Social Media

Editorial

Haiducii lui 7 piei

Timp de citire: 5 minute

Din punctul meu de vedere, propunerea aceasta cu care defilează Ciolacu nu e nici taxă de solidaritate, nici de lăcomie, nici de empatie, e doar o mega taxă generată de  incompetență, menită să ascundă sub preș adevăratele probleme, formele reale de finanțare a bugetului de stat și, mai ales, mișmașurile. Și e complet absurd să vorbești despre ea într-o țară în care economia supraviețuiește doar pe seama compromisurilor – de la investiții, de la salarii, de la dezvoltare -, dar care rămâne campioană la neîncasarea TVA – 33,8% din taxele datorate nu se colectează la buget, la economia subterană – 21% din PIB, iar la riscul de corupție, indicatorii sunt deja la cota de alarmă – ”mita”, ”șpaga”, ”șperțul”, ”parandărătul” sau, mai elegant spus, ”comisionul” se ridică la mii, zeci de mii de euro, echivalentul a 10,  20, chiar 30% din valoarea unui contract.  Nu mai spun de tunurile de milioane de euro care se tot dau de 30 de ani încoace și din care statul nu e capabil să recupereze mai nimic.
Deci, cu o așa realitate,  vine Ciolacu și spune că nu poate scoate țara din ghearele pandemiei, mări pensiile și alocațiile, decât dacă ia de la bogați și dă la săraci. Vechea placă stricată a mai marilor PSD, de care mi s-a acrit deja. Ei, haiducii României!
Dar haideți să vedem cine și câți sunt bogații ăștia de la care trebuie să luăm, ca să avem de unde să dăm… și care este, de fapt, miza acestor populisme.
De exemplu, la începutul acestui an, parcul auto din România număra circa 9,3 milioane de autovehicule. Dintre acestea, aproape 7,3 milioane, adică vreo 80%, erau mai vechi de 10 ani. Doar 3% din parcul auto figurează a fi format din mașini mai scumpe de 50.000 euro. Infim!
Tot la începutul acestui an, în România erau înregistrate aproape 9,2 milioane de locuințe, cu o medie de 2,7 camere pe unitate locativă și o suprafață medie utilă în mediul rural de 74 mp, iar în mediul urban de 54 mp. Raportat la fondul locativ existent, locuințele cu 120 mp și peste, adică acelea ce trebuie supraimpozitate, reprezintă cam 25%. Cu mențiunea că în proporție însemnată, ele sunt construcții pe parter plus un etaj înregistrate în mediul rural, multe în zonele periurbane (Ilfov deține primul loc, urmat de Cluj). De ce o casă cu 4 camere într-un sat de lângă București, de exemplu, care costă cam 100.000 – 150.000 euro, e un lux ce trebuie supraimpozitat, prin comparație cu un apartament tot de 4 camere din București, cu o suprafață un pic mai mică, dar care costă și peste 200.000 euro, n-aș ști să vă spun. Așadar, pe cine  impozităm? Pe tinerii care muncesc de le ies ochii din cap ca să achite rate pentru o casă cu un pic de curte în care să-și crească mai sănătos copiii și care plătesc bruma asta de confort cu vârf și îndesat în orele pierdute în trafic. Evident, mai sunt și ”palatele” ce ar putea fi supraimpozitate, dar nu pot să nu mă întreb câte din ele sunt construite cu acte în regulă sau înregistrate ca locuințe, pentru că, dacă te uiți pe statisticile oficiale, numărul caselor cu 5 și mai multe camere (așa sunt raportate) este  destul de mic. În plus, și bunica avea la țară tot 5 camere. Deci câte exact sunt cu adevărat de lux, nu știu să vă spun. La fel cum nu știu nici câte iahturi sunt înregistrate în România, dar, recunosc, nici nu m-am străduit prea mult să aflu, având în vedere că, nu e un secret, multe dintre ambarcațiunile de lux sunt înregistrate în porturi străine… le-au înșirat acolo doar ca să fie. 
Deci cât și de la cine iei în cazul persoanelor fizice? Că nu-i văd, în primul rând, pe ei (politicienii) atât de solidari cu sărăcimea încât să-și aprobe suprataxarea huzurului în care trăiesc.
Rămâne, în concluzie, cealaltă categorie, marile companii. Care, de multă vreme, le stau în gât politicienilor, pentru simplu motiv că supraviețuiesc și fără contracte cu statul. Ei bine, dacă vă gândiți că e o măsură salvatoare, vă înșelați. O să mai vorbim când suprataxarea aceasta se va întoarce la noi, ca un bumerang: stop investiții și dezvoltare, frână la salarii și, evident, prețuri mai mari pentru produsele sau serviciile oferite.
Mă rog, la acest moment liberalii spun că nu susțin ideea. Dar la câte concesii au făcut partenerilor de alianță, n-am nici măcar un dram de încredere că se vor opune cu adevărat. Oricum, la cum merg lucrurile în țara asta, chiar mi-e greu să prevăd cine pe cine, cum și cât va taxa.

Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului își asumă eventualele daune, în cazul unor acțiuni legale împotriva celor publicate.
Adaugă comentariu

Răspunde la comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Editorial

Alexandru Popa și Ilie Bolojan, umăr la umăr la DNA Iași! Martori!

Publicat

în

Alexandru Popa și Ilie Bolojan, umăr la umăr la DNA Iași! Martori!

Liderul PNL Brăila, deputatul Alexandru Popa, a fost citat ca martor de DNA Iași. Popa a dat declarații cam două ore joi, 1 octombrie. A doua zi, vineri, 2 octombrie, Ilie Bolojan a fost la DNA Iași unde a stat cam trei ore, tot în calitate de martor.

Dosarul este legat de o presupusă mită uriașă de 1,5 milioane euro pe care omul de afaceri din Vaslui Fănel Bogos ar fi dat-o ca să intre la premierul demis pentru a-l schimba pe directorul DSVSA Vaslui.

De altfel, în aceeași oală cu șeful DSVSA Vaslui este și Alexandru Bociu, șeful suprem al ANSVSA, care-ar fi refuzat să-l schimbe din funcție pe subalternul lui din Vaslui.

Conform unor surse de încredere, Alexandru Bociu a deranjat multă lume bună din PNL tocmai pentru că el aplică legea și nu execută ordine de partid.

Conform altor surse, inclusiv Alexandru Popa, liderul PNL Brăila, s-ar fi străduit să-l schimbe după ce Bociu nu l-a ”executat” pe Costică Peltea omul PSD din fruntea DSVSA Brăila. Cică Peltea nu i-ar fi dat lui Popa autorizație pentru un abator! Mai mult, după scandalul uriaș cu variola la ovine care-a lovit ferme din Brăila unde s-au depistat animale neînregistrate legal, Bociu a demis întreaga conducere a DSVSA, inclusiv adjunctul care era omul PNL.

La acest moment, DSVSA Brăila este condusă de specialiști trimiși de la București de același incomod Bociu. Pe de altă parte, ziarul Comunitatea a obținut o declarație de la deputatul Alexandru Popa, conform căreia el a fost citat ca martor al apărării: „Sunt un profesionist în agricultură (…) Nu am avut nicio treabă cu dosarul propriu-zis, dar am fost citat de doamna Trăilă (Cristina Trăila, secretar general al Guvernului Bolojan, în prezent inculpată în acest dosar- n.n) ca martor din partea dumneaei, ca să pot să dau o expertiză mai mult tehnică”.

Logic, asta înseamnă că Trăilă are încredere în Popa, că doar nu este singurul profesionist în agricultură din țara asta. Mai mult, am putea afirma că Popa i-ar putea fi dator! Cu ce , nu se știe! În fond, nimănui nu-i convine să depună mărturie la DNA, decât dacă nu are loc de întors.

Apoi, dacă știi că ești total neimplicat în practicile toxice ale demiterilor și numirilor după propriile interese în acest caz, de ce mergi cu avocatul de mână? Sincer, când ești complet nevinovat, când nu ai făcut nimic care să miroasă a trafic de influență, de ce ai nevoie de avocat?

Un răspuns ar putea fi legat de maniera controversată de instrumentare a dosarelor, dar și de măsurile preventive care au un puternic iz politic, de aici și scăderea dramatică a credibilității justiției în general. Ca să nu mai vorbim de maniera în care se face justiție la televizor.

În acest context, nu putem să nu ne aducem aminte cum a tratat PNL Brăila, în frunte cu Alexandru Popa și numitul Chivu Cătălin, episodul în care, în urma unui denunț, DNA a ridicat documente de la Consiliul Județean legate de HC Dunărea.

Vă aduceți aminte că Francisk Chiriac, președintele CJ, și Adrian Manole, președintele HC Dunărea, erau deja condamnați de liderii PNL și Chivu? Acum aceiași liberali în frunte cu numitul Chivu nu mai scot o vorbă! Culmea, nu se mai aude nimic în legătură cu acel dosar in rem, deși au trecut atâtea luni! Sau poate procurorii așteaptă alegerile locale… Orice e posibil!

Citește articolul complet

Editorial

Nicușor Dan calcă în picioare Constituția! Ei, și? De parcă ar fi primul!

Publicat

în

Nicușor Dan calcă în picioare Constituția! Ei și? De parcă ar fi primul!

Constituția este stâlpul democrației! Când se încalcă o dată legea fundamentală a statului, puteți fi siguri că vor urma și alte încălcări, din ce în ce mai ”justificate”, până se va ajunge ca respectarea Constituției să devină excepția.

În ultimii ani au fost multe încălcări și aș aminti de încălcările flagrante ale drepturilor și libertăților cetățenești în perioada pandemiei. Pe o ură colectivă  – vacciniști versus anti-vacciniști – guvernele (Orban, dar mai ales Câțu) din acea perioadă și-au bazat așa-zisele reguli, care-au încălcat în lanț drepturile și libertățile cetățenești.

Un singur aspect reamintesc: cum să impui vaccinarea cu un vaccin experimental, când cetățenii sunt atât de diferiți, au boli, au alergii, au slăbiciuni etc etc. Ei bine, s-a putut și poporul plătește și va plăti în continuare pentru milioanele și milioanele și milioanele de doze, care ar fi trebuit administratate tuturor, cam câte 6 de căciulă. ”Noroc” că a izbucnit războiul Rusia – Ucraina astfel că, peste noapte, a dispărut și Covid-ul și regulile absurde.

Următoarea încălcare flagrantă a Constituției a fost atunci când i s-a interzis Dianei Șoșoacă, președintele S.O.S România, să candideze la președinția țării. Ion Iliescu care se bucura de o popularitate imensă nu a avut curajul să facă așa ceva atunci când a candidat Corneliu Vadim Tudor din partea PRM. Să ne aducem aminte cât de dur și amenințător era în limbaj C.V. Tudor. Până la urmă, liderul PRM a fost învins democratic la vot.

Dacă Diana Șoșoacă era lăsată să candideze, cu siguranță ”mânca” din voturile lui Călin Georgescu și niciunul nu ajungea în turul 2. Părerea mea! Sau poate ajungea, dar nu cu un scor atât de mare și atunci ”proeuropenii” se aliau în spatele candidatului pro-occidental, care câștiga democratic alegerile.

Acum, după atâtea luni de la învestirea lui Nicușor Dan, sincer, nu era mai bună Elena Lasconi? A treia oră când s-a încălcat fragrant legea fundamentală a țării a fost când s-au anulat alegerile prezidențiale – turul I -, când s-au calificat Călin Georgescu și Elena Lasconi. Pe ce motiv? Nicușor Dan a promis  desecretizarea documentelor, că le va face publice ca să priceapă toată lumea de ce s-au anulat alegerile prezidențiale, o premieră în România post-comunistă. Nu s-a desecretizat nimic, că nu aveau ce. În schimb, Călin Georgescu a fost martirizat și a intrat în categoria adulaților. Ferească Dumnezeu să zici ceva de Georgescu!

Dar cum a fost sacrificată Elena Lasconi pentru Nicușor Dan, vă mai aduceți aminte? Iar acum progresiștii nu-l mai înghit pe președintele Dan! S-au lipit de Ilie Bolojan care este și el un ”Mesia”, adulat, indiferent ce-ar face. Să te ferească Dumnezeu să zici ceva de Bolojan!

În fine, abia acum vine lovitura de grație: preaiubitul și întâiul matematician al țării, Nicușor Dan a început să interpreteze Constituția ca pe un text de la Limba Română. Fără nicio legătură cu Matematica. Astfel că, întâi l-a propus pe Tomac, al cărui partid nici nu a intrat în Parlament. Acum l-a desemnat pe Veștea, peste capul Bolojan al PNL, ceea ce a dus deja la împărțirea liberalilor în două tabere. În plus, o dă încontinuu că el ”nu vrea” un guvern votat de AUR sau cu membri AUR pe post de miniștri.

Păi, cum vine asta? Votanții AUR nu sunt români? Nicușor Dan nu este președintele tuturor românilor, ci doar al ”proeuropenilor”? Am zis-o și-o repet: întâi președintele să fi desemnat un premier de la PSD, partidul situat pe locul I la ultimele parlamentare. Dacă Grindeanu&Co nu treceau un guvern de Parlament, la rând intra AUR! Dacă nici AUR nu făcea nimic, a treia oară votau toți parlamentarii cu ochii închiși, orice guvern. Asta-i formula rezultată după ultimele parlamentare! Este practic imposibil fără PSD sau fără AUR. Și dacă partidele ”proeuropene” nu se înțeleg între ele, atunci hai la anticipate! De ce-i este frică lui Nicușor Dan să respecte Constituția?

Ce crede el sau altcineva – Bolojan, Veștea, Grindeanu, Fritz –  că dacă împart, pe față, alegătorii românii în cetățeni de mâna întâi și cetățeni de mâna a doua, după votul exprimat la ultimele alegeri, Europa va ajuta România cu bani, dacă nu-și îndeplinește jaloanele pe care tot ai noștri conducători le-au negociat? Nu, fraților! Stați liniștiți! Uitați-vă la țările din jur cum tratează interesul național. Cu atenție! Că vremurile se schimbă!

Ai noștri conducători însă, par din ce în ce mai mult rupți de realitatea în care trăiesc românii și își permit să facă ”fițe” de parcă am fi o țară bananieră, fără Constituție, fără democrație, fără reguli.

Citește articolul complet

CELE MAI CITITE

Astăzi
7 zile
30 de zile
⇧