Social Media

ECONOMIC

După 15 ani în Italia, o familie de brăileni a deschis o pizzerie în Brăila

Timp de citire: 4 minute

• cei doi, împreună cu copiii, încearcă să pună în practică ceea ce au învăţat pe meleaguri străine • ei şi-au deschis, aşadar, o mică pizzerie în cartierul Brăiliţa • reţetele speciale folosite au început deja să atragă muşterii
 
În timp ce mulţi români continuă să plece în ţările vestice, sperând la un trai mai bun, alţii încep să se întoarcă acasă, după zeci de ani petrecuţi în străinătate, convinşi că şi aici îşi pot face un rost, prin muncă cinstită. Familia Paraschiv, Ionel şi Silvia, se numără printre cei care s-au săturat să îşi petreacă viaţa făcând naveta între două ţări. Cei doi soţi s-au întors acasă, în Brăila, decişi să îşi investească economiile într-o mică afacere de familie. Iar cum Italia a fost ţara lor adoptivă în ultimii 15 ani, afacerea în care au ales să investească are ca obiect de activitate vestita pizza, pe care cei doi, ajutaţi de fiul lor şi de prietena acestuia, o prepară într-un mod cât se poate de original, adoptând reţetele italieneşti după gusturile şi preferinţele muşteriilor brăileni.
“În Italia am făcut de toate, am fost şofer pe camion, vânzător ambulant, muncitor în construcţii… În ultimii doi ani, am lucrat într-o pizzerie, în Roma, şi am «furat» ceva meserie de acolo. Poate nu am ajuns la nivelul unui maestru bucătar italian, dar ştiu cum să fac un blat de pizza veritabil, crocant, care nu se usucă de pe o zi pe alta şi este uşor de digerat. De aceea, am considerat că deschiderea unei mici pizzerii în oraşul nostru natal ar fi cea mai bună oportunitate. Nu este o afacere în adevăratul sens al cuvântului. E mai mult o întreprindere familială, pentru că în afară de mine, de soţie şi de fiul şi prietena lui nu mai avem alţi angajaţi”, ne-a spus Ionel Paraschiv. Acesta şi-a deschis pizzeria chiar într-o cameră a casei părinteşti, situată pe Str. Octav Doicescu din cartierul Brăiliţa. Locaţia funcţionează de doar trei săptămâni şi deja a atras atenţia locatarilor zonei, care vin în număr destul de mare să cumpere o pizza întreagă sau doar câte o felie. Familia Paraschiv dă asigurări că preparatele sale respectă un standard de calitate care să îi fidelizeze pe clienţi. “Nu facem niciun rabat, pizza e făcută aşa încât fiecare cumpărător să fie mulţumit. Folosim doar blat făcut dintr-un aluat care stă 24 de ore la frigider, nu e din acela cu multă maia, care dospeşte imediat, iar apoi provoacă indigestie. Aluatul nostru este digerabil, în genul celor preferate de italieni”, ne-a spus Marian, fiul lui Ionel Paraschiv. În vârstă de 23 de ani, acesta se poate lăuda că este pizzar cu acte în regulă, după ce a absolvit o şcoală de specialitate din Italia. În ceea ce priveşte toppingul, spre deosebire de pizza preparată în Italia, care este făcută ori cu salam, ori cu brânză, cea făcută la Brăila este cu de toate, fiindcă aşa vor clienţii. “În Italia, pizza salami este doar cu salam, pizza cu prosciutto (jambon n.n.) este doar cu prosciutto, mozzarella e cu mozzarella şi aşa mai departe. La noi, dacă nu pui şi salam şi brânză şi măsline, nu prea cumpără lumea. Aşa că ne-am adaptat, blatul e făcut după reţeta originală italiană, iar deasupra punem de toate, ca la noi, în România. Bine, dacă e cazul, putem facem şi sortimente speciale, în funcţie de cererea clienţilor”, ne-a spus Ionel Paraschiv.
Acesta speră că revenirea pe plaiurile natale să fie de bun augur. “Am plecat la 33 de ani, iar acum am 48. Adevărul e că ne-am cam săturat de atâţia ani de străinătate şi vrem să ne facem un rost aici, acasă la noi”, ne-a mai declarat brăileanul. În baza experienţei căpătate în Italia, acesta şi-a dotat bucătăria cu un cuptor special, capabil să coace bine atât pizza cât şi alte preparate de patiserie, aşa încât oferta să fie cât mai diversificată, în speranţa că numărul clienţilor va fi din ce în ce mai mare.

ECONOMIC

Munca nedeclarată, plătită scump de angajatorii din Brăila

• în urma controalelor ITM efectuate în luna septembrie au fost constatate deficiențe la firme ce activează în construcții, fabricarea pâinii, fabricarea prăjiturilor și a produselor de patiserie, restaurante, comerț și agricultură • cele mai mari amenzi au fost aplicate pentru nereguli constatate în domeniul relaţiilor de muncă

Publicat

în

Munca nedeclarată, plătită scump de angajatorii din Brăila

Munca nedeclarată continuă să fie un fenomen nociv pentru economia județului Brăila.

Angajatorii din Brăila au fost vizați de controale ale Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM), în luna septembrie 2026, pentru verificarea respectării dispozițiilor legale ce reglementează relațiile de muncă (RM) și securitatea și sănătatea în muncă (SSM).

Obiectivele urmărite

  • Identificarea și combaterea muncii nedeclarate și luarea măsurilor care se impun pentru determinarea respectării de către angajatori
  • Creșterea gradului de conștientizare a angajatorilor și a angajaților în ceea ce privește necesitatea respectării prevederilor legale în domeniul relațiilor de muncă și securității și sănătății în muncă

Câți angajatori au fost controlați și ce măsuri s-au luat

Potrivit conducerii ITM Brăila, în luna septembrie 2026 au fost efectuate 159 de controale și au fost aplicate 165 de sancțiuni, valoarea totală a amenzilor date de inspectorii de muncă fiind de 292.000 de lei.

Totodată, pentru deficiențele constatate, au fost dispuse 345 măsuri obligatorii de remediere, cu termene de raportare la Inspectoratul Teritorial de Muncă Brăila.

„În domeniul relaţiilor de muncă s-au efectuat 78 de controale și s-au aplicat 35 de sancţiuni, dintre care 15 amenzi în valoare totală de 268.500 de lei. În urma controalelor întreprinse, au fost depistate prestând muncă nedeclarată trei persoane, valoarea amenzilor aplicate fiind de 120.000 de lei, iar la un angajator a fost depistată o persoană care presta activitate în perioada în care avea contractul individual de muncă suspendat, valoarea amenzii aplicate în acest caz fiind de 20.000 de lei”, precizează sursa citată.

Alte deficiențe constatate

  • Nerespectarea prevederilor art. 119 din Legea nr. 53/2003 republicată, privind obligația de a ține la locul de muncă evidența orelor de muncă prestate zilnic de fiecare salariat, cu evidențierea orei de începere și sfârșit a programului de lucru
  • Nerespectarea dispoziţiilor privind păstrarea unei copii a contractului individual de muncă (CIM) la locul de muncă
  • Nerespectarea obligației legale privind munca de noapte

Zeci de controale și sute de amenzi pentru securitatea muncii

În domeniul securității și sănătății în muncă (SSM) au fost efectuate 81 de controale și au fost aplicate 130 de sancțiuni, dintre care cinci amenzi în valoare totală de 23.500 lei.

Principalele deficiențe constatate în domeniul SSM

  • Neasigurarea condițiilor pentru ca fiecare lucrător să primească o instruire suficientă și adecvată în domeniul securității și sănătății în muncă, în special sub formă de informații și instrucțiuni de lucru, specifice locului de muncă și postului
  • Fișele de instruire individuală însoțite de o copie a ultimei fișe de aptitudini completate de către medicul de medicina muncii nu erau păstrate de către conducătorul locului de muncă la locul de muncă organizat
  • Semnalizare necorespunzătoare
  • Rrusa de prim ajutor incompletă

Principalele domenii de activitate în care au fost constatate deficienţe pe parcursul controalelor din luna septembrie 2026 au fost:

  • Lucrări de construcții a clădirilor rezidențiale și nerezidențiale
  • Fabricarea pâinii
  • Fabricarea prăjiturilor și a produselor proaspete de patiserie
  • Restaurante
  • Comerț și agricultură

„ITM Brăila urmărește în permanență creșterea gradului de conștientizare: educarea și responsabilizarea atât a angajatorilor, cât și a salariaților cu privire la importanța respectării legislației muncii și a normelor de securitate și sănătate în muncă, pentru prevenirea accidentelor de muncă, a riscurilor majore la care se expun prin acceptarea muncii nedeclarate și subdeclarate”, a mai precizat conducerea ITM Brăila.

Citește articolul complet

ECONOMIC

Trei localități rămân fără apă potabilă timp de șase ore

Publicat

în

Trei localități rămân fără apă potabilă timp de șase ore

Locuitorii din trei localități din județ, Salcia Tudor, Ariciu și Cuza-Vodă, vor rămâne fără apă potabilă timp de șase ore, marți, 20 octombrie. Compania de Utilități Publice Dunărea Brăila anunță că întreruperea este necesară pentru efectuarea unor lucrări de mentenanță la un rezervor de înmagazinare a apei.

Potrivit anunțului transmis de operatorul de apă, furnizarea va fi întreruptă în intervalul orar 16:00-22:00, pentru lucrări la rezervorul din cadrul Gospodăriei de Apă Gulianca.

Ce localități vor fi afectate de oprirea apei

Întreruperea alimentării cu apă potabilă îi va afecta pe toți utilizatorii casnici, agenții economici și reprezentanții instituțiilor publice din următoarele localități:

  • Salcia Tudor;
  • Ariciu;
  • Cuza-Vodă.

Reprezentanții Companiei de Utilități Publice Dunărea Brăila precizează că intervenția este necesară pentru întreținerea bazinelor de stocare a apei potabile și că vor fi luate măsurile necesare pentru finalizarea lucrărilor și reluarea alimentării în cel mai scurt timp posibil.

Recomandări pentru locuitorii din zonele afectate

Operatorul de apă le recomandă abonaților din cele trei localități să își asigure din timp o rezervă minimă de apă pentru băut, prepararea alimentelor și celelalte nevoi casnice, pe durata întreruperii.

De asemenea, la reluarea furnizării, este posibil ca apa de la robinete să fie temporar tulbure, din cauza antrenării depunerilor din conducte.

În această situație, reprezentanții companiei recomandă folosirea apei numai în scopuri menajere, pentru o perioadă scurtă, până când aceasta se limpezește.

Compania de Utilități Publice Dunărea Brăila își cere scuze pentru disconfortul creat și precizează că lucrările sunt necesare pentru întreținerea infrastructurii de alimentare cu apă.

Citește articolul complet

CELE MAI CITITE

Astăzi
7 zile
30 de zile
⇧