Social Media

Administrație

După Pod, Mihai Tudose, nașul monoșinei Brăila-Galați

Timp de citire: 6 minute

* edilul-șef Marian Dragomir a vorbit recent despre proiectul legat de realizarea unei monoșine care să facă legătura între Brăila și Galați, depus spre analiză la Uniunea Europeană în vederea obținerii unei finanțări * în acest context, Dragomir a precizat că ideea i-a cam aparținut europarlamentarului Mihai Tudose, fiind repede îmbrățișată de liderii administrației din ambele județe * primarul a dorit să precizeze că acest proiect va prinde contur abia în mandatul viitor, indiferent cine se va afla la ”cârma” primăriilor
 
Primarul Marian Dragomir s-a arătat extrem de încântat în ceea ce privește proiectul care se creionează în momentul de față, privind realizarea unei monoșine pentru un tren de mare viteză între Brăila și Galați. Acesta a vorbit recent despre proiectul pe care cele două administrații încearcă să îl promoveze la nivelul Uniunii Europene pentru a obține finanțare.
”Este un proiect de viitor, în care noi credem. A fost depusă documentația – prima solicitare -, la Comisia Europeană. Așteptăm un răspuns. Din ceea ce știu, acum se află în verificări acest proiect, să spunem așa. Este un proiect inedit. Am putea să spunem în premieră în România. Există două solicitări de acest tip, unul în zona Brăila – Galați și altul în zona Oradea”, a declarat Dragomir.
Cât despre persoana care a venit cu această idee, primarul Brăilei nu s-a ferit să precizeze că primul care a rostit cuvântul ”monorail” în discuțiile purtate între liderii adminisrațiilor din cele două județe a fost europarlamentarul PSD Brăila Mihai Tudose. Dragomir a mai ținut totuși să puncteze că acest proiect nu va fi gata în mandatul actual, ci abia în următorul.
”A tuturor a fost ideea. Aș putea să spun că la o discuție, am plecat de la un transport foarte modern și la un moment dat domnul Tudose a spus: «dar am văzut eu ceva în anumite filmări din anumite zone turistice». Și atunci aș putea să spun că din punctul meu de vedere, 70 – 90% cuvântul «monorail» a fost pronunțat prima dată de domnul Mihai Tudose, din ceea ce îmi aduc eu aminte. Noi suntem optimiști în legătură cu acest proiect. Am putea să spunem că sunt șanse destul de mari. Dar fiind o procedură de accesare fonduri europene, va intra într-o anumită etapă, să spunem așa, care va presupune niște termene, condiții, studii și așa mai departe. Cert este că nu vom vorbi de mandatul acesta, dar în mandatul următor, dacă vom fi noi sau alții, proiectul va merge înainte”, a mai adăugat edilul-șef.
 
Colaborarea dintre Brăila și Galați, urnită de Mihai Tudose și Dan Nica
În același context, primarul Marian Dragomir a vorbit și despre colaborarea bună dintre Brăila și Galați și susținerea reciprocă pentru diverse obiective. Și aici, edilul-șef a recunoscut că europarlamentarul Mihai Tudose și colegul său gălățean Dan Nica au jucat un rol foarte important la îmbunătățirea relațiilor.
”E un lucru extraordinar și mă bucur. Cât de sincer vreți să fiu? Am să fiu foarte sincer. Noi ne-am dorit și în mandatul trecut să ne asociem. Au fost anumite chestiuni. Dar la un moment dat am realizat și noi că nu putem să mergem singuri. Nici Brăila separat, nici cei de la Galați, separat. Și au mai existat și doi lianți. Am curaj să îi spun direct. Cei doi lianți sunt cei doi europarlamentari Mihai Tudose și Dan Nica. Împreună ne-am așezat cu toții la masă și uitați că a ieșit un lucru extraordinar. Eu nu cred că e nimeni forțat dintre cei implicați. Și noi am semnat pentru susținerea unor proiecte doar ale Galațiului și cei din Galați au semnat pentru unele proiecte doar ale Municipiului Brăila sau ale Județului Brăila. Dar împreună am semnat și pentru proiecte comune. Până la urmă ține de toți oamenii. De fiecare verigă. Și nu ține doar de europarlamentari, primari, președinți de consilii, ci de toată echipa din spatele lor”, a explicat Dragomir.
Precizăm că în cadrul unei conferințe recente și președintele CJ Brăila, Francisk Iulian Chiriac, a abordat acest subiect, afirmând însă că din punctul său de vedere toți cei implicați în aceste discuții pe tema colaborării dintre cele două județe au jucat un rol important, nu doar cei doi europarlamentari. De asemenea, acesta a dorit să sublinieze că și podul suspendat peste Dunăre a contribuit la îmbunătățirea relațiilor.
”Cred că toți am avut un rol. Toată echipa. Și de la Galați, și de la Brăila. Ne-am pus la masă, am discutat și ne-am dat seama că doar împreună, o echipă mai puternică, putem să creăm și să implementăm astfel de proiecte regionale. Toată lumea a avut un rol. Și Mihai Tudose și Dan Nica și președintele Consiliului Județean și primarul și primarul de Galați și eu. Mai mare, mai mic. Da, a avut un rol important în toată această conjunctură. Eu îmi doresc ca pe termen mediu și lung să rămânem în aceleași relații. Vă spun că aceste lucruri sunt pe un ADI (n.r. – Asociație de Dezvoltare Intercomunitară), suntem mai mulți parteneri, trebuie să ne ducem proiectele la bun sfârșit”, a afirmat la rândul său Chiriac.
Reamintim că după discuțiile despre Aeroportul Regional de la Braniștea, județul Galați, autoritățile celor două administrații au venit la începutul lunii trecute, cu un nou proiect interesant: realizarea unui tren de mare viteză cu linii suspendate de tip monoșină, care să facă legătura între cele două municipii.

Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului își asumă eventualele daune, în cazul unor acțiuni legale împotriva celor publicate.
Adaugă comentariu

Răspunde la comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Administrație

Noul bloc de lângă faleză începe să prindă formă

• fundația e gata, se intră în următoarele etape ale construcției • la fața locului a fost montată, ieri, o macara de mare capacitate, necesară pentru actuala fază a șantierului • blocul va avea cinci etaje și o arhitectură modernă, cu impact deosebit asupra aspectului general al falezei Dunării

Publicat

în

Noul bloc de lângă faleză începe să prindă formă

Șantierul de la capătul bulevardului Cuza, unde se ridică un nou bloc de locuințe – primul cu vedere spre Dunăre din această zonă a falezei – a trecut de faza realizării fundației și intră în faza construcției propriu-zise.

Ieri, traficul auto a fost întrerupt aproape toată ziua pe porțiunea de bulevard dintre Calea Călărașilor și Faleză, deoarece a fost adusă pe bucăți și montată la fața locului o macara de mare capacitate care urmează să deservească șantierul în următoarele luni.

După cum v-am mai informat, blocul care va schimba complet aspectul zonei va avea cinci etaje și este descris, atât de antreprenorul ”Doraly Mall” SRL Constanța cât și de autoritățile locale ca fiind un ”proiect ultramodern”, cu parcări amenajate la subsol și cu o panoramă deosebită spre Dunăre.

Autorizația de Construire a fost emisă de Primăria Brăila în 15 septembrie 2025, iar șantierul a fost deschis efectiv în luna decembrie a anului trecut.

Imobilul cu funcțiunea de locuințe colective va avea regim de înălțime subsol plus parter plus cinci etaje, iar pe terenul în suprafață de 1.398 metri pătrați, proprietate a ”Doraly Mall”, vor fi amenajate, pe lângă blocul propriu-zis, și spații verzi și locuri de joacă.

În total, blocul va avea 39 de apartamente, dintre care 28 apartamente cu 2 camere și 11 apartamente cu 3 camere.

Lângă șantier sunt deja afișate imagini cu viitoarea construcție, fiind scoasă în evidență stilul arhitectonic modern, cu suprafețe vitrate mari și linii drepte.

Viitorii locatari vor beneficia de locuri de parcare amenajate atât la subsolul clădirii cât și pe un teren învecinat, situat pe Bdul Cuza, nr. 10 – 12, teren aflat, de asemenea, în proprietatea ”Doraly Mall”.

Numărul total de locuri de parcare va fi de 52, dintre care 26 vor fi amplasate la subsolul blocului, iar 26 pe terenul de la nr. 10-12.

În prezent, se lucrează la fundația clădirii, iar reprezentanții constructorului spun că blocul ar putea fi inaugurat în toamna anului viitor.

Citește articolul complet

Administrație

Ajutoare de câte 10.000 de lei, de la Primărie, pentru două familii din Brăila

• două familii din Brăila, aflate în situații dificile, vor primi ajutoare de urgență în valoare totală de 20.000 de lei • la inițiativa primarului Marian Dragomir, proiectele au fost aprobate de Consiliul Local Municipal, după ce Direcția de Asistență Socială Brăila a evaluat situațiile celor afectați și a propus acordarea sprijinului financiar • banii vor ajunge la o familie a cărei locuință a fost afectată de un incendiu și la o mamă care are nevoie de ajutor pentru tratamentul medical complex al fiicei sale

Publicat

în

Ajutoare de câte 10.000 de lei, de la Primărie, pentru două familii din Brăila

Sprijin concret pentru două familii din Brăila care se confruntă cu situații dramatice. Primarul Marian Dragomir a inițiat două proiecte de hotărâre prin care administrația locală acordă ajutoare de urgență în valoare totală de 20.000 de lei.

Banii vor ajunge la o familie a cărei locuință a fost grav afectată de un incendiu și la o mamă care are nevoie de ajutor financiar pentru tratamentul complex al fiicei sale, diagnosticată cu afecțiuni grave. Ambele inițiative au primit votul Consiliului Local Municipal.

Dincolo de investițiile în infrastructură și proiectele de dezvoltare ale orașului, administrația locală are în vedere și situațiile în care oamenii au nevoie de ajutor imediat. Două astfel de cazuri au ajuns recent în atenția Primăriei Brăila, iar primarul Marian Dragomir a inițiat, alături de viceprimarul Alexandru Jantea-Crican, proiectele prin care familiile aflate în dificultate vor beneficia de câte 10.000 de lei.

Ajutor după un incendiu devastator

Primul caz este cel al unei familii din municipiu care a rămas cu locuința afectată în urma unui incendiu izbucnit pe 13 octombrie 2026. Flăcările au distrus patru anexe gospodărești, printre care bucătăria, baia și două magazii, pe o suprafață de aproximativ 40 de metri pătrați.

Au ars și bunurile aflate în interior, precum și aproximativ doi metri cubi de lemne. Nici locuința propriu-zisă nu a scăpat neatinsă.

Fumul și temperaturile ridicate au deteriorat tavanele, pereții și pardoselile mai multor încăperi, iar într-unul dintre dormitoare tavanul s-a prăbușit. Din fericire, incendiul nu s-a soldat cu victime. Pentru familia afectată, refacerea locuinței reprezintă însă o povară financiară dificil de suportat, veniturile provenind din pensii nefiind suficiente pentru acoperirea lucrărilor necesare.

În urma evaluării situației de către Direcția de Asistență Socială Brăila, a fost propus și aprobat un ajutor de urgență de 10.000 de lei, destinat reabilitării parțiale a imobilului.

Un alt ajutor, pentru tratamentul unei adolescente

Cel de-al doilea sprijin financiar este destinat unei familii care se confruntă cu o situație medicală deosebit de dificilă. O adolescentă diagnosticată încă de la naștere cu paralizie cerebrală spastică și scolioză severă are nevoie de o intervenție chirurgicală complexă la nivelul coloanei vertebrale.

Potrivit documentelor prezentate consilierilor locali, evoluția afecțiunii a impus recomandarea unei intervenții într-o clinică specializată din Uniunea Europeană, unde este necesară formarea unei echipe medicale multidisciplinare. Intervenția presupune o procedură complexă de stabilizare și corectare a coloanei vertebrale, care trebuie realizată într-un timp cât mai scurt. Costurile sunt considerabile.

Numai avansul solicitat de clinica din străinătate pentru procedura medicală se ridică la 36.800 de euro, iar suma finală urmează să fie stabilită în funcție de complexitatea intervenției și durata spitalizării. Familia are posibilități financiare limitate, venitul lunar fiind asigurat în prezent de un singur părinte angajat, în timp ce celălalt nu are un loc de muncă.

În aceste condiții, cheltuielile pentru transport, cazare, investigații medicale și recuperare reprezintă un efort suplimentar important.

Pentru a contribui la acoperirea unei părți dintre aceste cheltuieli, Primăria Brăila va acorda familiei un ajutor de urgență de 10.000 de lei. Suma este destinată transportului către unitatea medicală, cazării, investigațiilor și procedurilor de recuperare necesare adolescentei.

Inițiativă pentru sprijinirea celor aflați în situații-limită

Cele două proiecte au fost inițiate de primarul Marian Dragomir și viceprimarul Alexandru Jantea-Crican și au fost aprobate de Consiliul Local Municipal Brăila. Fondurile vor fi asigurate din bugetul Direcției de Asistență Socială Brăila.

Potrivit condițiilor stabilite, beneficiarii vor trebui să justifice utilizarea sumelor prin documente, în termen de șase luni de la efectuarea plății. Pentru ca acest sprijin să ajungă la familiile care au nevoie de el, un rol important l-a avut Direcția de Asistență Socială Brăila, care a analizat fiecare situație în parte și a evaluat dificultățile cu care se confruntă cei afectați.

Într-un caz, este vorba despre o familie care trebuie să-și refacă locuința după incendiul care i-a afectat gospodăria, iar în celălalt, despre o mamă care face eforturi pentru a-i asigura fiicei sale accesul la o intervenție medicală complexă.

În urma evaluărilor și a demersurilor făcute de instituție, au fost propuse soluții concrete de sprijin, materializate prin cele două ajutoare de urgență. În cazul în care banii nu sunt folosiți în scopurile pentru care au fost acordați, aceștia pot fi recuperați conform legii.

Fondurile, în valoare totală de 20.000 de lei, vor fi asigurate din bugetul Direcției de Asistență Socială Brăila. Cele 20.000 de lei reprezintă un ajutor punctual, dar și o formă de solidaritate a comunității locale față de oameni care se confruntă cu probleme ce le depășesc posibilitățile financiare.

Iar prin aceste inițiative, administrația condusă de Marian Dragomir intervine în două situații în care sprijinul financiar poate face diferența: refacerea unui cămin afectat de incendiu și susținerea unei familii care luptă pentru accesul copilului la tratamentul medical de care are nevoie.

Citește articolul complet

CELE MAI CITITE

Astăzi
7 zile
30 de zile
⇧