Social Media

Cultură

“Falsa servitoare” și “Bădăranii”, spectacolele pe care le poți vedea la Teatru în minivacanța de 1 Decembrie

Timp de citire: 3 minute

* biletele se găsesc la agenția teatrală și pe site-ul www.blt.ro
 
 
 
Pentru cei care vor petrece acasă minivacanța de 1 Decembrie, Teatrul “Maria Filotti” Brăila le-a pregătit trei spectacole de gală, iar la unul dintre acestea biletele deja s-au epuizat. Este vorba despre “Gaițele” de Al. Kirițescu, regia Radu Nichifor, programat chiar de Ziua Națională a României, spectacol ce se va juca cu casa închisă. Cum weekendul este însă prelungit, brăilenii sunt așteptați și sâmbătă și duminică la teatru, unde pot vedea următoarele producții:
– “Falsa servitoare” de Marivaux, regia Alexandru Mâzgăreanu – 2 decembrie, ora 18.00, Sala Mare.
În piesă scrisă de Marivaux în 1724, care este și astăzi de o realitate arzătoare, toată acțiunea se învârte în jurul răzbunării unei femei care vrea să dea o lecție celui care o înșeală, dar și tuturor femeilor care se lasă înșelate. Totul într-un joc tulbure al disimulării condiției sociale, al confruntării ideilor și al orgoliilor. Banii, puterea și războiul sexelor sunt subiecte de o tulburătoare modernitate și actualitate psihologică, iar personajele secolului XVIII devin contemporanii noștri. Publicul devine prin implicare emoțională și activă un permanent partener al actorilor, iar povestea nu te lasă deloc indiferent, ci te prinde și te responsabilizează.
Distribuție: Blanca Doba (Cavalerul, Corina Borș (Contesa), Ciprian Chiricheș (Lelio), Emilian Oprea (Travelin), Adrian ștefan/Adelin Ilie (Arlequin), Adelin Ilie/Adrian ștefan (Frontin). Scenografia – Andreea Săndulescu.
– “Bădăranii” de Carlo Goldoni, regia Petru Vutcărău – 3 decembrie, ora 18.00, Sala Mare.
O comedie clasică în trei acte, o poveste în care trei bărbați își chinuiesc nevestele cu ”toanele” lor și fac pe supărații doar ca să arate ei cine-s stăpânii în casă. Asistăm la un tablou al secolului XVIII dominat de un aer permanent de sărbătoare și veselie. Prin natura situației, spectacolul ne surprinde cu o adevărată temă socială a celor trei cupluri burgheze, personaje însuflețite de spiritul comic, pur italienesc. Întreaga acțiune este supusă unui joc al măștilor, atât în sens propriu, cât și figurat. În final, contrar așteptărilor, femeile întorc roata destinului și îi pun la punct pe bădăranii deveniți mielușei.
Distribuție: Marcel Turcoianu (Lunardo), Cătălina Nedelea (Margarita), Ramona Gîngă (Lucietta), Zane Jarcu (Simon), Monica Ivașcu (Marina), Corina Borș (Donafelice), Dan Moldoveanu/Gigi Antonescu (Canciano), Valentin Terente (Maurizio), Adrian ștefan (Filippetto), Silviu Debu (Contele Riccardo). Alte roluri: Ioana Dragu, Ionel Spălatu. Regia artistică, adaptare și ilustrație muzicală – Petru Vutcărău, scenografia – Vladimir Turturica si Elena Gheorghe, traducerea – Sică Alexandrescu, coregrafia – Gelu și Dana Baciu.
De când a început noua stagiune biletele la spectacolele Teatrului “Maria Filotti” se vând ca pâinea caldă, așadar grăbiți-vă să prindeți loc. Biletele se pot cumpăra de la agenția teatrală și de pe site-ul www.blt.ro.
 
 
 
 

Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului își asumă eventualele daune, în cazul unor acțiuni legale împotriva celor publicate.
Adaugă comentariu

Răspunde la comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cultură

„Principii și principesele României”. Expoziție la Muzeul Eparhial din Galați

• expoziția poate fi vizitată în perioada noiembrie 2026 – 5 februarie 2027, de marți până sâmbătă, între orele 08:00 și 16:00 • proiectul expozițional este realizat de Muzeul Istoriei, Culturii și Spiritualității Creștine, în colaborare cu Muzeul Național Peleș și Teatrul Național de Operă și Operetă „Nae Leonard”

Publicat

în

„Principii și principesele României”. Expoziție la Muzeul Eparhial din Galați

Muzeul Istoriei, Culturii și Spiritualității Creștine de la Dunărea de Jos, din Galați, a găzduit marți, 10 noiembrie 2026, vernisajul expoziției „Principii și principesele României”. Proiectul expozițional este organizat de Muzeul Eparhial din Galați, în parteneriat cu Muzeul Național Peleș și Teatrul Național de Operă și Operetă „Nae Leonard”, iar expoziția poate fi vizitată, de brăileni și gălățeni deopotrivă, în perioada noiembrie 2026 – 5 februarie 2027, de marți până sâmbătă, între orele 08:00 și 16:00.

La manifestarea culturală desfășurată în Salonul Oficial al Muzeului Eparhial au fost prezenți: Înaltpreasfințitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, alături de oameni de cultură, artiști, profesori, clerici, numeroși elevi și studenți.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Eparhiei Dunării de Jos, pr. Rareș Bucur, Înaltpreasfinția Sa a binecuvântat manifestarea și a adresat un cuvânt de apreciere pentru organizarea acestei expoziții de excepție, subliniind faptul că evenimentul se înscrie în seria manifestărilor dedicate Sfântului Apostol Andrei, ocrotitorul spiritual al Eparhiei Dunării de Jos.

Părintele Arhiepiscop Casian a mai arătat că această expoziție – realizată de Muzeul Pelișor, în colaborare cu Muzeul Istoriei, Culturii și Spiritualității Creștine – ilustrează modul în care Monarhia Română a promovat arta, educația copiilor și păstrarea tradițiilor naționale, considerându-le adevărate „perle ale coroanei” și un model demn de urmat pentru tânăra generație.

„În cadrul sărbătorilor închinate Apostolului cel dintâi chemat, Sfântul Andrei, un loc aparte îl ocupă manifestările artistice, spirituale și culturale, cu atât mai mult cu cât această capelă se bucură de patronajul ceresc al celui mai mare iubitor de cultură dintre voievozii noștri, Sfântul Martir Constantin Brâncoveanu. În egală măsură, Suveranii României – Regele Carol I, Regele Ferdinand, Regina Elisabeta și Regina Maria – și-au dăltuit frumusețea sufletească în specificul românesc al artei. Însă arta cea mai frumoasă o arată această expoziție de la Muzeul Peleş: «perlele coroanei» pentru regi au fost copiii lor, iar creșterea, educația, împurpurarea și înveșmântarea lor în ținuta românească pot constitui un imbold şi un îndemn pentru educația de astăzi, în duhul modernităţii şi al tradiţiei ca la Casa Regală. Este o expoziție dedicată, în special, tinerilor și copiilor. Să dea Dumnezeu să rodească această inițiativă!”, a precizat ierarhul Dunării de Jos.

Expoziția este dedicată Principesei Maria (1870-1874), unica fiică a cuplului regal Carol I și Elisabeta, precum și copiilor Regelui Ferdinand I și ai Reginei Maria: Principesele Elisabeta (1894-1956), Maria (1900-1961) și Ileana (1909-1991), alături de Principii Nicolae (1903-1978) și Mircea (1913-1916).

Potrivit organizatorilor, expoziția surprinde modul în care vlăstarele regale au fost educate de guvernante și profesori de elită ai vremii, pregătindu-se pentru rolul istoric pe care aveau să și-l asume la maturitate, în special după trecerea la cele veșnice a Regelui Ferdinand I, în anul 1927.

„Publicul prezent a admirat panourile cu reproduceri foto din viața privată și publică a principilor și principeselor României – de la instantanee din copilărie și adolescență, până la portrete oficiale care au imortalizat momente cruciale din istoria națională”, a mai transmis, într-un comunicat, pr. Rareș Bucur.

Citește articolul complet

Cultură

Despre inteligența artificială, la Centrul de Creație Brăila

• conferința „AI îmi face viața mai ușoară sau mă face mai leneș?” va avea loc vineri, 13 noiembrie, de la ora 9:00, în Sala ProArte a Centrului de Creație • invitați: prof. univ. dr. Elena Enache și masterand Robert Bratosin

Publicat

în

Despre inteligența artificială, la Centrul de Creație Brăila

Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale (Centrul de Creație) Brăila, cu sprijinul Consiliului Județean și al Primăriei Municipiului Brăila – în parteneriat cu Consiliul Național al Audiovizualului, Universitatea „Constantin Brâncoveanu” și Penitenciarul Brăila – organizează vineri, 13 noiembrie 2026,  începând cu ora 9:00, Conferința tematică intitulată „AI îmi face viața mai ușoară sau mă face mai leneș?” – un eveniment dedicat dezbaterii provocărilor cu care ne confruntăm în contextul actual.

Discuția va fi moderată de managerul CJCPCT Brăila, Petronela Alina Sulicu, alături de  invitata specială, prof. univ.dr. Elena Enache și de masterand Robert Bratosin, care vor oferi perspective academice și practice asupra modului în care tehnologia, inteligența artificială, ne modelează gândirea și obiceiurile.

„Într-o eră în care inteligența artificială influențează tot mai mult activitățile zilnice, educația și piața muncii, conferința își propune să exploreze echilibrul dintre eficiența tehnologică și riscul dependenței digitale. Evenimentul are un format interactiv și incluziv, reunind în aceeași sală membrii Uniunii Județene „Solidaritatea” a Pensionarilor și persoane private de libertate din cadrul Penitenciarului Brăila. Această inițiativă urmărește facilitarea dialogului deschis și a integrării sociale prin intermediul educației și al dezbaterilor pe teme contemporane”, precizează organizatorii conferinței de vineri, 13 noeimbrie. Evenimentul va fi transmis LIVE pe pagina de Facebook:Centrul.de.Creatie.Braila, iar accesul va fi liber, în limita locurilor disponibile.

Citește articolul complet

CELE MAI CITITE

Astăzi
7 zile
30 de zile
⇧