Politică
George Paladi: “De ce candidez”
Campania electorală pentru generale se apropie! Parlamentarii care mai vor un mandat urmează să-şi prezinte rapoartele de activitate. Pe lângă aceştia însă, sunt o mulţime de alţi candidaţţi pe locuri posibil eligibile pe listele partidelor mai mari sau mai mici. De ce vor să candideze? Ce-i recomandă din propria biografie să aspire la un loc în Parlamentul României? De ce i-am vota noi, brăilenii? Trei întrebări simple la care aşteptăm răspunsuri din partea candidaţilor. Primul care s-a înscris la cuvânt este Adrian-George Paladi, fost prefect al judeţului Brăila.
Când am intrat în politică, mi-am dorit să ajut oamenii, atât cât îmi stă în putere. În campania electorală pentru alegerile locale din acest an, în calitate de candidat pentru un loc în Consiliul Judeţean, am purtat nenumărate discuţii cu brăileni din municipiu şi din judeţ. Am analizat în detaliu fiecare problemă împărtăşită şi mi-am dat seama că multe dintre ele îşi au rezolvarea în Parlamentul României. Aşadar, am luat decizia de a candida pentru Camera Deputaţilor la alegerile programate pentru data de 6 decembrie 2020. Brăilenii merită să fie reprezentaţi în continuare de membri social-democraţi care au mereu soluţii. Pot afirma că parlamentarii PSD Brăila au fost singurii care s-au zbătut pentru un viitor mai bun pentru brăileni, pentru punerea pe harta dezvoltării a judeţului nostru prin proiecte de anvergură. Sunt onorat să fiu unul dintre candidaţii PSD Brăila pentru alegerile pentru Camera Deputaţilor 2020.
Ce mă recomandă
Consider că am experienţa necesară pentru a deveni deputat. Înainte de a deveni înalt funcţionar public – prefect al judeţului Brăila în perioada decembrie 2017 – decembrie 2019 -, mi-am desfăşurat activitatea în mediul privat. Astfel, pot afirma că am atât experienţa mediului privat, cât şi cea a administraţiei publice. Cunosc nevoile ambelor părţi, am viziune şi cred în puterea de a schimba lucrurile în bine.
Am demonstrat respectul pe care îl port brăilenilor şi deschiderea pentru dialog şi pentru rezolvarea dificultăţilor încă din vremea în care am fost prefect al Brăilei. Voi rămâne adeptul comunicării şi al soluţiilor eficiente. Sunt un om ambiţios şi voi face tot ce-mi stă în putere pentru asigurarea bunăstării brăilenilor şi a românilor.
De ce m-ar vota brăilenii
Brăilenii trebuie să creadă într-un trai mai bun, să aibă speranţa şi siguranţa zilei de mâine. Brăila trebuie reprezentată cu onoare, demnitate şi cinste în Parlamentul României. Proiectele mele sunt bazate pe problemele pe care le-am întâmpinat ca persoană juridică, dar şi din calitatea de prefect, unde am luat la cunoştinţă problemele cetăţenilor brăileni. Unul dintre ele este „Fără birocraţie. Mai puţine hârtii, mai multă eficienţă”. Proiectul se referă la digitalizarea şi debirocratizarea administraţiei. Pandemia ne-a arătat cât de deficitari suntem în acest sens. Cea mai afectată este relaţia cetăţean-instituţie publică. Prezenţa fizică la ghişee era şi încă este obligatorie, în unele cazuri. Pentru a scădea cât mai mult riscul de infectare, s-a ajuns la concluzia că ar fi mai bine ca, acolo unde situaţia o permite, comunicarea cetăţean-instituţie publică să se realizeze exclusiv online, prin completare de formulare şi transmitere prin e-mail sau încărcare pe site-uri oficiale ale documentelor. Din păcate, practica ne-a demonstrat că nu toate instituţiile publice sunt pregătite pentru a trece la acest nivel de relaţionare cu cetăţenii, din cauza legislaţiei.
Una dintre soluţii ar fi crearea unei baze de date centralizată şi administrată de oameni cu competenţe digitale. Este extrem de necesară o administraţie „paperless” nu numai în pandemie, ci oricând. Sună frumos, dar e nevoie şi de o legislaţie care să permită acest lucru. Cred că este momentul să profităm de beneficiile tehnologiilor moderne. Avem printre cei mai buni IT-işti din lume, cea mai mare viteză la internet, tineri pasionaţi de corespondenţa online, şi totuşi, nu folosim aceste atuuri în debirocratizarea şi digitalizarea aparatelor Statului.
Am mai pregătit şi alte proiecte pe care le voi dezvolta în campania electorală, prin intermediul mass-media, dar şi în discuţiile directe cu brăilenii. Nu am cum să nu amintesc de problema salarizării mai multor angajaţi ai Ministerului Afacerilor Interne. Nu ştiu câţi dintre dumneavoastră cunoaşteţi această problemă, dar o voi expune aici, pe scurt: poliţiştii, jandarmii, pompierii primesc diferite sporuri, în funcţie de natura activităţii pe care o desfăşoară. Cei care au vechime în sistem sunt nedreptăţiţi, din punctul meu de vedere, deoarece sporurile respective sunt calculate în raport cu salariul de bază din 2009, în timp ce pentru cei nou intraţi în sistem, salariul de bază a fost actualizat, ceea ce face ca, în multe dintre cazuri, un angajat MAI proaspăt încadrat să ia un salariu egal sau chiar mai mare faţă de un angajat cu vechime în MAI. Au fost proteste, dar şi acţiuni în instanţă cu soluţii diferite. Actualizarea salarizării pentru personalul MAI este necesară, pentru un tratament egal şi echidistant.
Un alt proiect este acela al măsurătorilor cadastrale. Unităţile administrativ-teritoriale nu au suficiente fonduri pentru a întocmi măsurătorile cadastrale, chiar dacă au existat câteva proiecte ce au facilitat acest lucru, însă nu au fost cuprinse toate UAT-urile, ci doar câteva dintre ele. Odată identificate toate terenurile aparţinând domeniului public, mai departe Primăriile pot decide ce vor face cu acestea. Le pot concesiona, le pot oferi tinerilor pentru a-şi construi locuinţe ş.a.
Politică
Proiectul ”preț mai mic la combustibili pentru agricultori” al lui Popa, încă nu a apărut la Comisia de Agricultură
* asta ne-au transmis surse politice legat de acest subiect și informația potrivit căreia proiectul anunțat de președintele PNL Brăila, deputatul Alexandru Popa, care vizează ca fermierii să beneficieze de un preț redus la combustibili, încă nu ajunsese la Comisia de Agricultură a Camerei, până ieri, ne-a fost confirmată de Ionel Ciunt, președintele acestei entități * contactat de redactorii ”Obiectiv – Vocea Brăilei”, Popa a afirmat că el s-a ținut de cuvânt și a depus proiectul în data de 9 noiembrie, așa cum a anunțat, dar nu direct la Comisie, ci la grupul Parlamentar al PNL, pentru a trece prin comisia juridică și a primi o formă adecvată * Parlamentarul a afirmat că proiectul va ajunge astăzi sau cel târziu luni și la Comisia de Agricultură
Proiectul de lege care propune un preț mai mic la combustibili pentru fermierii români, așteptat la Comisia de Agricultură.
Așa cum am precizat într-o altă ediție a cotidianului ”Obiectiv – Vocea Brăilei”, președintele Partidului Național Liberal Brăila, deputatul Alexandru Popa, a anunțat la finele săptămânii trecute că dorește să inițieze un proiect prin care fermierii ar putea obține un preț mai bun la combustibili.
Pe scurt, Popa are în plan motorină scutită de TVA și accize direct la pompă pentru agricultori. Așa cum am informat la vremea respectivă, în cadrul unei conferințe de presă susținută la sediul PNL Brăila, Popa a afirmat că are de gând să depună acest proiect, luni, 9 noiembrie, în cadrul Comisiei de Agricultură a Parlamentului.Contactat de redactorii ”Obiectiv – Vocea Brăilei” la începutul săptămânii, Popa a precizat că urma să ajungă la Parlament și să depună proiectul.
Interesant este că zilele trecute, surse politice ne-au semnalat că la Comisia de Agricultură a Camerei Deputaților încă nu ajunsese proiectul ”trâmbițat” de liberal. Ulterior, informația a fost confirmată pe adresa redacției ziarului de către Ionel Ciunt, președintele Comisiei de Agricultură.
Contactat din nou în acest context, Alexandru Popa a afirmat că nu a mințit ci chiar a depus proiectul, doar că procedura este una mai complicată. Mai precis, acesta ne-a transmis că înainte de a ajunge la Comisie proiectul trebuie să treacă prin filtrele grupului PNL, astfel că a fost depus luni și în prezent se află în analiză la comisia juridică a grupului.
”Procedura este următoarea: proiectul se depune întâi la noi, în comisia de specialitate internă, serviciul juridic al grupului parlamentar. Teoretic, trebuia să ajungă a doua zi (n.r. – la Comisia de Agricultură), dar probabil că nu a ajuns. Întâi se verifică legalitatea la noi la grup. Așa pleacă de aici. Deci proiectul este depus la noi la grup, se dă aviz de legalitate, i se dă o formă juridică, pentru că eu am făcut proiectul strict ca un inginer agronom.
Abia atunci când are forma juridică și este totul corect din acest punct de vedere, ajunge la Comisie. Acesta este fluxul. Nu pot să merg eu să o depun direct la Comisie. Trece prin grupul nostru și abia apoi ajunge la Comisie.
Dacă nu a ajuns, probabil că se va întâmpla mâine (n.r. – vineri) sau zilele următoare. Oricum, a fost înregistrat la noi la grup și pot oricând să solicit numărul de înregistrare și să vi-l pun la dispoziție. Dar cei de la grup le adună și le duc la comisii. Nu duc câte un proiect, duc mai multe”, a declarat Popa.
Ulterior, Alexandru Popa a revenit cu un apel telefonic pentru a ne informa că a discutat cu reprezentații grupului parlamentar din care face parte și ne-a transmis că i s-a confirmat că proiectul încă se află la serviciul juridic al grupului parlamentar PNL și că va fi depus la Comisie, cel mai probabil vineri, în a doua parte a zilei, cel târziu luni.
”Repet, aceasta este procedura. Eu l-am depus în forma brută și acum trece prin compartimentul juridic care îi dă o formă corectă din punct de vedere juridic”, a mai adăugat Popa.
Ce propune deputatul
În cadrul conferinței de presă în care a anunțat că are în plan să depună acest proiect, Popa a declarat că acesta: ”(…) privește, în primul rând, agricultorii din județul Brăila și nu numai. (…) Am scos din contabilitate. Știți destul de bine că înainte de a fi politician am avut o activitate foarte intensă în domeniul agriculturii.
M-am uitat: motorina, la ultima factură, a fost achiziționată cu 10,5 lei. Dând TVA-ul la o parte, care reprezintă 1,82 lei per litru, plus subvenția APIA, care pe ultimul trimestru a fost de 2,67 lei, ajungem la un preț de 6 lei pe litru. Sunt sume care vin din TVA, cât și din subvenția pe litru pe care o primim de la Uniunea Europeană și de la statul român – pentru că și acesta are o parte pe care o plătește în decontarea subvenției pe care o primim prin APIA (n.r. – Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură) pentru fiecare litru de motorină.
Această măsură nu va avea un impact bugetar, pentru că 99% din fermieri sunt plătitori de TVA. Depun cereri de rambursare de TVA, dar TVA-ul îl primesc undeva la 5-6 luni de zile după efectuarea controlului, acolo unde se efectuează controlul. Cei care sunt buni-platnici și nu mai sunt băgați în control după ultimele normative primite de la Ministerul Finanțelor. În momentul în care un fermier poate să-și achiziționeze motorina cu 6 lei, statul român nu pierde nimic”, a explicat parlamentarul, cu mențiunea că economia de 4 lei/litru poate fi folosită pentru alte activități în producția agricolă.
La vremea respectivă, întrebat despre propunerea liberalului, senatorul PSD Brăila, Sorin Moise a precizat că ideea a spus-o prima dată actualul ministru al Agriculturii Florin-Ionuț Barbu (PSD), în timpul audierilor dinaintea învestirii Guvernului Luca Niculescu, astfel că aceasta pare ”împrumutată” de Popa, mai ales că a fost prezent la acel eveniment.
Chiar și așa, Moise a punctat că ar susține orice inițiativă benefică pentru fermieri, dar doar dacă proiectul este unul fundamentat, avizat de miniștrii de resort și nu bazat pe declarații populiste.
Politică
Preț mai mic la combustibili pentru agricultori
• președintele PNL Brăila, deputatul Alexandru Popa, a declarat săptămâna trecută că va depune luni, 9 noiembrie, în Parlament, la Comisia de Agricultură, un proiect prin care fermierii să beneficieze de un preț redus la combustibili • mai precis, Popa are în plan scutirea de TVA și accize direct la pompă pentru fermieri • deputatul a dorit să sublinieze că propunerea sa nu ar avea un impact negativ pentru bugetul statului român • întrebat dacă ar susține o astfel de inițiativă legislativă, senatorul PSD Brăila Sorin Moise, fermier la rându-i, a precizat că ideea ar fi spus-o prima dată actualul ministru al Agriculturii Florin-Ionuț Barbu (PSD), în timpul audierilor dinaintea învestirii Guvernului Luca Niculescu, dar că va susține orice proiect care vine în sprijinul agricultorilor • deputatul-fermier Vasilică Priceputu (PSD) nu a oferit niciun punct de vedere
Președintele Partidului Național Liberal Brăila, deputatul Alexandru Popa, a ieșit recent ”la rampă” pentru a anunța un proiect de lege pe care dorește să îl inițieze, de pe urma căruia fermierii ar putea obține un preț mai mic la combustibili.
În cadrul unei conferințe de presă susținută săptămâna trecută la sediul PNL Brăila, Popa a vorbit despre propunerea sa, cu mențiunea că are de gând să depună proiectul la începutul acestei săptămâni, mai precis luni, 9 noiembrie, în cadrul Comisiei de Agricultură a Parlamentului. Pe scurt, Popa are în plan motorină scutită de TVA și accize direct la pompă pentru agricultori.
Proiectul, potrivit lui Popa: ”(…) privește, în primul rând, agricultorii din județul Brăila și nu numai. Luni, voi depune un proiect în Camera Deputaților, un proiect la Comisia de Agricultură, prin care fermierii vor fi scutiți din momentul achiziției motorinei, de acciză și de subvenții (n.r. – contactat de redactorii ”Obiectiv – Vocea Brăilei” în data de 9 noiembrie, Popa a precizat că urma să depună proiectul până în ora 16.00).
Știți destul de bine că înainte de a fi politician am avut o activitate foarte intensă în domeniul agriculturii. M-am uitat în contabilitate: motorina, la ultima factură, a fost achiziționată cu 10,5 lei. Dând TVA-ul la o parte, care reprezintă 1,82 lei per litru, plus subvenția APIA, care pe ultimul trimestru a fost de 2,67 lei, ajungem la un preț de 6 lei pe litru. Sunt sume care vin din TVA, cât și din subvenția pe litru pe care o primim de la Uniunea Europeană și de la statul român – pentru că și acesta are o parte pe care o plătește în decontarea subvenției pe care o primim prin APIA (n.r. – Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură) pentru fiecare litru de motorină.
Această măsură nu va avea un impact bugetar, pentru că 99% din fermieri sunt plătitori de TVA. Depun cereri de rambursare de TVA, dar TVA-ul îl primesc undeva la 5-6 luni de zile după efectuarea controlului, acolo unde se efectuează controlul. Cei care sunt buni-platnici nu mai sunt băgați în control după ultimele normative primite de la Ministerul Finanțelor. În momentul în care un fermier poate să-și achiziționeze motorina cu 6 lei, statul român nu pierde nimic”, a explicat parlamentarul.
Economia ar putea merge în investiții ale agricultorilor
În plus, sursa citată a mai adăugat că economia de 4 lei/litru poate fi folosită pentru alte activități în producția agricolă. După cum a mai punctat Popa, cu excepția ultimului an agricol, în istoria recentă, fermierii din județul Brăila nu au reușit să facă profit sau să aibă o producție mulțumitoare, astfel că lucrurile s-ar putea regla prin măsura pe care o propune.
”Astfel, cei 4 lei sunt investiți în alte lucruri, cum ar fi inputurile (semințe, îngrășăminte etc n.red.). În momentul în care cumperi inputurile cash, reușești să ai un discount mult mai mare, reușești să nu mai mergi să iei linii de credite. Sunt multe lucruri care se pot acoperi. Repet, impactul bugetar pentru statul român este zero. Doar în limita cotelor pe care le-am primit de la APIA, și aici mă gândesc la cereale. Avem 78 litri pe hectar, în fiecare an, care sunt subvenționați de Uniunea Europeană și de statul român.
La oleaginoase tot 78 l, iar la legume avem 148 litri pe hectar. Achiziția motorinei cu 6 lei, repet – poate spun a 3-a, a 4-a oară-, nu are impact bugetar, dar ajută foarte mult fermierul român. Pentru că, la acest moment, achiziția motorinei și achiziția îngrășămintelor devine una dintre cele mai costisitoare pentru un fermier. La un hectar înființat, până la momentul recoltării, consumul este între 80 și 100 litri – depinde de tehnologia pe care o folosești. Cu 4 lei sunt 300 – 350 litri, pe care, oricum îi iei, dar nu-i mai aștepți de la statul român. Cu lunile. Uneori cu anii”, a conchis Popa.
Sorin Moise: «Orice măsură care vine în sprijinul fermierilor români va fi susținută de mine. Dar măsură concretă și nu populism!»

Contactat de redactorii ”Obiectiv – Vocea Brăilei” în legătură cu anunțul făcut de Popa, senatorul PSD Brăila Sorin Moise, a precizat că ideea pare împrumutată de la actualul ministru al Agriculturii Florin-Ionuț Barbu (PSD), care ar fi atins subiectul în timpul audierilor din Parlament, la momentul formării Guvernului Luca Niculescu, audieri la care a participat și Alexandru Popa.
”Am auzit această idee la audierile ministrului PSD al Agriculturii, Florin Barbu, unde a participat și domnul deputat Popa. Probabil de acolo a împrumutat ideea. Deci este cumva o idee copiată. Nu știu dacă au avut discuții împreună, ca domnul deputat Popa să depună acest proiect de lege sau nu.
Din câte cunosc, inițiativa ar trebui să vină, cel mai probabil, și ca o ordonanță de urgență sau ca hotărâre de Guvern. De asemenea, este interesant de văzut dacă a avut discuții cu ministrul de Finanțe (n.r. – Alexandru Nazare). Am prea puține date ca să știu ce a stat la baza deciziei domnului Popa. Dacă are deja niște discuții purtate cu ministrul de Finanțe, în acest sens și are ok-ul ministrului pentru a face această propunere legislativă, e foarte bine. Adică ar fi un lucru bun dacă s-ar întâmpla.
Domnul deputat, dacă a avut discuții cu ministrul de Finanțe, ar putea să ne spună dacă are «ok-ul» ministrului de Finanțe pentru acest PLx. Și care este punctul de vedere al ministrului. Pentru că fiind vorba despre acciză și TVA trebuie să aibă punct de vedere de la Ministerul de Finanțe”, a declarat Moise.
Întrebat dacă ar susține acest proiect în condițiile în care întrunește condițiile amintite, Sorin Moise a afirmat că ar susține orice proiect în sprijinul agricultorilor, dar dacă este ceva concret și nu praf în ochii electoratului.
”Sigur că aș susține proiectul. Orice măsură care vine în sprijinul fermierilor români va fi susținută de mine! Dar măsură concretă și nu populism!”, a mai afirmat senatorul.
Tot pe acest subiect am încercat să obținem un punct de vedere și de la deputatul PSD Brăila Vasilică Priceputu, la rându-i fermier, însă parlamentarul nu ne-a transmis nimic până la acest moment.






















