Politică
De ce și-a dat demisia Iohannis. Pentru privilegii, din meschinărie, a fost ”convins”
• întrebați de ce cred că președintele Klaus Iohannis a decis să demisioneze brusc, deși până acum nu a dat semne că ar intenționa să facă acest lucru, liderii partidelor politice parlamentare din Brăila au venit cu diferite explicații • cei mai mulți au arătat cu degetul spre faptul că procedura inițiată în Parlament privind suspendarea sa, de această dată s-ar fi bucurat de succes • alții au vorbit despre frica lui Iohannis de a rămâne fără privilegii, dacă românii ar fi votat împotriva sa la Referendum • unii chiar au vorbit despre presupusa vizită în România a ”omului” președintelui american Donald Trump, care ar fi fost factorul ”convingător”
Demisia anunțată brusc de președintele Klaus Iohannis i-a pus pe gânduri pe liderii partidelor politice parlamentare din Brăila. Contactați de redactorii ”Obiectiv – Vocea Brăilei” și întrebați de ce cred că Iohannis a decis să demisioneze taman acum, în ciuda faptului că în urmă cu o săptămână afirma la Bruxelles că nu va pleca din funcție, aceștia au încercat să vină cu o serie de posibile explicații.
Europarlamentarul Mihai Tudose, președintele Consiliului Național al PSD a declarat că a încetat demult să mai înțeleagă logica acțiunilor președintelui Klaus Iohannis. Totuși, social-democratul a punctat că în discursul pe care l-a avut, Iohannis a dat de înțeles că se temea de un eventual rezultat al Referendumului de suspendare ce i se pregătea.
”Nu știu. Sincer. Și nu ar fi prima decizie a domnului președinte pe care nu o înțelegem, ca să zic așa. Dar poate spectrul acesta al suspendării și apoi al demiterii…. Din speech-ul pe care l-am urmărit cu toții era clar. Și el a recunoscut că dacă se ajungea acolo, nu trecea de nici un vot. Era prăbușit în orice vot. Și atunci, a vrut să evite acel moment în care poporul să voteze împotriva lui. Nu știu. Sau s-a sacrificat pentru țară, ca să nu ajungem din nou să cheltuim bani pe referendumuri. Dar ca de obicei… greu de înțeles”, a declarat Tudose.
Președintele PSD Brăila, Francisk Iulian Chiriac (șeful Consiliului Județean Brăila), a afirmat că nu înțelege de ce Iohannis a așteptat atât de mult până să facă pasul în spate.
”În primul rând, eu nu am fost niciodată fan Iohannis. Nu l-am votat niciodată! Iar faptul că și-a dat demisia, din punctul meu de vedere, este un gest care trebuia să fie făcut de mai demult! Habar nu am de ce a ales să facă pasul abia acum. Întrebați-l pe el. Cred că gândește foarte încet. Cum gândesc și cei care l-au propus ca președinte. Și gândesc și în continuare. Sper să nu ne facă iar un lucru foarte «frumos» pentru țară. Că acum nu mai este vorba despre PSD, despre PNL. E vorba despre România, despre Europa. Să rămânem în organismele în care suntem acum, în NATO, Uniunea Europeană. Că altfel, ne îndreptăm cu pași repezi la ceea ce a fost cu 30 de ani în urmă. Sperăm ca toate forțele să își țină cuvântul. Eu sunt un om de echipă și întotdeauna m-am gândit la județul meu, în primul rând, la proiecte și la ideea aceasta că trebuie să rămânem conectați la zona europeană și Nord Atlantică. Este foarte important pentru noi și pentru generațiile care vor urma”, a declarat Chiriac.
Nici primarul Marian Dragomir (liderul municipalei PSD Brăila) nu a dorit să comenteze prea mult motivele demisiei lui Klaus Iohannis, însă a recunoscut că se bucură că președintele a luat această decizie.
”Nu am fost fanul lui Iohannis nici când cei care îl critică acum îl adulau acordându-i votul cu două mâini și nici azi nu îl susțin. Va rămâne în memoria tuturor ca cel mai plimbăreț președinte, un arogant fără măsură, o persoană interesată doar de luxul propriu. Pot să spun doar atât: «Drum bun, adio fără regrete!»”, a afirmat Dragomir.
Alexandru Popa: «Asta și-a dorit populația»
Președintele PNL Brăila, deputatul Alexandru Popa, nu s-a arătat prea afectat de gestul președintelui Klaus Iohannis de a demisiona din funcție. Acesta și-a manifestat încrederea că actualul lider al PNL, Ilie Bolojan, președintele Senatului, va reuși să facă față cu brio funcției de șef al statului în acest scurt interimat.
”Era o decizie necesară. Populația asta își dorea într-o pondere destul de mare. Asta este situația. Ne conformăm noii situații. Cu siguranță domnul președinte Bolojan va fi un om echilibrat. Este un om în care eu, personal, am încredere”, a declarat Popa.
Întrebat dacă mesajul populației a fost elementul care l-ar fi convins pe Iohannis în cele din urmă să își dea demisia din funcție, parlamentarul brăilean nu a dorit să se arunce în speculații.
”Nu știu să vă spun ce a fost în spatele deciziei dumnealui”, a răspuns acesta.
Liderul AUR Brăila crede că Iohannis a fost «convins» să plece
Președintele AUR Brăila, deputatul Florin Cîrligea, a afirmat că din punctul său de vedere decizia bruscă a lui Iohannis de a se retrage a fost impulsionată de americani. Potrivit presei centrale, Richard Grenell, emisar al președintelui american Donald Trump, ar intenționa să vină la București alături de o delegație, la mijlocul lunii februarie. Scenariul a fost prezentat de Silviu Mănăstire, de analistul politic Cozmin Gușă, dar și de Victor Ponta. Marți, stiripesurse.ro a obținut informația (citând surse politice) că trimisul special al lui Trump pentru politică externă ar fi fost deja la București, duminică, 9 februarie, într-o vizită fulger. Pe lângă acest episod destul de neclar, Cîrligea a vorbit și despre teama lui Klaus Iohannis de a rămâne fără privilegii în viitor.
”Cred că vizita oficialului american a fost convingătoare. Asta este opinia mea! În al doilea rând, urma vot în Parlament și îi era frică să nu își piardă drepturile. Adică SPP, casă, pensii speciale și tot ce înseamnă după. Pentru că în momentul în care era suspendat… Nu știu dacă ați observat dar în interviul acordat a spus că oricum referendumul trecea. Ați auzit ce a spus. Părerea mea este că ori una, ori alta. Dar în orice caz pentru a-și păstra privilegiile și viața comodă. Adică să continuăm cei zece ani de președinție, că oricum era ca și cum a stat acasă. Nu a făcut nimic. Mi se pare un gest tardiv. După ce a agitat toată societatea românească, tardiv! Oricum a intrat în istorie, clar! Iliescu cu mineriadele, Băsescu cu DNA-ul, cu binomul și Iohannis cu demisia. Iar Emil Constantinescu cu acțiunea «Aeroportul». Niciunul nu a scăpat. Să sperăm că la următorul nu mai avem o surpriză din aceasta”, a afirmat Cîrligea.
Tabăra SOS România Brăila consideră gestul lui Iohannis drept unul «meschin»
Președintele SOS România Brăila, prof. dr. Ionel Ștefan Alexandru, nu s-a arătat deloc impresionat de gestul făcut de președintele Klaus Iohannis. Consilierul municipal SOS a afirmat că este doar o ”meschinărie” pentru a se asigura că nu își va pierde privilegiile, având în vedere valul din Parlament ”împotriva” sa, dar și cel din rândul românilor.
”Din punctul nostru de vedere, faptul care l-a făcut să demisioneze este că și-a dat seama că propunerea de suspendare va primi un vot favorabil în Parlament. Adică opoziția făcută de suveraniști și în primul rând de SOS urma să dea roade. Din punctul meu de vedere a fost un calcul meschin al lui, în sensul că s-a gândit că își va pierde privilegiile pe care le are în calitate de președinte. Deoarece, dacă era suspendat, vă dați seama la un referendum, automat, pierdea. Pentru că populația e nemulțumită. Vă spun, Referendumul trecea cu 90%! Și în cazul în care referendumul ar fi trecut, își pierdea toate privilegiile. La asta s-a gândit. Așa cum ați văzut, inițial, la prima încercare, era o majoritate fragilă în favoarea acestei suspendări. Dar lumea s-a radicalizat în Parlament și în special o parte dintre parlamentarii atât PSD-iști și chiar liberalii. Pentru că ați văzut o serie de reacții din partea unora dintre conducători. Acum ar fi acceptat suspendarea”, a declarat Alexandru.
Sursa citată a adăugat că întreg acest episod se datorează deciziei Curții Constituționale a României de anulare a alegerilor, pe care o consideră total neconstituțională.
”Din punctul meu de vedere nici nu trebuia să se ajungă la această situație. Totul se datorează deciziei Curții Constituționale, decizie care, ca un paradox, este neconstituțională. Mă refer la decizia prin care s-au anulat alegerile și i s-a prelungit mandatul. Curtea este principala vinovată a acestei situații. Acum prin demisie, funcția de președinte devine vacantă și o preia președintele Senatului. Din punctul meu de vedere cred că Bolojan chiar și-a pus problema: de ce să îl mai ținem pe Iohannis, măcar pentru o lună-două, mai bine ajung eu președinte al României. Pentru că nu e puțin lucru să ajungi într-o astfel de postură, fără să treci prin vot. Iohannis se baza pe Nicolae Ciucă, dar acesta și-a dat demisia. A venit Ilie Bolojan pe care nu l-a mai putut controla. În plus, părerea mea este că Bolojan e un parvenit până la Dumnezeu și chiar și-a pus această problemă: de ce să nu fie președinte interimar o perioadă de timp?! Altfel cum vă explicați că la prima încercare de suspendare nu s-a pus problema și acum deodată totul s-a derulat atât de rapid?! Mai mult, un alt aliat al lui era Curtea Constituțională. El s-a bazat practic pe PNL și pe CCR. Și-a dat seama că a pierdut sprijinul PNL în condițiile actuale, iar la CCR nu mai avea, practic, nicio șansă, deoarece conform Constituției României, art. 146, lit. h: Curtea dă doar aviz consultativ pentru propunerea de suspendare. Deci nu mai putea să se opună. Și în condițiile acestea calculul lui a fost clar, unul meschin. Nu avea altă variantă pentru a-și păstra privilegiile, decât să își dea demisia!”, a conchis Alexandru.
Parlamentarii brăileni nu au apucat să se pronunțe privind suspendarea președintelui
Potrivit presei centrale, liderul deputaților USR, Ionuț Moșteanu, a declarat luni că toate partidele au votat în ședința Birourilor Permanente Reunite ale Parlamentului pentru demararea procedurii de suspendare a președintelui Klaus Iohannis.
Am încercat să aflăm care a fost poziția parlamentarilor brăileni, însă potrivit deputatului PNL Alexandru Popa, dar și a deputatului PSD Florin Mircea, aceștia nu fac parte din BPR. Și cum demisia lui Iohannis a fost anunțată și primită în scris, ulterior, parlamentarii nu au mai apucat să voteze în plen pe acest subiect.
Politică
Proiectul ”preț mai mic la combustibili pentru agricultori” al lui Popa, încă nu a apărut la Comisia de Agricultură
* asta ne-au transmis surse politice legat de acest subiect și informația potrivit căreia proiectul anunțat de președintele PNL Brăila, deputatul Alexandru Popa, care vizează ca fermierii să beneficieze de un preț redus la combustibili, încă nu ajunsese la Comisia de Agricultură a Camerei, până ieri, ne-a fost confirmată de Ionel Ciunt, președintele acestei entități * contactat de redactorii ”Obiectiv – Vocea Brăilei”, Popa a afirmat că el s-a ținut de cuvânt și a depus proiectul în data de 9 noiembrie, așa cum a anunțat, dar nu direct la Comisie, ci la grupul Parlamentar al PNL, pentru a trece prin comisia juridică și a primi o formă adecvată * Parlamentarul a afirmat că proiectul va ajunge astăzi sau cel târziu luni și la Comisia de Agricultură
Proiectul de lege care propune un preț mai mic la combustibili pentru fermierii români, așteptat la Comisia de Agricultură.
Așa cum am precizat într-o altă ediție a cotidianului ”Obiectiv – Vocea Brăilei”, președintele Partidului Național Liberal Brăila, deputatul Alexandru Popa, a anunțat la finele săptămânii trecute că dorește să inițieze un proiect prin care fermierii ar putea obține un preț mai bun la combustibili.
Pe scurt, Popa are în plan motorină scutită de TVA și accize direct la pompă pentru agricultori. Așa cum am informat la vremea respectivă, în cadrul unei conferințe de presă susținută la sediul PNL Brăila, Popa a afirmat că are de gând să depună acest proiect, luni, 9 noiembrie, în cadrul Comisiei de Agricultură a Parlamentului.Contactat de redactorii ”Obiectiv – Vocea Brăilei” la începutul săptămânii, Popa a precizat că urma să ajungă la Parlament și să depună proiectul.
Interesant este că zilele trecute, surse politice ne-au semnalat că la Comisia de Agricultură a Camerei Deputaților încă nu ajunsese proiectul ”trâmbițat” de liberal. Ulterior, informația a fost confirmată pe adresa redacției ziarului de către Ionel Ciunt, președintele Comisiei de Agricultură.
Contactat din nou în acest context, Alexandru Popa a afirmat că nu a mințit ci chiar a depus proiectul, doar că procedura este una mai complicată. Mai precis, acesta ne-a transmis că înainte de a ajunge la Comisie proiectul trebuie să treacă prin filtrele grupului PNL, astfel că a fost depus luni și în prezent se află în analiză la comisia juridică a grupului.
”Procedura este următoarea: proiectul se depune întâi la noi, în comisia de specialitate internă, serviciul juridic al grupului parlamentar. Teoretic, trebuia să ajungă a doua zi (n.r. – la Comisia de Agricultură), dar probabil că nu a ajuns. Întâi se verifică legalitatea la noi la grup. Așa pleacă de aici. Deci proiectul este depus la noi la grup, se dă aviz de legalitate, i se dă o formă juridică, pentru că eu am făcut proiectul strict ca un inginer agronom.
Abia atunci când are forma juridică și este totul corect din acest punct de vedere, ajunge la Comisie. Acesta este fluxul. Nu pot să merg eu să o depun direct la Comisie. Trece prin grupul nostru și abia apoi ajunge la Comisie.
Dacă nu a ajuns, probabil că se va întâmpla mâine (n.r. – vineri) sau zilele următoare. Oricum, a fost înregistrat la noi la grup și pot oricând să solicit numărul de înregistrare și să vi-l pun la dispoziție. Dar cei de la grup le adună și le duc la comisii. Nu duc câte un proiect, duc mai multe”, a declarat Popa.
Ulterior, Alexandru Popa a revenit cu un apel telefonic pentru a ne informa că a discutat cu reprezentații grupului parlamentar din care face parte și ne-a transmis că i s-a confirmat că proiectul încă se află la serviciul juridic al grupului parlamentar PNL și că va fi depus la Comisie, cel mai probabil vineri, în a doua parte a zilei, cel târziu luni.
”Repet, aceasta este procedura. Eu l-am depus în forma brută și acum trece prin compartimentul juridic care îi dă o formă corectă din punct de vedere juridic”, a mai adăugat Popa.
Ce propune deputatul
În cadrul conferinței de presă în care a anunțat că are în plan să depună acest proiect, Popa a declarat că acesta: ”(…) privește, în primul rând, agricultorii din județul Brăila și nu numai. (…) Am scos din contabilitate. Știți destul de bine că înainte de a fi politician am avut o activitate foarte intensă în domeniul agriculturii.
M-am uitat: motorina, la ultima factură, a fost achiziționată cu 10,5 lei. Dând TVA-ul la o parte, care reprezintă 1,82 lei per litru, plus subvenția APIA, care pe ultimul trimestru a fost de 2,67 lei, ajungem la un preț de 6 lei pe litru. Sunt sume care vin din TVA, cât și din subvenția pe litru pe care o primim de la Uniunea Europeană și de la statul român – pentru că și acesta are o parte pe care o plătește în decontarea subvenției pe care o primim prin APIA (n.r. – Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură) pentru fiecare litru de motorină.
Această măsură nu va avea un impact bugetar, pentru că 99% din fermieri sunt plătitori de TVA. Depun cereri de rambursare de TVA, dar TVA-ul îl primesc undeva la 5-6 luni de zile după efectuarea controlului, acolo unde se efectuează controlul. Cei care sunt buni-platnici și nu mai sunt băgați în control după ultimele normative primite de la Ministerul Finanțelor. În momentul în care un fermier poate să-și achiziționeze motorina cu 6 lei, statul român nu pierde nimic”, a explicat parlamentarul, cu mențiunea că economia de 4 lei/litru poate fi folosită pentru alte activități în producția agricolă.
La vremea respectivă, întrebat despre propunerea liberalului, senatorul PSD Brăila, Sorin Moise a precizat că ideea a spus-o prima dată actualul ministru al Agriculturii Florin-Ionuț Barbu (PSD), în timpul audierilor dinaintea învestirii Guvernului Luca Niculescu, astfel că aceasta pare ”împrumutată” de Popa, mai ales că a fost prezent la acel eveniment.
Chiar și așa, Moise a punctat că ar susține orice inițiativă benefică pentru fermieri, dar doar dacă proiectul este unul fundamentat, avizat de miniștrii de resort și nu bazat pe declarații populiste.
Politică
Preț mai mic la combustibili pentru agricultori
• președintele PNL Brăila, deputatul Alexandru Popa, a declarat săptămâna trecută că va depune luni, 9 noiembrie, în Parlament, la Comisia de Agricultură, un proiect prin care fermierii să beneficieze de un preț redus la combustibili • mai precis, Popa are în plan scutirea de TVA și accize direct la pompă pentru fermieri • deputatul a dorit să sublinieze că propunerea sa nu ar avea un impact negativ pentru bugetul statului român • întrebat dacă ar susține o astfel de inițiativă legislativă, senatorul PSD Brăila Sorin Moise, fermier la rându-i, a precizat că ideea ar fi spus-o prima dată actualul ministru al Agriculturii Florin-Ionuț Barbu (PSD), în timpul audierilor dinaintea învestirii Guvernului Luca Niculescu, dar că va susține orice proiect care vine în sprijinul agricultorilor • deputatul-fermier Vasilică Priceputu (PSD) nu a oferit niciun punct de vedere
Președintele Partidului Național Liberal Brăila, deputatul Alexandru Popa, a ieșit recent ”la rampă” pentru a anunța un proiect de lege pe care dorește să îl inițieze, de pe urma căruia fermierii ar putea obține un preț mai mic la combustibili.
În cadrul unei conferințe de presă susținută săptămâna trecută la sediul PNL Brăila, Popa a vorbit despre propunerea sa, cu mențiunea că are de gând să depună proiectul la începutul acestei săptămâni, mai precis luni, 9 noiembrie, în cadrul Comisiei de Agricultură a Parlamentului. Pe scurt, Popa are în plan motorină scutită de TVA și accize direct la pompă pentru agricultori.
Proiectul, potrivit lui Popa: ”(…) privește, în primul rând, agricultorii din județul Brăila și nu numai. Luni, voi depune un proiect în Camera Deputaților, un proiect la Comisia de Agricultură, prin care fermierii vor fi scutiți din momentul achiziției motorinei, de acciză și de subvenții (n.r. – contactat de redactorii ”Obiectiv – Vocea Brăilei” în data de 9 noiembrie, Popa a precizat că urma să depună proiectul până în ora 16.00).
Știți destul de bine că înainte de a fi politician am avut o activitate foarte intensă în domeniul agriculturii. M-am uitat în contabilitate: motorina, la ultima factură, a fost achiziționată cu 10,5 lei. Dând TVA-ul la o parte, care reprezintă 1,82 lei per litru, plus subvenția APIA, care pe ultimul trimestru a fost de 2,67 lei, ajungem la un preț de 6 lei pe litru. Sunt sume care vin din TVA, cât și din subvenția pe litru pe care o primim de la Uniunea Europeană și de la statul român – pentru că și acesta are o parte pe care o plătește în decontarea subvenției pe care o primim prin APIA (n.r. – Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură) pentru fiecare litru de motorină.
Această măsură nu va avea un impact bugetar, pentru că 99% din fermieri sunt plătitori de TVA. Depun cereri de rambursare de TVA, dar TVA-ul îl primesc undeva la 5-6 luni de zile după efectuarea controlului, acolo unde se efectuează controlul. Cei care sunt buni-platnici nu mai sunt băgați în control după ultimele normative primite de la Ministerul Finanțelor. În momentul în care un fermier poate să-și achiziționeze motorina cu 6 lei, statul român nu pierde nimic”, a explicat parlamentarul.
Economia ar putea merge în investiții ale agricultorilor
În plus, sursa citată a mai adăugat că economia de 4 lei/litru poate fi folosită pentru alte activități în producția agricolă. După cum a mai punctat Popa, cu excepția ultimului an agricol, în istoria recentă, fermierii din județul Brăila nu au reușit să facă profit sau să aibă o producție mulțumitoare, astfel că lucrurile s-ar putea regla prin măsura pe care o propune.
”Astfel, cei 4 lei sunt investiți în alte lucruri, cum ar fi inputurile (semințe, îngrășăminte etc n.red.). În momentul în care cumperi inputurile cash, reușești să ai un discount mult mai mare, reușești să nu mai mergi să iei linii de credite. Sunt multe lucruri care se pot acoperi. Repet, impactul bugetar pentru statul român este zero. Doar în limita cotelor pe care le-am primit de la APIA, și aici mă gândesc la cereale. Avem 78 litri pe hectar, în fiecare an, care sunt subvenționați de Uniunea Europeană și de statul român.
La oleaginoase tot 78 l, iar la legume avem 148 litri pe hectar. Achiziția motorinei cu 6 lei, repet – poate spun a 3-a, a 4-a oară-, nu are impact bugetar, dar ajută foarte mult fermierul român. Pentru că, la acest moment, achiziția motorinei și achiziția îngrășămintelor devine una dintre cele mai costisitoare pentru un fermier. La un hectar înființat, până la momentul recoltării, consumul este între 80 și 100 litri – depinde de tehnologia pe care o folosești. Cu 4 lei sunt 300 – 350 litri, pe care, oricum îi iei, dar nu-i mai aștepți de la statul român. Cu lunile. Uneori cu anii”, a conchis Popa.
Sorin Moise: «Orice măsură care vine în sprijinul fermierilor români va fi susținută de mine. Dar măsură concretă și nu populism!»

Contactat de redactorii ”Obiectiv – Vocea Brăilei” în legătură cu anunțul făcut de Popa, senatorul PSD Brăila Sorin Moise, a precizat că ideea pare împrumutată de la actualul ministru al Agriculturii Florin-Ionuț Barbu (PSD), care ar fi atins subiectul în timpul audierilor din Parlament, la momentul formării Guvernului Luca Niculescu, audieri la care a participat și Alexandru Popa.
”Am auzit această idee la audierile ministrului PSD al Agriculturii, Florin Barbu, unde a participat și domnul deputat Popa. Probabil de acolo a împrumutat ideea. Deci este cumva o idee copiată. Nu știu dacă au avut discuții împreună, ca domnul deputat Popa să depună acest proiect de lege sau nu.
Din câte cunosc, inițiativa ar trebui să vină, cel mai probabil, și ca o ordonanță de urgență sau ca hotărâre de Guvern. De asemenea, este interesant de văzut dacă a avut discuții cu ministrul de Finanțe (n.r. – Alexandru Nazare). Am prea puține date ca să știu ce a stat la baza deciziei domnului Popa. Dacă are deja niște discuții purtate cu ministrul de Finanțe, în acest sens și are ok-ul ministrului pentru a face această propunere legislativă, e foarte bine. Adică ar fi un lucru bun dacă s-ar întâmpla.
Domnul deputat, dacă a avut discuții cu ministrul de Finanțe, ar putea să ne spună dacă are «ok-ul» ministrului de Finanțe pentru acest PLx. Și care este punctul de vedere al ministrului. Pentru că fiind vorba despre acciză și TVA trebuie să aibă punct de vedere de la Ministerul de Finanțe”, a declarat Moise.
Întrebat dacă ar susține acest proiect în condițiile în care întrunește condițiile amintite, Sorin Moise a afirmat că ar susține orice proiect în sprijinul agricultorilor, dar dacă este ceva concret și nu praf în ochii electoratului.
”Sigur că aș susține proiectul. Orice măsură care vine în sprijinul fermierilor români va fi susținută de mine! Dar măsură concretă și nu populism!”, a mai afirmat senatorul.
Tot pe acest subiect am încercat să obținem un punct de vedere și de la deputatul PSD Brăila Vasilică Priceputu, la rându-i fermier, însă parlamentarul nu ne-a transmis nimic până la acest moment.






















