Fabricat în Brăila
Gustul “Panda” cucerește România
Îi vedeți cum se rumenesc în cuptoare, vă atrage mirosul îmbietor și vă place că sunt calzi și dulci, pufoși la interior și crocanți la exterior. Vă opriți din drum și îi cumpărați, apoi vă continuați drumul spre muncă, spre școală sau spre casă. Vorbim despre vestiții covrigi Panda, pe care tindem să credem că aproape toți brăilenii i-au încercat măcar o dată. Câți dintre voi știți însă că brandul Panda este o afacere 100% fabricată în Brăila? Ați citit bine! Dacă până acum ați crezut că este vorba despre o franciză, având în vedere că noi locații se deschid ”pe bandă rulantă”, aflați că toate Covrigăriile&Patiseriile Panda pe lângă care treceți zi de zi au pornit de la ideea unui tânăr brăilean. A început acest business în 2009, la doar 24 de ani, atunci când era student în ultimul an la Medicină, cu o investiție de 8.000 dolari, bani pe care i-a adunat muncind pe timpul verii. Asemeni aluatului care este lăsat la dospit, povestea Panda a crescut în acești ani și de la un mic spațiu de 12 metri pătrați din Barieră a ajuns la 30 locații în 10 orașe, 300 angajați, mii de clienți zilnic și o cifră de afaceri de milioane de lei. Iar acesta este doar începutul pentru că planul de viitor este ca Panda să se extindă peste granițe și să devină un brand internațional.
Capitolul 1. Începuturile. Visul unui student la Medicină
Povestea Covrigăriilor&Patiseriilor Panda am aflat-o chiar de la fondatorul ei. Se numește Ionuț. Ionuț și atât. Preferă să nu facă publice prea multe date cu caracter personal. Și nu pentru că ar avea o problemă cu GDPR-ul, ci pentru că pur și simplu vrea să se poată bucura în continuare de libertatea pe care i-o oferă anonimitatea, iar produsele Panda să fie cele care vorbesc în numele său. De altfel, nici nu are relevanță numele complet pentru că povestea Panda este una fascinantă, presărată cu multă muncă, peripeții, sacrificii și lecții învățate.
Să începem deci… În copilărie, încă din clasa a V-a, Ionuț visa să devină medic. A urmat profilul științele naturii la Colegiul ”Murgoci”, apoi a susținut admiterea la Universitatea de Medicină ”Carol Davila” din București, unde a intrat pe locurile de la buget. A fost un student foarte bun, nu a avut nicio restanță timp de șase ani și viitorul îi prevestea o carieră de chirurg ortoped. Și ar fi ajuns medic dacă undeva, pe parcurs, nu ar fi pus pe primul plan dorința de a-și deschide propria afacere.
”Pe lângă medicină, de când eram mic îmi doream să fac afaceri. Îmi amintesc că la 7 ani mergeam cu bunica mea și vindeam animale în târg, efectiv. Îmi plăcea partea de negociere. Deci cumva făceam trading din clasa I. Și la facutate am făcut foarte multe afaceri micuțe să le spunem, afaceri de studenți. Întotdeauna m-a condus această dorință de a construi, de a face mai mult”, ne-a declarat tânărul.
Fiind însă conștient că pentru a porni o afacere e nevoie de capital, Ionuț a început să muncească încă din timpul facultății. În anul al treilea a aplicat într-un program ”Work and travel”, prin care, pe perioada verii, studenții din întreaga lume aveau ocazia să călătoreau, să muncească și să trăiască ”visul american”. Iar banii pentru biletul de avion către Statele Unite, 2.000 dolari, au venit de la părinții săi.
”Provin dintr-o familie modestă. O familie normală. Tot ce a reușit mama mea și tatăl meu să agonisească în ani de zile, 2.000 dolari, mi i-au dat mie. Iar eu nu mi-am bătut joc de bani. Mi-am luat biletul de avion și am ajuns în Statele Uunite, în Atlantic City, unde am lucrat la un bufet. Am început efectiv de jos. Am măturat, am spălat vase, am fost ajutor de bucătar și în final am ajuns ospătar. Toți banii pe care i-am adunat i-am pus deoparte și m-am întors acasă cu 4.000 dolari. M-am abținut tentației de a cumpăra telefoane sau alte gadgeturi. Ajuns acasă le-am dat înapoi părinților cei 2.000 dolari pe care mi-i dăruiseră, iar restul de 2.000 i-am reinvestit într-un nou bilet de avion, pentru vara următoare”, ne-a povestit acesta.
A doua oară, în anul IV de medicină, a plecat în Hawaii, unde a muncit într-un celebru lanț american de restaurante de tip fast-food. Și a plecat și a treia oară cu ”Work and Travel”, în anul V, în același loc. “Dădeam cât mai repede examenele la facultate. Și le luam pentru că altfel nu mai aveam nicio șansă să pot pleca”, își amintește acesta.
Și astfel, în cele trei veri de muncă, Ionuț a reușit să pună deoparte 8.000 dolari. Acum avea banii cu care să pornească la drum. Îi mai lipsea o idee sclipitoare de afaceri.
Capitolul 2. Prima locație. O covrigărie cum nu s-a văzut în Brăila
După ce s-a întors din America, în toamna lui 2009, Ionuț a început ultimul an de facultate. Tot atunci, la o stație de metrou din București, a găsit și ideea de business: o covrigărie cum nu s-a mai văzut până atunci în Brăila.
”Am văzut prima covrigărie de tip modern, adică acele cuptoare mari în care pui covrigii pe o parte și ies pe cealaltă, ca pe o bandă rulantă. Prima astfel de covrigărie s-a deschis la metrou în București și era tot timpul coadă. Nu mai exista nicăieri în țară atunci. Am văzut apetitul românilor pentru covrigi, un produs cald, bun, rapid și mi-am imaginat că în Brăila poate să meargă treaba asta. Plus că în Brăila aveam și familia care mă putea ajuta să gestionez afacerea ca eu să pot să termin facultatea”, ne-a spus acesta.
Prima locație deschisă în Brăila a fost cea din Barieră, din stația de autobuz, locație care există și acum. Covrigăria avea doar 12 metri pătrați, un sfert din dimensiunea la care a ajuns astăzi, și doar cinci angajați. Cu cei 8.000 dolari a cumpărat utilajele necesare și a închiriat spațiul respectiv, pe care urma ulterior să-l cumpere. Ca orice antreprenor aflat la început, nu știa prea multe despre lumea produselor de panificație, legislație și birocrație. Le-a învățat ulterior, din mers. Avea însă încredere în el și a mizat totul pe o singură carte.
”Treaba asta era în 2009, deci după 2008 și criza financiară. Mulți spuneau că numai un nebun ar putea în mega perioadă de criză să investească toți banii agonisiți, când mulți își suspendau activitatea sau își închideau porțile. Dar am crezut din prima zi în această afacere”, susține tânărul antreprenor.
Și, într-adevăr, a avut un mare succes. Din prima zi. Din prima oră de fapt, dacă ne raportăm la oamenii care stăteau la coadă să cumpere covrigi. ”Toată lumea se așeza la coadă. Covrigii erau calzi, era ceva ce nu mai văzuseră în Brăila. Era un show efectiv cum ieșeau covrigii din cuptoare”, își amintește acesta.
În timp ce punea afacerea pe picioare, Ionuț a absolvit în 2010 facultatea de medicină, a susținut și rezidențiatul, doar că nu a mai ajuns să profeseze. Viața sa a mers în cu totul altă direcție.
Capitolul 3. Peripeții și obstacole. Cuptoarele s-au ars în prima zi
Până ca afacerea Panda să meargă ”pe bandă rulantă” au fost ceva peripeții. Prima a fost chiar la început, când covrigăria trebuia deschisă. Doar că au cedat cuptoarele.
”În prima zi, când să le dăm drumul, a început din cuptorul principal să iasă un fum alb. Prima oară am crezut că iese fum pentru că e nou, își făcea cuptorul uzura, rulajul… După 2-3 minute de fum înecăcios l-am închis că n-am știut care e problema cu el. Am sunat la fabrică, m-au pus să verific priza și am aflat că electricianul care s-a ocupat de partea electrică a legat greșit priza și s-a ars cuptorul. A trebuit să-l reparăm, iar asta a mai întârziat un pic deschiderea. Dar așa am început să învăț totul despre afacere”, ne-a mărturisit acesta.
Evident că odată cu deschiderea covrigăriei au venit și controalele din partea statului. Dar în timp ce pentru alții ANAF e Bau-Bau, în povestea Panda fiscul brăilean a fost un ajutor nesperat.
”A venit ANAF în control. Eu fiind la început de drum nu aveam toate hârtiile în ordine. Și urma să cumpăr spațiul din Barieră în care funcționam. Cei de la ANAF m-au întrebat cum urmează să plătesc acel spațiu. Le-am zis că urmează să plătesc cash. Atunci ei mi-au spus că nu trebuie să îl achit cash că astfel eu n-am nicio dovadă că am dat banii. Pentru că proprietarul spațiului ar fi putut să zică apoi că nu a primit banii de la mine și gata. El promițând că îți dă o factură. Dar eu nu știam să fac diferența între o factură și o chitanță la acel moment. Faptul că primeam o factură, care reprezintă marfa efectiv, nu înseamnă că am dat și banii. Și puteam să dau banii pe o factură. Deci vă dați seama cam care era nivelul meu în toate chestiile astea de ordin fiscal. ANAF-ul chiar m-a ajutat atunci și am o mare recunoștință către ei pentru că puteau foarte frumos să mă amendeze, să nu le pese și să închidă o afacere care acum generează 300 locuri de muncă și continuă să se dezvolte”, ne-a spus acesta.
Ionuț a mai avut parte de un episod neplăcut în 2010, atunci când a deschis a doua locație Panda, la Dunărea, actualul magazin Winmarkt. A investit 20.000 dolari în spațiu respectiv, a semnat un contract de închiriere ferm pe 5 ani, doar că după mai puțin de un an de activitate, când a început chiar să fie zilnic pe plus, a fost constrâns de conducerea magazinului să se mute pentru a face loc unui supermarket care funcționează și în prezent. Episodul i-a lăsat un gust amar, însă spune că a avut de învățat în urma acestei experiențe: să nu mai închirieze spații, iar toate covrigăriile Panda să funcționeze în locațiile proprii. Și de atunci afacerea a început cu adevărat să crească.
Capitolul 4. Extinderea. 30 locații în 10 orașe
Procesul de extindere a business-ului în Brăila a fost reluat în 2012, când a fost inaugurată o nouă locație Panda, în Viziru, la capătul autobuzului nr. 4. Iar noua covrigărie a fost deschisă, culmea, pe locul unei foste covrigării. ”Toată lumea s-a întrebat de ce fac asta. Dacă înainte a fost aici o covrigărie și n-a mers, tu de ce deschizi tot aici? Dar eu am crezut în produsele mele, știam că sunt bune și voi face treabă”, ne-a spus Ionuț.
Și a făcut! De aceea au urmat apoi alte covrigării Panda în față la Liceul ”Cerna”, apoi în Vidin, iar în total s-a ajuns la opt locații active în Brăia. Și mai sunt alte trei care urmează să fie deschise anul acesta. În paralel cu dezvoltarea afacerii în orașul natal, Panda a intrat pe piața din alte orașe, primul fiind Constanța, în 2014. ”Și acolo a mers din prima. Este coadă non-stop și orice constănțean știe de Panda din mijlocul orașului”, spune fondatorul brandului. După Constanța a urmat Galați, Tulcea, Pitești, Ploiești, Târgoviște, Giurgiu, Piatra Neamț și Slobozia. În total, în 13 ani de activitate, Panda a ajuns la 30 locații în 10 orașe și 300 locuri de muncă create. Iar extinderea va continua într-un ritm și mai rapid.
Capitolul 5. Nu reinventa gaura de la covrig, ci covrigul
Cu siguranță vă întrebați care este secretul pentru care covrigii de la Panda sunt atât de buni. Ei bine, pentru a se poziționa diferit față de concurență, și nu doar prin numele brandului, Ionuț a venit cu ideea unei rețete noi de covrigi.
”Când am început afacerea prima rețetă am luat-o de la fabrica de covrigi, după care am început să o adaptez. Acel covrig rotund, dulce, cu mult susan, pufos și crocant, pe care îl cumpărați de la noi este un covrig original, 100% invenție brăileană. Covrigul Panda! Nu există nicăieri altundeva în țară”, susține aceasta.
Iar dacă la început la Panda se vindeau doar covrigi, de-a lungul timpului gama de produse s-a diversificat, iar astăzi găsiți zeci de bunătăți, de la plăcinte și cornuri la pizza și cozonaci. Și vor urma multe alte rețete, după cum am aflat ”direct de la sursă”.
Capitolul 5. Valori, echipă, productivitate
Toate produsele Panda pe care le vedeți în vitrinele colorate sunt pregătite pe loc, adică se fac din aluat frământat, nu din ”congelături”.
”Știu că e greu să lucrezi cu oamenii. E poate cel mai greu. Iar în acest domeniu mulți merg pe congelate. Paradoxal, te duci la covrigărie, simigerie, patiserie, dar mănânci congelături. Și e păcat… La noi nu este așa. Noi facem aluatul acolo, în locație. Țin foarte mult la chestia asta. Suntem singurii care avem malaxoare. Oricine vede prin vitrina noastră malaxor, vede mașina de foietaj. Asta înseamnă că sunt făcute acolo până și foietajele”, ne-a declarat antreprenorul.
De asemenea, Panda sprijină și alți antreprenori locali, iar făina folosită la prepararea produselor provine din Bărăgan și din zona Moldovei. ”Noi cumpărăm de aici și avem o moară cu care colaborăm și care ne face făina. Uneori e greu că nu îți iese de fiecare dată făina la același standard de calitate, mai ales că nu este aditivată. Te doare capul când vine câte un lot cu făină prea umedă… Da, e mai ieftin într-un final să cumperi făină din import, dar noi ținem foarte mult să avem făină bună, românească”, mai spune aceasta.
Covrigăriile Panda se mândresc și cu echipa de brutari și patiseri, care zi de zi muncesc pentru a le oferi clienților produse proaspete. Iar în echipă și-au găsit locul și persoane cu dizabilități.
”Avem angajați foarte buni, foarte harnici. Și am descoperit că persoanele cu dizabilități sunt foarte serioase. Te poți baza pe ele, se țin de cuvânt, au o onoare foarte bună. Și ei sunt bucuroși pentru că îi răsplătești pentru munca lor fizică și nu se simt în niciun fel dezavantajați față de alții, cei normali cum spunem noi. Prin faptul că se simt apreciați și integrați în societate vor să rămână în echipă”, afirmă fondatorul Panda.
Capitolul 6. Concluzii și planuri de viitor
Am ajuns aproape de final cu povestea Covrigăriilor&Patiseriilor Panda. Mai avem doar câteva întrebări pentru fondatorul ei.
– Într-un domeniu în care există multă concurență, cum a reușit Panda să reziste pe piață atâția ani și să se dezvolte?
– În primul rând, produsele nostre se fac la fața locului și sunt proaspete. Apoi avem produse originale. Întotdeauna am fost atenți să evoluăm. Să îmbunătățim rețetele, locațiile, imaginea. Prima patiserie din Barieră a fost refăcută de 2-3 ori. Ba chiar ultima dată am dărâmat-o total și am refăcut-o de la zero. A fost și este foarte multă muncă. Enorm de multă muncă. Secretul succesului este o constantă și o seriozitate. Și ține și de respectul față de client.
– Viața ta nu s-a schimbat de când ai început să faci bani din această afacere. Locuiești în continuare în Brăila și coordonezi de aici business-ul. Cum de nu te-a ”îmbătat” succesul?
– De ce banii ar trebui să te schimbe? Banii sunt doar niște cifre. De mulți ani pentru mine banii sunt doar niște cifre. Da, sunt o metodă de a trăi liniștit, dar nu îți garantează nimic. Nu îți garantează fericire, nu îți garantează statut. Astea sunt niște iluzii. Pe mine mă interesează să am produse bune și să fie clienții mulțumiți. Dacă văd un client care gustă un produs de-al nostru și are o plăcere autentică, reală, îl văd că mănâncă cu poftă, aceea e cea mai mare recompensă pentru mine. Este un reward pe care poate alții îl primesc în social media, prin numărul de like-uri. Like-urile mele sunt aprecierile clienților care vin și cumpără produsele noastre. Eu am mii de like-uri pe zi. Pentru mine să fiu bogat înseamnă să fiu sănătos. Punct.
– Care sunt planurile de viitor?
– Nu întâmplător am ales de la început ca business-ul să aibă numele Panda. E un nume cunoscut peste tot în lume. Și cum viitorul este nelimitat, dacă există oamenii potriviți, acest brand va ajunge unul internațional. Acesta este planul de viitor. Și mai avem un plan, de suflet să-i spunem. Lucrăm în prezent la înființarea unei fundații prin care să implementăm proiecte pentru copii și tineri. Proiecte educaționale, culturale, sociale. Și vom dona mulți bani într-un final. Eu personal am tot ce mi-am dorit, iar excedentul, să îl numim astfel, va trebui să îl reîntorc în societate într-un mod sau altul.
– Privind în urmă, care crezi că a fost cea mai bună decizie pe care ai luat-o?
– Poate că cea mai mare putere a mea a fost să pot să zic nu unui curs predefinit. Că e foarte greu să schimbi o inerție a unei stări de fapt. Că starea de fapt era să fac medicina și să mă duc mai departe pe acest drum. Există un exercițiu la călugării tibetani, care stau câțiva ani și fac din nisip colorat o imagine complicată. Și după 3-4 ani, o șterg. Pur și simplu dau cu mâna peste ea. Asta înseamnă să poți să renunți la munca ta de până în momentul acela, să nu te simți agățat de ce ai realizat până atunci, să poți să o iei de la început, oricând, de la zero. Cred că de fapt acesta este secretul succesului.
Fabricat în Brăila
Fabricat în Brăila | Moara Ghionea, locul unde pâinea încă spune o poveste
• într-o industrie dominată tot mai mult de producția în masă și de marile lanțuri de panificație, o afacere de familie din Chiscani continuă să păstreze gustul pâinii făcute ”ca odinioară” • povestea Moarei Ghionea începe însă cu mult înainte de apariția brutăriei, în anii grei de după război, când bunicul familiei, marcat de foametea din 1947, a decis că o moară poate însemna siguranță pentru generațiile viitoare • astăzi, afacerea din Chiscani este condusă de Ileana Ghionea, reprezentanta celei de-a treia generații a familiei
Într-o perioadă în care multe dintre afacerile românești construite după Revoluție au dispărut sau au fost înghițite de marile companii, la Chiscani, în apropiere de Brăila, o familie a reușit să transforme o moară pornită din teama de foamete într-un business românesc care rezistă de peste trei decenii. Povestea Moara Ghionea este una despre muncă dusă până la sacrificiu, despre curajul de a investi într-o Românie nesigură economic și despre o familie care a înțeles că succesul nu vine peste noapte, ci se construiește în ani întregi de consecvență.
Astăzi, Moara Ghionea este condusă de Ileana Ghionea, reprezentanta celei de-a treia generații și este cunoscută pentru pâinea realizată cu făină produsă în propria moară, pentru produsele de patiserie și cofetărie și pentru faptul că a rămas una dintre puținele afaceri de familie autentice din județul Brăila. În spatele brandului se află însă o istorie care începe cu mult înainte de apariția primelor utilaje.
O idee născută din amintirea foametei
Povestea Moarei Ghionea nu poate fi înțeleasă fără trecutul familiei și fără experiențele dramatice trăite de Gheorghe Ghionea, bunicul Ilenei Ghionea, omul care avea să pună prima cărămidă la ceea ce astăzi înseamnă Moara Ghionea. Avea doar 20 de ani când a fost trimis pe front în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial. După război a trăit foametea din 1947, într-o familie cu nouă copii, unde hrana devenise cea mai mare grijă a fiecărei zile.
„Fiind cel mai mare dintre frați, a văzut cât de greu este să asiguri hrana pentru o familie atât de mare în vremuri atât de grele”, a precizat Cristache Ghionea. Anii aceia aveau să îl marcheze profund. În mintea lui Gheorghe Ghionea s-a format atunci ideea că hrana și siguranța unei familii nu trebuie să depindă niciodată de vremuri sau de alții.
După Revoluția din 1989, când România încerca să înțeleagă ce înseamnă economia liberă, Gheorghe Ghionea a venit la fiul său, Cristache Ghionea, cu o idee simplă, dar încărcată de experiențele trecutului: să construiască o moară. „I-a spus tatălui meu că dacă vreodată va mai veni o perioadă de foamete, cu moara nu vom muri de foame”, spune Ileana Ghionea. Acea propoziție avea să devină fundamentul unei afaceri care nu urmărea doar profitul, ci siguranța, continuitatea și independența.
Spirit antreprenorial moștenit din generație în generație
Spiritul antreprenorial exista în familie cu mult înainte de apariția morii. Gheorghe Ghionea fusese cunoscut în zonă ca un gospodar extrem de harnic și inventiv. În perioada comunistă avea un solar de aproximativ 2.000 de metri pătrați, cultivat cu roșii și zarzavaturi pentru piață. Mai târziu, a dezvoltat o fermă de nutrii, a crescut ciuperci și a cumpărat stupi de albine, devenind și apicultor.
„Bunicul meu a fost un bun antreprenor și gospodar”, spune Ileana Ghionea. Această mentalitate orientată spre muncă și independență economică s-a transmis mai departe către Cristache Ghionea, cel care avea să dezvolte ulterior activitatea de morărit și panificație.
La începutul anilor ’90 au fost cumpărate primele utilaje pentru moară, chiar pe terenul unde se află și astăzi fabrica din Chiscani. Se măcina grâu și porumb pentru oamenii din zonă, iar activitatea a crescut rapid. Într-o perioadă în care multe sate încă își produceau singure hrana, moara devenise un punct esențial pentru comunitate. Oamenii veneau cu sacii de grâu și plecau cu făina necesară pentru familie. Familia Ghionea a înțeles însă foarte repede că dezvoltarea nu poate veni doar din măcinat. Așa a apărut ideea brutăriei.
Povestea unui nume devenit brand
Puțini cunosc faptul că inclusiv numele „Ghionea” ascunde o întâmplare aparte. Potrivit Iulianei Ghionea, numele real al bunicului era „Gheonea”, însă la nașterea tatălui său s-a produs o eroare în acte, iar numele a fost trecut greșit ca „Ghionea”. În timp, aceasta a devenit forma oficială purtată de familie și ulterior de companie. „Cred că acesta a fost, până la urmă, cel mai firesc nume pentru un business construit în familie și dus mai departe de noi”, spune ea. Înainte de a deveni Moara Ghionea, compania a purtat alte două denumiri. Prima firmă s-a numit Armavipan SRL, un acronim format din numele fraților Arion, Victoria și Maria. Ulterior, societatea a devenit Moara Spicu SRL, iar apoi a primit numele familiei.
Primele zile ale morii și începuturile brutăriei
Moara din Chiscani a fost construită pe terenul unde funcționează și astăzi. La început, oamenii veneau cu grâul și porumbul pentru măcinat, iar activitatea era concentrată pe producția de făină, mălai și uruială. Exista inclusiv o presă pentru ulei.
În scurt timp, familia și-a dorit să extindă afacerea și să deschidă o brutărie. Acest pas a fost făcut în 1993, când a început producția de franzelă albă de 400 de grame. Producția era mică la început, însă cererea a crescut rapid. „Vindeam tot ce produceam. Aveam magazin în Brăila, pe strada Hepites, și magazinul de la fabrică, din Chiscani”, își amintește administratorul companiei. Distribuția se făcea cu duba familiei, încărcată la maximum. „Ajungeam în oraș și aproape că nu apucam să punem pâinea pe raft. Se vindea direct de la ușa mașinii”. În acei ani, afacerea era susținută aproape exclusiv prin muncă fizică și implicarea directă a familiei. Nu existau sisteme moderne, echipe mari de management sau tehnologii sofisticate. „Toată familia era implicată în tot ce însemna producție, distribuție și organizare”. Moara devenise rapid mai mult decât un business. Era un mod de viață.
Curajul care a schimbat piața: pâinea de un kilogram
La mijlocul anilor ’90, piața panificației devenea din ce în ce mai competitivă. Tot mai multe brutării apăreau în județ, iar diferențele dintre produse începeau să dispară.
Cristache Ghionea a înțeles că pentru a rezista pe piață era nevoie de ceva diferit. A luat atunci o decizie considerată riscantă pentru acea perioadă: introducerea pâinii de un kilogram – un produs care părea neobișnuit pentru acea perioadă.„Era singurul de pe piață care făcea o pâine atât de mare”, spune Ileana Ghionea. „Brăilenii erau obișnuiți cu franzela mică și nu înțelegeau de ce ar cumpăra o pâine atât de mare”, spune Ileana Ghionea. Modelul fusese inspirat din zona Făgărașului, însă în Brăila produsul era aproape necunoscut. Succesul nu a venit imediat. Familia a trebuit să convingă oamenii prin gust și calitate.
Avantajul major era faptul că Moara Ghionea producea propria făină, lucru rar pentru acea perioadă. ”Ceea ce l-a ajutat să convingă clenții a fost gustul și calitatea pâinii, care nu s-au schimbat și pe care le menținem și astăzi”, concluzionează Ileana Ghionea. În timp, pâinea de un kilogram a devenit produsul care a definit compania și unul dintre cele mai apreciate produse de panificație din zonă.
Investiții curajoase într-o perioadă nesigură
Pe măsură ce afacerea creștea, familia a continuat să investească, chiar și în perioade economice dificile. În 1997 a fost construită o brutărie nouă, mai mare, capabilă să susțină cererea tot mai ridicată. Au urmat silozurile pentru depozitarea cerealelor și laboratorul pentru analiza grâului. Cristache Ghionea s-a implicat inclusiv în dezvoltarea domeniului la nivel național. A fost unul dintre membrii fondatori ai ANAMOB — Asociația Națională de Morărit și Panificație. Prin intermediul asociației, în anii ’90, a ajuns în Statele Unite ale Americii, unde a urmat cursuri de specialitate.
Pentru România acelor ani, astfel de experiențe erau extrem de rare și au contribuit semnificativ la modernizarea afacerii. „A înțeles foarte devreme că trebuie să înveți permanent și să aduci idei noi dacă vrei să reziști”.
De la pâine, la cofetărie și patiserie
După consolidarea secției de panificație, familia a început diversificarea producției. Au apărut cozonacii, pâinea cu semințe, cornurile, covrigii și pâinea toast. În 2005, a fost deschisă gogoșeria, iar în 2011 compania a accesat fonduri europene pentru dezvoltarea cofetăriei și patiseriei. A fost una dintre cele mai dificile investiții. „Profitul a apărut după șapte-opt ani”, recunoaște Ileana Ghionea. Cu toate acestea, familia a continuat să creadă în proiect și să îl dezvolte. Unele dintre cele mai apreciate produse ale companiei au apărut spontan. Un astfel de exemplu este checul cu vișine. „Părinții mei aveau un vișin foarte mare în curte și într-o vară a făcut atât de multe fructe încât nu mai știam ce să facem cu ele”. După ce au glumit că ar putea face un chec cu vișine, au încercat rețeta, iar rezultatul a fost atât de apreciat încât produsul a rămas permanent în ofertă. „Uneori cele mai bune produse se nasc din momente spontane”.
Astăzi, Moara Ghionea produce torturi, prăjituri și candy bar-uri pentru evenimente, iar compania este prezentă constant la nunți, botezuri și aniversări din județ.
A treia generație și modernizarea businessului
Pentru Ileana Ghionea, alegerea de a continua afacerea familiei nu a fost una întâmplătoare. „Am crescut în sânul familiei Moara Ghionea”, spune ea. Vacanțele copilăriei și le petrecea în fabrică, unde observa fiecare etapă a producției.
„Îmi petreceam vacanța de vară printre cuptoare și miros de pâine caldă”. Curiozitatea de a înțelege procesul de producție a făcut-o să învețe toate aspectele afacerii — de la brutărie și distribuție, până la contabilitate și organizare. „Mereu m-a fascinat câtă muncă există în spatele unui produs atât de simplu cum este pâinea”.
Dorind să îmbine experiența practică cu pregătirea profesională, Ileana Ghionea a urmat cursurile Universității Politehnica din București, specializarea Controlul și Expertiza Produselor Alimentare. Ulterior, a studiat la Pacific Institute of Culinary Arts din Vancouver, unde a absolvit programul Baking and Pastry ca șefă de promoție. „Studiile ajută atât în relația cu echipa, cât și în interacțiunea cu autoritățile de control”, afirmă ea.
În 2022, când a preluat oficial compania, Ileana Ghionea a început un amplu proces de rebranding. „Valorile au rămas aceleași — grija pentru oameni, calitatea și respectul pentru muncă. Doar felul în care le comunicăm s-a schimbat”. Pentru ea, tradiția nu înseamnă blocare în trecut. „Un business care stagnează și nu se adaptează riscă să rămână în urmă”. În paralel, compania pregătește investiții pentru reducerea consumului de energie și tranziția către soluții sustenabile.
Secretul unei afaceri românești care rezistă de peste 30 de ani
Într-o piață dominată tot mai mult de corporații și lanțuri naționale, Moara Ghionea continuă să reziste prin apropierea față de comunitate. „Oamenii ne cunosc și au crescut cu produsele noastre. Cred că acesta este cel mai important lucru”.
Pentru familia Ghionea, succesul nu înseamnă doar vânzări. Înseamnă faptul că după trei generații, oamenii încă recunosc gustul pâinii lor. Înseamnă angajați care lucrează în companie de peste 20 de ani și sunt considerați parte din familie. Înseamnă continuitate într-o Românie în care foarte puține afaceri de familie reușesc să treacă testul timpului. „Moara Ghionea înseamnă grijă, pasiune și comunitate”, spune Ileana Ghionea. Iar povestea acestei afaceri demonstrează că uneori cele mai solide businessuri românești nu se nasc din planuri spectaculoase, ci din dorința simplă a unei familii de a nu mai cunoaște niciodată lipsa pâinii de pe masă.
Fabricat în Brăila
Cofetăria Marshal, renovare cu… bun gust
• Cofetăria Marshal din Piața Traian și-a redeschis porțile miercuri, 28 ianuarie, într-un spațiu complet reamenajat, aducând din nou în centrul orașului gustul deserturilor tradiționale și moderne • evenimentul a marcat nu doar relansarea unei afaceri de familie, ci și revitalizarea unei clădiri istorice din centrul Brăilei, cu sprijinul administrației locale
Mirosul de baclava proaspăt scoasă din cuptor și strălucirea prăjiturilor atent finisate au revenit, miercuri, 28 ianuarie, în Piața Traian. Cofetăria Marshal, unul dintre locurile deja consacrate pe harta dulce a Brăilei, și-a redeschis porțile într-un spațiu reamenajat, cu un nou aspect, dar cu aceeași promisiune: respect pentru tradiție și curajul de a merge mai departe, spre modern.
Redeschiderea a avut loc într-un cadru oficial, în prezența primarului municipiului Brăila, Marian Dragomir, și a viceprimarului Alexandru Jantea, evenimentul marcând nu doar relansarea unei afaceri de familie, ci și un nou pas în revitalizarea centrului istoric al orașului.
Între Orient și Occident: Vitrina care unește comunitățile Brăilei
Brăila a fost mereu un model de conviețuire, un mozaic de culturi unde turcii, grecii, armenii sau evreii și-au lăsat amprenta asupra gusturilor locale. La Marshal, această moștenire este vie. În vitrina dedicată tradiției, sarailii și baclavale ”tronează” la loc de cinste, ca o discretă reverență față de spiritul multicultural al Brăilei – oraș-port în care, de-a lungul timpului, aceste comunități au lăsat urme nu doar în arhitectură, ci și în gastronomie. Sunt prăjituri care nu au nevoie de prezentări sofisticate: vorbesc singure, prin gust și memorie. La doar câțiva pași distanță, însă, noul începe să câștige teren. Prăjiturile moderne, sub formă de fructe, intens colorate și aproape realiste, atrag privirea din vitrina alăturată, părând desprinse din paginile unei reviste de design culinar. Este acea trecere firească dintre tradiție și contemporan, dintre rețete clasice și tehnici moderne de cofetărie, pe care Cofetăria Marshal o face fără a pierde din identitate. ”Toate produsele sunt realizate în laboratorul propriu, din ingrediente de calitate, după rețete perfecționate în ani de experiență. Secretul… cred că pentru a te atrage, o prăjitură trebuie să arate bine prima dată”, spune cofetarul Bogdănel Monahov, omul din spatele deserturilor care, de peste 25 de ani, dau culoare și gust Brăilei.
O clădire cu istorie, o investiție cu sens
Evenimentul de redeschidere s-a bucurat de prezența primarului Marian Dragomir și a viceprimarului Alexandru Jantea, marcând o reușită nu doar culinară, ci și urbanistică. Clădirea istorică în care funcționează cofetăria a fost salvată prin eforturi comune: municipalitatea a reabilitat fațada și interioarele aflate în proprietate publică, respectând cromatica zonei vechi, în timp ce familia Monahov a investit resurse proprii pentru a transforma interiorul într-un spațiu modern și primitor.
Primarul Marian Dragomir a subliniat că administrația locală a susținut acest proiect pentru că orașul ”a câștigat încă o clădire istorică reabilitată”, obiectivul fiind acela ca centrul istoric al Brăilei să redevină un spațiu viu, frecventat și atractiv.
”Anul trecut, Primăria Brăila a reabilitat din fonduri proprii fațada și partea de interior care ne aparținea. Proprietarul a continuat lucrările în spațiul său. Am încercat să respectăm cromatica clădirilor învecinate, deja reabilitate, pentru a avea o imagine unitară în centrul istoric. Îi felicit pentru ceea ce au realizat, mai ales pentru unicitatea produselor – sarailii și baclavale care lipseau orașului nostru”, a transmis edilul-șef.
Cu această ocazie, municipalitatea a oferit un cadou simbolic administratorilor cofetăriei: un ceas care reprezintă simbolurile Brăilei din centrul istoric, un gest ce marchează legătura dintre timp, memorie și identitate urbană.
„Când există voință, se pot face lucruri frumoase”
Pentru Bogdănel și Mihaela Monahov, redeschiderea are și o puternică dimensiune personală. ”Am cumpărat spațiul anul trecut și, cu ajutorul domnului primar, am refăcut fațada. Primăria ne-a sprijinit cu actele, decopertarea, tencuiala, vopsirea, iar noi am schimbat geamurile, ușa din lemn stratificat și am tras utilitățile. Apoi am decis să facem un efort suplimentar și să reamenajăm și interiorul, pentru clienții noștri fideli”, explică proprietarul. Implicarea administrației locale este, în acest context, un exemplu de colaborare care arată că atunci când există voință de ambele părți, patrimoniul poate fi salvat, iar orașul poate câștiga spații vii, nu doar fațade frumoase.
O moștenire dulce cu parfum de mare, începută din pasiune
Numele cofetăriei nu este ales la întâmplare. Întrebat de la ce vine numele cofetăriei, Marshal, proprietarul ne-a spus că este un omagiu adus tatălui său, care a fost marinar şi de la care a auzit poveşti despre Insulele Marshall din Oceanul Pacific, poveşti pe care nu le-a uitat nici până azi. Astăzi, ”insulele” de savoare sunt chiar în laboratorul propriu din Piața Traian, unde se folosesc ingrediente de calitate pentru a crea de la banalele, dar delicioasele plăcinte cu dovleac, până la complexe torturi personalizate sau produse fără zahăr pentru cei cu nevoi speciale. Fondată în 2020, imediat după finalul stării de urgență, Cofetăria Marshal este o afacere de familie, construită pe un vis vechi de 20 de ani. Bogdănel Monahov, cofetar de meserie, spune că inițial și-a dorit să devină bucătar, dar drumul l-a dus spre cofetărie, sub îndrumarea unor maeștri cunoscuți ai Brăilei, precum Gica Apostolatu sau Gica Tarcia, care i-au insuflat dragostea pentru frumos și rigoarea meseriei.
”Am fost cofetarul Brăilei. Și sunt mândru că am pus umărul la succesul multor branduri locale din domeniu înainte de a-mi deschide propria afacere alături de soția mea, Mihaela”, spune acesta, cu o nostalgie asumată.
Experiența sa profesională include și activitatea de consultant tehnolog la o multinațională norvegiană, unde mai bine de un deceniu a predat concepte de prăjituri pentru lanțuri de supermarketuri, din mai multe țări europene. Toate aceste etape se regăsesc, astăzi, în fiecare desert expus în vitrina din Piața Traian.
Astăzi, cu un spațiu reînnoit și aceeași pasiune, Cofetăria Marshal rămâne un loc în care tradiția nu este un pretext, ci o valoare, iar modernul nu șterge trecutul, ci îl completează. Un loc care demonstrează că, în inima Brăilei, lucrurile făcute cu suflet au încă timp să crească.
Vă invităm să redescoperiți bucuria unui desert autentic, zilnic, în Piața Traian!
CELE MAI CITITE
