Social Media

ECONOMIC

Facilitate nouă la Registrul Auto Român

Publicat

în

* persoanele care solicită eliberarea Cărţii de Identitate a Vehiculului pot opta pentru expedierea acesteia la o anumită adresă specificată, prin intermediul unui serviciu de curierat rapid * măsura vine în sprijinul celor care nu au domiciliul în municipiile reşedinţă de judeţ unde sunt situate de regulă reprezentanţele RAR
 
 
 
 
Începând de luni, 18 iulie, Registrul Auto Român (RAR) implementează serviciul „CIV prin curier”. Astfel, persoanele care solicită eliberarea Cărţii de Identitate a Vehiculului vor putea opta pentru expedierea acesteia la o anumită adresă specificată, prin intermediul unui serviciu de curierat rapid.
„Mai exact, când veniţi cu autovehiculul la RAR, după identificare şi verificare, puteţi pleca fără să mai aşteptaţi eliberarea actului (CIV). Îl veţi primi prin curier, dacă solicitaţi acest lucru, în maximum 3 zile lucrătoare, termen care poate fi prelungit doar în situaţia excepţională în care emiterea CIV este condiţionată de răspunsul altor entităţi externe. RAR NU taxează acest serviciu. Veţi plăti doar taxa de curierat la primirea documentelor“, a explicat Alina Niţă, director general RAR România.
Clienţii vor putea menţiona pe cererea de activitate pe care o completează la sediul RAR faptul că doresc primirea CIV prin curier şi vor scana cu un telefon mobil un cod QR care permite accesarea directă a linkului pentru înregistrarea solicitării. Aceste facilităţi vor fi disponibile la intrarea în fiecare reprezentanţă RAR din ţară.
Acest nou serviciu a fost conceput în special în beneficiul clienţilor care nu au domiciliul în oraşele reşedinţă de judeţ, unde sunt situate de regulă reprezentanţele RAR, şi care astfel au de parcurs distanţe mai mari pentru revenire. De asemenea, prin acest demers se decongestionează şi zona de aşteptare pentru clienţi.
Reprezentanţii RAR precizează că rămâne în vigoare şi opţiunea de ridicare personală a Cărţii de Identitate a Vehiculului, direct de la ghişeul reprezentanţei teritoriale unde a fost efectuată activitatea.

Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului își asumă eventualele daune, în cazul unor acțiuni legale împotriva celor publicate.
Adaugă comentariu

Răspunde la comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

CELE MAI CITITE

Astăzi
7 zile
30 de zile