Social Media

Administrație

CLM şi CJ Brăila vor să renegocieze contractul privind Patinoarul acoperit

Timp de citire: 6 minute

• consilierii municipali au aprobat, ieri, încetarea contractului de asociere dintre CLM şi CJ Brăila pentru exploatarea patinoarului artificial acoperit • subiectul a agitat spiritele în cadrul şedinţei, după ce liberalii s-au arătat sceptici în ceea ce priveşte motivele din spatele rezilierii • primarul Marian Dragomir şi viceprimarul Doiniţa Ciocan au explicat că nu este niciun motiv de îngrijorare, doar că vor renegocia condiţiile de finanţare şi investiţiile viitoare în patinoar
 
Membrii CLM Brăila au aprobat ieri, încetarea prin acordul părţilor a contractului ce stătea la baza asocierii dintre Primăria Brăila şi Consiliul Judeţean pentru exploatarea patinoarului artificial acoperit. Potrivit primarului Marian Dragomir şi a viceprimarului Doiniţa Ciocan scopul este acela de a realiza un nou contract de asociere mult mai clar în ceea ce priveşte împărţirea profitului, finanţările şi investiţiile viitoare la nivelul obiectivului.
“Aş vrea să ofer câteva informaţii suplimentare vizavi de modul în care trebuie să intepretăm, să analizăm articolul 3 (n.r. – “Bunul imobil patinoar artificial acoperit rămâne în administrarea SUPAGLE Brăila până la stabilirea modalităţii de exploatare al acestuia, prin hotărâre a CLM”) al acestei hotărâri. Ne dorim ca în luna septembrie să aducem în analiză şi aprobare a CLM, realizarea regulamentului de administrare al patinoarului ca bun public, respectiv a regulamentului, a caietului de sarcini, a oportunităţii, a indicatorilor. În acelaşi timp, suntem în stadiul în care am propus o nouă asociere, un nou parteneriat către Consiliul Judeţean, în ceea ce priveşte modul în care vom desfăşura activitatea acestui patinoar, vom finanţa funcţionarea, respectiv cheltuielile de exploatare, de administrare şi în mod special, dacă va fi cazul, cheltuielile privind posibilele investiţii în acest patinoar. Deci maxim în luna octombrie, toate aceste documente vor fi aduse în analiza şi aprobarea Consiliului Local”, a declarat Doiniţa Ciocan.
Trebuie precizat că asocierea dintre CLM şi CJ Brăila s-a făcut prima dată în 2004, după care s-a întocmit un nou contract în august 2009. Din raportul proiectului de hotărâre, aflăm că părţile au convenit să desfăşoare împreună activitatea de exploatare a bazei sportive. Asociaţii au fost de acord ca activitatea de exploatare să fie încredinţată Direcţiei de Administrare şi Gospodărire Comunală la vremea respectivă, acum Serviciul de Utilitate Publică, de Administrare şi Gospodărire Locală, ţinând seama de regimul juridic al bazei sportive şi de agrement “Patinoar artificial acoperit” Brăila, obiectiv ce aparţine domeniului public al municipiului.
Interesant este că la această hotărâre a fost ataşată o adresă care prezintă pe scurt ultima şedinţă a Consiliului de conducere al asociaţiei, din care reies câteva motive pentru care a fost necesară regândirea contractului.
“S-a discutat situaţia prezentată de SUPAGL Brăila prin care s-a solicitat cuprinderea în bugetele ambilor asociaţi a pierderilor înregistrate pentru anii 2015 şi 2017, pentru obiectivul pationar artificial acoperit. S-au analizat prevederile contractului de asociere, în sensul armonizării acestora cu modificările care sunt necesare, pentru optimizarea activităţilor generatoare de venituri, care se pot desfăşura în această locaţie. (…) În această situaţie, considerăm necesară şi oportună modificarea actelor administrative referitoare la contractul de asociere existent, adaptându-le la prevederile legale şi la ceilalţi factori care determină satisfacerea interesului public”, se arată în respectiva adresă.
 
Liberalii consideră că este ceva putred la mijloc
Plecând tocmai de la pierderile înregistrate de SUPAGL Brăila cu patinoarul în anii trecuţi, consilierul municipal Petrică Popa a solicitat lămuriri legate de modul în care patinoarul va putea funcţiona pe viitor având în vedere această situaţie. Viceprimarul Doiniţa Ciocan a explicat că nu are informaţii concrete legate de sume, însă îi va pune la dispoziţia consilierului liberal o situaţie în scris, cu proxima ocazie. Aceasta a punctat că acesta este motivul pentru care îşi doreşte un acord de parteneriat regândit cu CJ Brăila, care să stabilească foarte clar regulile de finanţare, inclusiv capitolul pierderi. 
“Într-o hotărâre de CLM datată 2004 a existat un parteneriat între CJ şi CLM Brăila în aceeaşi speţă, prin care erau stipulate destul de clar: 50% la profit şi pierderi CLM, 50% – profit şi pierderi Consiliul Judeţean. Probabil că nu aţi agreat acea formulă că nu dădea bine şi acum trebuie să revenim la revenire”, a replicat Popa. Ciocan a dorit totuşi să sublinieze că hotărârea din 2004 a fost abrogată şi contractul valabil până în prezent a fost încheiat în 2009.
Liberalul Sorin Ioniţă a atras la rândul său atenţia plenului asupra performanţelor echipelor de hochei, făcând un apel ca nu cumva patinoarul să fie închis ca urmare a acestei mutări administrative.
“Eu îmi aduc aminte că atunci când am început mandatul, în prima parte, cineva punea în băşcălie patinoarul de vânzare pe OLX. Am demonstrat că am deschis patinoarul şi el a funcţionat. Şi în 2016, şi în 2017 şi va funcţiona şi acum. Bănuiesc că nu aveţi nicio legătură cu cei care puneau în băşcălie patinoarul pe OLX şi nu ştiu de ce vă faceţi griji că nu ar funcţiona patinoarul în 2018. Nu există niciun motiv în acest sens. Doar ajungând la perioada de finalizare a unui protocol, îl încheiem, venim în CLM şi vom stabili şi vă vom propune atunci ce înseamnă o valoare a suportului financiar oferit de Primărie şi de Consiliul Judeţean pentru funcţionare, pentru invetiţii la patinoar. Deoarece ne dorim ca acest patinoar să existe în continuare. Dacă o să analizaţi, tariful de acces la pationarul din Brăila este cel mai scăzut la nivel naţional. Tot în CLM vom analiza dacă va fi indexat doar cu rata inflaţiei sau dacă dumneavoastră de la PNL veţi propune o creştere semnificativă a acestui tarif. Eu cred că ar trebui să rămână în continuare unul accesibil tuturor locuitorilor municipiului şi judeţului Brăila, cu atât mai mult cu cât celălalt patinoar care funcţiona într-un mare centru comercial s-a închis. În concluzie, patinoarul Brăila, singurul din judeţul Brăila, va fi în continuare funcţional”, a comentat primarul Marian Dragomir.
După o altă serie de contre, proiectul a fost aprobat cu  19 voturi “pentru” şi 7 “împotrivă” din partea grupului PNL.

Administrație

Ajutoare de câte 10.000 de lei, de la Primărie, pentru două familii din Brăila

• două familii din Brăila, aflate în situații dificile, vor primi ajutoare de urgență în valoare totală de 20.000 de lei • la inițiativa primarului Marian Dragomir, proiectele au fost aprobate de Consiliul Local Municipal, după ce Direcția de Asistență Socială Brăila a evaluat situațiile celor afectați și a propus acordarea sprijinului financiar • banii vor ajunge la o familie a cărei locuință a fost afectată de un incendiu și la o mamă care are nevoie de ajutor pentru tratamentul medical complex al fiicei sale

Publicat

în

Ajutoare de câte 10.000 de lei, de la Primărie, pentru două familii din Brăila

Sprijin concret pentru două familii din Brăila care se confruntă cu situații dramatice. Primarul Marian Dragomir a inițiat două proiecte de hotărâre prin care administrația locală acordă ajutoare de urgență în valoare totală de 20.000 de lei.

Banii vor ajunge la o familie a cărei locuință a fost grav afectată de un incendiu și la o mamă care are nevoie de ajutor financiar pentru tratamentul complex al fiicei sale, diagnosticată cu afecțiuni grave. Ambele inițiative au primit votul Consiliului Local Municipal.

Dincolo de investițiile în infrastructură și proiectele de dezvoltare ale orașului, administrația locală are în vedere și situațiile în care oamenii au nevoie de ajutor imediat. Două astfel de cazuri au ajuns recent în atenția Primăriei Brăila, iar primarul Marian Dragomir a inițiat, alături de viceprimarul Alexandru Jantea-Crican, proiectele prin care familiile aflate în dificultate vor beneficia de câte 10.000 de lei.

Ajutor după un incendiu devastator

Primul caz este cel al unei familii din municipiu care a rămas cu locuința afectată în urma unui incendiu izbucnit pe 13 octombrie 2026. Flăcările au distrus patru anexe gospodărești, printre care bucătăria, baia și două magazii, pe o suprafață de aproximativ 40 de metri pătrați.

Au ars și bunurile aflate în interior, precum și aproximativ doi metri cubi de lemne. Nici locuința propriu-zisă nu a scăpat neatinsă.

Fumul și temperaturile ridicate au deteriorat tavanele, pereții și pardoselile mai multor încăperi, iar într-unul dintre dormitoare tavanul s-a prăbușit. Din fericire, incendiul nu s-a soldat cu victime. Pentru familia afectată, refacerea locuinței reprezintă însă o povară financiară dificil de suportat, veniturile provenind din pensii nefiind suficiente pentru acoperirea lucrărilor necesare.

În urma evaluării situației de către Direcția de Asistență Socială Brăila, a fost propus și aprobat un ajutor de urgență de 10.000 de lei, destinat reabilitării parțiale a imobilului.

Un alt ajutor, pentru tratamentul unei adolescente

Cel de-al doilea sprijin financiar este destinat unei familii care se confruntă cu o situație medicală deosebit de dificilă. O adolescentă diagnosticată încă de la naștere cu paralizie cerebrală spastică și scolioză severă are nevoie de o intervenție chirurgicală complexă la nivelul coloanei vertebrale.

Potrivit documentelor prezentate consilierilor locali, evoluția afecțiunii a impus recomandarea unei intervenții într-o clinică specializată din Uniunea Europeană, unde este necesară formarea unei echipe medicale multidisciplinare. Intervenția presupune o procedură complexă de stabilizare și corectare a coloanei vertebrale, care trebuie realizată într-un timp cât mai scurt. Costurile sunt considerabile.

Numai avansul solicitat de clinica din străinătate pentru procedura medicală se ridică la 36.800 de euro, iar suma finală urmează să fie stabilită în funcție de complexitatea intervenției și durata spitalizării. Familia are posibilități financiare limitate, venitul lunar fiind asigurat în prezent de un singur părinte angajat, în timp ce celălalt nu are un loc de muncă.

În aceste condiții, cheltuielile pentru transport, cazare, investigații medicale și recuperare reprezintă un efort suplimentar important.

Pentru a contribui la acoperirea unei părți dintre aceste cheltuieli, Primăria Brăila va acorda familiei un ajutor de urgență de 10.000 de lei. Suma este destinată transportului către unitatea medicală, cazării, investigațiilor și procedurilor de recuperare necesare adolescentei.

Inițiativă pentru sprijinirea celor aflați în situații-limită

Cele două proiecte au fost inițiate de primarul Marian Dragomir și viceprimarul Alexandru Jantea-Crican și au fost aprobate de Consiliul Local Municipal Brăila. Fondurile vor fi asigurate din bugetul Direcției de Asistență Socială Brăila.

Potrivit condițiilor stabilite, beneficiarii vor trebui să justifice utilizarea sumelor prin documente, în termen de șase luni de la efectuarea plății. Pentru ca acest sprijin să ajungă la familiile care au nevoie de el, un rol important l-a avut Direcția de Asistență Socială Brăila, care a analizat fiecare situație în parte și a evaluat dificultățile cu care se confruntă cei afectați.

Într-un caz, este vorba despre o familie care trebuie să-și refacă locuința după incendiul care i-a afectat gospodăria, iar în celălalt, despre o mamă care face eforturi pentru a-i asigura fiicei sale accesul la o intervenție medicală complexă.

În urma evaluărilor și a demersurilor făcute de instituție, au fost propuse soluții concrete de sprijin, materializate prin cele două ajutoare de urgență. În cazul în care banii nu sunt folosiți în scopurile pentru care au fost acordați, aceștia pot fi recuperați conform legii.

Fondurile, în valoare totală de 20.000 de lei, vor fi asigurate din bugetul Direcției de Asistență Socială Brăila. Cele 20.000 de lei reprezintă un ajutor punctual, dar și o formă de solidaritate a comunității locale față de oameni care se confruntă cu probleme ce le depășesc posibilitățile financiare.

Iar prin aceste inițiative, administrația condusă de Marian Dragomir intervine în două situații în care sprijinul financiar poate face diferența: refacerea unui cămin afectat de incendiu și susținerea unei familii care luptă pentru accesul copilului la tratamentul medical de care are nevoie.

Citește articolul complet

Administrație

Noul bloc de lângă faleză începe să prindă formă

• fundația e gata, se intră în următoarele etape ale construcției • la fața locului a fost montată, ieri, o macara de mare capacitate, necesară pentru actuala fază a șantierului • blocul va avea cinci etaje și o arhitectură modernă, cu impact deosebit asupra aspectului general al falezei Dunării

Publicat

în

Noul bloc de lângă faleză începe să prindă formă

Șantierul de la capătul bulevardului Cuza, unde se ridică un nou bloc de locuințe – primul cu vedere spre Dunăre din această zonă a falezei – a trecut de faza realizării fundației și intră în faza construcției propriu-zise.

Ieri, traficul auto a fost întrerupt aproape toată ziua pe porțiunea de bulevard dintre Calea Călărașilor și Faleză, deoarece a fost adusă pe bucăți și montată la fața locului o macara de mare capacitate care urmează să deservească șantierul în următoarele luni.

După cum v-am mai informat, blocul care va schimba complet aspectul zonei va avea cinci etaje și este descris, atât de antreprenorul ”Doraly Mall” SRL Constanța cât și de autoritățile locale ca fiind un ”proiect ultramodern”, cu parcări amenajate la subsol și cu o panoramă deosebită spre Dunăre.

Autorizația de Construire a fost emisă de Primăria Brăila în 15 septembrie 2025, iar șantierul a fost deschis efectiv în luna decembrie a anului trecut.

Imobilul cu funcțiunea de locuințe colective va avea regim de înălțime subsol plus parter plus cinci etaje, iar pe terenul în suprafață de 1.398 metri pătrați, proprietate a ”Doraly Mall”, vor fi amenajate, pe lângă blocul propriu-zis, și spații verzi și locuri de joacă.

În total, blocul va avea 39 de apartamente, dintre care 28 apartamente cu 2 camere și 11 apartamente cu 3 camere.

Lângă șantier sunt deja afișate imagini cu viitoarea construcție, fiind scoasă în evidență stilul arhitectonic modern, cu suprafețe vitrate mari și linii drepte.

Viitorii locatari vor beneficia de locuri de parcare amenajate atât la subsolul clădirii cât și pe un teren învecinat, situat pe Bdul Cuza, nr. 10 – 12, teren aflat, de asemenea, în proprietatea ”Doraly Mall”.

Numărul total de locuri de parcare va fi de 52, dintre care 26 vor fi amplasate la subsolul blocului, iar 26 pe terenul de la nr. 10-12.

În prezent, se lucrează la fundația clădirii, iar reprezentanții constructorului spun că blocul ar putea fi inaugurat în toamna anului viitor.

Citește articolul complet

CELE MAI CITITE

Astăzi
7 zile
30 de zile
⇧