Social Media

SPORT

HC Dunărea reînscrie echipa în Divizia A

Publicat

în

* Cristian Preda (foto) revine pe banca tehnică a formației din eșalonul secund
 
Clubul HC Dunărea Brăila reintră în categoria echipelor care se implică în creșterea tinerelor jucătoare în perspectiva promovării lor la echipa de senioare. Astfel, începând din sezonul competițional 2022-2023, clubul brăilean de handbal va avea înscrisă o formație în Divizia A.
“Scopul principal al reînființării echipei a doua este acela de a pregăti tinerele handbaliste în perspectiva promovării lor la echipa de senioare din Liga Florilor cât și la loturile naționale ale României”, precizează președintele HC Dunărea Brăila, Adrian Manole.
Cristian Preda s-a alăturat proiectului clubului brăilean de handbal, acesta urmând să fie antrenorul echipei. De-a lungul anilor, Cristi Preda a fost atât antrenor principal, cât și antrenor secund la HC Dunarea Brăila, echipă cu care a reușit să câștige în 2016 titlul de vicecampioană. În postura de antrenor, Preda are în palmares o medalie de bronz la Campionatul Mondial de handbal din 2016, cu naționala de tineret a României. Cu grupele de juniori ale Liceului cu Program Sportiv, profesorul Preda a participat la mai multe turnee finale, cu echipe din rândul cărora a promovat la formația de senioare mai multe jucătoare.
 
 
“Mă bucur să mă alătur proiectului clubului HC Dunărea Brăila pentru a crește și promova tinerele handbaliste, de a le oferi ocazia să poată demonstra că vor face față echipei de ligă națională. Este o șansă pentru tinerele talente din Brăila și nu numai, să joace și să crească în valoare. Îmi doresc ca fiecare dintre ele să muncească mult iar la un moment dat să facă pasul către echipa mare”, a declarat Cristian Preda.
În Divizia A activează sau au activat echipe care au participat mulți ani în primul eșalon al handbalului feminin românesc, precum Corona Brașov, Cetate Deva, Neptun Constanța, Universitatea Timișoara, Știința Bacău.
 
HC Dunarea
reînscrie
echipa
divizia a
adrian manole
Cristian Preda

Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului își asumă eventualele daune, în cazul unor acțiuni legale împotriva celor publicate.
Adaugă comentariu

Răspunde la comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

CELE MAI CITITE

Astăzi
7 zile
30 de zile