Social
Elevi hărțuiți de alți elevi
• bullying-ul presupune o serie de acțiuni fizice, verbale, relaționale sau cibernetice, exercitate cu intenție într-o unitate de învățământ asupra unui copil/grup de copii, de către alți elevi • aceste acțiuni au drept consecință atingerea demnității ori crearea unei atmosfere de intimidare, ostile, ofensatoare sau umilitoare • șefa Biroului Siguranța Școlară din cadrul IPJ Brăila, cms. șef Simona Costescu, ne-a spus că polițiștii fac eforturi pentru prevenirea și combaterea acestui fenomen, căutând noi măsuri de abordare și gestionare eficientă a situațiilor semnalate la nivelul școlilor din municipiu și județ • un caz de Cyberbullying a fost înregistrat, în toamna anului trecut, la Liceul de Arte și a ajuns în atenția Poliției, o elevă în clasa a IX-a fiind ținta unor insulte și comentarii jignitoare din partea colegilor de clasă pe un grup creat în mediul online • de la începutul anului școlar 2024-2025, au fost înregistrate șapte situații care ar putea fi încadrate în comportamente de tip bullying
Bullying-ul, un fenomen periculos, o formă de comportament agresiv, prin acțiuni fizice, verbale, relaționale sau cibernetice, pentru a intimida, răni sau umili o persoană. Din păcate, în școli s-a extins acest fenomen, iar elevii pot fi serios afectați, dacă nu se intervine de urgență. Un caz de Cyberbullying a fost înregistrat, în toamna anului trecut, la Liceul de Arte și a ajuns în atenția Poliției. O elevă în clasa a IX-a a fost ținta unor insulte și comentarii jignitoare din partea colegilor de clasă pe un grup creat în mediul online. Minorii implicați au fost invitați la sediul Poliției Municipiului Brăila – Biroul Proximitate și în prezența reprezentanților legali au luat la cunoștință prevederile legale, astfel că ulterior s-a observat o schimbare a comportamentului acestora.
Am discutat despre acest fenomen periculos cu șefa Biroului Siguranța Școlară din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brăila, cms. șef Simona Costescu, care ne-a răspuns la toate întrebările adresate în cadrul unui interviu. Aceasta a spus că are o echipă de polițiști de siguranță școlară, extrem de implicată, experimentată și profesionistă, cu care cu siguranță va sprijini și îndruma mai mulți copii, părinți sau cadre didactice. Polițiștii sunt zilnic în unitățile de învățământ, fie la solicitarea școlilor, fie pentru a comunica cu directorii și a identifica posibile situații de risc, sau doar pentru a fi în mijlocul elevilor, a le înțelege evoluția, tendințele și preocupările.
Din păcate, bullyingul există
Fiind vorba despre o polițistă care stă în mijlocul copiilor, am vrut să știm cum se comportă elevii și ce sfaturi le dă acestora, dacă au fost cazuri de copii care au avut de suferit în urma comportamentelor de tip Bullying-ul și care au cerut ajutor. Polițista Costescu ne-a spus că, la întâlnirile cu elevii, a observat că aceștia se simt destul de confortabil în prezența sa, mai ales că îi place să folosească diferite joculețe cu sarcini ușoare, care le captează atenția și îi ajută să desprindă singuri niște concluzii, povețe sau reguli. Astfel, fiecare grup de copii este o sursă de inspirație pentru ea, iar cunoștințele în studierea grupurilor umane, îmbinate cu jovialitate, răbdare și dragoste pentru copiii, reușesc să pătrundă acolo unde șabloanele, algoritmii și procedurile poate nu ar avea același rezultat. ”Din păcate bullyingul există. Dacă ne uităm în legislație, interacțiunile școlare dăunătoare au determinat și introducerea termenului în legislația românească începând cu anul 2020 și identificarea de măsuri pentru a-l conștientiza, diminua, trata. Pe parte de prevenire și combatere, eforturile sunt continue, se caută noi și noi măsuri de a aborda și gestiona eficient acest fenomen. De multe ori copiii nu realizează că sunt victime ale bullyingului, dar adulții din jurul lor, cadre didactice, părinți, înțeleg mai bine ce se întâmplă cu copilul, iar aceștia ne-au sesizat, când încercările lor, până la noi, nu au oprit comportamentul dăunător asupra elevului. Situațiile de bullying ne sunt sesizate de cele mai multe ori de părinți, conducerea școlii, cadre didactice, Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Brăila și Inspectoratul Scolar Județean Brăila. O situație de bullying presupune o serie de acțiuni fizice, verbale, relaționale sau cibernetice, exercitate cu intenție într-o unitate de învățământ asupra unui copil/grup de copii, de către alți elevi, acțiuni care au drept consecință atingerea demnității ori crearea unei atmosfere de intimidare, ostile, ofensatoare sau umilitoare”, a mai explicat polițista. Aceasta a arătat că există astfel o serie de reglementări ale Ministerului Educației și Cercetării care impun o abordare graduală a acestor situații, iar dacă actul de bullying presupune utilizarea violențelor, amenințărilor sau a altor fapte de natură penală, sesizarea se face direct la poliție.
Potrivit șefei Biroul Siguranța Școlară, comunicarea este extrem de importantă și în această situație, trebuie să spunem ce lucruri ne deranjează, să sesizăm instituțiilor responsabile faptele care ne pun în pericol securitatea fizică sau psihică, să sprijinim procesul de identificare și implementare a măsurilor de remediere a situațiilor neplăcute cu care ne confruntăm.
Cyberbullying la Liceul de Arte. Polițiștii i-au liniștit pe minorii implicați
Redactorii noștri au cerut rezultatul anchetei cu privire la incidentul de Cyberbullying, de la Liceul de Arte ”Hariclea Darclee” Brăila. V-am informat, în ediția din 13 noiembrie 2024, despre un caz de bullying exercitat din partea colegilor de clasă în mediul online asupra unei eleve de clasa a IX-a de la Liceul de Arte. Situația a fost semnalată de tatăl fetei și a ajuns în vizorul Poliției, iar la nivelul Inspectoratului Școlar Județean Brăila a fost demarată o anchetă internă. Elevei i-au fost adresate insulte și comentarii jignitoare, de către colegi de clasă, pe un grup online. Conform declarațiilor părintelui, discuțiile și atacurile repetate au avut un impact emoțional negativ asupra adolescentei, care a început să evite interacțiunile sociale și să manifeste semne de stres și anxietate.
Incidentul a ieșit la lumină când fata a relatat în familie experiențele neplăcute din mediul online, părinții luând decizia de a apela la autorități, considerând că situația a depășit limitele unor simple conflicte între adolescenți. În cadrul plângerii, aceștia au semnalat comportamente abuzive, mesaje pline de insulte și chiar tentative de umilire publică din partea unor colegi.
Am vrut să știm cum au acționat polițiștii după acest incident și care au fost rezultatele cercetărilor efectuate. Prin Biroul de Presă al IPJ Brăila ni s-au transmis următoaele: ”La data de 12 noiembrie 2024, polițiștii din cadrul Biroului Siguranța Școlară și ai Biroului Proximitate au organizat cu conducerea unității de învățământ o activitate la clasa a IX-a, frecventată de eleva în cauză. Activitatea s-a desfășurat în colaborare și cu psihologi din cadrul D.G.A.S.P.C. (Direcția de Asistență Socială și Protecția Copilului) Brăila și a constat în informarea elevilor cu privire la aspectele penale și contravenționale care pot decurge din actele de bullying și cyberbullying. Minorii implicați în actele de cyberbullying au fost invitați în perioada 18-20 noiembrie 2024 la sediul Poliției Municipiului Brăila – Biroul Proximitate și în prezența reprezentanților legali au luat la cunoștință prevederile Legii 61/1991 pentru sancționarea unor norme de conviețuire socială precum și de urmările negative ce pot fi generate de o stare conflictuală. Ulterior, la data de 26 noiembrie 2024 polițiștii au desfășurat o activitate de monitorizare la clasa a IX-a din cadrul Liceului de Arte Hariclea Darclee Brăila, ocazie cu care au constatat că elevii implicați în incident erau prezenți la școală, climatul din cadrul clasei fiind unul optim pentru procesul educativ și siguranța școlară”.
În plus, mai arată polițiștii, la data de 27 noiembrie 2024, reprezentanți din cadrul B.S.S. (siguranță școlară) și ai Biroului Proximitate din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Brăila au participat la Liceul de Arte Hariclea Darclee la conferința de lansare a proiectului ”Artiștii au curaj” în cadrul programului național “Împreună prindem curaj”.”În urma activităților desfășurate de unitatea de învățământ, poliție și alți factori implicați, elevii clasei au manifestat empatie și o atitudine integratoare a minorei”, au mai spus polițiștii.
Șapte sesizări privind cazuri de bullying
Am vrut să știm câte cazuri de bullying au fost sesizate de la începutul acestui an școlar. Reprezentanții Inspectoratului de Poliție Județean Brăila au arătat că, de la începutul anului școlar 2024-2025, au fost înregistrate șapte situații care ar putea fi încadrate în comportamente de tip bullying. Dintre acestea, arată polițiștii, patru au fost sesizate de unitățile de învățământ/inspectoratul școlar, unul de părinți/reprezentanți legali ai minorilor și două prin alte modalități de sesizare. În toate situațiile s-a relaționat cu Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Brăila și s-a intervenit potrivit atribuțiilor fiecărei instituții.
Vorbe din duh
E voia ta să faci Voia lui Dumnezeu
Ziarul „Obiectiv – Vocea Brăilei” a inițiat rubrica „Vorbe din Duh”, menită să ne facă pentru o clipă să ne oprim! Să ne oprim, să ne liniștim și să reflectăm la ce este Viața, ce este Adevărul, care este Calea. În fiecare săptămână suntem însoțiți de prof. Daniel Voinea, un dascăl, un mentor, un om minunat pentru cei care îl cunosc. Daniel Voinea a absolvit Teologia la Sibiu, dar și Facultatea de Filozofie la Iași și predă științe socio-umane la Liceul de Artă Hariclea Darclee.
Când nu vrei să fii în aceeași Iubire cu care Tatăl Iubirii te îmbracă, nu ești tu.
Copilul lui Dumnezeu doar doarme când nu-și amintește Iubirea din care s-a născut.
Când se trezește, își aduce aminte că voia lui este Voia lui Dumnezeu, și nu vrea altceva.
Este voia pe care ți-a dat-o Tatăl înainte de a te naște. Și te va însoți spre desăvârșirea Iubirii care ești.
Dacă te temi de ceva, nu de necunoscut este frica, ci de cunoscut: Iubirea lui Dumnezeu pentru tine.
„Căci Dumnezeu este Cel ce lucrează în voi şi ca să voiţi şi ca să săvârşiţi, după a Lui bunăvoinţă.”
(Epistola catre Filipeni a Sfântului Apostol Pavel, II, 13)
„Vedeţi ce fel de iubire ne-a dăruit nouă Tatăl, ca să ne numim fii ai lui Dumnezeu, şi suntem. Pentru aceea lumea nu ne cunoaşte, fiindcă nu L-a cunoscut nici pe El.
Iubiţilor, acum suntem fii ai lui Dumnezeu şi ce vom fi nu s-a arătat până acum. Ştim că dacă El Se va arăta, noi vom fi asemenea Lui, fiindcă Îl vom vedea cum este.”
(Întâia epistolă sobornicească a Sfântului Apostol Ioan, III, 1-2)
„În iubire nu este frică, ci iubirea desăvârşită alungă frica, pentru că frica are cu sine pedeapsa, iar cel ce se teme nu este desăvârşit în iubire.
Noi iubim pe Dumnezeu, fiindcă El ne-a iubit cel dintâi.”
(Întâia epistolă sobornicească a Sfântului Apostol Ioan, IV, 18-19)
Social
Bani în plus pentru pensionari în decembrie. Cine primește 500, 400 sau 300 de lei
Aproximativ 2,8 milioane de pensionari cu venituri de până la 3.000 de lei vor primi, în luna decembrie, bani în plus. Este vorba despre a doua tranșă a ajutorului acordat prin pachetul de solidaritate, sumele fiind cuprinse între 300 și 500 de lei, în funcție de valoarea pensiei.
Anunțul a fost făcut de ministrul Muncii, Florin Manole, care a vorbit și despre posibilitatea majorării pensiilor în anul 2027.
Cine primește 500, 400 sau 300 de lei
Pensionarii cu cele mai mici venituri vor beneficia de cele mai mari sume. Astfel, cei care au o pensie de până la 1.500 de lei vor primi un ajutor de 500 de lei.
Pentru pensionarii care încasează între 1.501 și 2.000 de lei, sprijinul financiar va fi de 400 de lei. În schimb, cei cu pensii cuprinse între 2.001 și 3.000 de lei vor primi 300 de lei.
Potrivit ministrului Muncii, aproximativ 2,8 milioane de persoane se încadrează în aceste praguri de venit și vor beneficia de a doua parte a sprijinului acordat pensionarilor cu venituri mici.
Florin Manole a dat asigurări că pensiile vor fi plătite și în perioada următoare, indiferent de schimbările care ar putea apărea la nivelul Guvernului.
Pensiile ar putea crește cu 7,3% în 2027
Ministrul Muncii a fost întrebat și despre o posibilă majorare a pensiilor de aproximativ 7,3% în anul 2027.
Potrivit acestuia, procentul nu reprezintă o estimare personală, ci rezultă din indicatorii macroeconomici care sunt luați în calcul potrivit legislației pentru stabilirea indexării pensiilor.
Decizia finală va depinde însă și de discuțiile privind bugetul de stat și de posibilitățile financiare ale României. Ministrul a subliniat că inflația pune o presiune importantă asupra pensionarilor, în special asupra celor cu venituri mici.
Indexarea ar urma să se aplice părții contributive a pensiei, fiind păstrat principiul potrivit căruia cuantumul pensiei este legat de contribuțiile plătite de fiecare persoană de-a lungul perioadei de activitate.
Se discută și despre prelungirea ajutorului pentru energie
Florin Manole a mai declarat că va propune prelungirea sprijinului acordat gospodăriilor vulnerabile pentru plata energiei și în lunile de iarnă, după expirarea actualei scheme.
În prezent, ajutorul este de 50 de lei pe lună pentru fiecare gospodărie eligibilă, iar peste 700.000 de gospodării beneficiază de această formă de sprijin.
Ministrul Muncii a precizat că autoritățile vor trebui să găsească un echilibru între nevoia de sprijinire a persoanelor vulnerabile și limitele impuse de bugetul de stat.






















