Social Media

SPORT

Gol de 3 puncte marcat de Dragoș Mucuță pentru Viitorul Șuțești

Publicat

în

• echipa gazdă, mai matură, s-a impus la limită, 1-0, în derby-ul județului Brăila cu Viitorul Ianca • “Golul îl dedic mamei mele”, a spus atacantul
 
Derby-ul brăilean Viitorul Șuțești – Viitorul Ianca s-a încheiat în mod meritat, cu victoria la limită 1-0, a primei formații, însă raportat la numărul ocaziilor echipa gazdă trebuia să se impună la un scor mai mare. Golul de trei puncte a fost înscris de Dragoș Mucuță în cel de-al doilea minut de prelungire al reprizei a doua.
“Mi-am dorit foarte mult să înscriu în acest meci și mă bucur că am reușit, iar golul îl dedic mamei mele care, cu o zi înaintea partidei, și-a sărbătorit ziua de naștere”, ne-a declarat la finalul meciului Dragoș Mucuță.
Meciul în sine a fost unul de luptă între două echipe care încă mai speră la salvarea, în mod sportiv, de la retrogradare. Echipa mai matură, cea din Șuțești, putea deschide scorul în minutul 9 dar, la centrarea lui Drăguț, Colniceanu a trimis mingea peste transversală. Viitorul Ianca a ripostat în minutul 17, însă Filip Dima a trimis mingea pe lângă țintă. Echipa din Ianca putea intra în avantaj la cabine, dar Trandafir a ratat din 4 metri, în prelungirile primei reprize.
Viitorul Șuțești a dictat ritmul jocului în repriza a doua și a irosit prima mare șansă de a marca în minutul 52, prin Coteț, care a șutat plasat, însă mingea a ocolit vinclul porții apărate de Gabor.
Colniceanu (min. 61) a rămas singur cu Gabor, a șutat, dar portarul oaspeților a respins mingea în lateral până la Mucuță care, din 6 metri, a trimis-o peste poartă. Colniceanu a fost foarte aproape de gol și în minutul 75, dar tabela a rămas intactă.
Finalul a fost unul de infarct. Comșa (min. 85) a șutat puternic din lovitură liberă, de la 22 de metri, Tudor a respins mingea în față până la Cheleș, dar jucătorul oaspeților a retrimis-o în brațele portarului gazdelor. În prelungirile reprizei a doua, după o acțiune prelungită de atac, Dragoș Mucuță a marcat golul de 3 puncte pentru Viitorul Șuțești.
După penultima etapă a returului, Viitorul Șuțești are 7 puncte, cu patru mai puțin decât Viitorul Ianca.
Viitorul Șuțești: Tudor – Coteț, Custură, Căldăruș, Drăguț – Tarozzi, Chihaia, M. Dima, Tiutiu – Căldăruș, Mucuță. Pe raportul de joc au mai figurat: A. Mihai, Postolea, S. Robu, Cimpoeru, C. Nicolae, A. Gherghișan, I. Huțu.
Viitorul Ianca: Gabor –  Păvălache, Defta, F. Dima, Comșa – Naiman, Cheleș, Tudor, M. Oprea – Trandafir, M. Coman. Pe raportul de joc au mai figurat: Ochiană, A. Apostol, Brăilă, A. Stoica, Neicu, Nistor, Manolache, S. Stoica.

Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului își asumă eventualele daune, în cazul unor acțiuni legale împotriva celor publicate.
Adaugă comentariu

Răspunde la comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

CELE MAI CITITE

Astăzi
7 zile
30 de zile