Social Media

Învățământ

Educaţie cu palma

Timp de citire: 11 minute

• o învăţătoare de la clasa a II-a, din cadrul Şcolii Gimnaziale Şuţeşti, este acuzată de câţiva părinţi că le-a bătut copiii, elevi în clasa a IV-a, până li s-a făcut rău • la scena violentă a asistat şi cadrul didactic care predă la clasa respectivă, numai că s-a speriat foarte tare când a văzut de ce este în stare colega sa de catedră şi a rămas fără reacţie • unuia dintre elevi i-ar fi dat sângele pe nas • acum, copiii merg cu teamă la şcoală • totul a pornit după ce elevii bătuţi l-au îmbulgărit pe un coleg mai mic, din clasa a II-a, într-o pauză • învăţătoarea agresivă este cercetată disciplinar la nivelul şcolii, iar poliţiştii au deschis dosar penal pentru purtare abuzivă
 
Copii de 10-11 ani bătuţi cu palmele până li s-a făcut rău şi li s-au umflat feţele, elevi speriaţi, ascunşi sub bănci şi un cadru didactic care a făcut atac de panică în momentul în care a văzut de ce este în stare o învăţătoare de la Şcoala Gimnazială din localitatea Şuţeşti, potrivit unei sesizări care a ajuns la redacţie. Incidentul grav s-a întâmplat în urmă cu două săptămâni, iar totul ar fi pornit de la o joacă în zăpadă, aşa cum ne-a povestit mama unuia dintre minorii bătuţi. Femeia s-a hotărât să ne sesizeze abia acum pentru că se teme ca dosarul penal să nu se “piardă”, deoarece soţul învăţătoarei violente este fost poliţist, iar cei de la şcoală nu au luat încă nicio măsură în acest caz. Conducerea şcolii ne-a confirmat faptul că mai mulţi părinţi i-au adus la cunoştinţă cazul violent. Cei trei copii agresaţi, elevi în clasa a IV-a, s-au îmbulgărit cu un alt băieţel din clasa a II-a, într-o pauză. După ce clopoţelul a sunat de intrare, cei trei au intrat la clasă, mai puţin elevul dintr-a II-a, care a început să plângă şi a fost ridicat din zăpadă de către învăţătoarea celor trei colegi mai mari. Cadrul didactic s-a dus, apoi, în clasă şi şi-a certat elevii pentru că s-au năpustit asupra colegului lor mai mic, după care a început să predea noua lecţie. Nu mult a trecut până când învăţătoarea copilului de clasa a II-a a intrat peste cei de clasa a IV-a, întrerupând ora şi făcând ditamai scandalul. Potrivit mămicii care ne-a sesizat cazul, învăţătoarea Mariana F. le-ar fi adus injurii, mai întâi, celor trei elevi care l-au îmbulgărit pe colegul mai mic, după care i-ar fi bătut cu palmele peste faţă, cap şi spate, până li s-ar fi făcut rău. Acum, învăţătoarea este cercetată disciplinar la nivelul şcolii din Şuţeşti, dar s-a ales şi cu un dosar penal pentru purtare abuzivă din partea poliţiştilor. Am încercat să aflăm şi varianta învăţătoarei acuzată că i-ar fi bătut pe cei trei elevi, însă aceasta a refuzat să-şi exprime punctul de vedere.
 
O mamă acuză: «Unuia dintre copii i-a dat sângele pe nas»
Nicoleta Caramalău, mama unuia dintre copiii bătuţi, ne-a povestit că pe 6 martie, băiatul său a venit de la şcoală tremurând şi acuzând stări de vomă. Cel mic nu a vrut să spună, iniţial, ce a păţit, însă, în cele din urmă, femeia a aflat despre incident atât de la copil, cât şi de la învăţătoarea clasei. “Băiatul meu împreună cu alţi doi colegi se îmbulgăreau în curtea şcolii cu un alt copil. El este în clasa a IV-a. Copilul cu care se îmbulgăreau este în clasa a II-a. După ce s-a sunat de intrare, că se terminase pauza, acel copil din clasa a II-a plângea pentru că a fost îmbulgărit. Doamna învăţătoare a copilului meu s-a dus şi l-a ridicat din zăpadă, l-a adus în clasă şi i-a certat pe cei trei copii, pentru că n-au făcut bine ceea ce au făcut. Apoi, l-a trimis la clasa lui. A început ora, iar doamna de la clasa a II-a a venit la clasa fiului meu şi i-a bătut pe toţi trei în faţa doamnei învăţătoare a copilului meu. I-a bătut cu palmele peste faţă, peste cap, pe spate. Unuia dintre copii i-a dat sângele pe nas. Am înţeles că băiatul meu a fost bătut cel mai tare, i s-a făcut rău, i-a venit să vomite de la frică. S-a speriat toată clasa. A ajuns acasă şi jumătate de oră nu mi-a zis nimic. L-am văzut că tremura, avea senzaţia de vomă, iar cei de la şcoală nu m-au sunat să mă anunţe ce s-a întâmplat. Am fost la şcoală, am făcut o sesizare, am fost şi la poliţie şi am depus plângere. Soţul doamnei este fost poliţist şi mi-e teamă să nu se întâmple ceva cu dosarul. Dar o să monitorizez atent situaţia să văd cum se soluţionează”, ne-a declarat femeia. Aceasta ne-a mai povestit că l-a văzut personal pe un alt băiat, victimă a furiei cadrului didactic, care avea faţa umflată, iar urmele palmelor încă erau “tatuate” pe obrajii minorului. “Doamna învăţătoare a copilului meu are probleme cu inima şi i s-a făcut rău în momentele alea. A rămas ţeapănă”, ne-a spus Nicoleta Caramalău în momentul în care am întrebat-o de ce învăţătoarea de la clasa a IV-a nu a intervenit în momentul în care a văzut că-i sunt bătuţi elevii.
 
«Îmi trimit copilul la şcoală să înveţe, nu să fie bătut!»
Atunci când mămica s-a dus la şcoală pentru a sesiza incidentul, directorul ar fi chemat-o în birou şi pe învăţătoarea acuzată de violenţă fizică şi verbală. Numai că aceasta din urmă ar fi negat totul în faţa conducerii şcolii. “Am fost la director, a chemat-o şi pe dânsa acolo şi a negat tot! Cică nu i-a atins nici măcar cu un deget! Apoi, am chemat şi copiii înăuntru şi ei au povestit cum au fost bătuţi. Am rugat-o şi pe învăţătoarea copilului meu să vină în cabinetul directorului, pentru a povesti şi ea ce s-a întâmplat, numai că învăţătoarea acuzată a plecat între timp”, a adăugat Nicoleta Caramalău.
Femeia ne-a mai declarat că băiatul său învaţă foarte bine, că îi place cartea şi are numai calificative de “bine” şi “foarte bine”. În acest context, ea a aflat că directorul şcolii ar pune presiune pe învăţătoarea de la clasă să scadă băiatului nota la purtare până la “Insuficient”, pentru îmbulgăreala din curtea şcolii.
După bătaia încasată de la cadrul didactic, copilul a refuzat să mai meargă la şcoală, de teama de a nu fi, din nou, lovit. A mers şi la psihologul şcolii, căruia i-ar fi mărturisit că a prins frică de învăţătoarea Mariana F. “Eu nu i-am dat nici măcar o palmă copilului meu! Nici eu, nici tatăl lui! Eu îmi trimit copilul la şcoală să înveţe, nu să fie bătut! Şi în ce hal a fost bătut…”, a conchis Nicoleta Caramalău.
 
Învăţătoarea violentă, cercetată disciplinar la nivelul şcolii
Directorul Şcolii Gimnaziale din Şuţeşti, Silviu Roşioru, ne-a confirmat faptul că incidentul grav i-a fost adus la cunoştinţă de către părinţi, chiar în ziua în care s-a întâmplat, adică pe 6 martie. Două zile mai târziu, s-a stabilit componenţa comisiei de disciplină, iar ancheta este încă în curs. “Părinţii au depus petiţie pe data de 6 martie 2018, iar pe data de 8 martie, s-a întâlnit Consiliul de Administraţie pentru a stabili componenţa comisiei de disciplină. Am discutat cu doamna învăţătoare, dar eu, ca director, nu pot să mă pronunţ în acest caz. Nu am mai avut probleme cu această învăţătoare. Din ce ştiu eu, părinţii au făcut plângere penală şi la poliţie. Regulamentul prevede clar în cazul cercetării disciplinare că măsurile care se pot lua sunt de la observaţie scrisă până la desfacerea contractului de muncă”, ne-a declarat Silviu Roşioru.
“Este un incident neplăcut, pe care nu ni l-am dorit. În acest moment, este o anchetă în desfăşurare. Aşteptăm rezultatele anchetei cât mai repede şi, conform procedurii şi a regulamentului şcolar, Consiliul de Administraţie va lua o decizie în baza raportului întocmit comisiei de disciplină. Consiliul de Administraţie al şcolii este cel care stabileşte sancţiunea pentru cadrul didactic”, ne-a declarat şi directorul adjunct al şcolii, Gabriel Tănase.
Comisia de disciplină are la dispoziţie 30 zile pentru soluţionarea petiţiei, de la data la care a fost depusă. Numai că, potrivit unor surse, deşi a trecut mai bine de o săptămână de la stabilirea componenţei comisiei de disciplină, cadrul didactic vizat de reclamaţii nu ar fi fost audiat nici până-n ziua de astăzi de către colegii de catedră.
Cât despre acuzaţia pe care mama reclamantă o aduce directorului Silviu Roşioru cum că ar face presiuni asupra învăţătoarei de la clasă pentru a scădea nota la purtare copilului, pentru îmbulgăreala din curtea şcolii, Roşioru ne-a spus că este total fals acest aspect. “Este total fals! Nu directorul scade nota la purtare, ci consiliul clasei hotărăşte dacă scade nota la purtare şi la cât o scade. Presupuneri şi vorbe sunt peste tot…”, ne-a declarat sursa citată.
 
Dosar penal pentru purtare abuzivă
La o zi de la incident, părinţii copiilor bătuţi s-au dus inclusiv la postul de poliţie din comună pentru a sesiza bătaia încasată de minori de la învăţătoarea Mariana F. Plângerile lor au fost deja înregistrate, iar ancheta este în plină desfăşurare.
“Poliţiştii au fost sesizaţi despre faptul că pe 6 martie, la ora 10.00, în timp ce minorii se aflau la şcoală, la curs, o învăţătoare din cadrul aceleiaşi şcoli le-a adresat celor trei copii expresii jignitoare, iar apoi i-ar fi agresionat. S-a întocmit dosar penal pentru purtare abuzivă”, ne-a comunicat subinsp. de poliţie Laura Dan, purtătorul de cuvânt al IPJ Brăila.
Cătălin Canciu, şeful Inspectoratului Şcolar Judeţean Brăila, ne-a declarat că are cunoştinţă despre acest incident. “Am aflat despre incident, este regretabil dacă se confirmă sesizările părinţilor. Ştiu că acest caz a ajuns la poliţie, deci cei abilitaţi vor lua măsurile legale, după finalizarea anchetei”, ne-a spus acesta.
Nu este pentru prima dată când violenţa-n şcoli ţine prima pagină a ziarelor. În noiembrie 2017, judecătorii brăileni au condamnat-o la 8 luni de închisoare pe Luminiţa Gheorghe, învăţătoare la Colegiul “Ana Aslan” din municipiu, după ce i-a jignit şi ameninţat pe doi elevi-problemă din clasa I. În urmă cu circa 2 ani, unul dintre părinţi a înregistrat-o pe învăţătoare şi a făcut publică înregistrarea pe Youtube, iar poliţia şi ISJ s-au sesizat despre purtarea abuzivă a învăţătoarei. “Decât să mă uit la ei, mai bine mă uit la un rahat!”, le-a spus, printre altele, Luminiţa Gheorghe copiilor.
În octombrie 2015, două cazuri asemănătoare de violenţă în şcolile brăilene au ieşit la iveală. Unul s-a petrecut în Liceul de Artă “Hariclea Darclee”, iar celălalt la Liceul Tehnologic “Nicolae Titulescu” din Însurăţei. Doi copii, de la cele două şcoli diferite, au ajuns în aceeaşi seară la Spitalul Judeţean de Urgenţă Brăila acuzând dureri la nivelul capului, după ce ar fi fost bătuţi de profesorii de educaţie fizică şi sport. Copilul din municipiu avea doar un traumatism minor, o vânătaie, însă celălalt avea traumatism cranio-cerebral acut cu plagă minor deschisă. Niciunul nu a rămas internat. Primul minor ar fi fost lovit cu pumnul, iar al doilea cu ivărul uşii de la sala de sport, în afara orelor de curs. Atunci, poliţia s-a autosesizat şi a deschis dosare penale.
Tot în 2015, dar în luna martie, un alt profesor de sport de la Şcoala “Mihai Eminescu” a fost acuzat de bunica unei eleve că a bătut-o pe nepoata ei, la ora de educaţie fizică.

Învățământ

Urmează ”decisiva” pentru directorii de școli

• cine va convinge comisiile că poate conduce o școală? Răspunsul începe să se contureze la Brăila din 17 noiembrie, când debutează interviurile propriu-zise din concursul directorilor de școli • după evaluarea administrativă a planurilor manageriale, 92 de candidați ajung față în față cu evaluatorii • urmează 45 de minute în care fiecare va trebui să demonstreze că poate trece de la teorie la decizie și de la proiect la managementul real al unei unități de învățământ

Publicat

în

Urmează ”decisiva” pentru directorii de școli
Candidații față-n față cu evaluatorii

De astăzi, 12 noiembrie, la nivel național începe etapa interviurilor propriu-zise din concursul pentru ocuparea funcțiilor de director și director adjunct.

La Brăila, după evaluarea planurilor manageriale și soluționarea contestațiilor, 92 de candidați, cu 108 opțiuni, au ajuns în fața următoarei provocări.

În maximum 45 de minute, fiecare va trebui să demonstreze că poate transforma un proiect managerial într-o viziune aplicabilă în școală.

Potrivit graficului de desfășurare a celei de-a doua etape a probei de interviu, publicat de Inspectoratul Școlar Județean, primul candidat la Brăila este programat să susțină interviul marți, 17 noiembrie, începând cu ora 9:00. La polul opus al programării, ultimul candidat figurează pe listă pentru data de 25 noiembrie, ora 10:00. Așadar, deși intervalul oficial de desfășurare a interviurilor este 12–27 noiembrie, potrivit programării afișate, evaluările candidaților brăileni sunt repartizate între 17 și 25 noiembrie.

După săptămâni de probe, evaluări, punctaje și contestații, concursul pentru conducerea unităților de învățământ din Brăila intră, începând de astăzi, într-o etapă cu miză importantă. Candidații care au trecut de evaluarea administrativă a planurilor manageriale se vor prezenta în fața comisiilor de interviu, unde nu va mai fi suficient să aibă un proiect bine redactat.

Vor trebui să-l susțină, să-și argumenteze deciziile și să arate cum ar gestiona situații concrete din viața unei școli.

Rezultatele finale ale evaluării administrative au fost publicate marți, 10 noiembrie, pe site-ul Inspectoratului Școlar Județean Brăila. Această etapă a avut caracter eliminatoriu: candidații care au obținut cel puțin nota 7 au primit dreptul de a continua concursul, în timp ce o notă sub acest prag a însemnat eliminarea.

Este important de precizat că nota obținută la evaluarea planului managerial nu se adaugă la media finală a concursului. Ea funcționează ca un filtru, stabilind cine poate ajunge la interviul propriu-zis.

Contestațiile au schimbat situația unui candidat

În urma publicării rezultatelor inițiale și a soluționării contestațiilor, situația candidaților a suferit câteva modificări. Potrivit datelor transmise de comisia de organizare a concursului, au fost depuse cinci contestații. Într-un caz, nota inițială de 8,30 a fost menținută.

Pentru alți trei candidați, punctajele au crescut, însă cea mai importantă modificare s-a înregistrat la Școala Gimnazială ”Radu Tudoran”, unde un candidat înscris pentru funcția de director adjunct a reușit să treacă pragul eliminatoriu.

Mai exact, după reevaluarea planului managerial, nota acestuia a crescut de la 6,80 la 7,16. Diferența de câteva zecimi a făcut, în acest caz, diferența dintre eliminarea din concurs și continuarea competiției. Pentru ceilalți doi candidați ale căror lucrări au fost reevaluate, creșterile au fost de 0,10, respectiv 0,04 puncte. A existat și un caz în care contestația nu a adus rezultatul așteptat. Candidatul care nu îndeplinise nici inițial pragul de promovare a primit, după reevaluare, o notă și mai mică: de la 4,60 la 4,44.

În urma afișării rezultatelor finale, un candidat a fost declarat respins la această etapă. Astfel, din cei 93 de candidați rămași după probele anterioare, au continuat concursul 92, cu un total de 108 opțiuni: 72 pentru funcțiile de director și 36 pentru cele de director adjunct.

45 de minute în fața comisiei. Aici începe adevăratul test!

Dacă până acum candidații au fost evaluați pe baza competențelor și a documentelor depuse, în perioada 12–27 noiembrie urmează proba care îi aduce față în față cu evaluatorii. Fiecare candidat va avea la dispoziție maximum 45 de minute pentru a demonstra că nu doar știe să construiască un plan managerial, ci și că are capacitatea de a-l pune în practică.

Interviul este împărțit în trei secțiuni, fiecare cu un timp bine stabilit. Primele 20 de minute sunt rezervate prezentării și susținerii proiectului managerial. Candidatul trebuie să-și explice viziunea, obiectivele și direcțiile de dezvoltare pe care le propune pentru unitatea de învățământ. Următoarele 15 minute sunt dedicate rezolvării unei situații-problemă.

Poate fi vorba despre gestionarea unui conflict, o situație de criză, relația cu părinții, dificultăți de comunicare, aplicarea legislației sau alte provocări administrative și manageriale. Ultimele 10 minute verifică aptitudinile digitale și competențele de operare necesare exercitării funcției de director sau director adjunct.

Așadar, nu este suficient ca proiectul să arate bine pe hârtie. Candidatul trebuie să convingă prin felul în care îl prezintă, prin argumentele pe care le aduce și prin soluțiile pe care le găsește atunci când este pus în fața unei situații concrete. Cei cinci membri ai comisiei vor acorda note individuale, iar nota finală a interviului va fi media aritmetică a punctajelor acordate. Pentru promovarea probei este necesară cel puțin nota 7.

Cu alte cuvinte, o evaluare administrativă foarte bună nu garantează automat și un interviu pe măsură. De astăzi, contează nu doar ce au scris candidații în proiecte, ci și cât de bine reușesc să-și susțină ideile și să demonstreze că pot lua decizii.

În fața comisiilor: cinci evaluatori și o decizie pentru fiecare școală

Odată cu începerea interviurilor, atenția se mută nu doar asupra candidaților, ci și asupra celor care vor analiza prestația acestora. Fiecare interviu se desfășoară în fața unei comisii formate din cinci membri, iar fiecare dintre ei va acorda un punctaj individual. Media notelor va stabili rezultatul candidatului la această etapă.

Componența comisiilor reunește reprezentanți ai Inspectoratului Școlar, cadre didactice din unitățile de învățământ, reprezentanți ai administrației publice locale, precum și membri desemnați din mediul economic sau universitar. Este o formulă care aduce la aceeași masă perspective profesionale diferite, într-o evaluare ce vizează nu doar pregătirea didactică, ci și capacitatea de organizare, comunicare și conducere.

Rămâne însă de văzut cum se va reflecta această perspectivă în evaluarea candidaților și ce criterii vor cântări cel mai mult atunci când aceștia vor trebui să-și susțină proiectele, să rezolve situații concrete și să demonstreze că pot gestiona o instituție de învățământ.

Rolul evaluatorilor nu este deloc unul formal. În cele 45 de minute ale interviului, aceștia vor urmări modul în care candidatul își argumentează proiectul managerial, răspunde unei situații-problemă și demonstrează că stăpânește competențele necesare funcției pentru care candidează. Notele acordate vor conta direct în rezultatul acestei probe, astfel că responsabilitatea comisiei este pe măsura mizei concursului.

Așadar, într-un proces care vizează conducerea a zeci de unități de învățământ din județ, transparența privind organizarea și activitatea comisiilor rămâne un aspect important asupra căruia vom reveni.

În acest context, era util ca informațiile privind persoanele desemnate și repartizarea în comisii să fie făcute cunoscute publicului, în măsura permisă de regulile concursului.

Nu pentru a transforma componența comisiilor într-un subiect de suspiciune, ci pentru ca întregul proces să poată fi urmărit și înțeles de cei interesați de viitorul școlilor brăilene.

Pentru că interviul nu înseamnă doar 45 de minute în care un candidat trebuie să convingă. Înseamnă și o evaluare în care fiecare membru al comisiei are o responsabilitate clară, iar notele acordate vor conta în stabilirea celor care vor ocupa funcțiile de conducere.

De la 149 de opțiuni, la 108. Cine ajunge la linia de sosire?

La începutul competiției, în județul Brăila erau disponibile 127 de funcții de conducere: 82 de directori și 45 de directori adjuncți. Pentru acestea au fost depuse 124 de dosare de candidatură, candidații exprimând în total 149 de opțiuni. După evaluarea competențelor desfășurată în 13 octombrie, au rămas 93 de candidați, cu 109 opțiuni: 73 pentru funcțiile de director și 36 pentru cele de director adjunct.

La acea etapă, 30 de candidați nu au obținut punctajul minim, iar unul nu s-a prezentat.

Acum, după evaluarea administrativă a proiectelor manageriale și soluționarea contestațiilor, numărul celor care continuă a ajuns la 92 de candidați, cu 108 opțiuni.

Competiția se apropie, așadar, de etapa în care diferențele dintre candidați nu vor mai fi date doar de documentele depuse, ci și de felul în care aceștia își susțin proiectele și răspund provocărilor din fața comisiei.

Verdictul final, în decembrie

În Brăila, interviurile se desfășoară în perioada 17–25 noiembrie 2026. Contestațiile la această probă pot fi depuse în intervalul 17 noiembrie – 2 decembrie, iar soluționarea lor este programată până pe 7 decembrie. Rezultatele finale ale concursului urmează să fie afișate pe 9 decembrie. O zi mai târziu, candidații declarați admiși pentru mai multe funcții își vor exprima opțiunea finală pentru o singură unitate de învățământ.

Validarea rezultatelor în Consiliul de Administrație al Inspectoratului Școlar Județean este programată pentru 11 decembrie, iar deciziile de numire trebuie emise și comunicate până la 16 decembrie, cu intrare în vigoare de la 1 ianuarie 2027. Rămâne de văzut cine va reuși să treacă și de această probă, cine va confirma în fața evaluatorilor și, mai ales, cine va ajunge să ocupe funcțiile de conducere începând cu anul viitor.

Citește articolul complet

Învățământ

Bursele școlare pentru primele două luni ale anului școlar, plătite pe 20 noiembrie. Câți elevi din Brăila vor primi bani

• elevii din județul Brăila care beneficiază de burse școlare vor primi, pe 20 noiembrie, primele sume din acest an școlar, aferente lunilor septembrie și octombrie • potrivit datelor Inspectoratului Școlar Județean, sprijinul financiar este destinat elevilor care îndeplinesc criteriile pentru burse de merit, sociale sau tehnologice, dar și unor categorii speciale de beneficiari

Publicat

în

Bursele școlare pentru primele două luni ale anului școlar, plătite pe 20 noiembrie. Câți elevi din Brăila vor primi bani

Elevii care beneficiază de burse școlare în anul școlar 2026–2027 vor primi primele sume pe 20 noiembrie, când vor fi achitate și drepturile aferente lunilor septembrie și octombrie.

La nivelul județului Brăila, listele cu beneficiarii au fost centralizate, iar potrivit datelor furnizate de Inspectoratul Școlar Județean, 26.768 de elevi sunt incluși în evidențele pentru plata burselor.

Prima plată din acest an școlar va cuprinde două luni, urmând ca, ulterior, bursele să fie virate lunar, pe data de 20, pentru luna precedentă. Calendarul este valabil la nivel național, în timp ce cifrele prezentate în continuare reflectă situația înregistrată în județul Brăila.

Peste 26.000 de elevi din Brăila, pe listele de plată

Potrivit datelor transmise de Inspectoratul Școlar Județean Brăila, cei mai mulți beneficiari sunt elevii care primesc burse sociale, categorie destinată sprijinirii copiilor proveniți din familii aflate în situații vulnerabile.

Situația burselor la nivelul județului este următoarea:

  • 4.372 de burse de merit, acordate elevilor cu rezultate bune la învățătură;
  • 20.900 de burse sociale, destinate elevilor care îndeplinesc criteriile de eligibilitate;
  • 1.462 de burse tehnologice, pentru elevii din învățământul profesional și tehnologic;
  • 22 de burse pentru mame minore;
  • 12 burse pentru elevi aparținând unor comunități etnice, inclusiv elevi moldoveni, potrivit încadrării din evidențele transmise.

Datele arată că bursele sociale reprezintă cea mai mare parte a ajutorului financiar acordat elevilor din județ. În același timp, numărul celor care primesc burse de merit este mai redus, în condițiile în care metodologia actuală stabilește criterii mai restrictive de acordare.

Ce sume vor primi elevii

Cuantumurile lunare prevăzute pentru principalele categorii de burse sunt de 450 de lei pentru bursa de merit, de 300 de lei pentru bursa socială, respectiv pentru cea tehnologică și 700 lei/lună bursa pentru meme minore, acordată  în perioada cursurilor, a pregătirii practice și a sesiunilor de examene.

Pentru că prima plată va avea loc în luna noiembrie, elevii vor primi atunci sumele aferente lunilor septembrie și octombrie, în funcție de categoria de bursă și de drepturile stabilite pentru fiecare beneficiar.

După această primă plată, calendarul obișnuit prevede virarea burselor în data de 20 a fiecărei luni, pentru luna anterioară.

Mai puțini beneficiari ai burselor de merit

Anul școlar 2026–2027 continuă pe baza regulilor de acordare a burselor introduse prin noua metodologie.

În cazul burselor de merit, unul dintre criteriile importante este limitarea numărului de beneficiari la cel mult 15% dintre elevii unei clase, în condițiile prevăzute de metodologia în vigoare.

La nivelul județului Brăila, 4.372 de elevi se regăsesc pe listele pentru această categorie de sprijin. Prin comparație, bursele sociale rămân principala formă de ajutor financiar pentru elevi, cu peste 20.000 de beneficiari.

Pentru școli, pregătirea primei plăți a presupus transmiterea către inspectoratele școlare a listelor cu beneficiarii și a sumelor necesare. Termenul stabilit pentru această etapă a fost 20 octombrie 2026.

Astfel, pe 20 noiembrie, elevii eligibili vor primi primele burse din actualul an școlar, aferente lunilor septembrie și octombrie, iar plățile vor continua lunar, potrivit calendarului stabilit.

Citește articolul complet

CELE MAI CITITE

Astăzi
7 zile
30 de zile
⇧