Social Media

ECONOMIC

Dialog social la sediul ITM Brăila

Publicat

în

• au participat reprezentanţi ai organizaţiilor sindicale şi patronale din Brăila • evenimentul a fost organizat în cadrul Campaniei Naționale de informare și conştientizare a prevederilor legii nr. 367/2022 privind dialogul social
 
Zilele acestea, la sediul Inspectoratului Teritorial de Muncă Brăila (ITM), a fost  organizată o sesiune de informare şi conştientizare în cadrul Campaniei Naționale de informare si conştientizare a prevederilor Legii nr. 367/2022 privind dialogul social, cu modificările și completările ulterioare, la care au participat reprezentanţi ai organizaţiilor sindicale şi patronale.
Potrivit inspectorului șef al ITM Brăila, Liviu Arhire, în cadrul evenimentului, au fost prezentate modificările legislative referitoare la negocierile colective și s-a răspuns la întrebările adresate de participanți, reprezentanții ITM oferindu-le lămuriri specifice domeniilor de activitate ale acestora (discuția fiind, de fapt, una interactivă).
În deplină concordanță cu drepturile constituţionale, Codul Muncii reglementează domeniul raporturilor de muncă, acesta aplicându-se şi raporturilor de muncă reglementate prin legi speciale, în măsura în care acestea nu conţin dispoziţii specifice derogatorii. Codul Muncii este legea cadru în materie de drepturi individuale şi colective de muncă, care se aplică şi organizaţiilor sindicale şi patronale, inclusiv celor din municipiul și județul Brăila.
Legea nr. 367/2022 privind dialogul social reglementează drepturile şi libertăţile sindicale, respectiv dreptul de asociere/afiliere, de negociere colectivă şi acţiune colectivă, cât şi obligativitatea clauzelor contractelor individuale şi colective de muncă, protecţia individuală a lucrătorilor şi reprezentanţilor lor în exercitarea drepturilor care sunt recunoscute de Codul Muncii la nivelul tuturor angajatorilor.

Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului își asumă eventualele daune, în cazul unor acțiuni legale împotriva celor publicate.
Adaugă comentariu

Răspunde la comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

CELE MAI CITITE

Astăzi
7 zile
30 de zile