Social Media

ÎNVĂȚĂMÂNT

Final de proiect Erasmus+ la Grădinița cu Program Prelungit nr. 37

Publicat

în

Grădinița cu Program Prelungit nr. 37 Brăila este aproape de încheierea unui alt proiect de colaborare între școli europene prin Programul Erasmus+. Ultima activitate de formare / învățare din cadrul proiectului „Place to be… to live in harmony” a avut loc în perioada 06 – 10.12.2021, gazde fiind preșcolarii și profesorii grădiniței. La activitate au participat fizic partenerii din grădinițele din Ungaria, Turcia și Letonia și virtual prin intermediul aplicațiilor online, partenerii din grădinițele din Bulgaria și Franța. În prezența oficialităților municipalității Brăila și a reprezentanților Inspectoratului Școlar Județean s-a derulat programul schimbului de experiență care a constat în vizitarea grupelor de preșcolari, prezentarea unui program artistic, asistarea la derularea unei secvențe de activitate instructiv-educativă, prezentarea sistemului educațional românesc și a specificului organizațional al grădiniței. Expoziția cu desene realizate de preșcolari inspirate din poveștile proiectului, mascotele și satul cu case tradiționale realizat de profesorii implicați în proiect au reprezentat puncte de atracție și de exemplu de bune practici pentru parteneri.
Chiar dacă problemele generate de pandemie au condus și la perioade de învățare online, profesorii au reușit să mențină aproape preșcolarii și părinții acestora de activitățile proiectului prin întâlniri online cu preșcolari din grădinițele partenere, prin susținerea unor mici dramatizări ale poveștilor, prin crearea de noi povești cu ajutorul mascotelor ce au călătorit imaginar prin fiecare țară pentru a găsi cel mai bun loc pentru a trăi. Preșcolarii au descoperit prin intermediul poveștilor regiuni și tradiții specifice locurilor proprii, dar și ale partenerilor, au ajutat la construirea caselor tradiționale, au organizat mici grădini cu plante aromatice cu ajutorul cărora au realizat rețete și mâncăruri specifice. Căutarea celui mai bun loc de trăit este aproape de sfârșit. Oare care este acela? În Holtzheim, Dobrich, Ankara, Székesfehérvár, Pargauja sau poate Brăila? Cu toții am fost de acord că cel mai bun loc de trăit este acela unde ai familia și prietenii aproape. Putem descoperi această minunată călătorie a preșcolarilor și profesorilor Grădiniței cu P.P. nr. 37 și locul lor minumat de a trăi urmărind paginile proiectului: https://twinspace.etwinning.net/104008/pages/page/826808 și https://place-liveinharmony.weebly.com/.

Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului își asumă eventualele daune, în cazul unor acțiuni legale împotriva celor publicate.
Adaugă comentariu

Răspunde la comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

CELE MAI CITITE

Astăzi
7 zile
30 de zile