Social Media

Cultură

„Falsa servitoare” – un spectacol modern, după un text clasic, sub bagheta regizorului Alexandru Mâzgăreanu

Timp de citire: 6 minute

Peste câteva zile, pe 23 septembrie, Teatrul „Maria Filotti” va deschide Festivalul Internațional de Teatru și Arte Performative Brăila, ediția 2023. Păstrând tradiția, evenimentul va începe cu o premieră a trupei brăilene, însă va fi de fapt un weekend al premierelor, căci pentru acest festival Teatrul „Maria Filotti” a pregătit nu una, ci două producții noi. Prima va fi „Falsa servitoare” de Pierre de Marivaux, care se bucură de colaborarea cu unul dintre cei mai cunoscuți și apreciați regizori ai momentului: Alexandru Mâzgăreanu. Acesta a mai colaborat cu dramaticul brăilean, în 2018, la piesa „Tartuffe” de Molière, spectacol ce i-a adus Premiul pentru cea mai bună regie la Festivalului Internațional de Teatru Fest(in) pe Bulevard din același an. A revenit acum cu o nouă comedie, tot după un text clasic, însă va fi un spectacol modern despre dragoste, bani, misoginism și identitatea de gen, cu actorii Blanca Doba,
Corina Borș, Ciprian Chiricheș, Emilian Oprea, Adelin Ilie și Adrian Ștefan.
„Falsa servitoare” sau „Vicleanul pedepsit” („La Fausse Suivante ou le Fourbe puni”) este o piesă scrisă de Marivaux în 1724 și este de o realitate arzătoare. Dragostea este doar un pretext în piesa lui Marivaux, iar toată acțiunea se învârte în jurul răzbunării unei femei care vrea să dea o lecție celui care o înșeală, dar și tuturor femeilor care se lasă înșelate. Totul într-un joc tulbure al disimulării condiției sociale, al confruntării ideilor și al orgoliilor. Banii, puterea și războiul sexelor sunt subiecte de o tulburătoare modernitate și actualitate psihologică, iar personajele secolului XVIII devin contemporanii noștri. Publicul devine prin implicare emoțională și activă un permanent partener al actorilor, iar povestea nu te lasă deloc indiferent, ci te prinde și te responsabilizează.
 
Alexandru Mâzgăreanu: „Teatrul «Maria Filotti» Brăila era locul ideal în care să montez această piesă”
Alexandru Mâzgăreanu (36 ani) este unul dintre cei mai talentați regizori ai tinerei generații. A urmat Regia la UNATC și a lucrat în cele mai mari instituții de spectacole din România, precum Teatrul Național „I.L. Caragiale” București, Teatrul de Comedie, Teatrul Odeon, Teatrul Nottara sau Teatrul „Regina Maria” din Oradea. De-a lungul carierei a adunat 15 premii și nominalizări, printre care se numără: Premiul pentru cel mai bun regizor, pentru spectacolul „Romanțioșii” de Edmond Rostand – Gala „Comedia ține la TINEri” (2008); Premiul pentru cel mai bun regizor, pentru spectacolul „Funcționarii”, după A.P. Cehov – Gala Absolvenților UNATC (2010); Premiul Festivalului TeenFest, organizat de Teatrul Excelsior București, pentru spectacolul „Mamă, mi-am pierdut mâna!” de Maria Kontorovich (2018); Nominalizare la secțiunea Debut, pentru regia spectacolului „Funcționarii“ după A.P. Cehov, producție a Teatrului Metropolis București – Gala Premiilor UNITER (2011); Nominalizare la categoria Cea mai bună regie, pentru spectacolul „Steaua fără nume”, producție a Teatrului Tineretului, Piatra-Neamț – Gala Premiilor UNITER (2020). Prin prisma acestor reușite, Alexandru Mâzgăreanu este astăzi managerul prestigiosului teatru bucureștean Nottara, fiind unul dintre cei mai tineri directori de teatru din țară.
Cu câteva zile înainte de premiera spectacolului „Falsa servitoare”, acesta a acordat un scurt interviu cotidianului nostru.
 
– În 2018 ai regizat „Tartuffe” la Brăila, acum revii cu un nou spectacol: „Falsa servitoare”. De ce acum și de ce această poveste?
– Acum am fost invitat de către managerul Teatrului „Maria Filotti”, regizorul Radu Nichifor, pentru a realiza o nouă producție. Știam această piesa de mai mult timp. Marivaux e un autor care îmi place foarte mult și destul de puțin montat în România și m-am gândit că Teatrul «Maria Filotti» e locul potrivit pentru această piesă.
 
– Ne poți spune pe scurt despre ce este vorba în acest spectacol și cui se adresează?
– Este un spectacol modern, după un text clasic, care vorbește cu multă ironie despre dragoste, bani, misoginism și identitatea de gen, totul într-un spațiu scenografic electrizant creat de Andreea Săndulescu. Spectacolul se adresează oricui are simțul umorului.
 
– Într-un interviu afirmai că un spectacol riscă să nu îți iasă dacă nu ai actorii potriviți. Te citez: “Sunt câteva piese pe care sunt dispus să le încep și mâine, dar ezit pentru că aștept locul ideal unde să se întâmple asta, cu distribuția cea mai bună și în condiții tehnice favorabile”. A fost acum Teatrul „Maria Filotti” locul ideal?
– Da, altfel nu aș fi ales să montez această piesă aici! Blanca Doba, Corina Borș, Emilian Oprea, Ciprian Chiricheș, Adrian Ștefan și Adelin Ilie sunt niște actori minunați cu care m-am bucurat să lucrez. Cu unii dintre ei sunt la a doua întâlnire, după «Tartuffe». Și atunci și acum, a fost o plăcere să lucrez cu ei.
 
 – Ai emoții pentru premieră? Mai ales că spectacolul vostru va deschide festivalul?
– Bineînțeles că am emoții! Împărtășesc și eu emoțiile pe care actorii le au înainte de premieră. Cu toții ne dorim ca spectacolul să fie primit bine de către public.
 
– În general, ce îți dorești de la fiecare nou proiect?
– Să fie un spectacol care să aibă o miză, un sens pentru toți cei implicați și pe care actorii să îl joace cu plăcere.
 
„Falsa servitoare”
de Pierre Marivaux (traducerea Adrian Nicolae)
 
Sâmbătă, 23 septembrie, ora 18.00, Sala Mare
 
Distribuție:
Blanca Doba – Cavalerul
Corina Borș – Contesa
Ciprian Chiricheș – Lelio
Emilian Oprea – Travelin
Adrian Ștefan/Adelin Ilie – Arlequin
Adelin Ilie/Adrian Ștefan – Frontin
 
Regia: Alexandru Mâzgăreanu
Scenografia: Andreea Săndulescu
 
• Premiera spectacolului de pe data de 23 septembrie este sold out, însă următoarea reprezentație va avea loc pe 21 octombrie. Detalii găsiți pe www.blt.ro sau la agenția teatrală. (0239/613969)

Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului își asumă eventualele daune, în cazul unor acțiuni legale împotriva celor publicate.
Adaugă comentariu

Răspunde la comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cultură

„Principii și principesele României”. Expoziție la Muzeul Eparhial din Galați

• expoziția poate fi vizitată în perioada noiembrie 2026 – 5 februarie 2027, de marți până sâmbătă, între orele 08:00 și 16:00 • proiectul expozițional este realizat de Muzeul Istoriei, Culturii și Spiritualității Creștine, în colaborare cu Muzeul Național Peleș și Teatrul Național de Operă și Operetă „Nae Leonard”

Publicat

în

„Principii și principesele României”. Expoziție la Muzeul Eparhial din Galați

Muzeul Istoriei, Culturii și Spiritualității Creștine de la Dunărea de Jos, din Galați, a găzduit marți, 10 noiembrie 2026, vernisajul expoziției „Principii și principesele României”. Proiectul expozițional este organizat de Muzeul Eparhial din Galați, în parteneriat cu Muzeul Național Peleș și Teatrul Național de Operă și Operetă „Nae Leonard”, iar expoziția poate fi vizitată, de brăileni și gălățeni deopotrivă, în perioada noiembrie 2026 – 5 februarie 2027, de marți până sâmbătă, între orele 08:00 și 16:00.

La manifestarea culturală desfășurată în Salonul Oficial al Muzeului Eparhial au fost prezenți: Înaltpreasfințitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, alături de oameni de cultură, artiști, profesori, clerici, numeroși elevi și studenți.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Eparhiei Dunării de Jos, pr. Rareș Bucur, Înaltpreasfinția Sa a binecuvântat manifestarea și a adresat un cuvânt de apreciere pentru organizarea acestei expoziții de excepție, subliniind faptul că evenimentul se înscrie în seria manifestărilor dedicate Sfântului Apostol Andrei, ocrotitorul spiritual al Eparhiei Dunării de Jos.

Părintele Arhiepiscop Casian a mai arătat că această expoziție – realizată de Muzeul Pelișor, în colaborare cu Muzeul Istoriei, Culturii și Spiritualității Creștine – ilustrează modul în care Monarhia Română a promovat arta, educația copiilor și păstrarea tradițiilor naționale, considerându-le adevărate „perle ale coroanei” și un model demn de urmat pentru tânăra generație.

„În cadrul sărbătorilor închinate Apostolului cel dintâi chemat, Sfântul Andrei, un loc aparte îl ocupă manifestările artistice, spirituale și culturale, cu atât mai mult cu cât această capelă se bucură de patronajul ceresc al celui mai mare iubitor de cultură dintre voievozii noștri, Sfântul Martir Constantin Brâncoveanu. În egală măsură, Suveranii României – Regele Carol I, Regele Ferdinand, Regina Elisabeta și Regina Maria – și-au dăltuit frumusețea sufletească în specificul românesc al artei. Însă arta cea mai frumoasă o arată această expoziție de la Muzeul Peleş: «perlele coroanei» pentru regi au fost copiii lor, iar creșterea, educația, împurpurarea și înveșmântarea lor în ținuta românească pot constitui un imbold şi un îndemn pentru educația de astăzi, în duhul modernităţii şi al tradiţiei ca la Casa Regală. Este o expoziție dedicată, în special, tinerilor și copiilor. Să dea Dumnezeu să rodească această inițiativă!”, a precizat ierarhul Dunării de Jos.

Expoziția este dedicată Principesei Maria (1870-1874), unica fiică a cuplului regal Carol I și Elisabeta, precum și copiilor Regelui Ferdinand I și ai Reginei Maria: Principesele Elisabeta (1894-1956), Maria (1900-1961) și Ileana (1909-1991), alături de Principii Nicolae (1903-1978) și Mircea (1913-1916).

Potrivit organizatorilor, expoziția surprinde modul în care vlăstarele regale au fost educate de guvernante și profesori de elită ai vremii, pregătindu-se pentru rolul istoric pe care aveau să și-l asume la maturitate, în special după trecerea la cele veșnice a Regelui Ferdinand I, în anul 1927.

„Publicul prezent a admirat panourile cu reproduceri foto din viața privată și publică a principilor și principeselor României – de la instantanee din copilărie și adolescență, până la portrete oficiale care au imortalizat momente cruciale din istoria națională”, a mai transmis, într-un comunicat, pr. Rareș Bucur.

Citește articolul complet

Cultură

Despre inteligența artificială, la Centrul de Creație Brăila

• conferința „AI îmi face viața mai ușoară sau mă face mai leneș?” va avea loc vineri, 13 noiembrie, de la ora 9:00, în Sala ProArte a Centrului de Creație • invitați: prof. univ. dr. Elena Enache și masterand Robert Bratosin

Publicat

în

Despre inteligența artificială, la Centrul de Creație Brăila

Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale (Centrul de Creație) Brăila, cu sprijinul Consiliului Județean și al Primăriei Municipiului Brăila – în parteneriat cu Consiliul Național al Audiovizualului, Universitatea „Constantin Brâncoveanu” și Penitenciarul Brăila – organizează vineri, 13 noiembrie 2026,  începând cu ora 9:00, Conferința tematică intitulată „AI îmi face viața mai ușoară sau mă face mai leneș?” – un eveniment dedicat dezbaterii provocărilor cu care ne confruntăm în contextul actual.

Discuția va fi moderată de managerul CJCPCT Brăila, Petronela Alina Sulicu, alături de  invitata specială, prof. univ.dr. Elena Enache și de masterand Robert Bratosin, care vor oferi perspective academice și practice asupra modului în care tehnologia, inteligența artificială, ne modelează gândirea și obiceiurile.

„Într-o eră în care inteligența artificială influențează tot mai mult activitățile zilnice, educația și piața muncii, conferința își propune să exploreze echilibrul dintre eficiența tehnologică și riscul dependenței digitale. Evenimentul are un format interactiv și incluziv, reunind în aceeași sală membrii Uniunii Județene „Solidaritatea” a Pensionarilor și persoane private de libertate din cadrul Penitenciarului Brăila. Această inițiativă urmărește facilitarea dialogului deschis și a integrării sociale prin intermediul educației și al dezbaterilor pe teme contemporane”, precizează organizatorii conferinței de vineri, 13 noeimbrie. Evenimentul va fi transmis LIVE pe pagina de Facebook:Centrul.de.Creatie.Braila, iar accesul va fi liber, în limita locurilor disponibile.

Citește articolul complet

CELE MAI CITITE

Astăzi
7 zile
30 de zile
⇧