Social Media

Local

Dosarul “Crimă pe vas”. Începe judecata

Timp de citire: 5 minute

• inculpatul Puyko Yaroslav, care în noaptea de 9/10 februarie, în timp ce se afla pe nava împingător sub pavilion slovac care staționa pe Dunăre, în zona Portului Brăila, l-a ucis pe ucraineanul R. D., nu scapă de judecată • la ședința din 22 mai, magistrații Tribunalului Brăila au dispus începerea judecății, iar la data de 23 iunie s-a prelungit, cu încă o lună de zile, măsura arestării preventive a inculpatului cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de omor • s-a stabilit primul termen de judecată în dosar, pentru jumătatea lunii iulie
 
Start la judecată în dosarul «Crimă pe vas», unde un marinar ucrainean și-a găsit sfârșitul, după ce a fost lovit cu toporul în cap și înțepat cu șurubelnița. Ucigașul este un coleg ucrainean, care avea conflicte cu decedatul pe fondul postului de mecanic pe care și-l doreau amândoi. Inculpatul Puyko Yaroslav , care în noaptea de 9/10 februarie, în timp ce se afla pe nava împingător sub pavilion slovac, care staționa pe Dunăre, în zona Portului Brăila, l-a ucis pe ucraineanul R. D., nu scapă de judecată.
După cum se arată pe site-ul instanței, la ședința din 22 mai, magistrații Tribunalului Brăila au dispus începerea judecății, primul termen al procesului fiind stabilit pentru jumătatea lunii iulie. La data de 23 iunie s-a prelungit măsura arestării preventive a inculpatului cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de omor și trecere frauduloasă a frontierei.
Reamintim că procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Brăila au dispus trimiterea în judecată a inculpatului Puyko Yaroslav (n.r. – nume postat pe site-ul instanței), care în noaptea de 9/10 februarie a comis omorul pe nava care staționa pe Dunăre, în zona Portului Brăila. Marinarul a fost găsit fără suflare, iar ucigașul a fugit de pe navă și a ajuns la Iași, unde a fost prins de polițiști, în data de 13 februarie, și apoi arestat pentru omor.
Atacul violent a izbucnit după o stare conflictuală între victima R. D. și inculpatul Puyko Yaroslav, pornită de la faptul că victima îi adresa jigniri și făcea aprecieri cu privire la competențele profesionale, spunându-i că nu își merită postul de mecanic și nici banii câștigați.
În seara de 9/10 februarie, cei cinci membri ai echipajului au servit masa împreună, trei dintre membrii echipajului s-au retras în cabinele lor pentru odihnă, iar victima și autorul au rămas împreună pentru a-și continua atribuțiunile legate de mentenanța navei pe apă, în proximitatea portului Brăila. “După servirea mesei, inculpatul a avut un dialog cu R. D., chiar în cabina acestuia, în cadrul căruia i-a cerut să înceteze să-l mai jignească și să-l mai amenințe și să încerce să aibă împreună o relație civilizată, însă victima l-ar fi înjurat. Inculpatul a plecat din cabina sa. La bordul navei se afla un topor care aparținea victimei R. D., și pe care acesta îl folosea pentru a tăia oase și carne de vită, așa cum reiese din declarațiile inculpatului și ale membrilor echipajului. Luând acel topor, inculpatul P. Y. s-a întors în cabina lui R. D., pe care l-a găsit dormind, moment în care i-a aplicat repetate lovituri cu partea ascuțită a toporului la nivelul capului și al brațului drept. Întrucât victima încă mai mișca, i-a aplicat mai multe lovituri în partea dorsală cu o surubelniță pe care a găsit-o în cabina victimei. După exercitarea acțiunii de ucidere, inculpatul a ridicat un capac aflat în podeaua cabinei și a aruncat cadavrul într-o încăpere (santina navei) aflată sub cabină, cu capul în jos, rămânând însă cu picioarele în afara santinei, poziție în care a și fost găsit de organele de urmărire penală”, au explicat surse din rândul anchetatorilor.
Inculpatul a aruncat toporul, șurubelnița și obiectele sale de vestimentație în fluviul Dunărea, fapt pentru care nu au mai fost identificate nici cu ocazia cercetării locului faptei și nici ulterior. După ce a comis oribila faptă, inculpatul Puyko Yaroslav a încercat să fugă de pe navă cu ajutorul unei ambarcațiuni de mici dimensiuni, însă pentru că nu a reușit să o coboare la apă, s-a deplasat la cabina comandantului, căruia sub amenințare i-a cerut ajutorul să ajungă la mal.
Căpitanul și-a anunțat șefii ierarhici și a luat legătura cu căpitănia Portului Brăila, unde a comunicat faptul că are nevoie să andocheze în port, solicitând prezența poliției și a ambulanței. “Inculpatul a fugit de la bordul navei, chiar în momentul în care s-a realizat andocarea navei, așa cum rezultă din declarațiile martorilor. Din audierea tatălui inculpatului, a rezultat că în dimineața zilei de 10 februarie, în jurul orelor 04:00, a fost apelat pe telefonul mobil de către fiul său, P. Y., care i-a adus la cunoștință că a omorât un om. Martorul a mai indicat faptul că inculpatul i-a precizat că victima este un coleg de echipaj care îl amenința permanent și că a folosit pentru a-l ucide un topor”, au precizat procurorii.
În urma anchetei la fața locului s-a stabilit că uciderea victimei R. D. s-a realizat în cabina în care acesta se odihnea de obicei, fiind identificate la fața locului multiple urme de sânge pe pereții cabinei, pe lenjeria și obiectele de vestimentație aflate în interior. Totodată, a fost identificat cadavrul victimei introdus cu capul în jos printr-un orificiu de formă regulată aflat în podeaua cabinei, într-o zonă a navei numită santină. Inculpatul și-a recunoscut fapta.

Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului își asumă eventualele daune, în cazul unor acțiuni legale împotriva celor publicate.
Adaugă comentariu

Răspunde la comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Local

Brăilean dispărut în Olanda. Apropiații spun că a fost găsit decedat într-un râu

• într-o sesizare transmisă redacției ni s-au oferit informații privind moartea suspectă a unui brăilean în vârstă de 41 de ani • acesta ar fi fost găsit într-un râu, în apropierea casei în care locuia • potrivit unui prieten al brăileanului, trupul neînsuflețit ar fi la morgă în Olanda, dar nu ar avea cine să se ocupe de repatriere

Publicat

în

Brăilean dispărut în Olanda. Apropiații spun că a fost găsit decedat într-un râu

Dispariție misterioasă în Olanda, a unui brăilean. Potrivit unei sesizări primite la redacție, un brăilean de 41 de ani, Marian Boculcă, care lucra în Olanda la o carmangerie, ar fi fost găsit decedat în condiții suspecte.

Trupul neînsuflețit ar fi la Morgă în Olanda, dar nu are cine să se ocupe de repatriere, iar cunoscuții îi caută familia. Ni s-a pus la dispoziție și numărul de telefon al unui bărbat care se ocupă de cazul celui decedat și am discutat cu acesta.

Ne-a spus că se numește Marin Florea și îl știa pe Marian Boculcă de pe rețeaua Tik-Tok. Potrivit lui Florea, brăileanul a crescut la casa de copii, iar el l-ar fi mai ajutat cu bani și alimente. În Olanda, Marian lucra la o carmangerie și ar fi avut o prietenă cu care locuia împreună.

Brăileanul ar fi dispărut încă de pe 29 octombrie, după ce ar fi plecat să cumpere pâine și nu ar fi mai revenit la domiciliu. Femeia cu care locuia, care lucra la aceeași firmă, l-a anunțat pe patronul carmangeriei

Abia la începutul lunii noiembrie bărbatul ar fi fost găsit decedat, pe un râu aflat la aproximativ 500 metri de locuința unde stătea cu prietena lui. Marin Florea ne-a mai precizat că prietena lui Boculcă a spus că ar fi anunțat poliția, dar ea a venit apoi în România, fata fiind se pare tot din Brăila.

În primă fază, a mai spus Marin Florea, patronul firmei, unde se pare că Boculcă nu avea contract de muncă, deci lucra ilegal, a anunțat că se ocupă de repatrierea trupului neînsuflețit, ba chiar ar fi strâns 10.000 de euro de la toți colegii ca să poată aduce decedatul în Brăila, pentru înmormântare.

Numai că, bărbatul a spus că între timp patronul s-a răzgândit și nu a mai răspuns la telefon. În aceste condiții, acesta a spus că încearcă să găsească pe cineva din familia lui Boculcă, pentru a se ocupa de repatriere, doar că nu știe unde se află familia. Se pare că ar avea un frate cu care nu era în relații bune, dar și o mătușă care ar locui în Chercea, din câte a aflat bărbatul.

Persoana decedată în apropiere de Zaaneiland, victima unui accident tragic

În presa de Olanda – deorkaan.nl – am găsit informații privind decesul unui bărbat. Persoana care a fost găsită decedată în dimineața zilei de duminică, 8 noiembrie, în apa din apropierea insulei Zaaneiland, în Zaandam, și-a pierdut viața în urma unui accident tragic, arată presa olandeză.

Poliția a făcut acest anunț după finalizarea cercetărilor. Polițiștii au exclus posibilitatea unei infracțiuni.”În jurul orei 08:35, serviciile de urgență au fost alertate cu privire la prezența unei persoane decedate în apă, de-a lungul străzii Mellum, în apropierea blocului Sarema. Mai multe echipaje de poliție, ambulanțe și pompieri au intervenit la fața locului. De asemenea, a fost solicitat și un elicopter medical de urgență.Poliția a delimitat zona, iar criminaliștii au efectuat cercetări pentru a stabili circumstanțele în care s-a produs decesul. Ancheta a fost între timp încheiată

Potrivit poliției, s-a stabilit cu certitudine că este vorba despre un accident tragic. Autoritățile nu au făcut publice detalii despre modul în care s-a produs incidentul și nici identitatea persoanei decedate”, se arată în articol. Poliția olandeză a anunțat că a închis ancheta și a transmis condoleanțe familiei și apropiaților victimei, urându-le putere pentru a trece peste această perioadă dificilă.

Citește articolul complet

Local

Accident rutier pe strada 1 Decembrie 1918. Un bărbat de 62 de ani a ajuns la spital

Publicat

în

Accident rutier pe strada 1 Decembrie 1918. Un bărbat de 62 de ani a ajuns la spital

Un accident rutier s-a produs joi, 12 noiembrie, în municipiul Brăila, pe strada 1 Decembrie 1918, la intersecția cu strada Roșiorilor.

În urma impactului dintre două autoturisme, un bărbat în vârstă de 62 de ani a fost transportat la spital pentru îngrijiri medicale.

Potrivit informațiilor transmise de polițiști, accidentul a fost anunțat prin apel la 112 în jurul orei 10:50.

Din primele cercetări, un bărbat de 62 de ani, din municipiul Brăila, conducea un autoturism pe strada 1 Decembrie 1918, dinspre zona centrală către bulevardul Dorobanților.

La intersecția cu strada Roșiorilor, mașina acestuia ar fi fost lovită din spate de un alt autoturism, condus de un bărbat de 40 de ani, tot din Brăila, care se deplasa în aceeași direcție.

În urma impactului, șoferul în vârstă de 62 de ani a avut nevoie de îngrijiri medicale și a fost transportat la spital.

Polițiștii i-au testat pe cei doi conducători auto cu aparatul etilotest, iar rezultatele au fost zero, ceea ce indică faptul că niciunul dintre aceștia nu consumase alcool.

Oamenii legii continuă cercetările pentru a stabili cu exactitate cum s-a produs accidentul și care au fost împrejurările care au dus la coliziune.

În acest caz a fost întocmit un dosar penal pentru infracțiunea de vătămare corporală din culpă.

Citește articolul complet

CELE MAI CITITE

Astăzi
7 zile
30 de zile
⇧