INFRACȚIUNI
Evacuat din locuința familiei, un brăilean a revenit de șase ori acasă, încălcând ordinul de protecție
• încă din luna ianuarie 2026, inculpatul a venit la casa familiei și a intrat în contact cu persoana vătămată, deși nu mai avea voie să locuiască acolo din cauza faptelor cu violență • inculpatul aflat în stare de arest la domiciliu, la o altă adresă decât cea a familiei, a fost trimis în judecată
Acuzat de fapte cu violență în familie și evacuat din locuință, un brăilean a revenit de mai multe ori la casa unde stătea și a încălcat măsurile dispuse prin ordinul de protecție.
Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria (PJ) Brăila au dispus trimiterea în judecată a inculpatului O.Liviu, în stare de arest la domiciliu, pentru săvârșirea infracțiunii de încălcarea de către persoana împotriva căreia a fost emis un ordin de protecție a măsurilor dispuse prin acest ordin, faptă prevăzută de art. 47 din Legea 217/2003, privind prevenirea și combaterea violenței domestice.
Potrivit procurorilor, inculpatul a comis în total șase acte materiale, două fapte în seara de 20 ianuarie, la data de 28 ianuarie a făcut alte două ”vizite” la locuință, dar și în perioada de 24 aprilie 2026 – 25 aprilie.
”În baza aceleiași rezoluții infracționale, la data de 20.01.2026, în jurul orelor 20:25 și în jurul orelor 21:45, acesta a încălcat măsurile dispuse prin ordinul de protecție dispus prin Sentința Civilă din 04.06.2025, emisă de Judecătoria Brăila, prin aceea că a revenit în locuința familiei, de unde fusese evacuat, nu a respectat distanța minimă față de persoana vătămată V.A. și a intrat în contact cu aceasta, fără drept.
La data de 28.01.2026, în jurul orelor 07:30 și în jurul orelor 13:00 a încălcat măsurile dispuse prin ordinul de protecție, a revenit în locuința familiei, de unde fusese evacuat și a intrat în contact cu persoana vătămată. În perioada 24.04.2026, orele 20.00- 25.04.2026, orele 01.22, în timp ce se afla pe raza municipiului Brăila, s-a apropiat la o distanță mai mică de 100 de metri față de persoana vătămată și de locuința acesteia, situată în mun. Brăila.
La data 25.04.2026, in jurul orei 08.00, s-a apropiat de persoana vătămată, împrejurare în care a purtat discuții cu aceasta, încălcând astfel măsurile dispuse prin ordinul de protecție”, arată procurorul din cadrul PJ Brăila. Mai departe, judecătorii vor stabili pedeapsa pe care o merită inculpatul.
ARTICOLE CARE V-AR PUTEA INTERESA
DIN ACEEAȘI CATEGORIE
DE ACELAȘI AUTOR




































