Social Media

SPORT

Fii arbitru, fii parte din joc!

Publicat

în

• Comisia Județeană de Arbitri Brăila organizează un nou curs de formare a arbitrilor de fotbal • cursurile sunt gratuite
 
Comisia Județeană de Arbitri Brăila din cadrul A.J.F. Brăila se alătură proiectului Federației Române de Fotbal, Comisiei Centrale a Arbitrilor, de dezvoltare a arbitrajului și pe 11 martie demarează un nou curs de formare a arbitrilor de fotbal.
“Prin acest proiect, dedicat atât elevilor, cât și celor dornici de o carieră sportivă, se dorește formarea lor ca arbitri de fotbal și oferirea unor oportunități de a face carieră în arbitraj. Îndrăzniți să vă urmați visul și să deveniți arbitri de top. Fii arbitru, fii parte din joc!”, se specifică în mesajul Comisiei Județeane de Arbitri  Brăila.
Se pot înscrie tineri, băieți și fete, care au împlinit 16 ani și au înălțimea de cel puțin 1,70 metri, respectiv 1,65 metri, iar greutatea proporțională cu înălțimea.
Informații suplimentare se pot obține la sediul AJF Brăila, în fiecare zi, între orele 9.00 și 15.00.

Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului își asumă eventualele daune, în cazul unor acțiuni legale împotriva celor publicate.
Adaugă comentariu

Răspunde la comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

CELE MAI CITITE

24h
7 zile
30 de zile