Social Media

Vorbe din duh

Dreptatea nu cere sacrificiu

Ziarul „Obiectiv – Vocea Brăilei” a inițiat rubrica „Vorbe din Duh”, menită să ne facă pentru o clipă să ne oprim! Să ne oprim, să ne liniștim și să reflectăm la ce este Viața, ce este Adevărul, care este Calea. În fiecare săptămână suntem însoțiți de prof. Daniel Voinea, un dascăl, un mentor, un om minunat pentru cei care îl cunosc. Daniel Voinea a absolvit Teologia la Sibiu, dar și Facultatea de Filozofie la Iași și predă științe socio-umane la Liceul de Artă Hariclea Darclee.

Timp de citire: 3 minute
vorbe din duh

Dreptatea înțeleasă greșit cere mereu pedeapsă și răzbunare, ca și cum o pierdere ar trebui compensată. În lumea iluziei, dreptatea și răzbunarea sunt conectate între ele, iar ambele presupun pierderea și compensarea pierderii.

În lumea reală, cea a Iubirii, dreptatea le privește pe toate la fel. Nu există pierdere, ci doar dăruire fără a cere vreun schimb. Răzbunarea este imposibilă, pentru că iubirea nu este răzbunătoare și dreptatea este totuna cu iubirea. În lumea iubirii, nimeni nu este mai special, pentru că toți oamenii sunt la fel, inseparabili și una cu Hristos. Păcatul nu are niciun înțeles pentru Iubire, iar dreptatea nu vede nimic de îndreptat în ceea ce nu are înțeles.

În lumea reală, Iubirea nu pedepsește, ci binecuvântează continuu.

În lumea reală, ce poate să ceară Iubirea de la tine, pentru că I-ar lipsi?

„Noi iubim pe Dumnezeu, fiindcă El ne-a iubit cel dintâi.

Dacă zice cineva: iubesc pe Dumnezeu, iar pe fratele său îl urăşte, mincinos este! Pentru că cel ce nu iubeşte pe fratele său, pe care l-a văzut, pe Dumnezeu, pe Care nu L-a văzut, nu poate să-L iubească.

Şi această poruncă avem de la El: cine iubeşte pe Dumnezeu să iubească şi pe fratele său.”

(Întâia epistolă sobornicească a Sfântului Apostol Ioan, IV, 19-21)

„Dumnezeu, Care a făcut lumea şi toate cele ce sunt în ea, Acesta fiind Domnul cerului şi al pământului, nu locuieşte în temple făcute de mâini,

Nici nu este slujit de mâini omeneşti, ca şi cum ar avea nevoie de ceva, El dând tuturor viaţă şi suflare şi toate.

Şi a făcut dintr-un sânge tot neamul omenesc, ca să locuiască peste toată faţa pământului, aşezând vremile cele de mai înainte rânduite şi hotarele locuirii lor,

Ca ei să caute pe Dumnezeu, doar L-ar pipăi şi L-ar găsi, deşi nu e departe de fiecare dintre noi.

Căci în El trăim şi ne mişcăm şi suntem, precum au zis şi unii dintre poeţii voştri: căci ai Lui neam şi suntem.”

(Faptele Sfinţilor Apostoli, XVII, 24-28)

„Dragostea nu se poartă cu necuviinţă, nu caută ale sale, nu se aprinde de mânie, nu gândeşte răul.” (Epistola întâia către Corinteni a Sfântului Apostol Pavel, XIII, 5)

Vorbe din duh

Fără îndoială

Publicat

în

vorbe din duh

Când nu ai nicio îndoială despre Iubirea Tatălui, este doar liniște.

Singurul rost și unicul folos este să ajungi să cunoști această Iubire, trecând cu vederea iluziile pe care ți le-ai pus înainte.

Toate.

Și nu este cunoaștere, cât recunoaștere, pentru că Iubirea este cu tine dintotdeauna și nu s-a îndepărtat vreodată.

Nu pe merit, nici ca schimb. Iubirea Tatălui nu cere schimburi, nu se vinde și nu se cumpără.

Dar ca să o recunoști, trebuie să fii ca Ea, atunci când te uiți la fratele tău.

„În aceasta vom cunoaşte că suntem din adevăr şi în faţa lui Dumnezeu vom afla odihnă inimii noastre,

Fiindcă, dacă ne osândeşte inima noastră, Dumnezeu este mai mare decât inima noastră şi ştie toate.

Iubiţilor, dacă inima noastră nu ne osândeşte, avem îndrăznire către Dumnezeu.

Şi orice cerem, primim de la El, pentru că păzim poruncile Lui şi cele plăcute înaintea Lui facem.

Şi aceasta este porunca Lui, ca să credem întru numele lui Iisus Hristos, Fiul Său, şi să ne iubim unul pe altul, precum ne-a dat poruncă.

Cel ce păzeşte poruncile Lui rămâne în Dumnezeu şi Dumnezeu în el; şi prin aceasta cunoaştem că El rămâne în noi, din Duhul pe care ni L-a dat.”

(Întâia epistolă sobornicească a Sfântului Apostol Ioan, III, 19-24)

„Căci sunt încredinţat că nici moartea, nici viaţa, nici îngerii, nici stăpânirile, nici cele de acum, nici cele ce vor fi, nici puterile,

Nici înălţimea, nici adâncul şi nici o altă făptură nu va putea să ne despartă pe noi de dragostea lui Dumnezeu, cea întru Hristos Iisus, Domnul nostru.”

(Epistola către Romani a Sfântului Apostol Pavel, VIII, 38-39)

„Şi le-am făcut cunoscut numele Tău şi-l voi face cunoscut, ca iubirea cu care M-ai iubit Tu să fie în ei şi Eu în ei.”

(Sfânta Evanghelie după Ioan, XVII, 26)

Citește articolul complet

Vorbe din duh

Când ești fericit

Ziarul „Obiectiv – Vocea Brăilei” a inițiat rubrica „Vorbe din Duh”, menită să ne facă pentru o clipă să ne oprim! Să ne oprim, să ne liniștim și să reflectăm la ce este Viața, ce este Adevărul, care este Calea. În fiecare săptămână suntem însoțiți de prof. Daniel Voinea, un dascăl, un mentor, un om minunat pentru cei care îl cunosc. Daniel Voinea a absolvit Teologia la Sibiu, dar și Facultatea de Filozofie la Iași și predă științe socio-umane la Liceul de Artă Hariclea Darclee.

Publicat

în

Starea de nefericire este rezultatul a ceva învățat greșit. Și este mereu legată de iluziile acestei lumi, atunci când confunzi iluzia cu adevărul.

Adevărata fericire presupune schimbarea direcției: renunțarea la a căuta — și a găsi — motive de fericire în lumea iluziei, a fricii și a aroganței.

Fericirea ta este Voia Tatălui și nu a fost vreo clipă altfel. Trebuie doar să o accepți, pentru că nu este nimic de făcut și nimic de dat la schimb.

Lumea pe care alegi să o vezi este rezultatul unei cereri și al unei credințe, în libertate deplină.

Și vei putea vedea lumea reală atunci când vei vedea, în orice chip, Chipul lui Hristos.

Prin libertatea ta de a alege.

Chipul Iubirii.

„Neprivind noi la cele ce se văd, ci la cele ce nu se văd, fiindcă cele ce se văd sunt trecătoare, iar cele ce nu se văd sunt veşnice.”

(Epistola a doua către Corinteni a Sfântului Apostol Pavel, IV, 18)

„Căci împărăţia lui Dumnezeu nu este mâncare şi băutură, ci dreptate şi pace şi bucurie în Duhul Sfânt.”

(Epistola către Romani a Sfântului Apostol Pavel, XIV, 17)

„Precum M-a iubit pe Mine Tatăl, aşa v-am iubit şi Eu pe voi; rămâneţi întru iubirea Mea.

Dacă păziţi poruncile Mele, veţi rămâne întru iubirea Mea după cum şi Eu am păzit poruncile Tatălui Meu şi rămân întru iubirea Lui.

Acestea vi le-am spus, ca bucuria Mea să fie în voi şi ca bucuria voastră să fie deplină.”

(Sfânta Evanghelie după Ioan, XV, 9-11)

(Epistola a doua către Corinteni a Sfântului Apostol Pavel, IV, 18)

Citește articolul complet

CELE MAI CITITE

Astăzi
7 zile
30 de zile
⇧