Social Media

Cultură

Despre valori morale și naționale la Ianca. Elevii brăileni au vizitat fostul aerodrom militar

Timp de citire: 3 minute

• luni, 12 februarie, un grup de elevi îndrumați de prof. Raluca Ionescu a fost oaspetele Muzeului Ianca, condus de prof. Ion Bărbuceanu • în aceeași zi, elevii au vizitat fosta „colonie”, hangarele și fosta bază aeriană, care va deveni, curând, Aeroclub teritorial pentru sporturile aeronautice • oaspeții au ascultat fascinați istorisirile fostului pilot de vânătoare și comandant al unității, comandor (ret.) Mihai Nicolae
 
Luni, 12 februarie, un grup de elevi și cadre didactice de la Liceul Teoretic „Mihail Sebastian” Brăila au fost oaspeții Muzeului și ai fostului aerodrom militar de la Ianca, aflat, acum, în administrarea Aeroclubului României, în cadrul unei activități „despre valori morale și culturale, valori locale și naționale, în scopul recunoașterii și asumării identității naționale”. 
„La un pas de noi, se află o lume despre care, din păcate, doar din cărți, fotografii sau povești aflăm câte ceva. Ceea ce a fost odinioară cea mai modernă bază aeriană a României, primul aerodrom militar modern din țară, unde a avut loc primul zbor cu un avion cu reacție de tip YAR-17, devenită ulterior Divizia 3 Aviație Vânătoare, astăzi a devenit poveste”, precizează prof. Raluca Ionescu, inițiatoarea activității.
Prof. Raluca Ionescu este chiar fiica fostului comandant al unității militare de aviație din perioada Revoluției, de la Ianca, regretatul col. comandor Mihai Enache. La activitate au participat elevii clasei a IX-a B, precum și elevi ai claselor XI B și XII C, însoțiți de prof. Alina Crețu și prof. Georgiana Ichim.
 „Emoția doamnei profesoare a fost mare: a revenit în locul unde a locuit o bună parte din timp, la bunici, apoi în colonie. În vizita făcută cu elevii clasei domniei-sale, a vizitat muzeul, zona centrală a orașului și fosta bază de aviație. Sper ca vizita de astăzi, cât și cea de miercuri, a aceluiași liceu din Brăila, să fie un început și pentru alți elevi din municipiu, cât și din județ”, a precizat prof. Ion Bărbuceanu, fondatorul Muzeului Ianca, gazda elevilor de la „Mihail Sebastian”.
La Muzeul Ianca, oaspeții au fost întâmpinați de fostul comandant al Unității Militare 01918, comandor (ret.) Mihai Nicolae, și de către Ionel Bicoiu, desemnat de Aeroclubul României pentru administrarea pistei fostei unități militare, ce va deveni, potrivit prof. Raluca Ionescu, Aeroclub teritorial pentru sporturile aeronautice.
Următorul obiectiv vizitat a fost „colonia” de la Ianca, „cu tot ce a reprezentat viața departe de lume, oază de bine și frumos, precum și unitatea militară din care a mai rămas doar un punct de radiolocație”. Aici, col. comandor (ret.) Mihai Nicolae a retrăit, prin poveștile sale de suflet, împărtășite elevilor, frânturi ale vieții de pilot. „Având aprobarea directorului general al Aeroclubului României, am putut ajunge și la pistă. Am lăsat în urmă un parc în ruină, o școală dărâmată, blocuri avariate de timp și am văzut că lumea se mișcă. Aici, ceva va prinde viață. Așa că… nu e totul pierdut! Cele două hangare vorbesc despre stilul arhitectural sovietic, înălțimea spațiului, iluminarea conferă fiecăruia un aer unic. Acest spațiu va renaște și, odată cu el, lumea aviatică „de pe Ianca”. Aeroclubul României, asteptăm inaugurarea!”, a mai spus prof. Raluca Ionescu.
 

Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului își asumă eventualele daune, în cazul unor acțiuni legale împotriva celor publicate.
Adaugă comentariu

Răspunde la comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Cultură

„Principii și principesele României”. Expoziție la Muzeul Eparhial din Galați

• expoziția poate fi vizitată în perioada noiembrie 2026 – 5 februarie 2027, de marți până sâmbătă, între orele 08:00 și 16:00 • proiectul expozițional este realizat de Muzeul Istoriei, Culturii și Spiritualității Creștine, în colaborare cu Muzeul Național Peleș și Teatrul Național de Operă și Operetă „Nae Leonard”

Publicat

în

„Principii și principesele României”. Expoziție la Muzeul Eparhial din Galați

Muzeul Istoriei, Culturii și Spiritualității Creștine de la Dunărea de Jos, din Galați, a găzduit marți, 10 noiembrie 2026, vernisajul expoziției „Principii și principesele României”. Proiectul expozițional este organizat de Muzeul Eparhial din Galați, în parteneriat cu Muzeul Național Peleș și Teatrul Național de Operă și Operetă „Nae Leonard”, iar expoziția poate fi vizitată, de brăileni și gălățeni deopotrivă, în perioada noiembrie 2026 – 5 februarie 2027, de marți până sâmbătă, între orele 08:00 și 16:00.

La manifestarea culturală desfășurată în Salonul Oficial al Muzeului Eparhial au fost prezenți: Înaltpreasfințitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, alături de oameni de cultură, artiști, profesori, clerici, numeroși elevi și studenți.

Potrivit purtătorului de cuvânt al Eparhiei Dunării de Jos, pr. Rareș Bucur, Înaltpreasfinția Sa a binecuvântat manifestarea și a adresat un cuvânt de apreciere pentru organizarea acestei expoziții de excepție, subliniind faptul că evenimentul se înscrie în seria manifestărilor dedicate Sfântului Apostol Andrei, ocrotitorul spiritual al Eparhiei Dunării de Jos.

Părintele Arhiepiscop Casian a mai arătat că această expoziție – realizată de Muzeul Pelișor, în colaborare cu Muzeul Istoriei, Culturii și Spiritualității Creștine – ilustrează modul în care Monarhia Română a promovat arta, educația copiilor și păstrarea tradițiilor naționale, considerându-le adevărate „perle ale coroanei” și un model demn de urmat pentru tânăra generație.

„În cadrul sărbătorilor închinate Apostolului cel dintâi chemat, Sfântul Andrei, un loc aparte îl ocupă manifestările artistice, spirituale și culturale, cu atât mai mult cu cât această capelă se bucură de patronajul ceresc al celui mai mare iubitor de cultură dintre voievozii noștri, Sfântul Martir Constantin Brâncoveanu. În egală măsură, Suveranii României – Regele Carol I, Regele Ferdinand, Regina Elisabeta și Regina Maria – și-au dăltuit frumusețea sufletească în specificul românesc al artei. Însă arta cea mai frumoasă o arată această expoziție de la Muzeul Peleş: «perlele coroanei» pentru regi au fost copiii lor, iar creșterea, educația, împurpurarea și înveșmântarea lor în ținuta românească pot constitui un imbold şi un îndemn pentru educația de astăzi, în duhul modernităţii şi al tradiţiei ca la Casa Regală. Este o expoziție dedicată, în special, tinerilor și copiilor. Să dea Dumnezeu să rodească această inițiativă!”, a precizat ierarhul Dunării de Jos.

Expoziția este dedicată Principesei Maria (1870-1874), unica fiică a cuplului regal Carol I și Elisabeta, precum și copiilor Regelui Ferdinand I și ai Reginei Maria: Principesele Elisabeta (1894-1956), Maria (1900-1961) și Ileana (1909-1991), alături de Principii Nicolae (1903-1978) și Mircea (1913-1916).

Potrivit organizatorilor, expoziția surprinde modul în care vlăstarele regale au fost educate de guvernante și profesori de elită ai vremii, pregătindu-se pentru rolul istoric pe care aveau să și-l asume la maturitate, în special după trecerea la cele veșnice a Regelui Ferdinand I, în anul 1927.

„Publicul prezent a admirat panourile cu reproduceri foto din viața privată și publică a principilor și principeselor României – de la instantanee din copilărie și adolescență, până la portrete oficiale care au imortalizat momente cruciale din istoria națională”, a mai transmis, într-un comunicat, pr. Rareș Bucur.

Citește articolul complet

Cultură

Despre inteligența artificială, la Centrul de Creație Brăila

• conferința „AI îmi face viața mai ușoară sau mă face mai leneș?” va avea loc vineri, 13 noiembrie, de la ora 9:00, în Sala ProArte a Centrului de Creație • invitați: prof. univ. dr. Elena Enache și masterand Robert Bratosin

Publicat

în

Despre inteligența artificială, la Centrul de Creație Brăila

Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale (Centrul de Creație) Brăila, cu sprijinul Consiliului Județean și al Primăriei Municipiului Brăila – în parteneriat cu Consiliul Național al Audiovizualului, Universitatea „Constantin Brâncoveanu” și Penitenciarul Brăila – organizează vineri, 13 noiembrie 2026,  începând cu ora 9:00, Conferința tematică intitulată „AI îmi face viața mai ușoară sau mă face mai leneș?” – un eveniment dedicat dezbaterii provocărilor cu care ne confruntăm în contextul actual.

Discuția va fi moderată de managerul CJCPCT Brăila, Petronela Alina Sulicu, alături de  invitata specială, prof. univ.dr. Elena Enache și de masterand Robert Bratosin, care vor oferi perspective academice și practice asupra modului în care tehnologia, inteligența artificială, ne modelează gândirea și obiceiurile.

„Într-o eră în care inteligența artificială influențează tot mai mult activitățile zilnice, educația și piața muncii, conferința își propune să exploreze echilibrul dintre eficiența tehnologică și riscul dependenței digitale. Evenimentul are un format interactiv și incluziv, reunind în aceeași sală membrii Uniunii Județene „Solidaritatea” a Pensionarilor și persoane private de libertate din cadrul Penitenciarului Brăila. Această inițiativă urmărește facilitarea dialogului deschis și a integrării sociale prin intermediul educației și al dezbaterilor pe teme contemporane”, precizează organizatorii conferinței de vineri, 13 noeimbrie. Evenimentul va fi transmis LIVE pe pagina de Facebook:Centrul.de.Creatie.Braila, iar accesul va fi liber, în limita locurilor disponibile.

Citește articolul complet

CELE MAI CITITE

Astăzi
7 zile
30 de zile
⇧