Să iubim natura
Decizie judecătorească: Vânătoare suspendată la 25 de specii de păsări!
Ziarul „Obiectiv – Vocea Brăilei” a inițiat o nouă rubrică „Să iubim natura” cu articole scrise și documentate de Marius Vernescu. Membru al Societății Ornitologice Române (SOR) din 1997, Vernescu este coordonator al Sucursalei din Brăila din anul 2012 și până în prezent. Ca membru SOR, Marius Vernescu a luat parte la diverse proiecte de voluntariat, atât în județul Brăila cât și în țară. De asemenea în cadrul SOR a fost implicat în diverse proiecte ca expert ornitolog în decursul anilor. Totodată, Marius Vernescu a lucrat alături de profesorii de la Universitatea Ecologică din București la întocmirea Planului de Management al Luncii Buzăului, dar și în alte proiecte de monitorizare a păsărilor.
Într-un articol publicat în data de 17 noiembrie 2021 (Zeci de specii de păsări amenințate de noua Lege a vânătorii!) vă aduceam la cunoștință că Parlamentul României a votat o Lege a vânătorii și a protecției fondului cinegetic care, prin promulgarea ei de către președintele țării, putea avea efecte dezastruoase asupra populațiilor de păsări ce pot fi vânate pe teritorul României.
Mai multe ONG-uri de mediu au tras atunci un semnal de alarmă cu privire la dezastrul ce ar putea urma dacă legea ar fi promulgată de președinte.
Asociația OTUS susținută de Federația Coaliția Natura 2000 și Asociația Declic a câștigat în instanță procesul pentru suspendarea aplicării legii vânătorii. Curtea de Apel Târgu Mureș a decis, pe 26 noiembrie 2021, suspendarea pentru sezonul 2021-2022 a cotelor de vânătoare pentru 25 de specii de păsări. Precizez că decizia instanței nu este una definitivă, dar este executorie și se aplică de la momentul pronunțării.
Ca urmare a acestei decizii, judecătorii au dispus suspendarea Ordinului nr. 1460/2021 privind aprobarea cotelor de recoltă pentru 25 de specii de păsări admise la vânătoare (sezonul 2021-2022), până la pronunțarea instanței de fond.
Avocata asociației OTUS a comentat astfel decizia Curții de Apel Târgu Mureș: „Din păcate, statul român a eșuat încă o dată în a se asigura că vânătoarea nu devine un pericol pentru menținerea și conservarea populațiilor de păsări, atât a speciilor de interes cinegetic, cât și a celor în cazul cărora vânătoarea este interzisă, cu luarea în considerare a ariei de distribuție a speciei”.
Având în vedere decizia Curții de Apel Târgu Mureș, din data de 26 noiembrie 2021, nu mai pot fi vânate următoarele 25 de specii de păsări: cioară grivă, cioară de semănătură, ciocârlie de câmp, cocoșar, coțofană, gaiță, găinușă de baltă, gâscă de vară, gârliță mare, graur, guguștiuc, ieruncă, lișiță, porumbel gulerat, porumbel de scorbură, prepeliță, rață mare, rață mică, rață moțată, rață sunătoare, sitar de pădure, stăncuță, sturz de vâsc, sturz cântător, turturică.
Urmare a deciziei Curții de Apel Târgu Mureș, directorul executiv al Societății Ornitologice Române (SOR) a declarat următoarele: „Societatea Ornitologică Română (SOR) a atras atenția de nenumărate ori că procedura prin care Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor stabilește cotele de vânătoare nu are o bază științifică. Potrivit legii, statul român are obligația să calculeze cotele de vânătoare în baza unor metodologii clare prin care să stabilească numărul de indivizi care pot fi împușcați fără ca populația speciei respective să fie afectată. SOR a solicitat în repetate rânduri o metodă de calcul transparentă și bazată pe date științifice pentru stabilirea cotelor de recoltă anuale, care să aibă în vedere productivitatea și mortalitatea ca indicatori ai ratei de supraviețuire a acestor specii astfel încât să fie asigurată capacitatea de refacere a populațiilor speciilor admise la vânătoare”.
Nu ar fi moral și etic să vânăm aceste specii de păsări fără să existe metodologii clar reglementate care să ia în calcul argumente științifice pentru stabilirea cotelor de recoltă. Este nevoie de dialog cu specialiștii din domeniu pentru ca vânătoarea să se poată desfășura fără a pune în pericol populațiile de păsări.
„Acest rezultat atrage încă o dată atenția asupra faptului că este imperativ ca aceste cote să se bazeze pe fundamente științifice solide. Această victorie va asigura încă un sezon de vânătoare liniștit păsărilor de interes cinegetic, dar suntem conștienți că mai avem un hop mare în cale: modificarea Legii 407/2006. Această modificare a fost atacată la CCR deoarece, la fel ca ordinul în cauză, acest act normativ nu are la bază fundamentarea științifică. Prin această cale facem, din nou, un apel către președintele României să acționeze în beneficiul Naturii și nu împotriva ei, să aibă curajul de a retrimite legea în Parlament pentru reexaminare”, a declarat președintele Asociației Grupul Milvus, Papp Tamás.
La rândul său, Roxana Pencea Brădățan, coordonatoare campanii Declic, a afirmat: „Vom continua să susținem în instanță demersurile Asociației OTUS până la anularea definitivă a acestui ordin infam. Păsările din țara noastră trebuie protejate de vânătoarea excesivă, în caz contrar statul român va deveni complice la extincția unor specii de păsări aflate pe cale critică de dispariție”.
Curtea de Apel Târgu Mureș dispune de urgență suspendarea Ordinului ministrului Mediului, Apelor și Pădurilor, care reglementează stabilirea cotelor de vânătoare pentru unele specii de păsări admise la vânătoare, pentru al doilea an la rând.
Situația multor specii de păsări ce pot fi vânate nu este cunoscută de către cei care aprobă aceste legi. De aceea considerăm că este nevoie de studii de specialitate, de consultarea specialiștilor în domeniu și apoi să apară o lege care să nu afecteze efectivele de păsări sălbatice.
Ca iubitori de natură nu putem fi indiferenți la ceea ce ar urma să se întâmple prin promulgarea acestei legi, de aceea spunem un NU hotărât aplicării acestei legi nedrepte.
Sursa de informare: https://www.sor.ro/decizie-judecatoreasca-vanatoare-suspendata-la-25-de-specii-de-pasari/
Să iubim natura
Lira Prieteniei la Brăila – etapa a IVa
În fiecare săptămână, așa cum a obișnuit cititorii, ziarul „Obiectiv – Vocea Brăilei” vă oferă spre lectură și informare rubrica „Să iubim natura” cu articole scrise și documentate de Marius Vernescu. Membru al Societății Ornitologice Române (SOR) din 1997, Vernescu este coordonator al Sucursalei din Brăila din anul 2012 și până în prezent. Ca membru SOR, Marius Vernescu a luat parte la diverse proiecte de voluntariat, atât în județul Brăila cât și în țară. De asemenea în cadrul SOR a fost implicat în diverse proiecte ca expert ornitolog în decursul anilor. Totodată, Marius Vernescu a lucrat alături de profesorii de la Universitatea Ecologică din București la întocmirea Planului de Management al Luncii Buzăului, dar și în alte proiecte de monitorizare a păsărilor.
În Brăila sunt și alte asociații de mediu care desfășoară activități interesante, cu impact la nivel național. Am mai scris despre asta și cu altă ocazie, dar de data aceasta trebuie să vă aduc la cunoștință că un grup inimos de oameni din Brăila se încăpățânează să organizeze un eveniment numit „Lira Prieteniei”, care a ajuns anul acesta la ediția a IV-a. Acești oameni s-au unit sub denumirea de Asociația de Turism și Ecologie Balta Mică a Brăilei.
Asociația A.T.E. Balta Mică a Brăilei este membră a Federației Române de Turism Sportiv și, în acest context, organizează și participă la acest tip de evenimente la nivel național. Menționez faptul că evenimentul de la Mărașu a fost organizat în colaborare cu Federația Națională de Turism Sportiv.
Dacă anul trecut acest eveniment a fost organizat în Lacu Sărat, anul acesta Mărașu a fost ales pentru ca invitații să poată vedea frumusețile Brăilei Sălbatice. Dacă aș numi doar câteva persoane care au muncit efectiv la organizarea acestui eveniment, poate aș omite pe cineva și nu ar fi corect față de aceștia. Cei care au făcut posibil acest eveniment nu sunt mulți și, credeți-mă, este foarte greu să reușești să organizezi o tabără pentru cel puțin 150 de persoane, la care să participe 18 cluburi de profil. Vă spun eu, care am mai organizat astfel de tabere, dar nu pentru mai mult de 20 de persoane. Totuși, trebuie să-l amintesc pe cel care este sufletul acestui eveniment de la Brăila, și anume Cristinel Ungureanu.
Acești oameni au obținut, înainte de toate, sponsorizări pentru a le asigura participanților masa, apa de băut și toate cele necesare, locul de campare și multe alte facilități, deoarece pot apărea probleme neprevăzute, iar distanța față de oraș este destul de mare. Să vă gândiți la faptul că peste 150 de persoane au venit din toată țara și au trebuit să ajungă în zona localității Mărașu, deoarece cazarea s-a făcut exclusiv la cort, locația fiind pusă la dispoziție de Primăria Mărașu. Organizatorii au reușit să găsească sponsorizările necesare pentru a duce la bun sfârșit acest eveniment.
Vă ofer aceste detalii pentru a înțelege faptul că această echipă, care a organizat acest important eveniment, a trebuit să fie atentă la foarte multe detalii organizatorice, deoarece era în joc imaginea sa, ca ONG, în cadrul Federației.
Acest eveniment este unul important deoarece reușește să promoveze zonele sălbatice din Brăila, iar iubitorii de natură din țară, care au participat la el, au făcut publicitate în mediul online prin imaginile foto și video postate de la fața locului pe rețelele de socializare. De asemenea, aceștia au avut ocazia să vadă frumusețile zonei, să se plimbe cu bărcile într-un tur organizat cu ajutorul celor de la Parcul Natural Balta Mică a Brăilei și să ducă acasă detalii despre aceste locuri frumoase din Brăila.
O să încerc să vă familiarizez cu o parte dintre activitățile desfășurate în cadrul acestei tabere, dar și cu celelalte asociații participante, deoarece au venit oameni de la Baia Mare, Cluj, Sibiu, Galați, Urziceni, Făgăraș, Focșani etc., adică oameni care au parcurs distanțe considerabile pentru a vedea aceste locuri frumoase din Brăila. Un astfel de eveniment reușește să facă publicitate județului nostru, ceea ce este foarte important.
Printre numeroasele concursuri organizate în cadrul taberei, care a avut loc în perioada 4-7 iunie, pot aminti: orientare nocturnă, triatlon, concurs de fotografie, concurs de caricatură, afiș ecologic, desen grafic, probe culturale și slide-show. Peste toate acestea s-a cântat muzică folk la focul de tabără, alături de invitați consacrați, Titus Constantin și Ionel Erimia.
De asemenea, au fost organizate momente culturale de către cluburile participante, care au făcut ca serile să fie unele de neuitat. Nu pot decât să felicit organizatorii acestui important eveniment și să le doresc puterea de a reuși să organizeze și să promoveze Brăila și în anii următori.
Să iubim natura
Păsările sălbatice și puii lor
În fiecare săptămână, așa cum a obișnuit cititorii, ziarul „Obiectiv – Vocea Brăilei” vă oferă spre lectură și informare rubrica „Să iubim natura” cu articole scrise și documentate de Marius Vernescu. Membru al Societății Ornitologice Române (SOR) din 1997, Vernescu este coordonator al Sucursalei din Brăila din anul 2012 și până în prezent. Ca membru SOR, Marius Vernescu a luat parte la diverse proiecte de voluntariat, atât în județul Brăila cât și în țară. De asemenea în cadrul SOR a fost implicat în diverse proiecte ca expert ornitolog în decursul anilor. Totodată, Marius Vernescu a lucrat alături de profesorii de la Universitatea Ecologică din București la întocmirea Planului de Management al Luncii Buzăului, dar și în alte proiecte de monitorizare a păsărilor.
Păsările sălbatice au comportamente diferite atunci când au pui sau când clocesc, de la specii care apără cuibul cu îndârjire până la specii care părăsesc cuibul pentru a se apăra pe ele, lăsând puii pradă sigură pentru păsările răpitoare și nu numai.
Interesant este comportamentul unor specii de păsări și am să enumăr câteva, nu am pretenția că le voi enumera pe toate: ciovlica ruginie, piciorong, ciocîntors, nagâț. Ce este interesant la aceste păsări? Să știți că atunci când din întâmplare, sau cu bună știință, ai găsit cuibul acestor specii de păsări sau te afli fără să știi în apropierea unui cuib, fie că vorbim de pontă sau de pui, începe un spectacol regizat special pentru a te îndepărta de cuib. Dacă sunt în aer, încep să facă o zarvă atât de mare încât nu știi ce ai făcut, încep să își facă nevoile în aer, în direcția ta, se prefac că au o aripă ruptă, cad la sol. Aici încep să se prefacă rănite, doar pentru a te îndepărta de cuib. Spectacolul este atât de interesant, încât nu știi ce ai pățit, de ce sunt atât de agitate, sau dacă pasărea este rănită cu adevărat.
La polul opus, o să vă vorbesc despre rațe și corcodei, specii care părăsesc cuibul, lăsând puii în voia sorții, atunci când sunt atacate de cele mai multe ori de cioara grivă, sau de păsările răpitoare care dau târcoale cuiburilor.
În această perioadă a anului, au început să apară puii, destul de firav, deoarece vremea nu prea a fost una prielnică, multe păsări sunt în întârziere în ceea ce privește eclozarea puilor, dar am observat deja pui de păsări. În afară de berze, am văzut pui de gâscă de vară, pui de nagâț, pui de rață mare, pui de lișiță, pui de corcodel mare, pui de găinușă de baltă, iar la acest sfârșit de săptămână am văzut și pui de lebădă de vară. Monitorizez o locație unde aștept cu nerăbdare să văd puii de corcodel cu gât roșu și nu în ultimul rând puii de rață roșie, specii pe care nu le-am întâlnit până acum cuibărind în zona respectivă, dar nu am să dau locație pentru a nu pune în pericol aceste păsări și mai ales puii lor. Nu am reușit să fotografiez de aproape puii de nagâț, deoarece distanța era destul de mare.
Cei mai mulți pui la o pereche au fost la lebăda de vară, aceasta are cinci pui, iar la polul opus, corcodelul mare care are un singur pui.
Sper ca aceste păsări să reușească să își crească puii deoarece locurile sunt pline de pericole la tot pasul, de la păsări răpitoare, la câini de stână și nu în ultimul rând la oameni, care de multe ori nu au gânduri din cele mai pașnice.
Am să vă postez câteva fotografii cu acești pui pentru a vă bucura de aceste făpturi minunate. Trebuie de asemenea să menționez faptul că fotografierea acestor pui se face destul de greu, deoarece părinții îi protejează, iar ei sunt destul de prudenți în a se arăta.






















