Social Media

ECONOMIC

Furt la cântar și lebăr expirat. Magazinele Lidl din Brăila, amendate cu 62.000 de lei

Publicat

în

• timp de trei zile, la finele lunii octombrie, Protecția Consumatorilor Brăila a verificat cele trei locații ale SC Lidl Discount SRL, constatând mai multe nereguli • salamuri cu diferențe la gramaj, fructe și legume depreciate, preparate din carne (lebăr) cu data limită de consum depășită (produse expirate) sunt doar câteva din neregulile constatate
 
După magazinele Kaufland, a venit rândul magazinelor Lidl din Brăila să fie controlate „la sânge” și amendate fără milă de Protecția Consumatorilor, pentru neregulile constatate.
Astfel, potrivit unui comunicat al instituției, în perioada 24-27 octombrie 2023, Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor Brăila (CJPC) a desfășurat o amplă acțiune de verificare a modului în care sunt respectate prevederile legale în vigoare, în domeniu, în magazinele operatorului economic SC Lidl Discount SRL.
„Au fost verificate 3 locații din municipiul Brăila, iar în urma neregulilor constatate, comisarii CJPC au aplicat următoarele sancțiuni: 9 amenzi contravenționale în valoare totală de 62.000 lei, oprirea definitivă de la comercializare a produselor neconforme, în valoare de 1.041 lei și oprirea temporară de la comercializare a unor produse în valoare de 2.190 lei”, precizează surse din cadrul Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor Brăila.
Dintre cele mai importante abateri constatate de echipele de control ale CJPC Brăila sunt menționate:
– comercializarea unor produse din carne, din categoria salamurilor, cu diferențe de gramaj față de cel menționat pe ambalaj;
– comercializarea unor produse alimentare cu ambalaj depreciat;
– comercializarea unor fructe și legume cu modificări organoleptice sau sub calibrul declarat de producător;
– comercializarea preparatelor din carne (prospături) cu data limită de consum depășită;
– comercializarea cărnii refrigerate de vită cu modificări organoleptice;
– comercializarea produselor cosmetice cu elemente de identificare netraduse în limba română.

Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului își asumă eventualele daune, în cazul unor acțiuni legale împotriva celor publicate.
Adaugă comentariu

Răspunde la comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

CELE MAI CITITE

Astăzi
7 zile
30 de zile