Social Media

Social

„Fiecare picătură contează!”. Ziua Mondială a Apei, sărbătorită la Brăila

Timp de citire: 4 minute

* evenimentul a fost marcat de o vizită a reprezentanților companiei de apă la Liceul „Panait Istrati” * elevilor li s-a ținut o lecție interesantă despre apă și despre sistemul de alimentare cu apă din municipiul Brăila * se asemenea, au aflat despre epurarea apelor uzate și protejarea mediului, despre cât de dăunătoare sunt pentru apă și rețeaua de canalizare șervețelele umede, bețișoarele de urechi, pet-urile sau uleiul rezultat din bucătărie
 
 
 
Ziua Mondială a Apei, eveniment anual al ONU, sărbătorit pe 22 martie, care se concentrează pe importanța apei potabile, a ales ca temă pentru anul 2023 „Accelerarea schimbărilor pentru a rezolva criza apei, dar și a canalizării”. În opinia specialiștilor, apa este o resursă esențială pe care, de multe ori, nu o respectăm îndeajuns; ne-am obișnuit să ne fie întotdeauna la îndemână, cu o singură răsucire de robinet sau prin selectarea unui program al mașinii de spălat, însă resursele de apă sunt limitate: peste 95% din apa planetei se găsește în mări și oceane, fiind prea sărată pentru consumul uman.
„În acord cu tematica mondială din acest an, CUP „Dunărea” Brăila dorește să reamintească oamenilor că apa este vitală și că este important ca toată lumea să se implice. Toți putem face diferența, schimbând modul în care folosim, consumăm și gestionăm apa din viața noastră. Fiecare dintre noi poate să contribuie la schimbare cu un gest oricât de mic. Sloganul general din acest an „Să accelerăm schimbarea!” este completat și nuanțat prin unul mai detaliat: „Fă schimbarea pe care tu ți-ai dori să o vezi în lume! Fiecare picătură/gest contează!”, precizează, într-un comunicat remis cu ocazia Zilei Mondiale a Apei, reprezentanții companiei de apă.
Mesajul pornește de la o veche legendă din Peru despre o pasăre colibri care încearcă să stingă un uriaș incendiu de pădure ducând în cioc câteva picături de apă. Gestul pare unul nesemnificativ, iar când a fost întrebată cum crede ea că va stinge incendiul, a răspuns: „Eu îmi fac partea mea. Fiecare picătură contează”. De aceea, spun specialiștii, împreună, să facem tot ce ne stă în putere pentru a ajuta la rezolvarea crizei apei și a salubrității.
Pentru a celebra Ziua Mondială a Apei, reprezentanții CUP „Dunărea” SA au răspuns, miercuri, 22 martie, invitației elevilor de la Liceul Tehnologic „Panait Istrati” Brăila, unde, împreună cu Petru Gojan, consilier local, au evidențiat însemnătatea acestui element esențial pentru viață – APA. Elevilor li s-a prezentat o lecție interesantă despre apă și despre sistemul de alimentare cu apă din Brăila, despre epurarea apelor uzate și despre protejarea mediului și a surselor de apă. Copiii au aflat, astfel, cât de dăunătoare sunt pentru apă și rețeaua de canalizare șervețelele umede, bețișoarele de urechi, pet-urile sau uleiul rezultat din bucătărie.
„În cadrul acestei vizite ne-am dorit ca elevii să conștientizeze rolul și valoarea apei pentru noi toți dar și să învețe să fie mai responsabili în păstrarea și protejarea calității apei. În cadrul întâlnirii, am discutat despre circuitul apei în natură, dar am și accentuat faptul că apa urmează un drum lung de la Dunăre și până la robinetul oamenilor. Elevii au vizionat un film despre apă după, care a avut loc un schimb de idei pe baza celor prezentate. Am discutat și despre conceptul celor trei R: reducere, reutilizare și reciclare; este un punct de plecare pe problema sustenabilității și a protejării mediului înconjurător, care a fost, de asemenea, un subiect interesant pentru elevi. Am dorit să le reamintim copiilor cum pot să se implice și ei în protejarea și economisirea apei”, precizează sursa citată.
Elevii au participat apoi la un concurs interactiv cu întrebări și răspunsuri pe tema apei și li s-au acordat premii constând în obiecte și materiale promoționale.
 

Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului își asumă eventualele daune, în cazul unor acțiuni legale împotriva celor publicate.
Adaugă comentariu

Răspunde la comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vorbe din duh

E voia ta să faci Voia lui Dumnezeu

Ziarul „Obiectiv – Vocea Brăilei” a inițiat rubrica „Vorbe din Duh”, menită să ne facă pentru o clipă să ne oprim! Să ne oprim, să ne liniștim și să reflectăm la ce este Viața, ce este Adevărul, care este Calea. În fiecare săptămână suntem însoțiți de prof. Daniel Voinea, un dascăl, un mentor, un om minunat pentru cei care îl cunosc. Daniel Voinea a absolvit Teologia la Sibiu, dar și Facultatea de Filozofie la Iași și predă științe socio-umane la Liceul de Artă Hariclea Darclee.

Publicat

în

Când nu vrei să fii în aceeași Iubire cu care Tatăl Iubirii te îmbracă, nu ești tu.
Copilul lui Dumnezeu doar doarme când nu-și amintește Iubirea din care s-a născut.
Când se trezește, își aduce aminte că voia lui este Voia lui Dumnezeu, și nu vrea altceva.
Este voia pe care ți-a dat-o Tatăl înainte de a te naște. Și te va însoți spre desăvârșirea Iubirii care ești.
Dacă te temi de ceva, nu de necunoscut este frica, ci de cunoscut: Iubirea lui Dumnezeu pentru tine.

„Căci Dumnezeu este Cel ce lucrează în voi şi ca să voiţi şi ca să săvârşiţi, după a Lui bunăvoinţă.”
(Epistola catre Filipeni a Sfântului Apostol Pavel, II, 13)

„Vedeţi ce fel de iubire ne-a dăruit nouă Tatăl, ca să ne numim fii ai lui Dumnezeu, şi suntem. Pentru aceea lumea nu ne cunoaşte, fiindcă nu L-a cunoscut nici pe El.
Iubiţilor, acum suntem fii ai lui Dumnezeu şi ce vom fi nu s-a arătat până acum. Ştim că dacă El Se va arăta, noi vom fi asemenea Lui, fiindcă Îl vom vedea cum este.”
(Întâia epistolă sobornicească a Sfântului Apostol Ioan, III, 1-2)

„În iubire nu este frică, ci iubirea desăvârşită alungă frica, pentru că frica are cu sine pedeapsa, iar cel ce se teme nu este desăvârşit în iubire.
Noi iubim pe Dumnezeu, fiindcă El ne-a iubit cel dintâi.”
(Întâia epistolă sobornicească a Sfântului Apostol Ioan, IV, 18-19)

Citește articolul complet

Social

Bani în plus pentru pensionari în decembrie. Cine primește 500, 400 sau 300 de lei

Publicat

în

Bani în plus pentru pensionari în decembrie. Cine primește 500, 400 sau 300 de lei

Aproximativ 2,8 milioane de pensionari cu venituri de până la 3.000 de lei vor primi, în luna decembrie, bani în plus. Este vorba despre a doua tranșă a ajutorului acordat prin pachetul de solidaritate, sumele fiind cuprinse între 300 și 500 de lei, în funcție de valoarea pensiei.

Anunțul a fost făcut de ministrul Muncii, Florin Manole, care a vorbit și despre posibilitatea majorării pensiilor în anul 2027.

Cine primește 500, 400 sau 300 de lei

Pensionarii cu cele mai mici venituri vor beneficia de cele mai mari sume. Astfel, cei care au o pensie de până la 1.500 de lei vor primi un ajutor de 500 de lei.

Pentru pensionarii care încasează între 1.501 și 2.000 de lei, sprijinul financiar va fi de 400 de lei. În schimb, cei cu pensii cuprinse între 2.001 și 3.000 de lei vor primi 300 de lei.

Potrivit ministrului Muncii, aproximativ 2,8 milioane de persoane se încadrează în aceste praguri de venit și vor beneficia de a doua parte a sprijinului acordat pensionarilor cu venituri mici.

Florin Manole a dat asigurări că pensiile vor fi plătite și în perioada următoare, indiferent de schimbările care ar putea apărea la nivelul Guvernului.

Pensiile ar putea crește cu 7,3% în 2027

Ministrul Muncii a fost întrebat și despre o posibilă majorare a pensiilor de aproximativ 7,3% în anul 2027.

Potrivit acestuia, procentul nu reprezintă o estimare personală, ci rezultă din indicatorii macroeconomici care sunt luați în calcul potrivit legislației pentru stabilirea indexării pensiilor.

Decizia finală va depinde însă și de discuțiile privind bugetul de stat și de posibilitățile financiare ale României. Ministrul a subliniat că inflația pune o presiune importantă asupra pensionarilor, în special asupra celor cu venituri mici.

Indexarea ar urma să se aplice părții contributive a pensiei, fiind păstrat principiul potrivit căruia cuantumul pensiei este legat de contribuțiile plătite de fiecare persoană de-a lungul perioadei de activitate.

Se discută și despre prelungirea ajutorului pentru energie

Florin Manole a mai declarat că va propune prelungirea sprijinului acordat gospodăriilor vulnerabile pentru plata energiei și în lunile de iarnă, după expirarea actualei scheme.

În prezent, ajutorul este de 50 de lei pe lună pentru fiecare gospodărie eligibilă, iar peste 700.000 de gospodării beneficiază de această formă de sprijin.

Ministrul Muncii a precizat că autoritățile vor trebui să găsească un echilibru între nevoia de sprijinire a persoanelor vulnerabile și limitele impuse de bugetul de stat.

Citește articolul complet

CELE MAI CITITE

Astăzi
7 zile
30 de zile
⇧