschi: “Un nou început de sezon, aceleași proiecte îndrăznețe”
Antrenorul principal al echipei HC Dunărea, Costică Buceschi, a subliniat la rândul său faptul că, mental, jucătoarele nu vor mai suferi stând prin cantonamente în alte zone ale țării. Că sala de forță actuală de la Polivalentă oferă toate condițiile de antrenament.
“Un nou început de sezon, aceleași proiecte îndrăznețe, iar cel mai important obiectiv în acest an este accederea în grupele EHF European League. Echipa este mai echilibrată valoric față de sezonul trecut. Când sunt multe jucătoare noi, rezultatele apar mai târziu. În această vară am transferat numai pe posturile considerate deficitare. Kira Trusova, Paula Teodorescu, alături de Elena Șerban sunt variantele pentru postul de portar. Șerban a avut o evoluție foarte bună în sezonul trecut și în opinia mea merita să fie nominalizată în echipa ideală a campionatului. Pivotul Katerina Jezic a semnat cu noi din decembrie anul trecut și bine am făcut, pentru că ea era în vizorul multor echipe, Andreea Popa și Mohamed sunt nume despre care se va vorbi mult în viitor. Avem jucătoare valoroase la tineret care într-un an-doi vor face pasul la echipa de senioare”, a punctat Costică Buceschi.
 
Când ai cu cine să lucrezi ești un antrenor fericit
Antrenorul principal al echipei HC Dunărea a apreciat că urmează un sezon competițional intern mult mai puternic decât cel anterior și a subliniat apoi că a fost de acord cu cantonamentul de la Brăila.
“Ne așteaptă un campionat mult mai puternic, pentru că toate echipele s-au întărit. De exemplu, în afară de primele trei clasate din campionatul recent încheiat, Măgura Cisnădie s-a întărit serios și are obiective îndrăznețe. Așa cum am mai spus, sunt pentru un cantonament la Brăila, unde trebuie să ne pregătim serios pentru a nu avea surprize cu accidentările în campionatul următor. Avem un lot de 21 de jucătoare, câte trei pe fiecare post. Când ai cu cine să lucrezi ești un antrenor fericit”, a mai spus Buceschi.
 
Turneu de cinci stele la Brăila
HC Dunărea va participa la trei turnee amicale, la Târgu Jiu, Brașov, însă cel mai important dintre ele va fi cel de la Brăila, programat în perioada 16-19 august.
“Vom avea un turneu de cinci stele la Brăila, la care au confirmat participarea Brest Bretagne Handball, Rapid București și SCM Râmnicu Vâlcea. Se va juca fiecare cu fiecare”, a explicat Buceschi.
 

Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului își asumă eventualele daune, în cazul unor acțiuni legale împotriva celor publicate.
Adaugă comentariu

Răspunde la comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Arte marțiale

Ștefan Vrânceanu, campion mondial la Milano

• în promoția Petrosyan Mania, brăilenul l-a pus la podea pe italianul Eddy „The Golden Boy” Vinotti, un luptător neînvins la profesioniști până la această confruntare • Vrânceanu se antrenează la clubul ”Doru Team”, care a mai dat un campion mondial, pe Valentin Mavrodin

Publicat

în

Ștefan Vrânceanu, campion mondial la Milano
Performanță istorică pentru clubul ”Doru Team” și pentru kickboxingul brăilean!

Doru Team Brăila este clubul unde munca și cunoștințele de zeci de ani bat orice piedici. Cel mai titrat club brăilean de kickboxing a reușit o performanță istorică pe 7 noiembrie 2026. În această zi, în palmaresul clubului brăilean de kickboxing Doru Team și în cel al sportului românesc s-a scris o nouă pagină glorioasă: Ștefan Vrânceanu a devenit campion mondial la Milano, în cadrul galei Petrosyan Mania.

Sportivul brăilean, pregătit de sensei  Dorel Beșleagă, l-a învins pe italianul Eddy „The Golden Boy” Vinotti, un luptător neînvins la profesioniști până la această confruntare. Înaintea meciului cu Vrânceanu, italianul era considerat cel mai bun produs al academiei fraților Petrosyan, fiind considerat de către specialiștii italieni din domeniu drept cel mai bun kickboxer din istorie.

După acest meci, Ștefan Vrânceanu devine noul campion mondial. Titlul ajunge la Brăila, unde este legitimat sportivul, mai precis la CS Doru Team Brăila, club afiliat Federației Române de Budokai și IBK Kyokushin All-Round Fighting. Vrânceanu este posesor al centurii negre 1 Dan. Noul campion mondial practică acest sport de la vârsta de 7 ani, acesta având 19 ani în prezent.

TKO, în repriza a cincea

”Sâmbătă, 7 noiembrie, Ștefan a urcat în ring la Milano, în main event-ul galei Petrosyan Mania, împotriva italianului Eddy „The Golden Boy” Vinotti, un luptător neînvins la profesioniști până la această confruntare.

”Au fost 5 reprize de câte 3 minute, o luptă grea, în care Ștefan a demonstrat caracter, determinare și valoare. În repriza a 5-a, a venit momentul decisiv, în care Vrânceanu i-a aplicat un mawashi geri geodan (high kick) și italianul a fost numărat pentru prima oară. După acest moment, Ștefan a insistat cu brațele, pentru că era luat în brațe ori de câte ori încerca să facă orice, și a reușit să-i aplice niște croșee adversarului, care a fost numărat a doua oară. După numărătoare, arbitrul a oprit meciul pentru că italianul se clătina grav, iar încă o lovitură era fatală. Victorie prin abandon. Centura mondială la 65 kg vine acasă, la Brăila, este a doua centură în decurs de o lună și 4 zile”, ne-a declarat sensei Dorel Beșleagă.

Sursa citată l-a elogiat în continuare pe elevul său pentru prestația de la Milano.

”Ștefan Vrânceanu vine pe un val de victorii prin KO. În data de 2 octombrie, la Tulcea, în Gala EFC, gala vestitului luptător constănțean Alex Filip, a câștigat piramida categoriei 67 kg după două victorii, amândouă terminate cu KO”, a continuat reputatul antrenor brăilean.

Bucurie în tabăra brăileană după succesul răsunător din Italia

”Bucuria mea după victoria lui Ștefan în meciul de la Milano a fost foarte mare, pentru că a fost la ei acasă și de obicei dacă nu câștigi prin KO nu ai cum să câștigi altfel…

Acest câștig nu este întâmplător, pentru că sportivii mei au peste 150 de meciuri la amatori, multe la semi pro și destule la profesioniști, unde au câștigat în fața multor luptători deja consacrați și mai mari de vârstă.

Ștefan a ajuns să lupte pentru acest titlu mondial după victoria din piramida de la -67 kg unde a câștigat titlul și centura în ambele meciuri prin KO.

Pe această cale, vreau să le mulțumesc tuturor celor care ne-au fost alături, celor care ne-au sprijinit pentru această deplasare, dar și celor care ne susțin de-a lungul timpului.

Mulțumim Tănase Octavian TMR Carpet Clean, TMR Self-Wash La Zăpada, Adrian Roșca, Plase pescărești, Radu Medeleanu Alex Filip, Alexandru Mitan, Vasile Varga, Emil Gym Sala Culturism, Robert Gabriel și tuturor susținătorilor și prietenilor noștri din mediul on-line!!!!

Un mulțumesc special lui Valentin Mavrodin, elevul meu și colegul lui Ștefan, campionul mondial ISKA și DFS la categoria 70 kg, care a venit tocmai din Irlanda pentru a fi alături de noi. Așa cum noi am fost și vom fi întotdeauna alături de el, și el ne-a demonstrat ce înseamnă prietenia adevărată!

Mulțumim tuturor prietenilor și colegilor lui de antrenament, care l-au sprijinit pe Șuncă (porecla cu care este cunoscut Ștefan Vrânceanu printre apropriați n.red.) și au contribuit la această victorie!”, a mai adăugat Dorel Beșleagă.

Ștefan Vrânceanu: ”O bucurie greu de descris în cuvinte!”

Tânărul campion ne-a povestit despre dificultățile întâmpinate în ring și despre determinarea cu care a luptat până în ultimul moment. ”Victoria obținută la Milano înseamnă foarte mult pentru mine. A fost un meci greu, cu un adversar puternic, care mi-a pus probleme încă din prima repriză. Am fost trimis la podea, dar nu m-am gândit nicio secundă să renunț. Am știut că trebuie să mă ridic, să rămân concentrat și să continui să lupt.

Cred că astfel de momente arată cel mai bine ce înseamnă sportul de performanță. Nu este vorba doar despre lovituri sau despre cine este mai puternic, ci și despre mentalitate, caracter și capacitatea de a merge mai departe atunci când lucrurile nu ies așa cum ți-ai dorit.

Să câștig în Italia, în fața publicului adversarului, și să obțin titlul mondial este o bucurie greu de descris în cuvinte. În spatele acestui rezultat sunt multe ore de antrenament, sacrificii, disciplină și oameni care au crezut în mine.

Vreau să îi mulțumesc antrenorului meu, Dorel Beșleagă, întregii echipe Doru Team Brăila, familiei și tuturor celor care m-au susținut și au fost alături de mine. Această victorie nu este doar a mea, ci și a tuturor celor care au contribuit la drumul meu.

Pentru mine, acest titlu nu reprezintă un punct final, ci o motivație în plus să muncesc, să evoluez și să demonstrez că pot ajunge și mai departe. Sunt mândru că am putut reprezenta România și că am adus acest rezultat acasă”, ne-a declarat campionul mondial.

”Doru Team”, cel mai vechi club de kickboxing din Brăila. Campionii Mavrodin și Vrânceanu se antrenează de la vârsta de 11, respectiv 7 ani

Potrivit antrenorului Dorel Beșleagă, ”Doru Team” este cel mai vechi club de kickboxing din Brăila. ”Practicăm kickboxing din anul 2001, iar până atunci practicam karate Kyokushin. Mi-au trecut prin mână mii de elevi dornici să facă mișcare și să învețe arte marțiale de contact și dintre ei am avut sute de medalii la competiții naționale și internaționale dar și în gale semi- pro și profesioniste de kickboxing și de MMA. Datorită dezvoltării foarte puternice a kickboxing-ului în ultimul timp, cu generația lui Mavrodin și Vrânceanu am reușit cele mai mari performanțe, pentru că pe acești copii i-am antrenat de la vârsta de 11 ani și respectiv 7ani”, ne-a mai declarat Dorel Beșleagă.

Citește articolul complet

Handbal

HC Dunărea Brăila, la un pas de grupele EHF European League! Meci decisiv duminică, în Polivalentă

Publicat

în

HC Dunărea Brăila, la un pas de grupele EHF European League! Meci decisiv duminică, în Polivalentă

HC Dunărea Brăila este foarte aproape de o calificare în grupele EHF European League, iar duminică, 15 noiembrie, are șansa de a face pasul decisiv. Echipa pregătită de Bogdan Burcea întâlnește formația norvegiană Molde, de la ora 17:30, în Sala Polivalentă, în returul confruntării pentru accederea în faza grupelor.

Brăilencele pornesc cu un avantaj important: au pierdut prima manșă din Norvegia la o singur gol diferență, astfel că o victorie la cel puțin două goluri în partida de pe teren propriu le-ar asigura calificarea.

Victorie la Zalău înaintea duelului european

HC Dunărea vine după o victorie convingătoare în campionat, obținută în deplasare, la HC Zalău. Formația brăileană s-a impus la scor, după o partidă în care echilibrul s-a menținut în primele 45 de minute.

Rezultatul reprezintă un moral bun înaintea confruntării cu Molde, în care miza este una importantă pentru parcursul european al echipei.

Un rol esențial îl poate avea și publicul din Brăila. Clubul speră ca Sala Polivalentă să fie plină duminică, așa cum s-a întâmplat la mai multe dintre partidele disputate pe teren propriu în acest sezon.

„Pe 15 noiembrie avem nevoie de o sală plină! Împreună luptăm pentru calificare!”, este mesajul transmis de HC Dunărea suporterilor.

Cât costă biletele la HC Dunărea – Molde

Biletele pentru partida retur au fost puse în vânzare luni, 9 noiembrie. În prima zi, abonații au avut prioritate și au putut cumpăra bilete pentru locurile pe care le ocupă în mod obișnuit la meciurile echipei.

Ulterior, biletele au devenit disponibile pentru toți suporterii, atât la casieria Sălii Polivalente, cât și online, pe platforma Eventim.

Prețurile sunt de 35 de lei pentru adulți și 15 lei pentru copii și persoanele cu handicap mediu sau ușor.

Clubul precizează că abonamentele nu sunt valabile la meciurile din competițiile europene.

Duminică, HC Dunărea are nevoie de sprijinul tribunelor pentru a transforma avantajul terenului propriu într-o calificare europeană.

Citește articolul complet

CELE MAI CITITE

Astăzi
7 zile
30 de zile
⇧