Local
Evazionistul Arbunea
• acuzat că a prejudiciat statul cu peste un milion de euro, inculpatul Tudorel Arbunea a fost condamnat, la sfârșitul lunii noiembrie, la pedeapsa de 6 ani şi 8 luni închisoare • Tribunalul Brăila a admis acţiunea civilă formulată de partea civilă SC Diop Security SRL Brăila prin ESTCONSULT I.P.U.R.L. şi obligă pe inculpatul Arbunea Tudorel să plătească către această parte suma de 4.656.923 lei actualizată cu indicele de inflaţie şi dobânda legală calculată până la data plăţii efective • încă din 2010, în calitate de administrator al Diop Security SRL Brăila, în mod repetat și la diferite intervale de timp, și-a însușit mai multe bunuri și sume de bani în interesul său sau al altor persoane, din gestiunea societății, în valoare totală de 11.553.694, 49 lei • din datele prezentate în soluția instanței, inculpatul are sechestru pe numeroase imobile, pe care le-ar deține în Brăila, dar și în stațiunea Mamaia sau la Predeal • pedeapsa nu este definitivă, iar inculpatul a formulat deja apel
Acuzat de procurori de evaziune fiscală și delapidare, inculpatul Tudorel Arbunea, fostul proprietar al fimei SC Diop Security SRL Brăila a fost trimis în judecată pentru că ar fi prejudiciat statul cu aproape două milioane de euro. Dosarul a ajuns pe rolul Tribunalului Brăila și magistrații au dat condamnarea, la aproape 7 ani închisoare, la sfârșitul lunii noiembrie. Tribunalul Brăila a admis acţiunea civilă formulată de partea civilă SC Diop Security SRL Brăila prin ESTCONSULT I.P.U.R.L. şi obligă pe inculpatul Arbunea Tudorel să plătească către această parte suma de 4.656.923 lei actualizată cu indicele de inflaţie şi dobânda legală calculată până la data plăţii efective. Din datele prezentate în soluția instanței, inculpatul are sechestru pe imobile, multe în Brăila, dar și în stațiunea Mamaia sau la Predeal.
Potrivit soluției instanței, judecătorii îl condamnă pe inculpatul Arbunea Tudorel la pedeapsa de 6 ani de închisoare pentru comiterea infracţiunii de evaziune fiscală în formă continuată în perioada 01.01.2010-30.09.2016, plus pedeapsa de 2 ani de închisoare pentru comiterea infracţiunii de delapidare cu consecinţe deosebit de grave în formă continuată în perioada 2010-mai 2019. ”Contopeşte pedepsele aplicate prin prezenta hotărâre inculpatului Arbunea Tudorel, urmând ca acesta să execute pedeapsa cea mai grea de 6 ani închisoare, la care se adaugă un spor de 8 luni închisoare reprezentând 1/3 din totalul restului de pedepse, în total urmând ca inculpatul Arbunea Tudorel să execute o pedeapsă de 6 ani şi 8 luni închisoare. Admite acţiunea civilă formulată de partea civilă SC Diop Security SRL Brăila prin ESTCONSULT I.P.U.R.L. şi obligă pe inculpatul Arbunea Tudorel să plătească către această parte suma de 4.656.923 lei actualizată cu indicele de inflaţie şi dobânda legală calculată până la data plăţii efective. Admite în parte acţiunea civilă formulată de civilă Statul Român prin Agenţia Naţională de Administrare Fiscală, prin Direcţia Generală Regională a Finanţelor Publice Galaţi-Administraţia Judeţeană a Finanţelor Publice Brăila şi obligă pe inculpatul Arbunea Tudorel în solidar cu partea responsabilă civilmente SC Diop Security SRL Brăila prin ESTCONSULT I.P.U.R.L să plătească către această parte suma de 2.322.812 lei la care se vor calcula dobânzi şi penalităţi de întârziere până la data plăţii efective”, arată magistrații.
Instanța menţine sechestrul asigurător până la concurenţa sumelor reprezentând despăgubirile civile acordate celor două părţi civile şi a cheltuielilor judiciare la care urmează a fi obligat inculpatul asupra bunurilor aparţinând inculpatului Arbunea Tudorel. Și imobilele pe care s-a pus sechestru sunt destul de multe. Este vorba despre un imobil situat în municipiul Brăila, cu o valoare de impozitare de 1.051.600 lei; imobil situat în mun. Brăila, cu o valoare de impozitare de 29.304 lei; imobil situat în mun. Brăila, cu o valoare de impozitare de 22.828 lei; imobil situat în mun. Brăila, cu o valoare de impzitare de 54.912 lei; imobil situat în mun. Brăila, cu o valoare de impozitare de 518.774 lei, plus alt imobil situat în mun. Brăila.
În listă mai este un imobil situat în Constanţa, Staţiunea Mamaia, în valoare de 648.849,60 lei, alt imobil situat în mun. Constanţa, Staţiunea Mamaia, în valoare de 394.047 lei, plus un imobil situat în Oraşul Staţiune Predeal, compus din teren intravilan şi construcţie casă de vacanţă cu suprafaţa la sol 138 mp în regim parter + etaj + mansardă, cu o valoare impozabilă de 743.610 lei. ”Dispune anularea următoarele înscrisuri întocmite în fals şi folosite de inculpat în comiterea infracţiunii de evaziune fiscală: factura nr. 31/07.12.2015 emisă de SC Dor DE FLORI SRL în valoare totală de 682000 lei şi contractul de prestări servicii nr. 59/07.05.2012 încheiat între această societate şi SC Diop Security SRL.Dispune comunicarea unei copii a prezentei hotărâri judecătoreşti către Oficiul Naţional al Oficiului Registrului Comerţului, la data rămânerii definitive a acesteia. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare”, se arată în soluția postată pe site-ul instanței, din data de 29 noiembrie.
Acuzațiile anchetatorilor
Prin rechizitoriul întocmit de Parchetul de pe lângă Tribunalul Brăila, inculpatul Arbunea a fost trimis în judecată pentru evaziune fiscală și delapidare, ambele în formă continuată, iar dosarul a ajuns pe rolul instanței în aprilie 2022. S-a dat startul anchetei după un control ANAF, urmat de o sesizare a Agenției Județene a Finanțelor Publice Brăila. Potrivit procurorilor, reprezentanții societății Diop Security SRL Brăila, în perioada 2010 – 2016, ar fi ascuns sursa impozabilă și nu au înregistrat toate veniturile din serviciile de protecție și gardă. Unitatea s-a sustras de la plata taxelor şi impozitelor. Reprezentantul Estconsult I.P.U.R.L., lichidator judiciar al Diop Security SRL, a făcut plângere penală împotriva lui Tudorel Arbunea, administrator special al acestei societăți, constatându-se că din casieria societății ar fi lipsit importante sume de bani.
”În calitate de administrator statutar în perioada 2010 – aprilie 2017 și în calitate de administrator special în perioada mai 2017 – 2019 al Diop Security SRL Braila, în mod repetat și la diferite intervale de timp și-a însușit mai multe bunuri și sume de bani în interesul său sau al altor persoane, din gestiunea societății, în valoare totală de 11.553.694, 49 lei”, au stabilit anchetatorii.
Firma DIOP SECURITY a intrat inițial în proces de lichidare și apoi a fost declarat falimentul. Arbunea a ajuns pe mâna procurorilor.
Din actul de sesizare înregistrat în 2015 la Parchetul de pe lângă Tribunalul Brăila, reiese că mai multe persoane, în calitate de foști salariați ai SC Diop Security Brăila solicitau efectuarea de cercetări față de administratorul societății, inculpatul Arbunea Tudorel, pentru comiterea infracțiunilor de evaziune fiscală și de spălare de bani. ”Exista suspiciunea că acesta prejudiciază bugetul de stat prin neplata contribuțiilor datorate la fondurile speciale de sănătate, șomaj, asigurări sociale de stat și impozit pe salarii”, au stabilit anchetatorii.
În plângerea formulată de către reprezentantul Estconsult I.P.U.R.L. Huşi, lichidator judiciar al debitorului Diop Security SRL, față de numitul Arbunea Tudorel, administrator special al acestei societăți, ca urmare a faptului că din verificările efectuate a constatat că, din gestiunea societății lipsesc mai multe sume de bani și bunuri din proprietatea acesteia. Astfel, a constatat că din casieria societății lipsește suma totală de 1.288.858,05 lei, iar valoarea bunurilor care nu au fost găsite la inventar şi nu au fost predate către lichidatorul judiciar, de către administratorul Arbunea Tudorel, este de 315.567,82 lei.
”În sesizarea Administrației Județene a Finanțelor Publice Brăila, urmarea efectuării unei verificări, finalizată în 2017, rezultă că sunt indicii privind săvârșirea infracțiunii de evaziune fiscală de către reprezentanți Diop Security SRL Brăila, care, în perioada 2010 – 2016, au ascuns sursa impozabilă, nu au înregistrat toate veniturile din serviciile de protecție și gardă și au înregistrat cheltuieli nereale cu servicii de cazare, materiale de construcții și carburanți, sustrăgându-se de la plata taxelor și impozitelor în sumă totală de 3.338.141 lei constând în 2.433.275 lei TVA și 904.866 lei impozit pe profit”, arată anchetatorii.
După cum au stabilit organele de anchetă, în calitate de administrator al societății Diop Security SRL, în perioada 01.01.2010 – 30.09.2016, Tudorel Arbunea ar fi omis cu intenție să evidențieze (total sau parțial) în actele contabile ori în alte documente, veniturile realizate. Astfel, din compararea datelor din evidența contabilă a societății, a datelor din situațiile financiare întocmite pentru exercițiile financiare 2010 – 2016, cu sumele declarate prin deconturile lunare depuse la organul fiscal teritorial, organele de inspecție fiscală au stabilit diferențe nedeclarate de TVA în sumă de 541.234 lei (913.052 lei TVA de plată evidențiată – 371.818 lei TVA de plată declarată). În anul 2011 societatea Diop Security SRL nu a declarat TVA în valoare de 539.441 lei, iar în perioada 2012 – septembrie 2016, organele de inspecție fiscală au stabilit TVA de plată nedeclarată în sumă de 541.234 lei. ”În perioada 01.12.2010 – 30.09.2016, societatea Diop Security SRL a emis facturi pentru vânzările de bunuri şi prestările de servicii efectuate, facturi în care a înscris TVA în sumă de 6.214.685 lei; conform situațiilor financiare semestriale și anuale depuse la organul fiscal teritorial, pentru perioada 2010 – iunie 2016 și balanțelor de verificare întocmite, valoarea TVA colectată este de 6.036.352 lei, față de care organul de control a stabilit că societatea nu a evidențiat și nu a declarat TVA colectat în sumă de 178.333 lei (6.214.685 lei – 6.036.352 lei) din facturi emise şi neînregistrate. În urma inspecției fiscale parțiale s-au constatat deficiențe care au determinat modificarea bazei de impunere cu suma de 7.140.450 lei şi a TVA deductibilă cu suma de 1.713.708 lei”, s-a stabilit în urma anchetei.
Cu ocazia inventarierii şi preluării de către lichidatorul judiciar a bunurilor din patrimoniul societății Diop Security SRL, nu au fost găsite o serie de bunuri în valoare de 315.567,82 lei, iar administratorul societăţii, Arbunea Tudorel, nu a înțeles să justifice lipsa acestora şi nici să le predea ulterior lichidatorului. ”S-a constatat că din casieria societății lipsește suma totală de 1.288.858,05 lei, iar valoarea bunurilor care nu au fost găsite la inventar și nu au fost predate către lichidatorul judiciar, de către administratorul special, Arbunea Tudorel, este de 315.567,82 lei. Valoarea totală provizorie a sumelor de bani, valorilor și bunurilor administrate de administratorul special al Diop Security SRL este de 1.604.425,87 lei”, au mai stabilit organele de anchetă.
Totodată, în intervalul ianuarie 2010 – decembrie 2014, respectiv ianuarie 2016 ar fi înregistrat cheltuieli ce nu ar fi avut la bază operațiuni reale, în cuantum total de 5.964.613 lei, pentru care s-au calculat taxe și impozite suplimentare în valoare de 2.152.223 lei, din care impozitul pe profit se ridică la 808.089 lei – aferent înregistrării cheltuielilor fictive cu combustibilul. Se mai adaugă imputarea TVA-ului suplimentar, în valoare de 1.344.134 lei (cheltuieli fictive cu combustibilul, plus o factură considerată fictivă, emisă de SC Dor de Flori) cauzând bugetului de stat un prejudiciu total de 2.322.812 lei. Arbunea mai este acuzat că, în calitate de administrator al societății Diop Security SRL, și-ar fi însușit mai multe bunuri (imobil şi bunuri mobile) și sume de bani, în valoare totală de 4.656.923 lei.
Instanța a dat acum condamnarea, însă inculpatul a formulat apel în cauză, la începutul acestei luni, iar dosarul urmează să ajungă la Curtea de Apel Galați, unde se va da sentința finală.
Local
Brăilean dispărut în Olanda. Apropiații spun că a fost găsit decedat într-un râu
• într-o sesizare transmisă redacției ni s-au oferit informații privind moartea suspectă a unui brăilean în vârstă de 41 de ani • acesta ar fi fost găsit într-un râu, în apropierea casei în care locuia • potrivit unui prieten al brăileanului, trupul neînsuflețit ar fi la morgă în Olanda, dar nu ar avea cine să se ocupe de repatriere
Dispariție misterioasă în Olanda, a unui brăilean. Potrivit unei sesizări primite la redacție, un brăilean de 41 de ani, Marian Boculcă, care lucra în Olanda la o carmangerie, ar fi fost găsit decedat în condiții suspecte.
Trupul neînsuflețit ar fi la Morgă în Olanda, dar nu are cine să se ocupe de repatriere, iar cunoscuții îi caută familia. Ni s-a pus la dispoziție și numărul de telefon al unui bărbat care se ocupă de cazul celui decedat și am discutat cu acesta.
Ne-a spus că se numește Marin Florea și îl știa pe Marian Boculcă de pe rețeaua Tik-Tok. Potrivit lui Florea, brăileanul a crescut la casa de copii, iar el l-ar fi mai ajutat cu bani și alimente. În Olanda, Marian lucra la o carmangerie și ar fi avut o prietenă cu care locuia împreună.
Brăileanul ar fi dispărut încă de pe 29 octombrie, după ce ar fi plecat să cumpere pâine și nu ar fi mai revenit la domiciliu. Femeia cu care locuia, care lucra la aceeași firmă, l-a anunțat pe patronul carmangeriei
Abia la începutul lunii noiembrie bărbatul ar fi fost găsit decedat, pe un râu aflat la aproximativ 500 metri de locuința unde stătea cu prietena lui. Marin Florea ne-a mai precizat că prietena lui Boculcă a spus că ar fi anunțat poliția, dar ea a venit apoi în România, fata fiind se pare tot din Brăila.
În primă fază, a mai spus Marin Florea, patronul firmei, unde se pare că Boculcă nu avea contract de muncă, deci lucra ilegal, a anunțat că se ocupă de repatrierea trupului neînsuflețit, ba chiar ar fi strâns 10.000 de euro de la toți colegii ca să poată aduce decedatul în Brăila, pentru înmormântare.
Numai că, bărbatul a spus că între timp patronul s-a răzgândit și nu a mai răspuns la telefon. În aceste condiții, acesta a spus că încearcă să găsească pe cineva din familia lui Boculcă, pentru a se ocupa de repatriere, doar că nu știe unde se află familia. Se pare că ar avea un frate cu care nu era în relații bune, dar și o mătușă care ar locui în Chercea, din câte a aflat bărbatul.
Persoana decedată în apropiere de Zaaneiland, victima unui accident tragic
În presa de Olanda – deorkaan.nl – am găsit informații privind decesul unui bărbat. Persoana care a fost găsită decedată în dimineața zilei de duminică, 8 noiembrie, în apa din apropierea insulei Zaaneiland, în Zaandam, și-a pierdut viața în urma unui accident tragic, arată presa olandeză.
Poliția a făcut acest anunț după finalizarea cercetărilor. Polițiștii au exclus posibilitatea unei infracțiuni.”În jurul orei 08:35, serviciile de urgență au fost alertate cu privire la prezența unei persoane decedate în apă, de-a lungul străzii Mellum, în apropierea blocului Sarema. Mai multe echipaje de poliție, ambulanțe și pompieri au intervenit la fața locului. De asemenea, a fost solicitat și un elicopter medical de urgență.Poliția a delimitat zona, iar criminaliștii au efectuat cercetări pentru a stabili circumstanțele în care s-a produs decesul. Ancheta a fost între timp încheiată
Potrivit poliției, s-a stabilit cu certitudine că este vorba despre un accident tragic. Autoritățile nu au făcut publice detalii despre modul în care s-a produs incidentul și nici identitatea persoanei decedate”, se arată în articol. Poliția olandeză a anunțat că a închis ancheta și a transmis condoleanțe familiei și apropiaților victimei, urându-le putere pentru a trece peste această perioadă dificilă.
Local
Accident rutier pe strada 1 Decembrie 1918. Un bărbat de 62 de ani a ajuns la spital
Un accident rutier s-a produs joi, 12 noiembrie, în municipiul Brăila, pe strada 1 Decembrie 1918, la intersecția cu strada Roșiorilor.
În urma impactului dintre două autoturisme, un bărbat în vârstă de 62 de ani a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale.
Potrivit informațiilor transmise de polițiști, accidentul a fost anunțat prin apel la 112 în jurul orei 10:50.
Din primele cercetări, un bărbat de 62 de ani, din municipiul Brăila, conducea un autoturism pe strada 1 Decembrie 1918, dinspre zona centrală către bulevardul Dorobanților.
La intersecția cu strada Roșiorilor, mașina acestuia ar fi fost lovită din spate de un alt autoturism, condus de un bărbat de 40 de ani, tot din Brăila, care se deplasa în aceeași direcție.
În urma impactului, șoferul în vârstă de 62 de ani a avut nevoie de îngrijiri medicale și a fost transportat la spital.
Polițiștii i-au testat pe cei doi conducători auto cu aparatul etilotest, iar rezultatele au fost zero, ceea ce indică faptul că niciunul dintre aceștia nu consumase alcool.
Oamenii legii continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate cum s-a produs accidentul și care au fost împrejurările care au dus la coliziune.
În acest caz a fost întocmit un dosar penal pentru infracțiunea de vătămare corporală din culpă.






















