Social Media

ECONOMIC

Depozite ilegale de deșeuri la Mircea Vodă. Primăria, amendată cu 45.000 lei de Garda de Mediu

• sancțiunea a fost aplicată după ce pe raza comunei au fost identificate trei depozite ilegale de deșeuri de mai multe categorii

Publicat

în

Depozite ilegale de deșeuri la Mircea Vodă. Primăria, amendată cu 45.000 lei de Garda de Mediu

Primăria comunei Mircea Vodă a fost amendată de Garda de Mediu Brăila cu 45.000 lei, după ce în zona acesteia de responsabilitate au fost depistate trei amplasamente pe care se depozitau ilegal deșeuri menajere în amestec cu deșeuri reciclabile, cum ar fi foliile de plastic folosite de agricultori  pentru protejarea unor culturi.

Tot acolo se arunca gunoi de grajd și alte tipuri de deșeuri dăunătoare mediului înconjurător.

”Protecția mediului reprezintă o responsabilitate comună, iar respectarea legislației în domeniu este obligatorie pentru toți cetățenii și operatorii economici. Potrivit Ordonanței de Urgență nr. 92/2021 privind regimul deșeurilor, autoritățile publice locale au obligația de a asigura și de a răspunde pentru colectarea separată, transportul, valorificarea și eliminarea finală a deșeurilor, inclusiv a celor menajere periculoase, în conformitate cu prevederile legale în vigoare.

În urma unui control desfășurat urmare unei sesizări la Unitatea Adminstrativ Teritorială Comuna Mircea Vodă, comisarii de mediu au constatat existența unui număr de trei amplasamente unde sunt abandonate deșeuri menajere în amestec cu deșeuri reciclabile: folie de plastic provenită de la producătorii agricoli, precum și gunoi de grajd etc. Pentru neîndeplinirea obligațiilor legale privind gestionarea deșeurilor, UAT Comuna Mircea Vodă a fost sancționată contravențional cu amendă în valoare de 45.000 lei, conform art. 62 alin. (1) lit. d) din OUG nr. 92/2021 privind regimul deșeurilor. Totodată, au fost stabilite măsuri pentru gestionarea legală a deșeurilor identificate”, a precizat Comisariatul Județean Brăila al Gărzii Naționale de Mediu, prin intermediul unui comunicat de presă.

CELE MAI CITITE

Astăzi
7 zile
30 de zile