Social Media

Politică

Fără foamete în România

Timp de citire: 14 minute

* „Ne numărăm printre statele europene care au capacitatea de a gestiona atât furnizarea de alimente pentru propriii cetățeni, cât și de a interveni pentru sprijinul altor state” * ”Sprijin pentru România” este în valoare de peste 4 miliarde de lei * „Pentru PSD rămâne o prioritate susținerea companiilor românești, 4 programe noi de sprijin  fiind aprobate în Guvern”
 
Senator al României la al patrulea mandat, Ion Rotaru (foto) este președinte al Comisiei de Muncă, familie și protecție socială, dar și liderul PSD Brăila. În această calitate, senatorul Rotaru a vorbit despre cât de bine este poziționată România atunci când vine vorba despre independența energetică, dar și alimentară, în pofida tuturor relelor care ne înconjoară. Fără exagerări, parlamentarul vine cu argumente după avalanșa de știri proaste și amenințări din ce în ce mai abracadabrante, care demonstrează un adevăr știut de noi toți: România rămâne o țară binecuvântată cu multe bogații și dacă va fi administrată de un guvern responsabil în interesul ei și al populației, românii nu vor muri de foame.
 
– La un moment dat, urmare schimbărilor importante la nivel mondial, PSD a vorbit despre necesitatea renegocierii Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR). Acum nu se mai vorbește nimic în acest sens, actualul Guvern făcând eforturi să îndeplinească cerințele UE, pe etape. Va putea actuala coaliție să respecte termenii pentru a primi tranșele de bani de la UE în condițiile în care PSD chiar nu a avut nicio implicare în negocierea PNRR, iar fostul ministru USR  al fondurilor europene, Cristian Ghinea, principalul vinovat, stă pe margine și critică Guvernul Ciucă?
-Guvernul face tot posibilul pentru a respecta termenele impuse de la UE privind reformele ce trebuie făcute și accesarea banilor. România ar putea accesa în total aproape 30 de miliarde de euro, din care aproximativ jumătate sunt granturi, iar cealaltă jumătate reprezintă împrumuturi pe termen lung. Primul ministru a anunțat de curând că au fost îndeplinite obiectivele din PNRR care trebuiau realizate în primul trimestru al anului, este vorba de 24 de obiective. Nu am renunțat nici la ideea renegocierii. Ministrul Muncii, Marius Budăi, a avut o întâlnire și cu comisarul european pentru Locuri de Muncă și Drepturi Sociale, care a afirmat că din partea Comisiei Europene există flexibilitate în privința ajustării plafonului de 9,4% din PIB pentru cheltuielile cu pensiile, precum și în legătură cu durata menținerii unui astfel de plafon, după ce i-a fost explicat că, în contextul scumpirilor din ultima vreme, plafonul de 9,4% ar condamna milioane de pensionari la sărăcie severă. În același timp facem și pașii necesari pentru îndeplinirea reformelor la care ne-am angajat. Ministrul Muncii a avut întâlniri cu reprezentanții Băncii Mondiale, iar acordul de asistență financiară care a fost semnat cu Banca Mondială are o valoare de 1,5 milioane de euro. Am reușit să facem o economie de 2,5 milioane de euro față de câți erau prevăzuți în PNRR, bani care vor rămâne la dispoziția statului român. Ministrul Transporturilor a început demersurile pentru modificarea legislației referitoare la proiectele de infrastructură pentru a elimina cauzele ce duc la întârzieri, astfel încât să nu riscăm să pierdem banii din PNRR alocați pentru infrastructură, adică 7,6 miliarde de euro. Educația primește 3,6 miliarde de euro, ce vor fi folosiți pentru construirea a sute de școli și creșe, iar Sănătatea, 2,4 miliarde de euro cu care se vor construi și renova zeci de spitale. Pentru a facilita procesul de absorție al fondurilor din PNRR, PSD s-a luptat pentru a bloca încercarea USR de a obține o centralizare în alocarea banilor europeni. Astfel, PSD a obținut acordul Comisiei Europene ca Agențiile de Dezvoltare Regională, adică structurile descentralizate, să fie implicate în absorția fondurilor europene. PNRR este de o importanță crucială și tocmai de aceea ar fi trebuit ca la elaborarea acestui program să participe toți factorii de decizie importanți, ori lucrul acesta nu s-a întâmplat, ministrul USR de atunci considerând că le știe el pe toate. Pe lângă negocierea catastrofală făcută de acest ministru incompetent, care a neglijat domenii importante pe zona socială, agricultură, sănătate, se suprapune acum și criza energetică și de combustibil, precum și războiul din Ucraina. Acestea fiind motive suplimentare pentru discuții și renegocierea unor capitole din PNRR.
-Conflictul Rusia-Ucraina are și o parte bună, din punctul nostru de vedere. Într-un moment în care România se afla într-o situație delicată apropo de pretențiile UE cu privire la energia verde, dintr-odată necesitatea independenței energetice în fața Rusiei i-a făcut pe liderii europeni să se sucească. Se redeschid minele, hidrocentralele, centralele nucleare nu se mai închid…În acest context, vorbiți-ne despre cât de aproape este independența energetică a României.
 
În câțiva ani, România independentă energetic
-România are o varietate de surse energetice, din acest punct de vedere fiind avantajată pentru obținerea independenței energetice. Datele pentru 2020 arată că România se situează în topul statelor membre UE privind independența energetică, cu un grad de dependență de doar 28% față de media UE de 57%. Dacă identificăm metodele prin care să ținem actualii producători de energie pe piață și să permitem redeschiderea minelor, a hidrocentralelor și chiar construirea de noi hidrocentrale, putem estima că țara noastră ar fi capabilă să devină în câțiva ani independentă energetic. În acest sens, la începutul lunii martie, primul ministru și alți reprezentanți ai Guvernului s-au întâlnit cu reprezentanții companiilor Romelectro, Hidroconstruct, Hidroelectrica, CE Oltenia și CE Hunedoara pentru a identifica soluțiile de dezvoltare a capacității naționale de producere a energiei electrice. CE Oltenia își va crește capacitatea de producție cu 300 MW începând de anul acesta, iar investițiile pentru producerea energiei din sistemul hidro vor asigura alți 200 MW începând cu anul viitor. Încă din martie au fost lansate proiecte în domeniul energiei, care vor crește capacitatea de producere a energiei electrice cu 260 MW. De asemenea în Senat a fost aprobat proiectul de lege privind finalizarea lucrărilor la hidrocentralele de la Bumbești, Dumitra și Valea Răstoliței. Acestea ar putea furniza energie electrică pentru 300.000 de gospodării.
 
-Dar despre independența alimentară ce mesaj transmiteți românilor speriați de știrile alarmiste de pe la televiziuni?
-După cum au declarat și reprezentanții Ministerului Agriculturii nu există probleme cu stocurile de alimente și nici cu resursele. Știm deja că România este unul dintre marii producători de cereale la nivel european. De pildă, țara noastră produce în fiecare an o cantitate de floarea soarelui ce poate acoperi de 10 ori nevoia de consum intern de ulei și de asemenea cantități importante de grâu și porumb. Avem suficiente rezerve din toate categoriile de produse alimentare pentru a acoperi consumul populației, iar producția agricolă a României are capacitatea de a ne oferi toate resursele alimentare de care este nevoie. Ne numărăm printre statele europene care au capacitatea de a gestiona atât furnizarea de alimente pentru proprii cetățeni, cât și de a interveni pentru sprijinul altor state. Totodată la nivel de Guvern se identifică soluții pentru a sprijini industria alimentară și a crește ponderea acesteia în PIB. Mai multe acte normative ce vizează finanțarea unor programe din domeniul agricol au fost elaborate. Ele se referă la instituirea unei scheme de ajutor de stat pentru reducerea accizei la motorina folosită în agricultură, aprobarea schemei de ajutor de minimis pentru aplicarea programului de susținere a producției de usturoi, aprobarea programului de susținere a producției de legume în spații protejate pentru anul 2022 și altele. Guvernul a aprobat deja un Memorandum pentru asigurarea accesului la finanțare prin acordarea de garanții guvernamentale creditelor bancare, precum și a unor granturi. Bugetul schemei de ajutor de stat este de peste 530 milioane de lei. Ministrul Agriculturii a pregătit un pachet de măsuri care să ajute la integrarea producției agricole în zona de procesare astfel încât să obținem cât mai multe produse finite, să diminuăm importurile, să asigurăm necesarul de hrană pe cât posibil din resurse interne. Întorcându-ne la renegocierea PNRR, sperăm să reușim să renegociem și componenta agricolă deoarece două obiective care ar fi urmat să primească finanțare prin PNRR, sistemul de irigații și rețeaua de depozite regionale, nu s-au mai regăsit în documentul final, iar aceste obiective ce pot contribui la asigurarea securității alimentare a României în mod direct, dar și a piețelor agroalimentare din Europa în mod indirect, devin cu atât mai importante în contextul războiului de la graniță.
 
-Creșterea facturilor la utilități, creșterea prețurilor la pompă și de aici la mai toate produsele au afectat atât populația cât și agenții economici. Considerați că Guvernul coaliției a făcut destul pentru a stopa prăbușirea nivelului de trai al tuturor?
-PSD a venit, ca întotdeauna, în sprijinul populației și al agenților economici cu mai multe măsuri de compensare care au determinat un efort bugetar de 3,4% din PIB. Plafonarea costurilor facturilor în varianta propusă de PSD ar fi redus la jumătate facturile. Chiar dacă această variantă nu a fost acceptată și s-a mers pe  altă schemă de plafonare, măsura aceasta i-a ajutat pe mulți să facă față cheltuielilor pe timpul iernii. De asemenea coaliția are în vedere pachetul cu măsuri ”Sprijin pentru România” în valoare de peste 4 miliarde de lei. Se discută acum câteva propuneri pentru a veni în ajutorul populației, măsuri ce vor genera o cheltuială de 5% din PIB, și anume, vouchere în valoare de 50 de euro, acordate la fiecare 2 luni pentru persoanele cu pensii mai mici de 1.500 de lei, persoane cu dizabilități, persoane cu venit minim garantat și pentru familii cu ambii părinți și familii monoparentale cu venit mai mic de 600 lei și încă o categorie de vouchere de 30 euro lunar pentru copii care să fie folosite la cumpărarea de rechizite și haine, dublarea cotei de hrană pentru bolnavii din spitale de la 11 lei la 22 lei pe zi, suplimentarea valorii tichetelor de masă ale angajaților de la 20 lei la 30 lei, o schemă de ajutor de stat pentru transportatori pentru decontarea accizei la motorina achiziționată din țară, în valoare de 50 milioane lei cu posibilitatea suplimentării. Ministerul Agriculturii va suporta contravaloarea a 50% din costurile pentru energia electrică folosită pentru instalațiile și echipamentele folosite de fermieri, livrând de asemenea apa gratuit pentru agricultori.  În ceea ce privește economia, va fi suplimentat programul Anghel Saligny cu încă 13 miliarde de lei și de asemenea se vor suplimenta contractele de investiții publice cu peste 40 miliarde de lei pentru a compensa creșterea prețurilor la materialele de construcții, creîndu-se condiții pentru reluarea lucrărilor la școli, spitale, drumuri și alte obiective.
La nivelul Guvernului este în curs de elaborare un mecanism de sprijin prin care companiile și IMM-urile vor putea beneficia de scheme de ajutor de stat sau de minimis pentru retehnologizare. Ministrul Finanțelor a finalizat noua schemă de ajutor de stat pentru finanțarea proiectelor cu impact major în domeniu. S-a majorat plafonul maxim al investiției la 5 milioane de euro. S-a modificat durata perioadei de depunere și de analiză a cererilor de acord pentru a veni în sprijinul operatorilor economici. Pentru PSD rămâne o prioritate susținerea companiilor românești, 4 programe noi de sprijin au fost aprobate în Guvern, ele însumând peste 7,5 miliarde lei, măsuri complementare programului IMM Invest finanțat cu alte 10 miliarde de lei.
PSD a elaborat la finalul anului trecut un plan pentru economie acceptat de PNL, care include mai multe seturi de măsuri de sprijin: pachetul de stimulare a producției interne și a lanțurilor de aprovizionare ”Fabricat în România”, pachetul de stimulare economică pentru IMM, pachetul de stimulare economică Innovation și pachetul de stimulare economică România Tech Nation – ambele axate pe componenta de tehnologizare și digitalizare – și pachetul de stimulare economică pentru companiile mari. Coaliția de guvernare a stabilit un pachet social și economic în valoare de 18 miliarde de ei din care 8 miliarde lei vor fi folosiți din exercițiul financiar anterior. Programul va fi prezentat săptămâna viitoare. întotdeauna este loc de mai bine, dar putem asigura oamenii că în ceea ce privește PSD, noi am făcut și vom face tot posibilul pentru a veni în sprijinul populației și al antreprenorilor, pentru a reduce inechitățile sociale și a crește nivelul de trai.
 
-Ne puteți da o veste bună pentru a doua jumătate a anului, având în vedere că și la nivel european se vorbește despre o creștere economică a României, între 3,5 și 4% pentru acest an?
-Momentul actual este caracterizat de incertitudine. Prognozele care anunțau o creștere economică de 4% pentru România nu au luat în calcul războiul din Ucraina, care afectează clar în mod negativ economia, cât și criza de energie și combustibil. Cu toate acestea impactul asupra economiei ar putea fi limitat în funcție de reacția statelor la acest eveniment. Analiștii financiari spun că ce este pierdut prin încetinirea economică, se poate recupera în perioada următoare. Cu cheltuieli mai mici, constante și cu venituri mai mari pe fondul inflației și al consumului, s-ar putea atinge acel 4% prognozat la începutul anului atât de Guvernul României cât și de Comisia Europeană. Suplimentarea sumelor pentru programele de investiții publice și modificarea legii achizițiilor publice vor determina creșterea gradului de absorție a fondurilor europene, crearea de noi locuri de muncă și pe cale de consecință  un aport suplimentar la creșterea economică a românilor.
 
-Sunteți mulțumit de colaborarea PSD – PNL la nivel central? Dar la nivel local?
-Vorbim despre două partide aflate pe părți opuse ale eșichierului politic, cu ideologii și programe politice diferite, însă sunt cele mai mari partide din țară la ora actuală, pe care situația de criză sanitară, economică, socială în care ne-a aruncat pandemia de Covid, le-a adus împreună la masa negocierilor pentru a găsi soluții pentru România. Alianța cu PNL nu a fost o decizie ușoară în condițiile în care majoritatea membrilor PSD și-au dorit alegeri anticipate, dar a fost o soluție rapidă la problemele grave cu care se confruntă țara. Important este să existe o relație bună între instituții, bazată pe dialog și colaborare, iar respectarea programului de guvernare la care am ajuns de comun acord este cel mai important aspect în menținerea și funcționarea acestei coaliții la nivel național. Din păcate la nivel local nu am găsit formule care să fie agreate de comun acord, dar administrația PSD Brăila atât la nivelul județului, a municipiului Brăila, a celor 3 orașe: Ianca, Făurei, însurăței, și a majorității comunelor, este angrenată și implicată în punerea în practică a ofertelor electorale și a angajamentelor asumate în alegeri.
 

Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului își asumă eventualele daune, în cazul unor acțiuni legale împotriva celor publicate.
Adaugă comentariu

Răspunde la comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Politică

Proiectul ”preț mai mic la combustibili pentru agricultori” al lui Popa, încă nu a apărut la Comisia de Agricultură

* asta ne-au transmis surse politice legat de acest subiect și informația potrivit căreia proiectul anunțat de președintele PNL Brăila, deputatul Alexandru Popa, care vizează ca fermierii să beneficieze de un preț redus la combustibili, încă nu ajunsese la Comisia de Agricultură a Camerei, până ieri, ne-a fost confirmată de Ionel Ciunt, președintele acestei entități * contactat de redactorii ”Obiectiv – Vocea Brăilei”, Popa a afirmat că el s-a ținut de cuvânt și a depus proiectul în data de 9 noiembrie, așa cum a anunțat, dar nu direct la Comisie, ci la grupul Parlamentar al PNL, pentru a trece prin comisia juridică și a primi o formă adecvată * Parlamentarul a afirmat că proiectul va ajunge astăzi sau cel târziu luni și la Comisia de Agricultură

Publicat

în

Proiectul de lege care propune un preț mai mic la combustibili pentru fermierii români, așteptat la Comisia de Agricultură.

Așa cum am precizat într-o altă ediție a cotidianului ”Obiectiv – Vocea Brăilei”, președintele Partidului Național Liberal Brăila, deputatul Alexandru Popa, a anunțat la finele săptămânii trecute că dorește să inițieze un proiect prin care fermierii ar putea obține un preț mai bun la combustibili.

Pe scurt, Popa are în plan motorină scutită de TVA și accize direct la pompă pentru agricultori. Așa cum am informat la vremea respectivă, în cadrul unei conferințe de presă susținută la sediul PNL Brăila, Popa a afirmat că are de gând să depună acest proiect, luni, 9 noiembrie, în cadrul Comisiei de Agricultură a Parlamentului.Contactat de redactorii ”Obiectiv – Vocea Brăilei” la începutul săptămânii, Popa a precizat că urma să ajungă la Parlament și să depună proiectul.

Interesant este că zilele trecute, surse politice ne-au semnalat că la Comisia de Agricultură a Camerei Deputaților încă nu ajunsese proiectul ”trâmbițat” de liberal. Ulterior, informația a fost confirmată pe adresa redacției ziarului de către Ionel Ciunt, președintele Comisiei de Agricultură.

Contactat din nou în acest context, Alexandru Popa a afirmat că nu a mințit ci chiar a depus proiectul, doar că procedura este una mai complicată. Mai precis, acesta ne-a transmis că înainte de a ajunge la Comisie proiectul trebuie să treacă prin filtrele grupului PNL, astfel că a fost depus luni și în prezent se află în analiză la comisia juridică a grupului.

”Procedura este următoarea: proiectul se depune întâi la noi, în comisia de specialitate internă, serviciul juridic al grupului parlamentar. Teoretic, trebuia să ajungă a doua zi (n.r. – la Comisia de Agricultură), dar probabil că nu a ajuns. Întâi se verifică legalitatea la noi la grup. Așa pleacă de aici. Deci proiectul este depus la noi la grup, se dă aviz de legalitate, i se dă o formă juridică, pentru că eu am făcut proiectul strict ca un inginer agronom.

Abia atunci când are forma juridică și este totul corect din acest punct de vedere, ajunge la Comisie. Acesta este fluxul. Nu pot să merg eu să o depun direct la Comisie. Trece prin grupul nostru și abia apoi ajunge la Comisie.

Dacă nu a ajuns, probabil că se va întâmpla mâine (n.r. – vineri) sau zilele următoare. Oricum, a fost înregistrat la noi la grup și pot oricând să solicit numărul de înregistrare și să vi-l pun la dispoziție. Dar cei de la grup le adună și le duc la comisii. Nu duc câte un proiect, duc mai multe”, a declarat Popa.

Ulterior, Alexandru Popa a revenit cu un apel telefonic pentru a ne informa că a discutat cu reprezentații grupului parlamentar din care face parte și ne-a transmis că i s-a confirmat că proiectul încă se află la serviciul juridic al grupului parlamentar PNL și că va fi depus la Comisie, cel mai probabil vineri, în a doua parte a zilei, cel târziu luni.

”Repet, aceasta este procedura. Eu l-am depus în forma brută și acum trece prin compartimentul juridic care îi dă o formă corectă din punct de vedere juridic”, a mai adăugat Popa.

Ce propune deputatul

În cadrul conferinței de presă în care a anunțat că are în plan să depună acest proiect, Popa a declarat că acesta: ”(…) privește, în primul rând, agricultorii din județul Brăila și nu numai. (…) Am scos din contabilitate. Știți destul de bine că înainte de a fi politician am avut o activitate foarte intensă în domeniul agriculturii.

M-am uitat: motorina, la ultima factură, a fost achiziționată cu 10,5 lei. Dând TVA-ul la o parte, care reprezintă 1,82 lei per litru, plus subvenția APIA, care pe ultimul trimestru a fost de 2,67 lei, ajungem la un preț de 6 lei pe litru. Sunt sume care vin din TVA, cât și din subvenția pe litru pe care o primim de la Uniunea Europeană și de la statul român – pentru că și acesta are o parte pe care o plătește în decontarea subvenției pe care o primim prin APIA (n.r. – Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură) pentru fiecare litru de motorină.

Această măsură nu va avea un impact bugetar, pentru că 99% din fermieri sunt plătitori de TVA. Depun cereri de rambursare de TVA, dar TVA-ul îl primesc undeva la 5-6 luni de zile după efectuarea controlului, acolo unde se efectuează controlul. Cei care sunt buni-platnici și nu mai sunt băgați în control după ultimele normative primite de la Ministerul Finanțelor. În momentul în care un fermier poate să-și achiziționeze motorina cu 6 lei, statul român nu pierde nimic”, a explicat parlamentarul, cu mențiunea că economia de 4 lei/litru poate fi folosită pentru alte activități în producția agricolă.

La vremea respectivă, întrebat despre propunerea liberalului, senatorul PSD Brăila, Sorin Moise a precizat că ideea a spus-o prima dată actualul ministru al Agriculturii Florin-Ionuț Barbu (PSD), în timpul audierilor dinaintea învestirii Guvernului Luca Niculescu, astfel că aceasta pare ”împrumutată” de Popa, mai ales că a fost prezent la acel eveniment.

Chiar și așa, Moise a punctat că ar susține orice inițiativă benefică pentru fermieri, dar doar dacă proiectul este unul fundamentat, avizat de miniștrii de resort și nu bazat pe declarații populiste.

Citește articolul complet

Politică

Preț mai mic la combustibili pentru agricultori

• președintele PNL Brăila, deputatul Alexandru Popa, a declarat săptămâna trecută că va depune luni, 9 noiembrie, în Parlament, la Comisia de Agricultură, un proiect prin care fermierii să beneficieze de un preț redus la combustibili • mai precis, Popa are în plan scutirea de TVA și accize direct la pompă pentru fermieri • deputatul a dorit să sublinieze că propunerea sa nu ar avea un impact negativ pentru bugetul statului român • întrebat dacă ar susține o astfel de inițiativă legislativă, senatorul PSD Brăila Sorin Moise, fermier la rându-i, a precizat că ideea ar fi spus-o prima dată actualul ministru al Agriculturii Florin-Ionuț Barbu (PSD), în timpul audierilor dinaintea învestirii Guvernului Luca Niculescu, dar că va susține orice proiect care vine în sprijinul agricultorilor • deputatul-fermier Vasilică Priceputu (PSD) nu a oferit niciun punct de vedere

Publicat

în

Preț mai mic la combustibili pentru agricultori
Deputatul-fermier Alexandru Popa a depus luni un proiect la Comisia pentru Agricultură

Președintele Partidului Național Liberal Brăila, deputatul Alexandru Popa, a ieșit recent ”la rampă” pentru a anunța un proiect de lege pe care dorește să îl inițieze, de pe urma căruia fermierii ar putea obține un preț mai mic la combustibili.

În cadrul unei conferințe de presă susținută săptămâna trecută la sediul PNL Brăila, Popa a vorbit despre propunerea sa, cu mențiunea că are de gând să depună proiectul la începutul acestei săptămâni, mai precis luni, 9 noiembrie, în cadrul Comisiei de Agricultură a Parlamentului. Pe scurt, Popa are în plan motorină scutită de TVA și accize direct la pompă pentru agricultori.

Proiectul, potrivit lui Popa: ”(…) privește, în primul rând, agricultorii din județul Brăila și nu numai. Luni, voi depune un proiect în Camera Deputaților, un proiect la Comisia de Agricultură, prin care fermierii vor fi scutiți din momentul achiziției motorinei, de acciză și de subvenții (n.r. – contactat de redactorii ”Obiectiv – Vocea Brăilei” în data de 9 noiembrie, Popa a precizat că urma să depună proiectul până în ora 16.00).

Știți destul de bine că înainte de a fi politician am avut o activitate foarte intensă în domeniul agriculturii. M-am uitat în contabilitate: motorina, la ultima factură, a fost achiziționată cu 10,5 lei. Dând TVA-ul la o parte, care reprezintă 1,82 lei per litru, plus subvenția APIA, care pe ultimul trimestru a fost de 2,67 lei, ajungem la un preț de 6 lei pe litru. Sunt sume care vin din TVA, cât și din subvenția pe litru pe care o primim de la Uniunea Europeană și de la statul român – pentru că și acesta are o parte pe care o plătește în decontarea subvenției pe care o primim prin APIA (n.r. – Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură) pentru fiecare litru de motorină.

Această măsură nu va avea un impact bugetar, pentru că 99% din fermieri sunt plătitori de TVA. Depun cereri de rambursare de TVA, dar TVA-ul îl primesc undeva la 5-6 luni de zile după efectuarea controlului, acolo unde se efectuează controlul. Cei care sunt buni-platnici  nu mai sunt băgați în control după ultimele normative primite de la Ministerul Finanțelor. În momentul în care un fermier poate să-și achiziționeze motorina cu 6 lei, statul român nu pierde nimic”, a explicat parlamentarul.

Economia ar putea merge în investiții ale agricultorilor

În plus, sursa citată a mai adăugat că economia de 4 lei/litru poate fi folosită pentru alte activități în producția agricolă. După cum a mai punctat Popa, cu excepția ultimului an agricol, în istoria recentă, fermierii din județul Brăila nu au reușit să facă profit sau să aibă o producție mulțumitoare, astfel că lucrurile s-ar putea regla prin măsura pe care o propune.

”Astfel, cei 4 lei sunt investiți în alte lucruri, cum ar fi inputurile (semințe, îngrășăminte etc n.red.). În momentul în care cumperi inputurile cash, reușești să ai un discount mult mai mare, reușești să nu mai mergi să iei linii de credite. Sunt multe lucruri care se pot acoperi. Repet, impactul bugetar pentru statul român este zero. Doar în limita cotelor pe care le-am primit de la APIA, și aici mă gândesc la cereale. Avem 78 litri pe hectar, în fiecare an, care sunt subvenționați de Uniunea Europeană și de statul român.

La oleaginoase tot 78 l, iar la legume avem 148 litri pe hectar. Achiziția motorinei cu 6 lei, repet – poate spun a 3-a, a 4-a oară-, nu are impact bugetar, dar ajută foarte mult fermierul român. Pentru că, la acest moment, achiziția motorinei și achiziția îngrășămintelor devine una dintre cele mai costisitoare pentru un fermier. La un hectar înființat, până la momentul recoltării, consumul este între 80 și 100 litri – depinde de tehnologia pe care o folosești. Cu 4 lei sunt 300 – 350 litri, pe care, oricum îi iei, dar nu-i mai aștepți de la statul român. Cu lunile. Uneori cu anii”, a conchis Popa.

Sorin Moise: «Orice măsură care vine în sprijinul fermierilor români va fi susținută de mine. Dar măsură concretă și nu populism!»

Sorin Moise a afirmat că ar susține orice proiect în sprijinul agricultorilor, dar dacă este ceva concret și nu praf în ochii electoratului

Contactat de redactorii ”Obiectiv – Vocea Brăilei” în legătură cu anunțul făcut de Popa, senatorul PSD Brăila Sorin Moise, a precizat că ideea pare împrumutată de la actualul ministru al Agriculturii Florin-Ionuț Barbu (PSD), care ar fi atins subiectul în timpul audierilor din Parlament, la momentul formării Guvernului Luca Niculescu, audieri la care a participat și Alexandru Popa.

”Am auzit această idee la audierile ministrului PSD al Agriculturii, Florin Barbu, unde a participat și domnul deputat Popa. Probabil de acolo a împrumutat ideea. Deci este cumva o idee copiată. Nu știu dacă au avut discuții împreună, ca domnul deputat Popa să depună acest proiect de lege sau nu.

Din câte cunosc, inițiativa ar trebui să vină, cel mai probabil, și ca o ordonanță de urgență sau ca hotărâre de Guvern. De asemenea, este interesant de văzut dacă a avut discuții cu ministrul de Finanțe (n.r. – Alexandru Nazare). Am prea puține date ca să știu ce a stat la baza deciziei domnului Popa. Dacă are deja niște discuții purtate cu ministrul de Finanțe, în acest sens și are ok-ul ministrului pentru a face această propunere legislativă, e foarte bine. Adică ar fi un lucru bun dacă s-ar întâmpla.

Domnul deputat, dacă a avut discuții cu ministrul de Finanțe, ar putea să ne spună dacă are «ok-ul» ministrului de Finanțe pentru acest PLx. Și care este punctul de vedere al ministrului. Pentru că fiind vorba despre acciză și TVA trebuie să aibă punct de vedere de la Ministerul de Finanțe”, a declarat Moise.

Întrebat dacă ar susține acest proiect în condițiile în care întrunește condițiile amintite, Sorin Moise a afirmat că ar susține orice proiect în sprijinul agricultorilor, dar dacă este ceva concret și nu praf în ochii electoratului.

”Sigur că aș susține proiectul. Orice măsură care vine în sprijinul fermierilor români va fi susținută de mine! Dar măsură concretă și nu populism!”, a mai afirmat senatorul.

Tot pe acest subiect am încercat să obținem un punct de vedere și de la deputatul PSD Brăila Vasilică Priceputu, la rându-i fermier, însă parlamentarul nu ne-a transmis nimic până la acest moment.

Citește articolul complet

CELE MAI CITITE

Astăzi
7 zile
30 de zile
⇧