Local
Fii empatic și ai grijă de ele! Și animalele au nevoie de ajutor pe timp de iarnă
Iarna geroasă afectează și animalele! Temperaturile extrem de scăzute reprezintă o amenințare pentru animalele de companie, iar măsurile de protecție sunt esențiale. La fel ca oamenii, animalele au nevoie de grijă suplimentară în timpul lunilor friguroase de iarnă.
Polițiștii vin cu recomandări pentru proprietarii de animale de companie care stau în aer liber în timpul iernii. Este important să fie asigurat un adăpost izolat, ridicat de la sol, fără curenți de aer, cu așternut uscat (paie), schimbat frecvent pentru a preveni umezeala. Apa de băut trebuie schimbată frecvent pentru a preveni înghețarea acesteia și animalele au nevoie hrană suplimentară bogată în calorii.
Pentru animalele de companie adăpostite în casă, plimbările trebuie să fie limitate (câteva minute). În plus, se recomandă folosirea de haine groase în funcție de talia animalelor, mai ales pentru exemplarele cu blană scurtă. ”Este importantă verificarea extremităților după plimbare, deoarece animalele de companie pot suferi de degerături. Monitorizați semnele care pot fi cauzate de temperaturile extrem de scăzute exprimate prin tremurături, letargie, slăbiciune și scăderea frecvenței respiratorii, toate acestea necesitând asistență medical-veterinară”, este mesajul transmis de polițiștii de la Protecția Animalelor.
Uneori, animalele se pot ascunde pe sub mașini, astfel că polițiștii recomandă să fie lovite capotele mașinilor înainte de plecare, întrucât este posibil să se adăpostească o pisică care caută căldură. Animalele de companie nu trebuie lăsate în mașini.
Vizibilitatea scăzută în timpul plimbărilor din diminețile de iarnă, spun polițiștii, vă poate expune pe dumneavoastră și animalul dumneavoastră de companie riscului la accidente rutiere. ”Investiți într-o vestă sau o haină reflectorizantă sau într-un echipament cu LED-uri pentru a vă face pe amândoi vizibili și în siguranță; Când ieși la plimbare, atenție la prezența antigelului și sarea grunjoasă de pe jos, deoarece acestea pot fi fatale atât pentru câini, cât și pentru pisici”, explică oamenii legii.
Polițiștii aduc la cunoștința oamenilor faptul că, potrivit Legii nr. 205/2004 privind protecția animalelor, constituie contravenții și se sancționează cu amendă de la 3.000 la 12.000 de lei unele fapte.
Astfel, nerespectarea de către deținătorii de animale, a obligației de a le asigura acestora, în funcție de nevoile etologice, specie, rasă, sex, vârstă, un adăpost corespunzător, hrană și apă suficientă, posibilitatea de mișcare suficientă, îngrijire și atenție, asistență medicală.
În plus, abandonarea și/sau alungarea unui animal a cărui existență depinde de îngrijirea omului, este sancționată prin lege.
Totodată, polițiștii vă comunică faptul că, animalele domestice expuse forțat la temperaturi foarte scăzute, se află într-o situație de pericol, iar în conformitate cu prevederile art. 241) din Legea nr. 205/2004- republicată, privind protecția animalelor, se poate emite un ordin de plasare în adăpost.
Local
Brăilean dispărut în Olanda. Apropiații spun că a fost găsit decedat într-un râu
• într-o sesizare transmisă redacției ni s-au oferit informații privind moartea suspectă a unui brăilean în vârstă de 41 de ani • acesta ar fi fost găsit într-un râu, în apropierea casei în care locuia • potrivit unui prieten al brăileanului, trupul neînsuflețit ar fi la morgă în Olanda, dar nu ar avea cine să se ocupe de repatriere
Dispariție misterioasă în Olanda, a unui brăilean. Potrivit unei sesizări primite la redacție, un brăilean de 41 de ani, Marian Boculcă, care lucra în Olanda la o carmangerie, ar fi fost găsit decedat în condiții suspecte.
Trupul neînsuflețit ar fi la Morgă în Olanda, dar nu are cine să se ocupe de repatriere, iar cunoscuții îi caută familia. Ni s-a pus la dispoziție și numărul de telefon al unui bărbat care se ocupă de cazul celui decedat și am discutat cu acesta.
Ne-a spus că se numește Marin Florea și îl știa pe Marian Boculcă de pe rețeaua Tik-Tok. Potrivit lui Florea, brăileanul a crescut la casa de copii, iar el l-ar fi mai ajutat cu bani și alimente. În Olanda, Marian lucra la o carmangerie și ar fi avut o prietenă cu care locuia împreună.
Brăileanul ar fi dispărut încă de pe 29 octombrie, după ce ar fi plecat să cumpere pâine și nu ar fi mai revenit la domiciliu. Femeia cu care locuia, care lucra la aceeași firmă, l-a anunțat pe patronul carmangeriei
Abia la începutul lunii noiembrie bărbatul ar fi fost găsit decedat, pe un râu aflat la aproximativ 500 metri de locuința unde stătea cu prietena lui. Marin Florea ne-a mai precizat că prietena lui Boculcă a spus că ar fi anunțat poliția, dar ea a venit apoi în România, fata fiind se pare tot din Brăila.
În primă fază, a mai spus Marin Florea, patronul firmei, unde se pare că Boculcă nu avea contract de muncă, deci lucra ilegal, a anunțat că se ocupă de repatrierea trupului neînsuflețit, ba chiar ar fi strâns 10.000 de euro de la toți colegii ca să poată aduce decedatul în Brăila, pentru înmormântare.
Numai că, bărbatul a spus că între timp patronul s-a răzgândit și nu a mai răspuns la telefon. În aceste condiții, acesta a spus că încearcă să găsească pe cineva din familia lui Boculcă, pentru a se ocupa de repatriere, doar că nu știe unde se află familia. Se pare că ar avea un frate cu care nu era în relații bune, dar și o mătușă care ar locui în Chercea, din câte a aflat bărbatul.
Persoana decedată în apropiere de Zaaneiland, victima unui accident tragic
În presa de Olanda – deorkaan.nl – am găsit informații privind decesul unui bărbat. Persoana care a fost găsită decedată în dimineața zilei de duminică, 8 noiembrie, în apa din apropierea insulei Zaaneiland, în Zaandam, și-a pierdut viața în urma unui accident tragic, arată presa olandeză.
Poliția a făcut acest anunț după finalizarea cercetărilor. Polițiștii au exclus posibilitatea unei infracțiuni.”În jurul orei 08:35, serviciile de urgență au fost alertate cu privire la prezența unei persoane decedate în apă, de-a lungul străzii Mellum, în apropierea blocului Sarema. Mai multe echipaje de poliție, ambulanțe și pompieri au intervenit la fața locului. De asemenea, a fost solicitat și un elicopter medical de urgență.Poliția a delimitat zona, iar criminaliștii au efectuat cercetări pentru a stabili circumstanțele în care s-a produs decesul. Ancheta a fost între timp încheiată
Potrivit poliției, s-a stabilit cu certitudine că este vorba despre un accident tragic. Autoritățile nu au făcut publice detalii despre modul în care s-a produs incidentul și nici identitatea persoanei decedate”, se arată în articol. Poliția olandeză a anunțat că a închis ancheta și a transmis condoleanțe familiei și apropiaților victimei, urându-le putere pentru a trece peste această perioadă dificilă.
Local
Accident rutier pe strada 1 Decembrie 1918. Un bărbat de 62 de ani a ajuns la spital
Un accident rutier s-a produs joi, 12 noiembrie, în municipiul Brăila, pe strada 1 Decembrie 1918, la intersecția cu strada Roșiorilor.
În urma impactului dintre două autoturisme, un bărbat în vârstă de 62 de ani a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale.
Potrivit informațiilor transmise de polițiști, accidentul a fost anunțat prin apel la 112 în jurul orei 10:50.
Din primele cercetări, un bărbat de 62 de ani, din municipiul Brăila, conducea un autoturism pe strada 1 Decembrie 1918, dinspre zona centrală către bulevardul Dorobanților.
La intersecția cu strada Roșiorilor, mașina acestuia ar fi fost lovită din spate de un alt autoturism, condus de un bărbat de 40 de ani, tot din Brăila, care se deplasa în aceeași direcție.
În urma impactului, șoferul în vârstă de 62 de ani a avut nevoie de îngrijiri medicale și a fost transportat la spital.
Polițiștii i-au testat pe cei doi conducători auto cu aparatul etilotest, iar rezultatele au fost zero, ceea ce indică faptul că niciunul dintre aceștia nu consumase alcool.
Oamenii legii continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate cum s-a produs accidentul și care au fost împrejurările care au dus la coliziune.
În acest caz a fost întocmit un dosar penal pentru infracțiunea de vătămare corporală din culpă.






















