Local
Dunărea, în creștere accelerată. Pe sectorul brăilean nu sunt așteptate probleme
* valul de viitură provocat de ciclonul Boris ar putea ajunge pe sectorul brăilean al fluviului abia spre sfârșitul săptămânii viitoare, însă debitul prognozat, de circa 9.500 mc/s, nu ar fi în măsură să pună în pericol digurile din zona noastră * la un astfel de debit, cele mai multe sectoare de dig ar fi în faza I de apărare, cu apa intrată în zona dig-mal, și doar câteva, din zona Insulei Mari, ar ajunge în faza II de apărare, cu apa urcată până la un sfert din înălțimea taluzului * cel mai mare debit înregistrat în ultimii 20 de ani la Brăila a fost consemnat în iulie 2010, atunci ajungându-se la 15.180 mc/s, iar toate sectoarele de dig au rezistat și în acele condiții
După cantitatea urașă de precipitații adusă de ciclonul Boris în Europa Centrală și de Est, debitul Dunării este în continuă creștere, datorită aportului necontenit al afluenților din bazinul său hidrografic. Astfel, în contextul colectării apelor de pe întreg traseul său european, se așteaptă ca la intrarea pe sectorul românesc, în secțiunea Baziaș, debitul fluviului să atingă, în jurul datei de 25 septembrie, valoarea de de peste 9.000 metri cubi pe secundă, mult peste media multianuală a lunii septembrie, care este de circa 3.800 mc/s.
La Brăila, acest val de viitură este așteptat de la mijlocul săptămânii viitoare, însă responsabilii Sistemului de Gospodărire a Apelor (SGA) dau asigurări că nu avem de ce să ne facem griji. Deocamdată, fluviul are pe sectorul brăilean un debit mic, ieri înregistrându-se valoarea de 2.640 mc/s, pentru astăzi fiind așteptată o creștere ușoară, de până la 2.810 mc/s. Până pe data de 25 septembrie, la Brăila, unde albia fluviului este mai lată și mai adâncă decât pe restul sectorului românesc, debitul prognozat ar urma să ajungă la 4.500 mc/s, cu un nivel înregistrat la Brăila de 206 centimetri. În atari condiții, problemele cauzate de creșterea Dunării ar fi fie inexistente, fie minore, după cum ne-a informat conducerea SGA Brăila, care a preciazat că abia de la un debit de 8.500 mc/s și un nivel de 450 cm, pe sectorul brăilean ar începe să intre în faza I de apărare doar câteva diguri, mai exact Filipoiu, Lungulețu și Gemenele, care apără Insula Mare a Brăilei, respectiv digul care apără municipiul și cel ce protejează compartimetul III al sectorului Călmățui – Gropeni – Chiscani. Faza I de apărare înseamnă că apa intră în sectorul dig – mal. Abia din faza II de apărare se poate vorbi despre o creștere semnificativă a apei, care ajunge la un sfert din înălțimea taluzului digurilor. La felul cum sunt realizate digurile în zona Brăilei, în faza a II-a se ajunge, pe sectoare precum Filipoiu sau Lungulețu din IMB, abia la debite care depășesc 9.500 mc/s. Rămâne de văzut dacă actuala undă de viitură provocată de ciclonul Boris va aduce pe Dunăre, la Brăila, astfel de debite…
Potrivit conducerii SGA, cel mai mare debit înregistrat la Brăila în ultimii 20 ani a fost de 15.180 mc/s, cu un nivel al fluviului de 714 cm, în data de 6 iulie 2010. Atunci, multe sectoare de dig au ajuns inclusiv în faza III de apărare, cu apa ajunsă la circa trei sferturi din înălțimea taluzului, dar chiar și așa n-au fost probleme, toate digurile făcând față presiunii urașe la care erau supuse.
”Salariații SGA Brăila monitorizează cursul de apa și digurile din administrare. Nu sunt probleme pe diguri. Lunar se efectuează lucrări de întreținere pe toate digurile din administrare”, a precizat ieri, pentru liniștea populației, Laura Satnoianu, directorul SGA Brăila.
Local
Brăilean dispărut în Olanda. Apropiații spun că a fost găsit decedat într-un râu
• într-o sesizare transmisă redacției ni s-au oferit informații privind moartea suspectă a unui brăilean în vârstă de 41 de ani • acesta ar fi fost găsit într-un râu, în apropierea casei în care locuia • potrivit unui prieten al brăileanului, trupul neînsuflețit ar fi la morgă în Olanda, dar nu ar avea cine să se ocupe de repatriere
Dispariție misterioasă în Olanda, a unui brăilean. Potrivit unei sesizări primite la redacție, un brăilean de 41 de ani, Marian Boculcă, care lucra în Olanda la o carmangerie, ar fi fost găsit decedat în condiții suspecte.
Trupul neînsuflețit ar fi la Morgă în Olanda, dar nu are cine să se ocupe de repatriere, iar cunoscuții îi caută familia. Ni s-a pus la dispoziție și numărul de telefon al unui bărbat care se ocupă de cazul celui decedat și am discutat cu acesta.
Ne-a spus că se numește Marin Florea și îl știa pe Marian Boculcă de pe rețeaua Tik-Tok. Potrivit lui Florea, brăileanul a crescut la casa de copii, iar el l-ar fi mai ajutat cu bani și alimente. În Olanda, Marian lucra la o carmangerie și ar fi avut o prietenă cu care locuia împreună.
Brăileanul ar fi dispărut încă de pe 29 octombrie, după ce ar fi plecat să cumpere pâine și nu ar fi mai revenit la domiciliu. Femeia cu care locuia, care lucra la aceeași firmă, l-a anunțat pe patronul carmangeriei
Abia la începutul lunii noiembrie bărbatul ar fi fost găsit decedat, pe un râu aflat la aproximativ 500 metri de locuința unde stătea cu prietena lui. Marin Florea ne-a mai precizat că prietena lui Boculcă a spus că ar fi anunțat poliția, dar ea a venit apoi în România, fata fiind se pare tot din Brăila.
În primă fază, a mai spus Marin Florea, patronul firmei, unde se pare că Boculcă nu avea contract de muncă, deci lucra ilegal, a anunțat că se ocupă de repatrierea trupului neînsuflețit, ba chiar ar fi strâns 10.000 de euro de la toți colegii ca să poată aduce decedatul în Brăila, pentru înmormântare.
Numai că, bărbatul a spus că între timp patronul s-a răzgândit și nu a mai răspuns la telefon. În aceste condiții, acesta a spus că încearcă să găsească pe cineva din familia lui Boculcă, pentru a se ocupa de repatriere, doar că nu știe unde se află familia. Se pare că ar avea un frate cu care nu era în relații bune, dar și o mătușă care ar locui în Chercea, din câte a aflat bărbatul.
Persoana decedată în apropiere de Zaaneiland, victima unui accident tragic
În presa de Olanda – deorkaan.nl – am găsit informații privind decesul unui bărbat. Persoana care a fost găsită decedată în dimineața zilei de duminică, 8 noiembrie, în apa din apropierea insulei Zaaneiland, în Zaandam, și-a pierdut viața în urma unui accident tragic, arată presa olandeză.
Poliția a făcut acest anunț după finalizarea cercetărilor. Polițiștii au exclus posibilitatea unei infracțiuni.”În jurul orei 08:35, serviciile de urgență au fost alertate cu privire la prezența unei persoane decedate în apă, de-a lungul străzii Mellum, în apropierea blocului Sarema. Mai multe echipaje de poliție, ambulanțe și pompieri au intervenit la fața locului. De asemenea, a fost solicitat și un elicopter medical de urgență.Poliția a delimitat zona, iar criminaliștii au efectuat cercetări pentru a stabili circumstanțele în care s-a produs decesul. Ancheta a fost între timp încheiată
Potrivit poliției, s-a stabilit cu certitudine că este vorba despre un accident tragic. Autoritățile nu au făcut publice detalii despre modul în care s-a produs incidentul și nici identitatea persoanei decedate”, se arată în articol. Poliția olandeză a anunțat că a închis ancheta și a transmis condoleanțe familiei și apropiaților victimei, urându-le putere pentru a trece peste această perioadă dificilă.
Local
Accident rutier pe strada 1 Decembrie 1918. Un bărbat de 62 de ani a ajuns la spital
Un accident rutier s-a produs joi, 12 noiembrie, în municipiul Brăila, pe strada 1 Decembrie 1918, la intersecția cu strada Roșiorilor.
În urma impactului dintre două autoturisme, un bărbat în vârstă de 62 de ani a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale.
Potrivit informațiilor transmise de polițiști, accidentul a fost anunțat prin apel la 112 în jurul orei 10:50.
Din primele cercetări, un bărbat de 62 de ani, din municipiul Brăila, conducea un autoturism pe strada 1 Decembrie 1918, dinspre zona centrală către bulevardul Dorobanților.
La intersecția cu strada Roșiorilor, mașina acestuia ar fi fost lovită din spate de un alt autoturism, condus de un bărbat de 40 de ani, tot din Brăila, care se deplasa în aceeași direcție.
În urma impactului, șoferul în vârstă de 62 de ani a avut nevoie de îngrijiri medicale și a fost transportat la spital.
Polițiștii i-au testat pe cei doi conducători auto cu aparatul etilotest, iar rezultatele au fost zero, ceea ce indică faptul că niciunul dintre aceștia nu consumase alcool.
Oamenii legii continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate cum s-a produs accidentul și care au fost împrejurările care au dus la coliziune.
În acest caz a fost întocmit un dosar penal pentru infracțiunea de vătămare corporală din culpă.






















