Social Media

Administrație

Fosta pepinieră CFR – o groapă de gunoi

Timp de citire: 5 minute

• spaţiul situat în vecinătatea Inspectoratului de Jandarmi, care pe vremuri era folosit pentru creşterea arborilor necesari înfiinţării şi întreţinerii lizierelor de lângă liniile ferate, a ajuns în prezent un maidan plin de gunoaie, cadavre de animale şi bălării • locatarii blocurilor din zonă ar vrea ca spaţiul să fie preluat de Primărie şi transformat în parcări sau locuri de joacă pentru copii • CFR ar fi dispusă să închirieze terenul, însă Primăria spune că n-ar putea să investească în parcări sau alte facilităţi doar în baza unei chirii, pentru astfel de proiecte fiind necesar fie să i se transfere administrarea, fie concesiunea terenului
 
Situată în vecinătatea Inspectoratului de Jandarmi Brăila, fosta pepinieră CFR, locul unde în urmă cu zeci de ani se produceau puieţi de copaci folosiţi pentru plantarea lizierelor de protecţie a liniilor ferate, este acum un imens maidan, plin cu grămezi de gunoaie şi bălării. Sunt câteva hectare despre care locatarii blocurilor din apropiere spun că ar putea fi folosite pentru amenajarea unor parcări sau locuri de joacă pentru copii, în loc să fie lăsate în actuala stare de abandon total. “Pe vremuri, aici era o mică pădurice bine îngrijită, din care se scoteau arbori tineri pentru a fi plantaţi de-a lungul căii ferate. Pe lângă puietul din pepinieră, era amenajat şi un mic stadion, chiar aici, în apropiere de actualul sediu al Jandarmeriei, unde acum nu mai sunt decât buruienile pe care le vedeţi. În tinereţe am jucat fotbal pe acel stadion şi chiar am înscris în poarta adversarilor. De atunci, am rămas suporter al echipei Rapid. Acum, nimic din ce a fost nu mai există. De ani de zile, acest teren stă încărcat de gunoaie, sunt inclusiv cadavre de animale aruncate printre tufişurile astea crescute sălbatic, iar vara se emană nişte mirosuri insuportabile pe aici. Ar trebui ca Primăria să ia terenul ăsta şi să facă ceva pe el, parcări, locuri de joacă pentru copii, să fie orice altceva decât groapa de gunoi care este în prezent”, ne-a spus Valerică B., un brăilean în vârstă de 66 de ani, locatar al unui bloc din cartierul Progresu, situat pe strada Industriei, vizavi de terenul cu pricina.
Reporterii noştri au solicitat un punct de vedere al actualului administrator al terenului respectiv, Compania Naţională a Căilor Ferate “CFR” SA, care ne-a răspuns, prin Serviciul Comunicare Mass-Media, transmiţându-ne că, în principiu, nu prea mai are ce face cu acel spaţiu, că a făcut ecologizări periodice şi că ar avea nevoie de sprijinul Primăriei Brăila pentru a îndepărta gunoaiele aruncate acolo în ultima perioadă. În principiu, CNCF “CFR” s-ar declara dispusă, totuşi, să închirieze spaţiul pentru amenajarea facilităţilor dorite de locatarii clădirilor învecinate.
“Terenul în cauză este proprietate a Statului Român, concesionat CNCF CFR – S.A. şi administrat de către Sucursala Regională CF Galaţi, având ca destinaţie iniţială pepinieră. În prezent, terenul nu este utilizat, activitatea de creştere a puieţilor în vederea înfiinţării şi întreţinerii lizierelor fiind sistată din cauza lipsei de personal. Menţionăm faptul că SRCF Galaţi efectuează periodic acţiuni de salubrizare a terenului, în incinta căruia sunt constant depozitate de către cetăţeni atât deşeuri menajere, cât şi deşeuri provenite din construcţii. În contextul în care principalul obiect de activitate al CNCF CFR- S.A. este întreţinerea liniilor de cale ferată, acţiunile de salubrizare presupun un consum suplimentar de forţă de muncă, dar şi cheltuieli materiale suplimentare pentru serviciile de colectare, transport şi depozitare a deşeurilor rezultate. De asemenea, preventiv, SRCF Galaţi a instalat şi o barieră în vederea limitării accesului pe acest teren a persoanelor neautorizate, însă această barieră a fost deteriorată de către cetăţeni. Facem precizarea că SRCF Galaţi va relua acţiunea de ecologizare a zonei la care se face referire, atât prin strângerea deşeurilor menajere, cât şi prin îndepărtarea vegetaţiei, fiind deschisă colaborării cu autorităţile locale şi solicitând, în acest sens, Primăriei Municipiului Brăila să asigure, fără plată, prin operatorul de salubritate care acţionează în zonă, evacuarea deşeurilor strânse, precum şi instalarea unor puncte de colectare a deşeurilor, astfel încât cetăţenii să nu fie obligaţi să le depoziteze necontrolat. Nu în ultimul rând, vă asigurăm de toată disponibilitatea SRCF Galaţi de a închiria terenul în cauză, în condiţiile legii, pentru amenajarea spaţiilor solicitate de către locatarii din zonă”, au precizat responsabilii cu comunicarea din cadrul CFR SA.
Reprezentanţii Primăriei ne-au transmis, însă, că nu au de gând să se implice în igienizarea terenului aflat în administrarea CFR, deoarece municipalitatea nu poate cheltui bani pentru un spaţiu care nu îi aparţine. De asemenea, Primăria ne-a mai precizat că nu poate investi în amenajarea unor parcări sau locuri de joacă pe acest teren, dacă spaţiul respectiv nu i se trece în administrare sau măcar în concesiune, închirierea propusă de CFR fiind insuficientă pentru astfel de proiecte. Reprezentanţii Primăriei spun că, dacă CFR este dispusă doar să închirieze terenul, atunci poate trata acest aspect cu persoanele fizice interesate să plătească chirie pe un spaţiu unde să îşi poată ţine maşina.

Administrație

Ajutoare de câte 10.000 de lei, de la Primărie, pentru două familii din Brăila

• două familii din Brăila, aflate în situații dificile, vor primi ajutoare de urgență în valoare totală de 20.000 de lei • la inițiativa primarului Marian Dragomir, proiectele au fost aprobate de Consiliul Local Municipal, după ce Direcția de Asistență Socială Brăila a evaluat situațiile celor afectați și a propus acordarea sprijinului financiar • banii vor ajunge la o familie a cărei locuință a fost afectată de un incendiu și la o mamă care are nevoie de ajutor pentru tratamentul medical complex al fiicei sale

Publicat

în

Ajutoare de câte 10.000 de lei, de la Primărie, pentru două familii din Brăila

Sprijin concret pentru două familii din Brăila care se confruntă cu situații dramatice. Primarul Marian Dragomir a inițiat două proiecte de hotărâre prin care administrația locală acordă ajutoare de urgență în valoare totală de 20.000 de lei.

Banii vor ajunge la o familie a cărei locuință a fost grav afectată de un incendiu și la o mamă care are nevoie de ajutor financiar pentru tratamentul complex al fiicei sale, diagnosticată cu afecțiuni grave. Ambele inițiative au primit votul Consiliului Local Municipal.

Dincolo de investițiile în infrastructură și proiectele de dezvoltare ale orașului, administrația locală are în vedere și situațiile în care oamenii au nevoie de ajutor imediat. Două astfel de cazuri au ajuns recent în atenția Primăriei Brăila, iar primarul Marian Dragomir a inițiat, alături de viceprimarul Alexandru Jantea-Crican, proiectele prin care familiile aflate în dificultate vor beneficia de câte 10.000 de lei.

Ajutor după un incendiu devastator

Primul caz este cel al unei familii din municipiu care a rămas cu locuința afectată în urma unui incendiu izbucnit pe 13 octombrie 2026. Flăcările au distrus patru anexe gospodărești, printre care bucătăria, baia și două magazii, pe o suprafață de aproximativ 40 de metri pătrați.

Au ars și bunurile aflate în interior, precum și aproximativ doi metri cubi de lemne. Nici locuința propriu-zisă nu a scăpat neatinsă.

Fumul și temperaturile ridicate au deteriorat tavanele, pereții și pardoselile mai multor încăperi, iar într-unul dintre dormitoare tavanul s-a prăbușit. Din fericire, incendiul nu s-a soldat cu victime. Pentru familia afectată, refacerea locuinței reprezintă însă o povară financiară dificil de suportat, veniturile provenind din pensii nefiind suficiente pentru acoperirea lucrărilor necesare.

În urma evaluării situației de către Direcția de Asistență Socială Brăila, a fost propus și aprobat un ajutor de urgență de 10.000 de lei, destinat reabilitării parțiale a imobilului.

Un alt ajutor, pentru tratamentul unei adolescente

Cel de-al doilea sprijin financiar este destinat unei familii care se confruntă cu o situație medicală deosebit de dificilă. O adolescentă diagnosticată încă de la naștere cu paralizie cerebrală spastică și scolioză severă are nevoie de o intervenție chirurgicală complexă la nivelul coloanei vertebrale.

Potrivit documentelor prezentate consilierilor locali, evoluția afecțiunii a impus recomandarea unei intervenții într-o clinică specializată din Uniunea Europeană, unde este necesară formarea unei echipe medicale multidisciplinare. Intervenția presupune o procedură complexă de stabilizare și corectare a coloanei vertebrale, care trebuie realizată într-un timp cât mai scurt. Costurile sunt considerabile.

Numai avansul solicitat de clinica din străinătate pentru procedura medicală se ridică la 36.800 de euro, iar suma finală urmează să fie stabilită în funcție de complexitatea intervenției și durata spitalizării. Familia are posibilități financiare limitate, venitul lunar fiind asigurat în prezent de un singur părinte angajat, în timp ce celălalt nu are un loc de muncă.

În aceste condiții, cheltuielile pentru transport, cazare, investigații medicale și recuperare reprezintă un efort suplimentar important.

Pentru a contribui la acoperirea unei părți dintre aceste cheltuieli, Primăria Brăila va acorda familiei un ajutor de urgență de 10.000 de lei. Suma este destinată transportului către unitatea medicală, cazării, investigațiilor și procedurilor de recuperare necesare adolescentei.

Inițiativă pentru sprijinirea celor aflați în situații-limită

Cele două proiecte au fost inițiate de primarul Marian Dragomir și viceprimarul Alexandru Jantea-Crican și au fost aprobate de Consiliul Local Municipal Brăila. Fondurile vor fi asigurate din bugetul Direcției de Asistență Socială Brăila.

Potrivit condițiilor stabilite, beneficiarii vor trebui să justifice utilizarea sumelor prin documente, în termen de șase luni de la efectuarea plății. Pentru ca acest sprijin să ajungă la familiile care au nevoie de el, un rol important l-a avut Direcția de Asistență Socială Brăila, care a analizat fiecare situație în parte și a evaluat dificultățile cu care se confruntă cei afectați.

Într-un caz, este vorba despre o familie care trebuie să-și refacă locuința după incendiul care i-a afectat gospodăria, iar în celălalt, despre o mamă care face eforturi pentru a-i asigura fiicei sale accesul la o intervenție medicală complexă.

În urma evaluărilor și a demersurilor făcute de instituție, au fost propuse soluții concrete de sprijin, materializate prin cele două ajutoare de urgență. În cazul în care banii nu sunt folosiți în scopurile pentru care au fost acordați, aceștia pot fi recuperați conform legii.

Fondurile, în valoare totală de 20.000 de lei, vor fi asigurate din bugetul Direcției de Asistență Socială Brăila. Cele 20.000 de lei reprezintă un ajutor punctual, dar și o formă de solidaritate a comunității locale față de oameni care se confruntă cu probleme ce le depășesc posibilitățile financiare.

Iar prin aceste inițiative, administrația condusă de Marian Dragomir intervine în două situații în care sprijinul financiar poate face diferența: refacerea unui cămin afectat de incendiu și susținerea unei familii care luptă pentru accesul copilului la tratamentul medical de care are nevoie.

Citește articolul complet

Administrație

Noul bloc de lângă faleză începe să prindă formă

• fundația e gata, se intră în următoarele etape ale construcției • la fața locului a fost montată, ieri, o macara de mare capacitate, necesară pentru actuala fază a șantierului • blocul va avea cinci etaje și o arhitectură modernă, cu impact deosebit asupra aspectului general al falezei Dunării

Publicat

în

Noul bloc de lângă faleză începe să prindă formă

Șantierul de la capătul bulevardului Cuza, unde se ridică un nou bloc de locuințe – primul cu vedere spre Dunăre din această zonă a falezei – a trecut de faza realizării fundației și intră în faza construcției propriu-zise.

Ieri, traficul auto a fost întrerupt aproape toată ziua pe porțiunea de bulevard dintre Calea Călărașilor și Faleză, deoarece a fost adusă pe bucăți și montată la fața locului o macara de mare capacitate care urmează să deservească șantierul în următoarele luni.

După cum v-am mai informat, blocul care va schimba complet aspectul zonei va avea cinci etaje și este descris, atât de antreprenorul ”Doraly Mall” SRL Constanța cât și de autoritățile locale ca fiind un ”proiect ultramodern”, cu parcări amenajate la subsol și cu o panoramă deosebită spre Dunăre.

Autorizația de Construire a fost emisă de Primăria Brăila în 15 septembrie 2025, iar șantierul a fost deschis efectiv în luna decembrie a anului trecut.

Imobilul cu funcțiunea de locuințe colective va avea regim de înălțime subsol plus parter plus cinci etaje, iar pe terenul în suprafață de 1.398 metri pătrați, proprietate a ”Doraly Mall”, vor fi amenajate, pe lângă blocul propriu-zis, și spații verzi și locuri de joacă.

În total, blocul va avea 39 de apartamente, dintre care 28 apartamente cu 2 camere și 11 apartamente cu 3 camere.

Lângă șantier sunt deja afișate imagini cu viitoarea construcție, fiind scoasă în evidență stilul arhitectonic modern, cu suprafețe vitrate mari și linii drepte.

Viitorii locatari vor beneficia de locuri de parcare amenajate atât la subsolul clădirii cât și pe un teren învecinat, situat pe Bdul Cuza, nr. 10 – 12, teren aflat, de asemenea, în proprietatea ”Doraly Mall”.

Numărul total de locuri de parcare va fi de 52, dintre care 26 vor fi amplasate la subsolul blocului, iar 26 pe terenul de la nr. 10-12.

În prezent, se lucrează la fundația clădirii, iar reprezentanții constructorului spun că blocul ar putea fi inaugurat în toamna anului viitor.

Citește articolul complet

CELE MAI CITITE

Astăzi
7 zile
30 de zile
⇧