Social Media

Cultură

Hai să dăm mână cu mână

Timp de citire: 3 minute

• expoziţie documentară găzduită de Biblioteca Judeţeană “Panait Istrati”
 
Biblioteca Judeţeană “Panait Istrati” Brăila marchează împlinirea a 160 de ani de la Unirea Principatelor Române prin organizarea unei expoziţii documentare intitulată “Hai să dăm mână cu mână”. Amplasată la parterul Secţiei Împrumut Adulţi, expoziţia poate fi vizitată până pe data de 1 februarie a.c.
Unirea Principatelor Române, cunoscută ca Mica Unire – Marea Unire fiind cea de la 1 Decembrie 1918, de la Alba Iulia, reprezintă unificarea vechilor principate, Moldova şi Ţara Românească, într-un Principat unit. La mijlocul secolului al XIX-lea, soarta principatelor Moldovei şi Ţării Româneşti era în mâinile Rusiei şi ale Imperiului Otoman, care se opuneau unirii lor. Situaţia s-a schimbat în urma războiului Crimeii, dintre 1853 şi 1856, când Rusia a fost învinsă de Marile Puteri, formate din Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei, Imperiul Francez, Regatul Sardiniei şi Imperiul Otoman. După război, în 1856, prin Tratatul de Pace de la Paris, se iau decizii care privesc şi principatele Moldovei şi Ţării Româneşti.
În 1858, Convenţia de la Paris a stabilit mai multe prevederi referitoare la principatele române, dintre care cea mai semnificativă a fost unirea parţială a principatelor Moldovei şi Valahiei sub denumirea “Principatele Unite ale Moldovei şi Valahiei”, care rămâneau sub suzeranitatea “Maiestăţii Sale Sultanul” şi sub protecţia Marilor Puteri. Unirea propusă  aici s-a dovedit a fi mai degrabă una formală, cele două principate urmând să funcţioneze separat în mare parte, ca până atunci, cu doar câteva puncte comune: o Comisie Centrală la Focşani, care reprezenta un fel de Parlament mai mic, Înalta Curte de Justiţie şi Casaţie şi Armata. Capitalele rămâneau aceleaşi, la Bucureşti şi Iaşi şi se intenţiona ca domnitorii să fie diferiţi.
În anul următor, în data de 5/17 ianuarie 1859, au fost organizate alegeri la Iaşi, în Moldova, iar noul domnitor a fost desemnat Alexandru Ioan Cuza. Peste o săptămână, în 12/24 ianuarie 1859, au avut loc alegeri şi la Bucureşti şi, profitând de faptul că Marile Puteri nu specificau clar că principatele române nu pot fi conduse de acelaşi domnitor, a fost ales tot Alexandru Ioan Cuza. Puse în faţa faptului împlinit, Marile Puteri au avut brusc de a face cu două principate conduse de acelaşi domnitor.
Marele merit al lui Cuza a fost că a reuşit să aducă recunoaşterea internaţională a Unirii Principatelor Române şi, prin reformele sale din toate domeniile, a pus bazele statului român modern. Noua ţară a început să se numească  România abia după abdicarea lui Cuza, din anul 1866, când a fost redactată prima constituţie.
 

Cultură

„Nu Brăila este fiica Țării Românești, ci ea este maica acestui Principat”

• este titlul colocviului dedicat savantului Nicolae Iorga, la 155 de ani de la naștere • evenimentul se va desfășura marți, 17 noiembrie, în Sala „Regele Ferdinand I și Regina Maria” a Muzeului Brăilei „Carol I” • vor susține comunicări: drd. Fatme Nistoroi, drd. Cătălina Mârza, conf. dr. Costin Croitoru, dr. Zamfir Bălan și dr. Adrian Trifan

Publicat

în

„Nu Brăila este fiica Țării Românești, ci ea este maica acestui Principat”

Sala „Regele Ferdinand I și Regina Maria” a Muzeului Brăilei „Carol I” (instituție aflată în Piața Traian nr. 3) găzduiește marți, 17 noiembrie 2026, de la ora 11:00, colocviul „Nu Brăila este fiica Țării Românești, ci ea este maica acestui Principat”, dedicat marelui savant, om politic și academician Nicolae Iorga, la 155 de ani de la naștere. Intrarea este liberă. 

Prezintă: drd. Fatme Nistoroi, „Contribuțiile lui Nicolae Iorga referitoare la Brăila turcească”; drd. Cătălina Mârza, „Institutul Român (Casa Iorga) din Saranda, Albania, centru de cultură și spiritualitate românească în Balcani”; conf. dr. Costin Croitoru, „Asupra legăturilor lui Nicolae Iorga cu Brăila”; dr. Zamfir Bălan, „Nicolae Iorga despre Panait Istrati” și dr. Adrian Trifan, „Nicolae Iorga și românii din Balcani”.

Savantul Nicolae Iorga (n. 5 iunie 1871, Botoșani, d. 27 noiembrie 1940, Strejnicu) a fost un mare istoric, critic literar, dramaturg, enciclopedist, memorialist, profesor universitar și academiecian, dar și om politic (parlamentar, cel de-al 34-lea prim-ministru al României). Implicat activ în sărbătorirea Centenarului eliberării urbei dunărene de sub turci (1929), Iorga a fost un adevărat prieten al Brăilei, apropiat al familiei primarului Traian Țino și nu numai.

A publicat lucrări despre Brăila și a susținut conferințe la Teatrul Comunal, azi „Maria Filotti”.

Citește articolul complet

Cultură

„Armata Română la ceas de sărbătoare”. Expoziție de Ziua Artileriei Române

• deschisă publicului pe 10 noiembrie, în clădirea de patrimoniu a Bibliotecii Județene „Panait Istrati”, expoziția documentară realizată de Camelia Aurelia Cherciu, biblitecar, poate fi vizitată până la data de 24 noiembrie 2026

Publicat

în

„Armata Română la ceas de sărbătoare”. Expoziție de Ziua Artileriei Române

„Armata Română la ceas de sărbătoare” – este tema expoziției documentare realizată de Camelia Aurelia Cherciu, bibliotecar, cu prilejul Zilei Artileriei Române (10 noiembrie). Deschisă la Compartimentul Împrumut Carte pentru Adulți, din clădirea de patrimoniu a Bibliotecii Județene „Panait Istrati” Brăila (Piața Poligon nr. 4), expoziția poate fi vizitată până pe data de 24 noiembrie 2026.

„Ziua Artileriei Române este sărbătorită, anual, la 10 noiembrie, în amintirea momentului în care, prin Porunca Domnească nr. 198, domnitorul Gheorghe Bibescu a consfințit înființarea primei baterii de artilerie a Țării Românești. Data reprezintă actul de naștere al artileriei române moderne și un reper fundamental în tradiția militară națională. Această zi este mai mult decât o aniversare militară.

Este un prilej de omagiere a generațiilor de artileriști care și-au făcut datoria pe câmpurile de luptă, a celor care au contribuit la dezvoltarea și modernizarea armei și a tuturor militarilor care duc mai departe tradiția acesteia.

Pentru că Artileria nu înseamnă doar tunuri, obuziere sau rachete.  Înseamnă precizie, calcul, disciplină, stăpânirea tehnicii și, mai presus de toate, oameni bine pregătiți, capabili să acționeze împreună. Pentru că, dincolo de puterea focului, adevărata forță a artileriei a stat, întotdeauna, în priceperea și responsabilitatea celor care o servesc”, au consemnat organizatorii expoziției documentare.

Istoria artileriei este legată de procesul de modernizare a Armatei Naționale și de formarea statului român modern. De-a lungul timpului, de la primele tunuri de bronz până la sistemele moderne de artilerie, această armă a reprezentat una dintre principalele forțe de sprijin ale trupelor terestre, având un rol important în marile confruntări militare ale României.

Primele forme de artilerie au fost cunoscute pe teritoriul românesc încă din Evul Mediu, fiind folosite în oștile voievozilor și domnitorilor. Totuși, constituirea artileriei ca armă distinctă, organizată în cadrul unei armate moderne, s-a produs în secolul al XIX-lea.

Momentul fundamental s-a petrecut la 10 noiembrie 1843, când domnitorul Țării Românești, Gheorghe Bibescu, a promulgat Porunca Domnească nr. 198, prin care se legifera înființarea primei baterii de artilerie. Un detaliu interesant este că primele patru tunuri, de calibru 80 mm, fuseseră dăruite domnitorului de sultanul Abdulmejid I, cu prilejul unei vizite la Istanbul. Primul comandant al bateriei a fost căpitanul Pavel Lenz.

În anii următori, artileria s-a dezvoltat atât în Țara Românească, cât și în Moldova. Un alt reper important a fost 21 decembrie 1860, când, în timpul domniei Domnitorului Alexandru Ioan Cuza, cele patru baterii existente au fost reunite în primul Regiment de artilerie al Armatei Române moderne.

Dezvoltarea artileriei a fost strâns legată de evoluția tehnicii militare și de marile momente ale istoriei naționale.

În timpul Războiului de Independență din 1877 -1878, artileria română s-a afirmat în luptele împotriva otomanilor, contribuind la succesul operațiunilor militare, inclusiv în zona Griviței, Rahovei și Plevnei.

Ulterior, modernizarea armamentului, pregătirea specialiștilor și diversificarea structurilor au transformat artileria într-o componentă esențială a armatei.

La începutul Primului Război Mondial, Armata Română dispunea, deja, de 294 de baterii de artilerie. În această perioadă s-a dezvoltat și artileria antiaeriană, al cărei act de constituire datează din 15 august 1916. În perioada interbelică și în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, arma a continuat să se diversifice, adaptându-se noilor realități ale câmpului de luptă.

În perioada postbelică, artileria română a cunoscut noi etape de reorganizare și modernizare, fiind introduse sisteme de artilerie autopropulsată, mijloace antitanc și lansatoare de rachete.

După 1990, transformarea armatei și apropierea de standardele NATO au impus noi direcții de dezvoltare.

Printre sistemele moderne intrate în dotare se numără LAROM și HIMARS, care au schimbat considerabil capacitatea de sprijin cu foc a Forțelor Terestre Române.

Citește articolul complet

CELE MAI CITITE

Astăzi
7 zile
30 de zile
⇧