Economie
Firmele brăilene de transport călători, pericol de colaps
* transportatorii se plâng că, în condiţiile în care călătorii sunt tot mai puţini, cursele nu mai generează profit ci pierderi financiare * chiar şi aşa, patronii firmelor brăilene de transport călători dau asigurări că trimit maşinile în cursă, pentru a-şi onora licenţele * ei cer, totuşi, ajutor de la Guvern, pentru a nu ajunge în situaţia de a-şi închide definitiv afacerea
Transportatorii brăileni au fost loviţi în plin de criza generată de actuala pandemie, lipsa călătorilor ameninţând să le împingă, încet dar sigur, afacerile spre faliment. Patronii firmelor din domeniu ne-au declarat că, deocamdată, continuă să îşi onoreze licenţele, trimiţând maşinile în cursă chiar dacă numărul călătorilor este foarte mic. Aceştia speră că guvernanţii vor lua măsuri care să-i ajute să treacă cu bine peste criza care se prefigurează a fi de durată.
Contactat telefonic, reprezentantul firmei de transport „Aventin”, Nicolae Zaharia, ne-a declarat că oamenii evită cât pot de mult transportul în comun. Astfel, pe cursele între judeţe nu mai există călători de circa două săptămâni, în timp ce pe rutele din judeţ abia mai sunt 2-3 persoane care circulă. „Nu mai avem niciun călător pe cursele interjudeţene, de vreo 2 săptămâni. Pe celelalte rute din judeţ, mai sunt câţiva călători. S-a diminuat numărul de călători cu 97%. Şoferii sunt bine, maşinile sunt dezinfectate, respectăm procedurile, dar ce să facem? De când a zis premierul ca oamenii să se ferească de mijloacele de transport în comun, imediat a scăzut numărul călătorilor. Nu ştim ce să facem. Statul nu ne dă nimic”, ne-a declarat Nicolae Zaharia, deznădăjduit.
Şi patronul firmei „Pax”, Alexe Papenov, ne-a spus că deja se merge pe pierdere, dar cu toate acestea se onorează cursele, atât cele intrajudeţene, cât şi cele interjudeţene. „Interjudeţean avem spre Braşov, cinci curse pe zi şi le facem în continuare, chiar dacă suntem pe pierdere. Mai avem doar 30 – 40% călători, faţă de cât aveam înainte de această criză. În judeţ, avem curse pe relaţiile Şuţu, Movila Miresii, Romanu, Oancea, iar numărul de călători a scăzut tot până în jur de 30% din normal”, ne-a declarat Papenov. Acesta spune că firma asigură soluţii pentru dezinfectarea şoferilor şi a maşinilor, însă are probleme cu asigurarea măştilor de protecţie pentru şoferi, deoarece acestea lipsesc de pe piaţă.
Firma „Gebamy” are licenţă pentru patru curse intrajudeţene, spre Sihleanu, Râmnicelu, Custura şi Cazasu, iar reprezentantul firmei, George Baba, ne-a spus că maşinile merg în continuare, deşi numărul călătorilor a scăzut la circa o treime faţă de perioadele normale. „Atât timp cât mai avem călători, facem cursele, chiar dacă numărul acestora este foarte mic”, ne-a declarat George Baba, precizând că firma a asigurat pentru şoferi măşti de protecţie şi mănuşi, iar maşinile sunt dezinfectate la fiecare capăt de linie.
Contactat telefonic, preşedintele Camerei de Comerţ Brăila, Ştefan Fusea, ne-a declarat că Guvernul trebuie să mai ia şi alte măsuri pentru ajutorarea sectoarelor private afectate de situaţia de urgenţă, în afara celei de a suporta 75% din plata şomajului tehnic. Acesta ne-a declarat că, pe lângă sectorul HORECA ce este afectat în proporţie de 100% de starea de urgenţă, mai sunt şi alte sectoare, cum ar fi cel al transporturilor, oferindu-ne exemple de măsuri pe care ar putea să le ia Statul pentru ajutorarea sectoarelor afectate. „Hotărârea legată de suportarea a 75% din plata şomajului tehnic este un prim ajutor. A doua chestiune pe care o pot face agenţii economici este renegocierea contractelor de chirie cu proprietarii spaţiilor şi solicitarea suspendării pentru situaţia de urgenţă. Proprietarii trebuie să înţeleagă aceste probleme fortuite, iar dacă acest lucru nu se întâmplă, agenţii economici pot merge în instanţă pentru obţinerea certificatului pentru situaţii de urgenţă, în timp ce proprietarii nu pot rezilia contractele. Guvernul ar trebuie să ia şi alte măsuri, trebuie găsită o soluţie de a da către agenţii economici cei 75% pentru şomajul tehnic acum, pentru că mulţi dintre agenţii economici nu au acei bani. Dacă nu-i dă imediat, când sunt termenele de plată…Acest lucru este valabil şi pentru deţinătorii de spaţii din centrele comerciale şi mall, care în marea lor majoritate nu mai au clienţi. Statul trebuie să amâne plata obligaţiilor către bugetul de stat măcar pentru o lună, apoi pentru încă o lună, din aproape în aproape, până se remediază situaţia. Statul să-şi achite facturile restante. Agenţii economici au de recuperat bani, ei trebuie să-şi asigure un buffer, o rezervă. Statul e creditat încă o dată de agenţii economici prin plata taxelor şi a impozitelor pentru facturi neîncasate chiar de la Stat. Cât despre sectorul bancar, e îmbucurător că mare parte dintre bănci au anunţat măsuri, dar băncile sunt tot private. Aşteptăm să se gândească şi Statul la sectorul privat. Înţelegem că statul are nevoie de bani. Agenţii economici mari care au bani şi îşi pot plăti la timp taxele şi impozitele ar trebuie să beneficieze de reduceri semnificative de 10-15% pentru a-i încuraja să plătească în continuare. Un mix din aceste măsuri solicităm Guvernului. Măsura de suportare a 75% din plata şomajului tehnic nu e suficientă. Trebuie să vină cu altele repede, până pe 25 ale lunii. Am auzit de o măsură a Guvernului de ajutor, şi anume rambursarea TVA. Trebuie să se înţeleagă că nu e un ajutor, e un drept. E o stare de normalitate. Anormal e să nu mi-l dea Statul”, ne-a declarat Ștefan Fusea.
Economie
60.000 de lei, amenzi pentru muncă la negru
• au fost aplicate în perioada 3-7 noiembrie, când s-a desfășurat Campania Națională pentru combaterea muncii nedeclarate • au fost luați în vizor angajatorii care desfăşoară activităţi de comerț cu amănuntul de produse alimentare și nealimentare de uz curent
Angajatorii care desfăşoară activităţi de comerț cu amănuntul de produse alimentare și nealimentare de uz curent – clase selectate din diviziunea CAEN 47, verificați de Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Brăila.
Controalele – desfășurate în perioada 3-7 noiembrie 2026 – fac parte din Campania Națională pentru identificarea și combaterea muncii nedeclarate („la negru”) și pentru verificarea modului în care sunt respectate prevederile legale privind securitatea şi sănătatea în muncă.
Inspectorii de muncă au efectuat 48 de controale la tot atâția angajatori din comerț, campania națională având ca obiective: creșterea gradului de conștientizare a angajatorilor și a lucrătorilor în ceea ce priveşte necesitatea respectării prevederilor legale în domeniul relaţiilor de muncă şi domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă; eliminarea neconformităților constatate, prin dispunerea de măsuri obligatorii pentru remedierea neconformităților și aplicarea sanțiunilor contravenționale corespunzătoare.
Au fost aplicate, în total, 39 de sancțiuni, valoarea totală a amenzilor fiind de 66.000 de lei (din care 60.000 lei pentru muncă nedeclarată). Principalele deficiențe constatate în domeniul relațiilor de muncă: primirea la muncă a unei persoane fără transmiterea elementelor contractului individual de muncă în registrul de evidență al salariaților cel târziu în ziua anterioară începerii activității; nerespectarea prevederilor art. 119 din Legea nr. 53/2003 republicată, privind obligația de a ține la locul de muncă evidența orelor de muncă prestate zilnic de fiecare salariat, cu evidențierea orei de începere și sfârșit a programului de lucru; încălcarea prevederilor legale privind munca în zilele de repaus săptămânal; primirea la muncă a unei persoane fără încheierea unui contract individual de muncă potrivit art. 16 alin. 1 din Legea nr. 53/2003 republicată.
În domeniul securității și sănătății în muncă au fost constatate următoarele deficiențe: angajatorii nu au luat măsuri la amenajarea locului de muncă împotriva riscului de accidentare prin electrocutare la locul de muncă prin semnalizare de securitate, respectiv semnalizarea tabloului electric; nu au asigurat trusa sanitară pentru acordarea primului ajutor care să conțină componente conform conținutului minim obligatoriu prevăzut în Anexa 3 la Ordinul 427/14.06.2002 aflate în termen de valabilitate.
Pentru neconformităţile constatate, inspectorii ITM Brăila au dispus 85 de măsuri cu termene precise de îndeplinire de către entităţile controlate; neîndeplinirea acestora în termenul stabilit constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă de la 5.000 lei la 10.000 lei, potrivit prevederilor Legii nr.108/1999 pentru înfiinţarea şi organizarea Inspecţiei Muncii, republicată şi actualizată.
„Activitățile de comerț cu amănuntul presupun o multitudine de operațiuni desfășurate zilnic, de la aprovizionarea și manipularea mărfurilor până la depozitarea și expunerea acestora, precum și interacțiunea permanentă cu publicul, fiecare dintre aceste activități implicând riscuri specifice pentru lucrători.
Prin acțiunile de control desfășurate urmărim atât identificarea și combaterea muncii nedeclarate, cât și responsabilizarea angajatorilor în ceea ce privește asigurarea unor condiții de muncă sigure și sănătoase.
Respectarea legislației muncii, a normelor de securitate și sănătate în muncă nu trebuie privită doar ca o obligație legală, ci ca o responsabilitate esențială față de fiecare salariat. Prevenirea accidentelor de muncă și protejarea sănătății lucrătorilor trebuie să reprezinte o prioritate constantă pentru toți angajatorii din acest sector de activitate” , a precizat inspectorul șef al ITM Brăila, Liviu Arhire.
Economie
Controale ITM în spitale și cămine de bătrâni. Au fost aplicate zeci de sancțiuni contravenționale
• verificările au avut loc în perioada 1 iulie – 30 octombrie 2026, în cadrul unei Campanii Naționale inițiată de Inspecția Muncii • au fost controlați 18 angajatori brăileni și au fost aplicate 28 de sancțiuni contravenționale, cuantumul amenzilor fiind de 6.000 de lei
Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Brăila a finalizat, recent, Campania Națională privind verificarea modului respectării prevederile legale în domeniul securității şi sănătății în muncă în unitățile care au ca obiect de activitate activități referitoare la sănătatea umană (Cod CAEN 86) și în domeniul serviciilor combinate de îngrijire medicală și asistență socială, cu cazare (cod CAEN 87).
Verificările efectuate în spitale și cămine de bătrâni, în perioada 1 iulie – 30 octombrie 2026, fac parte din Programul-cadru de acțiuni al Inspecției Muncii.
Obiectivele campaniei au fost: diminuarea consecințelor sociale și economice negative care derivă din nerespectarea prevederilor legale de către angajatorii care desfășoară activități referitoare la sănătatea umană și servicii combinate de îngrijire medicală și asistență socială, cu cazare; creșterea gradului de conștientizare a angajatorilor și a lucrătorilor în ceea ce privește necesitatea respectării prevederilor legale referitoare la sănătatea și securitatea în muncă în societățile comerciale din domeniul de activitate sus-menționat; asigurarea purtării de către toți lucrătorii a echipamentelor individuale de protecție adecvate; eliminarea neconformităților constatate domeniul securității şi sănătății în muncă în activitățile specifice ale unităților din domeniile de activitate vizate de campanie.
În această perioadă, au fost controlați 18 angajatori brăileni, iar pentru neregulile constatate au fost aplicate 28 sancțiuni contravenționale, cuantumul amenzilor fiind de 6.000 lei. Principalele deficiențe constatate de inspectorii ITM Brăila: lipsa lucrătorilor desemnaţi/instruiți care aplică măsurile de prim ajutor, stingerea incendiilor şi evacuarea lucratorilor; lipsa evidenței echipamentului individual de protecție acordat la intervalele de timp stabilite pentru lucrători, pentru riscurile identificate la locul de muncă; neamenajarea locului de muncă împotriva riscului de accidentare prin electrocutare, respectiv semnalizarea prizelor.
„Prin acțiunea desfășurată, s-a urmărit atât verificarea respectării prevederilor legale în domeniul securității și sănătății în muncă, cât și conștientizarea angajatorilor și lucrătorilor cu privire la necesitatea prevenirii accidentelor de muncă și a îmbolnăvirilor profesionale”, a precizat inspectorul șef al Inspectoratului Teritorial de Muncă Brăila, Liviu Arhire.






















