ADMINISTRAȚIE
Gropile nepăsării
• nimic nu pare să determine firmele care ar trebui să refacă asfaltul afectat de intervenţiile la reţelele subterane să îşi facă treaba din timp • nici obligaţiile asumate prin contract şi nici ameninţările cu amenzi primite din partea Primăriei nu îşi fac efectul în cazul unora dintre aceste firme
Nici măcar când sunt avertizate de Primărie că sunt monitorizate şi urmează să fie sancţionate dacă nu îşi fac treaba corespunzător nu se sinchisesc! Este vorba despre companiile care sparg carosabilul sau trotuarele din municipiu pentru remedierea unor avarii, iar apoi uită cu săptămânile sau chiar cu lunile să readucă la forma iniţială suprafaţa asfaltată. În această situaţie se găsesc “Electrica”, “Distrigaz” sau Compania de Utilităţi Publice “Dunărea” Brăila, respectiv firmele cu care acestea au încheiat contracte de prestări servicii pentru reparaţiile prin plombări a străzilor asfaltate. Săptămâna trecută vă informam despre o groapă săpată încă de la începutul lunii februarie de o echipă de lucru a “Electrica” Brăila, în intersecţia străzilor Griviţei şi 1 Decembrie 1918. Groapa în cauză, ce ocupa pe o jumătate trotuarul, iar pe cealaltă jumătate partea carosabilă, rămăsese astupată superficial, cu un strat de piatră, iar cei de la “Electrica” nu prea dădeau semne că ar intenţiona să refacă asfaltul. Intervievat de un reporter “Obiectiv”, primarul Marian Dragomir a declarat că nu va mai tolera astfel de situaţii şi că subordonaţii săi din cadrul Direcţiei Tehnice a Primăriei vor face o inventariere a gropilor de acest gen din municipiu, vor trimite avertismente către toate firmele responsabile, iar apoi se vor aplica sancţiuni tuturor celor care nu se conformează.
După apariţia articolului, “Electrica” Brăila a reacţionat, trimiţând pe adresa redacţiei noastre un punct de vedere din care reieşea că firma vinovată de situaţia respectivă va fi sancţionată. “În urma solicitării dumneavoastră din data de 07.03.2017, cu privire la o lucrare de remediere a liniei electrice subterane, efectuată de SDEE Brăila, vă informăm că reparaţia carosabilului şi a trotuarului deteriorate au fost atribuite unei firme prestatoare a unor astfel de servicii, prin contract, conform prevederilor legale. În acest moment, se efectuează verificări pentru a se constata care sunt cauzele neîndeplinirii obligaţiilor de către firma prestatoare şi sancţionarea acesteia în baza clauzelor contractuale. Ne cerem scuze pentru disconfortul creat locuitorilor oraşului şi vă mulţumim pentru colaborare”, se preciza în punctul de vedere emis de biroul de presă al Sucursalei de Distribuţie a Energiei Electrice (SDEE) Brăila. Ulterior, pe 9 martie, reprezentanţi ai SDEE ne-au contactat telefonic pentru a ne informa că în intersecţia respectivă a început lucrarea de refacere a asfaltului afectat.
A doua zi, însă, am putut constata că reparaţia s-a făcut doar pe jumătate, turnându-se asfalt doar pe partea carosabilă, nu şi pe trotuar. I-am întrebat pe cei de la SDEE de ce s-a procedat în acest fel, iar răspunsul a fost că de lucrările de acest gen se ocupă de fapt Agenţia de Întreţinere şi Servicii Energetice (AISE) Brăila, o altă divizie a “Electrica”, cu atribuţii în încheierea de contracte cu firme specializate în asfaltări, în baza comenzilor primite de la SDEE. Firma cu care s-a contractat lucrarea din intersecţia Griviţei cu 1 Decembrie 1918 este “Raptel Cons” SRL Brăila. Conducerea AISE Brăila nu a putut să ne explice de ce firma în cauză nu a finalizat reparaţia pe parcursul săptămânii trecute, când vremea a fost favorabilă lucrărilor din domeniul reparaţiilor asfaltice.
Şi CUP “Dunărea” are mari restanţe
O altă companie care a lăsat în ultima vreme multe gropi neastupate cu plombe asfaltice este CUP “Dunărea”. Dădeam exemplu, în articolul publicat săptămâna trecută, despre o astfel de groapă existentă pe Str. Basarab Vodă, din Chercea, unde s-a intervenit în urmă cu câteva săptămâni asupra reţelei subterane de alimentare cu apă potabilă. Şi astăzi, acea groapă este tot neastupată. Directorul CUP “Dunărea”, Silviu Mangiurea, spune că există un contract încheiat cu o firmă specializată – SC “Drumuri Mot” SRL Brăila – dar că încă nu s-a început repararea prin plombări asfaltice a zonelor unde s-au făcut intervenţii deoarece vremea încă este capricioasă. “Contractul cu firma Drumuri Mot SRL a fost încheiat încă din primăvara anului 2016, în urma unei licitaţii organizate la vremea respectivă. Aşteptăm să crească temperaturile, fiindcă nu vrem să oferim un motiv firmei cu care avem contract să vină să spună că din cauza faptului că s-a turnat asfalt pe o temperatură prea scăzută s-a degradat lucrarea prea repede. Mai aşteptăm puţin, să se mai încălzească, apoi începem lucrările. Avem toate zonele cu probleme inventariate, există graficul de intervenţii deja întocmit, totul este pregătit”, ne-a declarat directorul Mangiurea.
ADMINISTRAȚIE
Lucrări complexe pe Bulevardul Independenţei
Lucrări complexe se execută în această perioadă pe Bulevardul Independenţei. Este vorba de reabilitarea/întreţinerea stradală dintre Calea Galaţi şi strada Carantinei. Unele din ele sunt dificile chiar și pentru Concivia şi CUP Dunărea, fiind implicată şi Seroplant. De fapt, şantierul s-a deschis de acum două săptămâni, şi probabil, vor veni aici şi echipele de pe strada Griviţei.
Până acum s-a betonat/asfaltat o parte din trotuare şi alei, pe latura dinspre Maternitate. Se procedează la extragerea unor copaci şi arbuşti, vor fi amenajate piste de biciclete pe trotuarele deja betonate şi delimitate cu borduri, inclusiv din granit.
Iar după cum ne-a declarat un reprezentant al primăriei, “CUP Dunărea rezolvă în paralel problema racordurilor la reţeaua de apă-canal, remedierea a ceea ce este degradat şi scoaterea la limita de proprietate a contoarelor – aceste lucrări nemaifiind permise după turnarea asfaltului”.
Bineînţeles, sunt şi nemulţumiri, mai mult sau mai puţin fondate, din partea riveranilor: “De ce s-au scos brazii şi unii copaci sănătoşi”; “Bordurile sunt atât de înalte încât unele porţi nu pot fi deschise, şi nici să intri cu maşina”; “Băncile să fie scoase din pământ şi reparate/vopsite”; “Zona nu mai beneficiază, după 1990, de un WC public”; “Unii şi-au permis să facă diverse scări pe ditamai blocurile din beton, cu ocuparea a treisferturi din trotuar, iar multe probleme sunt create de către o parte dintre cei care au intrări şi dinspre str. Unirii”.
Şi, adăugăm noi, poate trebuie reabilitată şi statuia “Maternitate” afectată de intemperii şi trecerea timpului.










Cu privire la propunerile oamenilor, reprezentantul Primăriei ne-a spus că “Se vor analiza observaţiile locuitorilor.
Cât despre cum va arăta în final bulevardul, aici – totul depinde de proiectele aprobate şi posibilităţile financiare (inclusiv pentru statuie), iar stâlpii, băncile şi dalele de pe aleea principală ne dorim să arate aproximativ ca cele fixate până acum pe bulevard
Oricum, pentru a nu veni cu promisiuni fără acoperire, vom reveni la timpul oportun cu precizările necesare”.
ADMINISTRAȚIE
Administrația Chiriac. Încă o clădire istorică pentru reabilitare
• este vorba despre imobilul de pe strada Grădinii Publice nr. 13 din Municipiul Brăila, aflat în inventarul actualizat al bunurilor ce aparțin domeniului public al județului Brăila • consilierii județeni au aprobat, recent, documentația tehnico-economică faza Proiect Tehnic (PT), indicatorii tehnico-economici actualizați la faza PT și devizul general actualizat, tot la faza PT pentru consolidarea și reabilitarea acestei clădiri • valoarea totală a investiției se ridică la 8.889.885,26 lei cu TVA
Autoritățile brăilene continuă procesul de reabilitare al clădirilor din Centrul Istoric al orașului. Consilierii județeni au aprobat în cadrul ședinței ordinare a Consiliului Județean (CJ) Brăila din 24 septembrie, documentația tehnico-economică faza Proiect Tehnic (PT), indicatorii tehnico-economici actualizați la faza PT și devizul general actualizat, tot la faza PT, pentru consolidarea și reabilitarea clădirii de pe strada Grădinii Publice nr. 13 din Municipiul Brăila.
Așa cum se menționează în referatul de aprobare al proiectului, imobilul se află în inventarul actualizat al bunurilor ce aparțin domeniului public al județului Brăila.
Concret, construcția este situată pe un teren în suprafață de 923 mp și este formată din patru corpuri:
- C1 (garaj)
- C2 (anexă)
- C3 (pavilion administrative)
- C4 (o altă anexă).
În prezent, aceasta se află într-o stare avansată de degradare și este absolut necesară intervenția asupra ei pentru a se executa lucrări de consolidare și reabilitare.
Concret, după cum aflăm din documentația anexată mapei de ședință a consilierilor, obiectivele generale preconizate a fi atinse prin realizarea acestei investiții, sunt următoarele:
- Aducerea clădirii la un stadiu normal de utilizare;
- Oprirea degradării continue a elementelor structurale dar și nestructurale;
- eliminarea/stoparea cauzelor care duc la agravarea acestor degradări;
- punerea în valoare a clădirii aflate în Centrul Istoric al Municipiului Brăila.
Pentru acest obiectiv de investiții a fost elaborat un Proiect Tehnic (nr. 268 din 2025), în baza unui contract de servicii ce datează din 19 august 2025, semnat cu SC Rugby Construct SRL.
Proiect în valoare de peste 8 milioane de lei
În raportul de specialitate al proiectului sunt prezentați principalii indicatori tehnico-economici aferenți acestui obiectiv de investiții.
Mai precis, valoarea totală a investiției este de 8.889.885,26 lei cu TVA din care construcția plus montajul înseamnă 5.944.383,37 lei cu TVA, restul însemnând partea de pregătire a terenului, utilități și proiectare. Durata de execuție a lucrărilor a fost estimată la 12 luni.
”Situația existentă a clădirii prezintă o serie de deficiențe care impun intervenții urgente pentru conservarea și reabilitarea acesteia”, se mai specifică în raportul de specialitate.
Proiectul a fost aprobat cu unanimitate de voturi.
Investițiile CJ Brăila în clădiri de importanță locală
Pe lângă imobilul din Str. Grădinii Publice nr. 13, Consiliul Județean Brăila a investit și are mai multe proiecte investiționale în derulare, în mare parte pe fonduri europene, legate de reabilitarea/consolidarea/eficientizarea energetică a mai multor clădiri pe care le deține, le administrează, sau care sunt administrate de instituțiile subordonate.
Aici putem aminti, fără îndoială, investițiile care s-au realizat de-a lungul anilor:
- Spitalul Clinic Județean de Urgență Brăila (Corpul A)
- proiectul de reabilitarea și consolidare a clădirii monument istoric în care funcționează Spitalul 3 (Corp B) din Municipiul Brăila, aflat pe masa investițiilor viitoare.
Administrația județeană a demarat, totodată, reabilitarea și refuncționalizarea Palatului Administrativ din Piața Independenței nr. 1, demers ce va fi continuat în acest an. Un alt proiect pregătit pentru anul următor este cel ce vizează reabilitarea imobilului din Șoseaua Buzăului nr. 15C, unde va funcționa arhiva Consiliului Județean Brăila în viitor.
De asemenea, nu trebuie uitat nici proiectul de reabilitare și reamenajare a Spitalului de Pneumoftizioligie din Str. Radu S. Campiniu, nr. 21, corpurile C1-C4.
Nici proiectele instituțiilor subordonate nu ar trebui omise și aici menționăm proiectul Bibliotecii Județene ”Panait Istrati” Brăila de a-și reabilita și eficientiza energetic clădirile pe care le administrează, prin fonduri europene.
Lucrările realizate de Filarmonica ”Lyra – George Cavadia” la sala de spectacole a Casei Tineretului, precum și reabilitarea clădirii ”Lyra” de pe Strada Ana Aslan (unde în prezent se efectuează lucrări) și Casa Umorului Desenat din aceeași curte.
Nici lucrările de recondiționare realizate recent de Muzeul Brăilei ”Carol I” la sediul din Piața Traian nu sunt de ignorat, la fel cum nu este nici proiectul CJ Brăila de a schimba total clădirea în care funcționează Secția ”Științele Naturii” a Muzeului din Parcul Monument și transformarea spațiului într-un centru muzeal modern, tot cu ajutorul banilor europeni.
De asemenea, CJ Brăila intenționează să construiască și o Sală Polivalentă nouă, pe DN22B.
























