ADMINISTRAȚIE
GALERIE FOTO Ciorile, atac la curăţenia oraşului
• profitând că pubelele stradale nu sunt prevăzute cu capac, înaripatele s-au obișnuit să răscolească după mâncare, împrăștiind astfel gunoaiele pe jos • fenomenul persistă în special în zona patiseriilor, unde se aruncă multe ambalaje care conțin resturi alimentare
Deseori vedem pe Calea Călăraşilor sau pe alte străzi importante ale orașului cum coşurile de gunoi sunt înconjurate de diverse ambalaje împrăştiate pe câţiva metri pătraţi şi neridicate de salubrişti timp de una sau două zile.
Primul impuls este să dăm vina pe cei care răscolesc prin aceste pubele în căutare de ambalaje (PET-uri, sticle, doze etc) ce pot fi valorificate la centrele de reciclare. Însă, înarmându-ne cu răbdare, am observat cum, în special zona patiseriilor şi teraselor, coşurile de gunoi (pline sau pe jumătate golite) erau luate cu asalt de către ciori şi mai ales stăncuţe.
Fără a le păsa de trecători, ele scoteau din coşuri, cu ingeniozitate, diverse pungi de hârtie în care au fost ambalate plăcinte, covrigi, hamburgheri, etc. De pe care ciuguleau resturile alimentare, recunoscute şi după miros. Zburătoarele se înghesuiau care mai de care să recupereze un ambalaj ceva mai apetisant, sau plecau cu el în cioc spre cuiburile cu pui. Acolo unde coşurile nu au fund sau gunoaiele sunt aruncate în pungi, pe lângă garduri sau ziduri, înaripatele şi câinii depun mai puţin efort spre a le împrăştia şi răscoli după hrană.
Şi astfel, curajoase, cu o memorie bună şi având deja creat un reflex condiţionat, aceste păsări fac parte din lanţul cauzelor ce afectează curăţenia oraşului. Totul pleacă, însă, de la atitudinea oamenilor și care își aruncă resturile de mâncare pe jos, respectiv de la felul cum sunt amenajate și gospodărite pubelele stradale. Astfel, pe lângă faptul că ar trebui golite mai des, coșurile de gunoi, în special cele amplasate în zonele unde sunt patiserii, ar trebui să fie prevăzute cu capac.
În altă ordine de idei, avem în municipiu astfel de pubele cu capac, pe bulevardul Independenței de exemplu, însă multe dintre ele au fost vandalizate de bipezii care, în căutare de ambalaje ce valorează câțiva lei, distrug pe termen lung aceste recipiente destinate uzului public.
ARTICOLE CARE V-AR PUTEA INTERESA
DIN ACEEAȘI CATEGORIE
DE ACELAȘI AUTOR


































