SPORT
HC Dunărea Brăila se menține pe locul 3 în Liga Florilor după înfrangerea de la Brașov
• Corona Brașov – HC Dunărea Brăila, 34-19 în etapa a 8-a din Liga Florilor • echipa pregătită de Bogdan Burcea se menține totuși pe locul al 3-lea
În etapa a 8-a din Liga Florilor, HC Dunărea a suferit o înfrângere categorică, scor 34-19, după ce la pauză a fost 19-10, în deplasare, la una dintre formațiile cu un start ezitant de campionat, Corona Brașov.
Însă în jocul unei echipe, oricât de mare ar fi aceasta, intervin astfel de sincope. A fost un duș rece, iar din următorul meci, cel din Polivalentă cu SCM Râmnicu Vâlcea, HC Dunărea poate redeveni echipa candidată la podium în acest campionat.
După runda a 8-a, echipa pregătită de Bogdan Burcea se menține totuși pe locul al 3-lea în clasamentul Ligii Florilor.
A fost un meci pe care jucătoarele brăilene trebuie să-l uite repede pentru că pe HC Dunărea o așteaptă în această lună alte cinci confruntări dificile, două dintre acestea fiind în EHF European League, cele două jocuri decisive pentru calificarea în grupele acestei competiții.
Revenind la meciul din etapa a 8-a, sunt puține lucruri bune de spus. Echilibrul s-a menținut doar 8 minute. De la 3-3 Corona Brașov s-a distanțat la 10-4 în minutul 17.
Echipa gazdă a jucat la parametri optimi în fața unei adversare care nu și-a găsit cadența nici în faza de apărare, nici în cea de atac.
La pauză Corona avea nouă goluri avans.
Repriza a doua nu a adus nimic nou în evoluția celor de la HC Dunărea, indiferent de ce formulă de joc a folosit Bogdan Burcea, iar decalajul dintre cele două combatante s-a adâncit și mai mult.
Corona a condus cu 27-13 în minutul 42 și cu 32-16 în minutul 52 și s-a impus cu 34-19.
Pentru HC Dunărea Brăila au marcat: Kirdiasheva 5 goluri, Laslo 4, Necula 4, Mihai 2, Jezic 1, Boiciuc 1, E. Roșu 1, Mohamed 1. Șerban a avut 3 intervenții, Curmenț 2 intervenții, Trusova o interenție.
Pentru Corona Brașov au înscris: Kochaniak 8 goluri, Balsam 6, A. Popa 4, Makeeva 4, Bazaliu 3, Grozav 3, Berbece 2, Kerekeș 1, Dumitrașcu 1, Afentaler 1, A. Șerban 1.
De Arruda a avut 15 intervenții.
SPORT
Daniel Grigorie și Jorge Mayeta Juarez sunt campioni naționali la seniori U23
• Ștefan Băcilă a câștigat medalia de bronz • Marian Pița merge cu Ionuț Mădălin Călugăr la Jocurile Olimpice de Tineret Dakar
În ultima săptămână a lunii octombrie, la Constanța s-a desfășurat Campionatul Național de box pentru seniori U23, competiție la care au participat și pugiliști de la CSM Brăila.
Sportivii clubului brăilean au avut evoluții foarte bune și, conform informațiilor oferite de antrenorul Marian Pița, aceștia au cucerit 2 medalii de aur și una de bronz.
Daniel Grigorie la categoria 70 kg și Jorge Mayeta Juarez la categoria 85 kg au devenit campioni naționali. Ștefan Băcilă a câștigat medalia de bronz.
La Campionatul Național pentru Seniori – U23 s-au acordat titlurile naționale la 10 categorii de greutate, astfel: 50 kg, 55 kg, 60 kg, 65 kg, 70 kg, 75 kg, 80 kg, 85 kg, 90 kg și +90 kg.
În altă ordine de idei, Ionuț Mădălin Călugăr va reprezenta România la Jocurile Olimpice de Tineret, care au loc Dakar, capitala Senegalului, în perioada 3-14 noiembrie 2026.
Sportivul legitimat la Crișul Oradea, fiind component al Centrul Național Olimpic de Pregătire a Juniorilor Brăila (CNOPJ), va fi însoțit la această competiție de antrenorul Marian Pița.
”Ionuț Mădălin Călugăr a obținut această calificare la Cupa Mondială din Thailanda, unde s-a clasat pe locul al 3-lea la categoria 50 kg. Mergem cu încredere la Dakar, unde vizăm un rezultat bun”, ne-a declarat antrenorul clubului CSM Brăila și al CNOPJ Brăila.
SPORT
Victor Ilie este campion național la +70 de ani! A alergat 406 maratoane în 106 țări
• Armenia a fost a 106-a țară în care a concurat atletul brăilean• Victor Ilie a devenit campion național la plus 70 de ani la Timișoara City Marathon
Pentru atletul veteran Victor Ilie vârsta este doar un număr, spiritul rămâne tânăr, iar pasiunea pentru alergările de anduranță îl conduce spre noi provocări. Brăileanul continuă să bifeze noi performanțe.
Pe 11 octombrie 2026, a luat startul la Raiffeisen Bank Bucharest Marathon, la cursa principală de maraton (42,195 km) pe care a încheiat-o cu succes.
”A fost ediția a 19-a, eu am participat la 18 dintre ele, am lipsit la cea din pandemie, când nu am fost primit pentru că nu eram vaccinat. Sunt singurul din România cu 18 participări. Vremea a fost frumoasă, a fost o plăcere să particip și în acest an, dar nu am forțat, mi-am lăsat o rezervă și pentru maratonul următor, cel de la Erevan”, ne-a explicat Victor Ilie.
“MarathonMan”, numele sub care este cunoscut Victor Ilie în lumea sportului românesc, a participat pe 16 octombrie 2026 la Coca-Cola Yerevan Half Marathon, în capitala Armeniei.
”A fost a 106-a țară în care am concurat. A fost foarte cald, am alergat la o temperatură de 30 de grade, dar pe mine nu m-a afectat”, ne-a declarat atletul brăilean.
Aici însă brăileanul a fost urmărit de ghinion pentru că a pierdut avionul și a fost nevoit să mai cheltuiască bani pentru cazare și masă până la o altă cursă care să-l readucă în țară.
Pe data de 25 octombrie, Victor Ilie a concurat la Timișoara City Marathon, competiție la care s-au acordat și titlurile naționale pentru veterani la maraton.
Cu acest prilej “MarathonMan” a devenit campion național la categoria de vârstă plus 70 de ani.
”Mă bucur că am reușit o nouă performanță pe plan național, am în jur de 15 titluri de campion”, a mai spus Victor Ilie după al 406-lea maraton în 106 țări.























