Social Media

Cultură

Dezvelirea bustului comandorului Eugeniu Botez la Comandamentul Flotilei

Timp de citire: 3 minute

* evenimentul a inclus, de asemenea, vernisajul expoziției de documente, cărți postale și manuscrise ale ilustrului marinar, aflate în colecția căpitanului de port Anghel Georgian * au fost prezenți militari ai Comandamentului Flotilei Fluviale, dar și foști comandanți și ofițeri ai Flotilei, actualmente ofițeri în rezervă și în retragere
 
 
 
Programul activităților dedicate Zilei Marinei Române, organizate de Flotila Fluvială „Mihail Kogălniceanu”, a inclus un simpozion dedicat acestei mari sărbători, menit să aducă în fața publicului momente și personalități din istoria Forțelor Fluviale, precizează surse din cadrul marii unități. Acesta a avut loc chiar de Ziua Marinei, fiind urmat de vernisajul unei expoziții de documente și dezvelirea bustului comandorului Eugeniu Botez, figură marcantă a Forțelor Navale Române. Evenimentul a fost găzduit de sediul Comandamentului Flotilei Fluviale „Mihail Kogălniceanu” Brăila, de pe Strada Împăratul Traian.
În prima parte manifestării, specialiștii Muzeului Național al Marinei Române au rostit alocuțiuni dedicate vechilor și bogatelor tradiții marinărești ale românilor la Dunăre.
„Dr. Silvia Ioniță a subliniat importanța patrimoniului fotografic printr-o prezentare a principalelor fotografii cu evenimente și personalități ale Marinei României la fluviu, de la Războiul de Independență până la terminarea celui de Al Doilea Război Mondial. Doamna dr. Andreea Croitoru, Șef Secție Muzeu Constanța, a prezentat o figură inedită din istoria navală, dar și locală, a Brăilei, colonelul farmacist Mihail Tzanovici, participant la cel de Al Doilea Război Balcanic și la Războiul de Întregire Națională. Domnul dr. Dan Dragoș Sichigea, Șef Secție Cercetare, a expus lecțiile învățate de Comandamentul Diviziei de Dunăre în urma campaniei din anul 1941”, au precizat surse din cadrul Comandamentului Flotilei.
În a doua parte a evenimentului, colecționarul Anghel Georgian, căpitan de port, a prezentat personalitatea și operele comandorului Eugeniu Botez, figură marcantă a istoriei Forțelor Navale Române.
A urmat dezvelirea bustului comandorului Eugeniu Botez, precum și vernisajul expoziției de documente, cărți postale și manuscrise ale ilustrului marinar, aflate în colecția personală a căpitanului de port Anghel Georgian.
Alături de militarii Flotilei Fluviale, la eveniment au participat reprezentanți ai Oficiului Județean de Poștă și Curierat Brăila, care au oferit publicului posibilitatea de a transmite câteva gânduri celor dragi prin intermediul unor cărți poștale realizate cu tematica „comandor Eugeniu Botez”.
„Doamna director Ifrim Camelia a pregătit în detaliu evenimentul, a solicitat cărți poștale și a asigurat recuzita specială pentru acest eveniment. Colegele acesteia, Bounegru Elena Anina și Vrabie Daniela, au fost prezente la eveniment și s-au asigurat că fiecare carte poștală va ajunge la destinatar. De asemenea, ne-a fost alături și domnul Viorel Bolum, președintele
Societății de Numismatică Română, Secția Bârlad”, a mai precizat sursa citată.
Au fost prezenți și foști comandanți și ofițeri ai Flotilei Fluviale, actualmente ofițeri în rezervă și în retragere.
Bustul comandorului Eugeniu Botez, donat Comandamentului Flotilei Fluviale „Mihail Kogălniceanu”, a prins viață în cadrul proiectului „Pantheonul Dobrogei”, prin grija Asociației Dobrogea 150, ca omagiu adus marilor personalități dobrogene. Demn de remarcat este faptul că întâlnirea de la Comandamentul Flotilei a consolidat legătura dintre trecut, prezent și viitor, oferindu-le participanților o experiență memorabilă și rodnică.

Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului își asumă eventualele daune, în cazul unor acțiuni legale împotriva celor publicate.
Adaugă comentariu

Răspunde la comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cultură

„Principii și principesele României”. Expoziție la Muzeul Eparhial din Galați

• expoziția poate fi vizitată în perioada noiembrie 2026 – 5 februarie 2027, de marți până sâmbătă, între orele 08:00 și 16:00 • proiectul expozițional este realizat de Muzeul Istoriei, Culturii și Spiritualității Creștine, în colaborare cu Muzeul Național Peleș și Teatrul Național de Operă și Operetă „Nae Leonard”

Publicat

în

„Principii și principesele României”. Expoziție la Muzeul Eparhial din Galați

Muzeul Istoriei, Culturii și Spiritualității Creștine de la Dunărea de Jos, din Galați, a găzduit marți, 10 noiembrie 2026, vernisajul expoziției „Principii și principesele României”. Proiectul expozițional este organizat de Muzeul Eparhial din Galați, în parteneriat cu Muzeul Național Peleș și Teatrul Național de Operă și Operetă „Nae Leonard”, iar expoziția poate fi vizitată, de brăileni și gălățeni deopotrivă, în perioada noiembrie 2026 – 5 februarie 2027, de marți până sâmbătă, între orele 08:00 și 16:00.

La manifestarea culturală desfășurată în Salonul Oficial al Muzeului Eparhial au fost prezenți: Înaltpreasfințitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, alături de oameni de cultură, artiști, profesori, clerici, numeroși elevi și studenți.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Eparhiei Dunării de Jos, pr. Rareș Bucur, Înaltpreasfinția Sa a binecuvântat manifestarea și a adresat un cuvânt de apreciere pentru organizarea acestei expoziții de excepție, subliniind faptul că evenimentul se înscrie în seria manifestărilor dedicate Sfântului Apostol Andrei, ocrotitorul spiritual al Eparhiei Dunării de Jos.

Părintele Arhiepiscop Casian a mai arătat că această expoziție – realizată de Muzeul Pelișor, în colaborare cu Muzeul Istoriei, Culturii și Spiritualității Creștine – ilustrează modul în care Monarhia Română a promovat arta, educația copiilor și păstrarea tradițiilor naționale, considerându-le adevărate „perle ale coroanei” și un model demn de urmat pentru tânăra generație.

„În cadrul sărbătorilor închinate Apostolului cel dintâi chemat, Sfântul Andrei, un loc aparte îl ocupă manifestările artistice, spirituale și culturale, cu atât mai mult cu cât această capelă se bucură de patronajul ceresc al celui mai mare iubitor de cultură dintre voievozii noștri, Sfântul Martir Constantin Brâncoveanu. În egală măsură, Suveranii României – Regele Carol I, Regele Ferdinand, Regina Elisabeta și Regina Maria – și-au dăltuit frumusețea sufletească în specificul românesc al artei. Însă arta cea mai frumoasă o arată această expoziție de la Muzeul Peleş: «perlele coroanei» pentru regi au fost copiii lor, iar creșterea, educația, împurpurarea și înveșmântarea lor în ținuta românească pot constitui un imbold şi un îndemn pentru educația de astăzi, în duhul modernităţii şi al tradiţiei ca la Casa Regală. Este o expoziție dedicată, în special, tinerilor și copiilor. Să dea Dumnezeu să rodească această inițiativă!”, a precizat ierarhul Dunării de Jos.

Expoziția este dedicată Principesei Maria (1870-1874), unica fiică a cuplului regal Carol I și Elisabeta, precum și copiilor Regelui Ferdinand I și ai Reginei Maria: Principesele Elisabeta (1894-1956), Maria (1900-1961) și Ileana (1909-1991), alături de Principii Nicolae (1903-1978) și Mircea (1913-1916).

Potrivit organizatorilor, expoziția surprinde modul în care vlăstarele regale au fost educate de guvernante și profesori de elită ai vremii, pregătindu-se pentru rolul istoric pe care aveau să și-l asume la maturitate, în special după trecerea la cele veșnice a Regelui Ferdinand I, în anul 1927.

„Publicul prezent a admirat panourile cu reproduceri foto din viața privată și publică a principilor și principeselor României – de la instantanee din copilărie și adolescență, până la portrete oficiale care au imortalizat momente cruciale din istoria națională”, a mai transmis, într-un comunicat, pr. Rareș Bucur.

Citește articolul complet

Cultură

Despre inteligența artificială, la Centrul de Creație Brăila

• conferința „AI îmi face viața mai ușoară sau mă face mai leneș?” va avea loc vineri, 13 noiembrie, de la ora 9:00, în Sala ProArte a Centrului de Creație • invitați: prof. univ. dr. Elena Enache și masterand Robert Bratosin

Publicat

în

Despre inteligența artificială, la Centrul de Creație Brăila

Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale (Centrul de Creație) Brăila, cu sprijinul Consiliului Județean și al Primăriei Municipiului Brăila – în parteneriat cu Consiliul Național al Audiovizualului, Universitatea „Constantin Brâncoveanu” și Penitenciarul Brăila – organizează vineri, 13 noiembrie 2026,  începând cu ora 9:00, Conferința tematică intitulată „AI îmi face viața mai ușoară sau mă face mai leneș?” – un eveniment dedicat dezbaterii provocărilor cu care ne confruntăm în contextul actual.

Discuția va fi moderată de managerul CJCPCT Brăila, Petronela Alina Sulicu, alături de  invitata specială, prof. univ.dr. Elena Enache și de masterand Robert Bratosin, care vor oferi perspective academice și practice asupra modului în care tehnologia, inteligența artificială, ne modelează gândirea și obiceiurile.

„Într-o eră în care inteligența artificială influențează tot mai mult activitățile zilnice, educația și piața muncii, conferința își propune să exploreze echilibrul dintre eficiența tehnologică și riscul dependenței digitale. Evenimentul are un format interactiv și incluziv, reunind în aceeași sală membrii Uniunii Județene „Solidaritatea” a Pensionarilor și persoane private de libertate din cadrul Penitenciarului Brăila. Această inițiativă urmărește facilitarea dialogului deschis și a integrării sociale prin intermediul educației și al dezbaterilor pe teme contemporane”, precizează organizatorii conferinței de vineri, 13 noeimbrie. Evenimentul va fi transmis LIVE pe pagina de Facebook:Centrul.de.Creatie.Braila, iar accesul va fi liber, în limita locurilor disponibile.

Citește articolul complet

CELE MAI CITITE

Astăzi
7 zile
30 de zile
⇧