Social Media

Administrație

Faleza pontoanelor

Timp de citire: 6 minute

• malul amenajat al Dunării, mai exact faleza de promenadă cuprinsă între Căpitănie și strada Griviței (Vadul Spitalului) este în prezent plină până la refuz de pontoane pe care oamenii cu bani ai Brăilei și-au amplasat propriile case plutitoare • partea bună este că pentru porțiunile de mal ocupate, aceștia plătesc chirii care aduc sume deloc neglijabile la bugetul local
 
Au trecut aproape 20 de ani de când au apărut primele pontoane private de-a lungul falezei brăilene a Dunării. În 2006, Primăria a închiriat primele porțiuni de mal pentru amplasarea unor astfel de facilități și nu a trecut mult până când casele plutitoare au devenit o adevărată modă printre oamenii cu bani ai Brăilei. De la an la an, numărul pontoanelor legate de mal a crescut și pe fiecare dintre ele s-a amenajat câte un spațiu de relaxare mai mare sau mai mic, de la o cabină bună de adăpost provizoriu până la case în toată regula, cu mai multe camere și facilități, totul în funcție de potența financiară a proprietarului. Nu a durat mult până când porțiunea amenajată a falezei s-a umplut de astfel de pontoane. Dacă pe vremuri brăilenii și turiștii ieșiți la promenadă vedeau doar vapoare ancorate de-a lungul malului, în ultimii ani peisajul a fost complet acaparat de aceste pontoane. Toate locurile disponibile au fost ocupate, ultimul ponton fiind amplasat, recent, foarte aproape de nava Mureș, pe o porțiune de mal care până acum a fost ținută liberă. Acolo se organizau, de obicei, jocurile marinărești de Ziua Marinei, tocmai pentru că malul nu era ocupat de niciun ponton, iar spectatorii aveau vizibilitate. Rămâne de văzut dacă anul acesta, pe 15 august, spectacolul marinăresc va mai avea loc acolo…
Partea bună e că prezența acestor pontoane aduce bani la bugetul municipiului. Proprietarii plătesc o chirie lunară care se calculează în funcție de ”amprenta” la mal a lungimii fiecărui ponton. Pentru porțiunea de mal amenajat, adică faleza de promenadă a Brăilei, de la Căpitănie până la strada Griviței (Vadul Spitalului), tariful este de 3,3 lei/metru liniar/cheu/zi. Așadar, pentru o porțiune de 10 metri liniari de mal, un proprietar de ponton plătește circa 1.000 lei pe lună, deci în jur de 12.000 lei pe an, pentru luxul de a avea la dispoziție propria casă plutitoare în zona falezei. Pontoane sunt amplasate, însă, și de-a lungul malului neamenajat aflat în administrarea Primăriei Brăila, de la strada Griviței (Vadul Spitalului) până în zona Șantierului Naval. Acolo, tariful perceput este de 2,2 lei/metru liniar mal neamenajat/zi.
La ora actuală, toate locurile disponibile în zona de mal amenajat sunt ocupate. În total, de la Căpitănie până la Vadul Spitalului sunt amplasate 35 de pontoane pentru care administrația locală percepe chiriile menționate mai sus. Pe malul neamenajat aflat în administrarea Primăriei sunt amplasate 21 de pontoane private. Pentru cei care ar mai vrea să aibă propriul ponton mai sunt disponibili 200 metri liniari de mal neamenajat, dincolo de Șantierul Naval, însă zona este complet neprietenoasă pentru potențialii clienți. ”În momentul de față mai sunt disponibili aproximativ 200 de metri liniari de mal natural neamenajat, acoperit de vegetație, la care accesul la malul Dunării este foarte dificil din cauza diferenței mari de nivel între mal și apă, a vegetației abundente, precum și a imposibilității asigurării legăturilor la mal a construcțiilor plutitoare”, ne-a informat conducerea Centrului Cultural și de Agrement ”Chira Chiralina”, fosta Casă de Cultură a Municipiului. Această instituție are în subordine compartimentul de Administrare Portuară și Nave de Agrement, care are în administrare circa 5 kilometri din malul stâng al fluviului Dunărea, mai exact zona de responsabilitate km170+875 – km175+800, sector care face parte din domeniul public al municipiului Brăila.
Anul trecut, Primăria Brăila a încasat, pentru cei circa 5 kilometri de mal pe care îi are în administrare, suma de 1.344.128 lei. Banii au venit atât din chiriile percepute pentru pontoanele private legate de mal cât și de la amenajările portuare, adică baze nautice sau pontoane de acostare, cum este cel de la Trecerea Bac Stânca, spre Insula Mare. 
 
Cum a fost reorganizată, în 2024, administrarea malului Dunării
Casa de Cultură a Municipiului Brăila a preluat activitatea de administrare portuară de la Serviciul de Transport Public Local și Administrare Portuară (SCTLPAT), conform Hotărârii Consiliului Local Municipal (HCLM) Brăila nr.324/21.06. 2024 (SCTLPAT fiind desființat conform HCLM Brăila nr.323/21.06.2024). Prin HCLM nr.530/27.09.2024, a fost aprobată reorganizarea Casei de Cultură a Municipiului Brăila prin transformare în Centrul Cultural și de Agrement ”Chira Chiralina” Brăila, începând cu 1 ianuarie 2025.
Administrarea bunurilor aferente infrastructurii portuare se face de către Centrul Cultural și de Agrement ”Chira Chiralina” Brăila, compartimentul de Administrare Portuară și Nave de Agrement. Ca administrație portuară, Centrul Cultural și de Agrement ”Chira Chiralina” Brăila are în administrare malul stâng al fluviului Dunărea, în zona de responsabilitate km170+875 – km175+800, sector care face parte din domeniul public al municipiului Brăila.
 
Chirii și Tarife
Chiriile și tarifele percepute de Centrul Cultural și de Agrement ”Chira Chiralina” Brăila, începând cu 1 ianuarie 2025, avizate de Consiliul Concurenței – Consiliul de Supraveghere în Domeniul Naval, în baza Regulamentului UE nr.352/2017 al Parlamentului European și al Consiliului Europei, din 15 februarie 2017, de stabilire a unui cadru privind furnizarea de servicii portuare și a normelor comune privind transparența financiară a porturilor, sunt următoarele:
1. Chirie pentru închiriere teren portuar pentru dezvoltare bază nautică, port nautic, turistic etc. – 14,41 lei/metru/lună;
2. Chirie pentru teren mal inundabil – 2,71 lei/metru pătrat/lună;
3. Tarif prestări servicii staționare la chei pontoane permanente terți mal amenajat – 3,3 lei/metru liniar/cheu/zi;
4. Tarif prestări servicii staționare pontoane permanente terți mal neamenjat – 2,2 lei/metru liniar mal neamenajat/zi;
Centrul Cultural și de Agrement ”Chira Chiralina” Brăila a preluat de la SCLPAT și are în derulare, în momentul de față, un număr de 65 de contracte, dintre care trei pentru teren portuar, șase pentru bază nautică, 35 de contracte de prestări servicii mal amenajat și 21 de contracte de presări servicii mal neamenajat. În anul 2024, sumele percepute din chirii și tarife au însumat 1.344.128 de lei, iar în primele 4 luni ale anului 2025 sumele se cifrează la 713.842 de lei.

Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului își asumă eventualele daune, în cazul unor acțiuni legale împotriva celor publicate.
Adaugă comentariu

Răspunde la comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Administrație

Ajutoare de câte 10.000 de lei, de la Primărie, pentru două familii din Brăila

• două familii din Brăila, aflate în situații dificile, vor primi ajutoare de urgență în valoare totală de 20.000 de lei • la inițiativa primarului Marian Dragomir, proiectele au fost aprobate de Consiliul Local Municipal, după ce Direcția de Asistență Socială Brăila a evaluat situațiile celor afectați și a propus acordarea sprijinului financiar • banii vor ajunge la o familie a cărei locuință a fost afectată de un incendiu și la o mamă care are nevoie de ajutor pentru tratamentul medical complex al fiicei sale

Publicat

în

Ajutoare de câte 10.000 de lei, de la Primărie, pentru două familii din Brăila

Sprijin concret pentru două familii din Brăila care se confruntă cu situații dramatice. Primarul Marian Dragomir a inițiat două proiecte de hotărâre prin care administrația locală acordă ajutoare de urgență în valoare totală de 20.000 de lei.

Banii vor ajunge la o familie a cărei locuință a fost grav afectată de un incendiu și la o mamă care are nevoie de ajutor financiar pentru tratamentul complex al fiicei sale, diagnosticată cu afecțiuni grave. Ambele inițiative au primit votul Consiliului Local Municipal.

Dincolo de investițiile în infrastructură și proiectele de dezvoltare ale orașului, administrația locală are în vedere și situațiile în care oamenii au nevoie de ajutor imediat. Două astfel de cazuri au ajuns recent în atenția Primăriei Brăila, iar primarul Marian Dragomir a inițiat, alături de viceprimarul Alexandru Jantea-Crican, proiectele prin care familiile aflate în dificultate vor beneficia de câte 10.000 de lei.

Ajutor după un incendiu devastator

Primul caz este cel al unei familii din municipiu care a rămas cu locuința afectată în urma unui incendiu izbucnit pe 13 octombrie 2026. Flăcările au distrus patru anexe gospodărești, printre care bucătăria, baia și două magazii, pe o suprafață de aproximativ 40 de metri pătrați.

Au ars și bunurile aflate în interior, precum și aproximativ doi metri cubi de lemne. Nici locuința propriu-zisă nu a scăpat neatinsă.

Fumul și temperaturile ridicate au deteriorat tavanele, pereții și pardoselile mai multor încăperi, iar într-unul dintre dormitoare tavanul s-a prăbușit. Din fericire, incendiul nu s-a soldat cu victime. Pentru familia afectată, refacerea locuinței reprezintă însă o povară financiară dificil de suportat, veniturile provenind din pensii nefiind suficiente pentru acoperirea lucrărilor necesare.

În urma evaluării situației de către Direcția de Asistență Socială Brăila, a fost propus și aprobat un ajutor de urgență de 10.000 de lei, destinat reabilitării parțiale a imobilului.

Un alt ajutor, pentru tratamentul unei adolescente

Cel de-al doilea sprijin financiar este destinat unei familii care se confruntă cu o situație medicală deosebit de dificilă. O adolescentă diagnosticată încă de la naștere cu paralizie cerebrală spastică și scolioză severă are nevoie de o intervenție chirurgicală complexă la nivelul coloanei vertebrale.

Potrivit documentelor prezentate consilierilor locali, evoluția afecțiunii a impus recomandarea unei intervenții într-o clinică specializată din Uniunea Europeană, unde este necesară formarea unei echipe medicale multidisciplinare. Intervenția presupune o procedură complexă de stabilizare și corectare a coloanei vertebrale, care trebuie realizată într-un timp cât mai scurt. Costurile sunt considerabile.

Numai avansul solicitat de clinica din străinătate pentru procedura medicală se ridică la 36.800 de euro, iar suma finală urmează să fie stabilită în funcție de complexitatea intervenției și durata spitalizării. Familia are posibilități financiare limitate, venitul lunar fiind asigurat în prezent de un singur părinte angajat, în timp ce celălalt nu are un loc de muncă.

În aceste condiții, cheltuielile pentru transport, cazare, investigații medicale și recuperare reprezintă un efort suplimentar important.

Pentru a contribui la acoperirea unei părți dintre aceste cheltuieli, Primăria Brăila va acorda familiei un ajutor de urgență de 10.000 de lei. Suma este destinată transportului către unitatea medicală, cazării, investigațiilor și procedurilor de recuperare necesare adolescentei.

Inițiativă pentru sprijinirea celor aflați în situații-limită

Cele două proiecte au fost inițiate de primarul Marian Dragomir și viceprimarul Alexandru Jantea-Crican și au fost aprobate de Consiliul Local Municipal Brăila. Fondurile vor fi asigurate din bugetul Direcției de Asistență Socială Brăila.

Potrivit condițiilor stabilite, beneficiarii vor trebui să justifice utilizarea sumelor prin documente, în termen de șase luni de la efectuarea plății. Pentru ca acest sprijin să ajungă la familiile care au nevoie de el, un rol important l-a avut Direcția de Asistență Socială Brăila, care a analizat fiecare situație în parte și a evaluat dificultățile cu care se confruntă cei afectați.

Într-un caz, este vorba despre o familie care trebuie să-și refacă locuința după incendiul care i-a afectat gospodăria, iar în celălalt, despre o mamă care face eforturi pentru a-i asigura fiicei sale accesul la o intervenție medicală complexă.

În urma evaluărilor și a demersurilor făcute de instituție, au fost propuse soluții concrete de sprijin, materializate prin cele două ajutoare de urgență. În cazul în care banii nu sunt folosiți în scopurile pentru care au fost acordați, aceștia pot fi recuperați conform legii.

Fondurile, în valoare totală de 20.000 de lei, vor fi asigurate din bugetul Direcției de Asistență Socială Brăila. Cele 20.000 de lei reprezintă un ajutor punctual, dar și o formă de solidaritate a comunității locale față de oameni care se confruntă cu probleme ce le depășesc posibilitățile financiare.

Iar prin aceste inițiative, administrația condusă de Marian Dragomir intervine în două situații în care sprijinul financiar poate face diferența: refacerea unui cămin afectat de incendiu și susținerea unei familii care luptă pentru accesul copilului la tratamentul medical de care are nevoie.

Citește articolul complet

Administrație

Noul bloc de lângă faleză începe să prindă formă

• fundația e gata, se intră în următoarele etape ale construcției • la fața locului a fost montată, ieri, o macara de mare capacitate, necesară pentru actuala fază a șantierului • blocul va avea cinci etaje și o arhitectură modernă, cu impact deosebit asupra aspectului general al falezei Dunării

Publicat

în

Noul bloc de lângă faleză începe să prindă formă

Șantierul de la capătul bulevardului Cuza, unde se ridică un nou bloc de locuințe – primul cu vedere spre Dunăre din această zonă a falezei – a trecut de faza realizării fundației și intră în faza construcției propriu-zise.

Ieri, traficul auto a fost întrerupt aproape toată ziua pe porțiunea de bulevard dintre Calea Călărașilor și Faleză, deoarece a fost adusă pe bucăți și montată la fața locului o macara de mare capacitate care urmează să deservească șantierul în următoarele luni.

După cum v-am mai informat, blocul care va schimba complet aspectul zonei va avea cinci etaje și este descris, atât de antreprenorul ”Doraly Mall” SRL Constanța cât și de autoritățile locale ca fiind un ”proiect ultramodern”, cu parcări amenajate la subsol și cu o panoramă deosebită spre Dunăre.

Autorizația de Construire a fost emisă de Primăria Brăila în 15 septembrie 2025, iar șantierul a fost deschis efectiv în luna decembrie a anului trecut.

Imobilul cu funcțiunea de locuințe colective va avea regim de înălțime subsol plus parter plus cinci etaje, iar pe terenul în suprafață de 1.398 metri pătrați, proprietate a ”Doraly Mall”, vor fi amenajate, pe lângă blocul propriu-zis, și spații verzi și locuri de joacă.

În total, blocul va avea 39 de apartamente, dintre care 28 apartamente cu 2 camere și 11 apartamente cu 3 camere.

Lângă șantier sunt deja afișate imagini cu viitoarea construcție, fiind scoasă în evidență stilul arhitectonic modern, cu suprafețe vitrate mari și linii drepte.

Viitorii locatari vor beneficia de locuri de parcare amenajate atât la subsolul clădirii cât și pe un teren învecinat, situat pe Bdul Cuza, nr. 10 – 12, teren aflat, de asemenea, în proprietatea ”Doraly Mall”.

Numărul total de locuri de parcare va fi de 52, dintre care 26 vor fi amplasate la subsolul blocului, iar 26 pe terenul de la nr. 10-12.

În prezent, se lucrează la fundația clădirii, iar reprezentanții constructorului spun că blocul ar putea fi inaugurat în toamna anului viitor.

Citește articolul complet

CELE MAI CITITE

Astăzi
7 zile
30 de zile
⇧