Social Media

Politică

Cum se-mpart banii de la Guvern

Timp de citire: 11 minute

• pe 25 octombrie Guvernul României a aprobat o alocare din Fondul de Rezervă pentru echilibrarea bugetelor locale pe anul 2022 • în cazul Județului Brăila un total de 8.800.000 lei, din care 1.400.000 lei pentru Municipiu • la momentul respectiv au apărut informații în spațiul public, cum că Primăria Brăila nu a fost luată în calcul inițial, însă în urma unor negocieri, primarii PSD de comune și orașe au cedat fiecare câte 50.000 lei pentru ca și municipalitatea să primească bani • liberalii, în frunte cu deputatul Alexandru Popa, l-au acuzat pe edilul-șef că minte și că totul s-ar fi făcut fără știrea primarilor • secretarul de stat în Ministerul Muncii, Florin Dobrescu (PNL), a afirmat că negocierile s-ar fi făcut între Dragomir și președintele CJ Brăila,  Francisk Iulian Chiriac, în contextul apropierii alegerilor interne din PSD • cei doi lideri ai administrației nu au dorit să comenteze acuzațiile PNL-iștilor pe care le consideră „trase de păr”
 
Scandal politic la Brăila după o alocare standard din partea Guvernului României pentru echilibrarea bugetelor locale. După cum se arată într-un comunicat de presă al Executivului, în ședința din 25 octombrie, la propunerea Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, Guvernul a alocat 726.600.000 lei din Fondul de rezervă bugetară pentru 3.080 de unități administrativ-teritoriale. Mai precis: 2.781 de comune, 206 orașe, 83 de municipii, 9 consilii județene și Sectorul 6 al Municipiului București. În acest context, Județul Brăila a primit un total de 8.800.000 lei, din care 1.400.000 lei au revenit Municipiului Brăila, câte 250.000 lei pentru fiecare din cele trei orașe Ianca, Făurei și Însurăței, iar restul s-a dus către comune. Fondurile au fost alocate la solicitarea autorităților locale, prin Instituțiile Prefecților și Consiliile Județene din fiecare județ, pentru asigurarea cheltuielilor de funcționare și dezvoltare ale autorităților administrației publice locale, cheltuieli care necesită a fi efectuate până la sfârșitul anului 2022, după cum se arată în respectivul comunicat. Cu mențiunea că unitățile administrativ-teritoriale au solicitat sume pentru care nu a fost posibilă finanțarea din bugetele proprii, pentru unele categorii de cheltuieli de strictă necesitate precum cheltuieli de funcționare (salarii, iluminat public, salubritate etc.), sentințe, cofinanțarea proiectelor, asigurarea cu energie termică a instituțiilor publice, corecții financiare, cheltuieli de capital, cât și alte cheltuieli neprevăzute. Nimic special până aici. Doar că la vremea respectivă au apărut informații în spațiul public cum că municipalitatea nu fusese luată deloc în schemă, dar că în urma unor negocieri, primarii PSD de comune și orașe ar fi cedat fiecare o parte din banii ce fuseseră atribuiți localităților pe care le păstoresc, astfel încât și Primăria Brăila să obțină ceva.
Edilul-șef Marian Dragomir a confirmat această informație în cadrul unei conferințe de presă recente, precizând că într-adevăr primarii din județ au fost de acord să cedeze o parte din banii primiți de la Guvern, astfel încât și municipalitatea să obțină suma amintită.
După acest episod, liberalii, în frunte cu liderul lor, deputatul Alexandru Popa, au acuzat că, în realitate, primarii PSD nici măcar nu au fost consultați și că s-au trezit în fața faptului împlinit. La rândul său, secretarul de stat în cadrul Ministerului Muncii, Florin Dobrescu (PNL), a susținut că negocierile s-au făcut, de fapt, între Dragomir și președintele CJ Brăila, Francisk Iulian Chiriac, în contextul apropierii alegerilor interne din PSD. Totul pentru ca organizația municipală să îi ofere voturile lui Chiriac la candidatura pentru șefia partidului.
Cei doi lideri ai administrației brăilene nu s-au arătat impresionați de acuzațiile dinspre PNL Brăila și nu au dorit să vină cu vreun drept la replică.
 
Dragomir a confirmat că primarii din județ au renunțat la o parte din bani
În cadrul unei conferințe de presă ce a avut loc recent, primarul Marian Dragomir a confirmat că s-au purtat negocieri în urma cărora și Primăria Brăila a primit bani din fondul de rezervă, deși inițial nu fusese luată în calcul, la fel ca multe alte municipii din țară.
”Nu pot comenta foarte mult aici, ca urmare a faptului că sunt foarte multe municipii care nu au primit bani de la nivel național. Există la un moment dat și o decizie în acest sens de la nivelul Guvernului și în cele din urmă s-a găsit o soluție. Le mulțumim tuturor celor care au arătat deschiderea necesară pentru a ajuta Municipiul Brăila, deoarece face parte din județ și este, să spunem așa, centrul în care și cei din comune ajung la școală, la cumpărături, la instituții publice și este nevoie să ne privim cu respect reciproc. A fost o discuție pe care nu o putem detalia aici”, a declarat Dragomir, întrebat de jurnaliștii prezenți la conferință care au cerut mai multe amănunte despre aceste negocieri.
Edilul-șef a punctat totuși că el nu a participat la negocieri. De asemenea, a precizat că nu există niciun document care să ateste că inițial Primăria Brăila nu fusese luată în calcul pentru a primi bani, dar că totul fusese la nivel de discuție.
”Aceasta este suma pe care Brăila a primit-o de la Guvern, în perfectă concordanță cu prevederile legale. Puteți solicita clarificări de la Guvern”, a mai afirmat primarul.
 
Popa acuză: Dragomir minte, primarii nici nu au știut că pierd bani
Ulterior, într-o conferință de presă a PNL Brăila, deputatul Alexandru Popa, a abordat acest subiect, acuzând că lucrurile nu sunt atât de simple precum lasă să se-nțeleagă primarul Marian Dragomir. Acesta a afirmat că a discutat personal cu mai mulți primari PSD și că niciunul nu s-a arătat prea încântat de faptul că a trebuit să renunțe la o parte din sumă. Ba mai mult, că nici măcar nu fuseseră consultați.
”Aș vrea să adaug și eu câteva cuvinte despre domnul Dragomir. Pe lângă faptul că în ultima vreme este foarte arogant – să fiu blând cu dumnealui -, este și mincinos. Știți, eu provin din județ și am o relație bună cu majoritatea primarilor, indiferent dacă sunt primari din partea Partidului Național Liberal, USR sau PSD. Și printre altele am discutat cu 10 – 12 primari vizavi de rectificarea bugetară pe care a făcut-o Guvernul României din fondul de rezervă bugetară. Și le-am zis: «Dar voi, în comunitățile voastre, nu mai aveți probleme?! Cedați banii către Primăria Municipiului Brăila?!» Și ei mi-au spus destul de clar că nu au fost consultați și că este o mare minciună din partea domnului primar Dragomir. (…)Repet, am discutat cu vreo 10 – 12 primari PSD și mi-au spus că ei nu au cunoștință de așa ceva. Și sunt foarte supărați că le-au luat banii din comunele lor pentru a hrăni în continuare orgoliul domnului Dragomir”, a declarat Popa.
 
Dobrescu consideră că «pânza este țesută» în jurul viitoarelor alegeri interne din PSD Brăila
La finele săptămânii trecute, Florin Dobrescu (PNL), secretar de stat în cadrul Ministerului Muncii și Solidarității Sociale, a transmis un comunicat de presă în care a acuzat, la rândul său, că tot acest episod are în spate, de fapt, frământările din interiorul PSD Brăila în contextul apropierii alegerilor interne. Acesta susține că negocierile pentru ca primarii din județ să renunțe la o parte din banii veniți de la Centru în favoarea Primăriei Brăila au fost purtate între edilul-șef Marian Dragomir și președintele Consiliului Județean Brăila, Francisk Iulian Chiriac, totul pentru ca la momentul alegerilor, acesta din urmă să se bucure de susținerea organizației municipale.
”În timp ce sărăcia și deznădejdea se adâncesc în Brăila, atenția și energia celor doi șefi ai administrației locale și județene, președintele Consiliului Județean, Francisk Iulian Chiriac, și primarul Brăilei, Marian Dragomir, sunt îndreptate către alegerile din interiorul propriului partid. Nu ne-ar interesa prea mult ce se întâmplă în bucătăria PSD Brăila, dacă luptele lor interne nu ar afecta viața de zi cu zi a brăilenilor. Întreg județul a fost îngenunchiat practic de orgoliile și interesele politice ale PSD, care au culminat cu cheta de 1,4 milioane lei făcută pentru Marian Dragomir, peste capul primarilor PSD, la recenta rectificare bugetară. Cu alte cuvinte, Francisk Chiriac și-a asigurat funcția de președinte al PSD Brăila cu banii a 28 de primării din județ, care au fost taxate cu 50.000 lei fiecare. Acesta a fost prețul cerut de Dragomir, pentru ca voturile organizației municipale, care înclină balanța în interiorul PSD, să meargă către susținerea lui Francisk Chiriac în funcția de președinte al PSD Brăila”, a acuzat Dobrescu. 
PNL-istul a dorit să atragă atenția că primarul Marian Dragomir chiar le-a mulțumit public primarilor pentru ”deschiderea pe care au avut-o în a ajuta municipiul”, subliniind că în opinia sa acest gest a fost unul de-a dreptul batjocoritor.
”Oricum, cheta i-a crescut eticheta primarului Dragomir, pentru că a ținut neapărat să îi și înjosească public pe oamenii de la sate, spunându-le pe față că trebuie să contribuie și ei la bunăstarea capitalei de județ, pentru că oricum se bucură de avantaje atunci când vin la oraș. «Municipiul face parte din județ și este centrul în care și cei din comune ajung la școală, la cumpărături, la instituții publice și este nevoie să ne privim cu respect reciproc», a declarat Marian Dragomir, în lecția deschisă de respect reciproc adresată locuitorilor județului Brăila. (…)Au plătit în avans bilete spre Capitala de județ locuitorii din orașele Făurei, Ianca și Însurăței și din comunele Bărăganul, Bordei Verde, Chiscani, Ciocile, Dudești, Galbenu, Gemenele, Jirlău, Mărașu, Mircea Vodă, Movila Miresii, Râmnicelu, Romanu, Roșiori, Siliștea, Stăncuța, Șuțești, Traian, Tudor Vladimirescu, Tufești, Unirea, Vădeni, Victoria, Viziru și Vișani. Ce nevoie urgentă de bani avea municipiul, în condițiile în care a început anul 2022 pe plus, cu un excedent bugetar de 56 milioane de lei, și sigur îl va încheia tot pe plus, rămâne de aflat”, a mai declarat Dobrescu.
Sursa citată a adăugat și că în ”războiul” pentru președinția partidului și stabilirea celui care ”va face cărțile la următoarele alegeri din 2024”, social-democrații nu au mai ținut cont că multe dintre luptele lor interne s-au purtat chiar în spațiul public, demonstrând, din punctul său de vedere, că unitatea partidului ”s-a frânt” în acest an.
 
Primarul și președintele CJ Brăila: No Comment
Întrebați în legătură cu acuzațiile făcute de Dobrescu, nici președintele Consiliului Județean Brăila, Francisk Chiriac, nici primarul Marian Dragomir nu au dorit să comenteze în vreun fel. Aceștia au precizat că teoria lui Dobrescu este una neadevărată și chiar o ”tâmpenie” în esență. Cei doi au precizat că într-adevăr vor avea loc alegeri interne la PSD Brăila, însă deocamdată nu s-a stabilit nimic concret precum date sau candidați. Mai mult, au transmis că anul acesta vor începe alegerile în organizațiile de tineret, femei și seniori și abia la anul social-democrații își vor alege noile echipe de conducere la Municipiu și Județ, astfel că afirmațiile lui Dobrescu sunt ”trase de păr” ca să pară ceva mai mult decât este cazul.
 
Schema alocării banilor pentru comunele brăilene
După cum se poate vedea în Hotărârea nr. 1306/2022 privind alocarea unei sume din Fondul de rezervă bugetară la dispoziția Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2022, pentru unele unități administrativ-teritoriale, publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 1038 din 26 octombrie 2022 și intrată în vigoare de la momentul respectiv: totalul pentru Județul Brăila a fost de 8.800.000 lei.
Primăriile comunelor conduse de primari PSD au primit fiecare câte 150.000 lei. Situație care s-a repetat și la cele două primării conduse de primari de la alte partide, la Racovița (PMP), respectiv, Măxineni (USR). Spre deosebire de acestea, primăriile conduse de primari liberali s-au ales cu câte 200.000 lei fiecare. Așa cum am precizat, cele trei orașe (cu primari PSD) au primit fiecare câte 250.000 lei, iar Primăria Brăila 1.400.000 lei.
 
 

Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului își asumă eventualele daune, în cazul unor acțiuni legale împotriva celor publicate.
Adaugă comentariu

Răspunde la comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Politică

Proiectul ”preț mai mic la combustibili pentru agricultori” al lui Popa, încă nu a apărut la Comisia de Agricultură

* asta ne-au transmis surse politice legat de acest subiect și informația potrivit căreia proiectul anunțat de președintele PNL Brăila, deputatul Alexandru Popa, care vizează ca fermierii să beneficieze de un preț redus la combustibili, încă nu ajunsese la Comisia de Agricultură a Camerei, până ieri, ne-a fost confirmată de Ionel Ciunt, președintele acestei entități * contactat de redactorii ”Obiectiv – Vocea Brăilei”, Popa a afirmat că el s-a ținut de cuvânt și a depus proiectul în data de 9 noiembrie, așa cum a anunțat, dar nu direct la Comisie, ci la grupul Parlamentar al PNL, pentru a trece prin comisia juridică și a primi o formă adecvată * Parlamentarul a afirmat că proiectul va ajunge astăzi sau cel târziu luni și la Comisia de Agricultură

Publicat

în

Proiectul de lege care propune un preț mai mic la combustibili pentru fermierii români, așteptat la Comisia de Agricultură.

Așa cum am precizat într-o altă ediție a cotidianului ”Obiectiv – Vocea Brăilei”, președintele Partidului Național Liberal Brăila, deputatul Alexandru Popa, a anunțat la finele săptămânii trecute că dorește să inițieze un proiect prin care fermierii ar putea obține un preț mai bun la combustibili.

Pe scurt, Popa are în plan motorină scutită de TVA și accize direct la pompă pentru agricultori. Așa cum am informat la vremea respectivă, în cadrul unei conferințe de presă susținută la sediul PNL Brăila, Popa a afirmat că are de gând să depună acest proiect, luni, 9 noiembrie, în cadrul Comisiei de Agricultură a Parlamentului.Contactat de redactorii ”Obiectiv – Vocea Brăilei” la începutul săptămânii, Popa a precizat că urma să ajungă la Parlament și să depună proiectul.

Interesant este că zilele trecute, surse politice ne-au semnalat că la Comisia de Agricultură a Camerei Deputaților încă nu ajunsese proiectul ”trâmbițat” de liberal. Ulterior, informația a fost confirmată pe adresa redacției ziarului de către Ionel Ciunt, președintele Comisiei de Agricultură.

Contactat din nou în acest context, Alexandru Popa a afirmat că nu a mințit ci chiar a depus proiectul, doar că procedura este una mai complicată. Mai precis, acesta ne-a transmis că înainte de a ajunge la Comisie proiectul trebuie să treacă prin filtrele grupului PNL, astfel că a fost depus luni și în prezent se află în analiză la comisia juridică a grupului.

”Procedura este următoarea: proiectul se depune întâi la noi, în comisia de specialitate internă, serviciul juridic al grupului parlamentar. Teoretic, trebuia să ajungă a doua zi (n.r. – la Comisia de Agricultură), dar probabil că nu a ajuns. Întâi se verifică legalitatea la noi la grup. Așa pleacă de aici. Deci proiectul este depus la noi la grup, se dă aviz de legalitate, i se dă o formă juridică, pentru că eu am făcut proiectul strict ca un inginer agronom.

Abia atunci când are forma juridică și este totul corect din acest punct de vedere, ajunge la Comisie. Acesta este fluxul. Nu pot să merg eu să o depun direct la Comisie. Trece prin grupul nostru și abia apoi ajunge la Comisie.

Dacă nu a ajuns, probabil că se va întâmpla mâine (n.r. – vineri) sau zilele următoare. Oricum, a fost înregistrat la noi la grup și pot oricând să solicit numărul de înregistrare și să vi-l pun la dispoziție. Dar cei de la grup le adună și le duc la comisii. Nu duc câte un proiect, duc mai multe”, a declarat Popa.

Ulterior, Alexandru Popa a revenit cu un apel telefonic pentru a ne informa că a discutat cu reprezentații grupului parlamentar din care face parte și ne-a transmis că i s-a confirmat că proiectul încă se află la serviciul juridic al grupului parlamentar PNL și că va fi depus la Comisie, cel mai probabil vineri, în a doua parte a zilei, cel târziu luni.

”Repet, aceasta este procedura. Eu l-am depus în forma brută și acum trece prin compartimentul juridic care îi dă o formă corectă din punct de vedere juridic”, a mai adăugat Popa.

Ce propune deputatul

În cadrul conferinței de presă în care a anunțat că are în plan să depună acest proiect, Popa a declarat că acesta: ”(…) privește, în primul rând, agricultorii din județul Brăila și nu numai. (…) Am scos din contabilitate. Știți destul de bine că înainte de a fi politician am avut o activitate foarte intensă în domeniul agriculturii.

M-am uitat: motorina, la ultima factură, a fost achiziționată cu 10,5 lei. Dând TVA-ul la o parte, care reprezintă 1,82 lei per litru, plus subvenția APIA, care pe ultimul trimestru a fost de 2,67 lei, ajungem la un preț de 6 lei pe litru. Sunt sume care vin din TVA, cât și din subvenția pe litru pe care o primim de la Uniunea Europeană și de la statul român – pentru că și acesta are o parte pe care o plătește în decontarea subvenției pe care o primim prin APIA (n.r. – Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură) pentru fiecare litru de motorină.

Această măsură nu va avea un impact bugetar, pentru că 99% din fermieri sunt plătitori de TVA. Depun cereri de rambursare de TVA, dar TVA-ul îl primesc undeva la 5-6 luni de zile după efectuarea controlului, acolo unde se efectuează controlul. Cei care sunt buni-platnici și nu mai sunt băgați în control după ultimele normative primite de la Ministerul Finanțelor. În momentul în care un fermier poate să-și achiziționeze motorina cu 6 lei, statul român nu pierde nimic”, a explicat parlamentarul, cu mențiunea că economia de 4 lei/litru poate fi folosită pentru alte activități în producția agricolă.

La vremea respectivă, întrebat despre propunerea liberalului, senatorul PSD Brăila, Sorin Moise a precizat că ideea a spus-o prima dată actualul ministru al Agriculturii Florin-Ionuț Barbu (PSD), în timpul audierilor dinaintea învestirii Guvernului Luca Niculescu, astfel că aceasta pare ”împrumutată” de Popa, mai ales că a fost prezent la acel eveniment.

Chiar și așa, Moise a punctat că ar susține orice inițiativă benefică pentru fermieri, dar doar dacă proiectul este unul fundamentat, avizat de miniștrii de resort și nu bazat pe declarații populiste.

Citește articolul complet

Politică

Preț mai mic la combustibili pentru agricultori

• președintele PNL Brăila, deputatul Alexandru Popa, a declarat săptămâna trecută că va depune luni, 9 noiembrie, în Parlament, la Comisia de Agricultură, un proiect prin care fermierii să beneficieze de un preț redus la combustibili • mai precis, Popa are în plan scutirea de TVA și accize direct la pompă pentru fermieri • deputatul a dorit să sublinieze că propunerea sa nu ar avea un impact negativ pentru bugetul statului român • întrebat dacă ar susține o astfel de inițiativă legislativă, senatorul PSD Brăila Sorin Moise, fermier la rându-i, a precizat că ideea ar fi spus-o prima dată actualul ministru al Agriculturii Florin-Ionuț Barbu (PSD), în timpul audierilor dinaintea învestirii Guvernului Luca Niculescu, dar că va susține orice proiect care vine în sprijinul agricultorilor • deputatul-fermier Vasilică Priceputu (PSD) nu a oferit niciun punct de vedere

Publicat

în

Preț mai mic la combustibili pentru agricultori
Deputatul-fermier Alexandru Popa a depus luni un proiect la Comisia pentru Agricultură

Președintele Partidului Național Liberal Brăila, deputatul Alexandru Popa, a ieșit recent ”la rampă” pentru a anunța un proiect de lege pe care dorește să îl inițieze, de pe urma căruia fermierii ar putea obține un preț mai mic la combustibili.

În cadrul unei conferințe de presă susținută săptămâna trecută la sediul PNL Brăila, Popa a vorbit despre propunerea sa, cu mențiunea că are de gând să depună proiectul la începutul acestei săptămâni, mai precis luni, 9 noiembrie, în cadrul Comisiei de Agricultură a Parlamentului. Pe scurt, Popa are în plan motorină scutită de TVA și accize direct la pompă pentru agricultori.

Proiectul, potrivit lui Popa: ”(…) privește, în primul rând, agricultorii din județul Brăila și nu numai. Luni, voi depune un proiect în Camera Deputaților, un proiect la Comisia de Agricultură, prin care fermierii vor fi scutiți din momentul achiziției motorinei, de acciză și de subvenții (n.r. – contactat de redactorii ”Obiectiv – Vocea Brăilei” în data de 9 noiembrie, Popa a precizat că urma să depună proiectul până în ora 16.00).

Știți destul de bine că înainte de a fi politician am avut o activitate foarte intensă în domeniul agriculturii. M-am uitat în contabilitate: motorina, la ultima factură, a fost achiziționată cu 10,5 lei. Dând TVA-ul la o parte, care reprezintă 1,82 lei per litru, plus subvenția APIA, care pe ultimul trimestru a fost de 2,67 lei, ajungem la un preț de 6 lei pe litru. Sunt sume care vin din TVA, cât și din subvenția pe litru pe care o primim de la Uniunea Europeană și de la statul român – pentru că și acesta are o parte pe care o plătește în decontarea subvenției pe care o primim prin APIA (n.r. – Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură) pentru fiecare litru de motorină.

Această măsură nu va avea un impact bugetar, pentru că 99% din fermieri sunt plătitori de TVA. Depun cereri de rambursare de TVA, dar TVA-ul îl primesc undeva la 5-6 luni de zile după efectuarea controlului, acolo unde se efectuează controlul. Cei care sunt buni-platnici  nu mai sunt băgați în control după ultimele normative primite de la Ministerul Finanțelor. În momentul în care un fermier poate să-și achiziționeze motorina cu 6 lei, statul român nu pierde nimic”, a explicat parlamentarul.

Economia ar putea merge în investiții ale agricultorilor

În plus, sursa citată a mai adăugat că economia de 4 lei/litru poate fi folosită pentru alte activități în producția agricolă. După cum a mai punctat Popa, cu excepția ultimului an agricol, în istoria recentă, fermierii din județul Brăila nu au reușit să facă profit sau să aibă o producție mulțumitoare, astfel că lucrurile s-ar putea regla prin măsura pe care o propune.

”Astfel, cei 4 lei sunt investiți în alte lucruri, cum ar fi inputurile (semințe, îngrășăminte etc n.red.). În momentul în care cumperi inputurile cash, reușești să ai un discount mult mai mare, reușești să nu mai mergi să iei linii de credite. Sunt multe lucruri care se pot acoperi. Repet, impactul bugetar pentru statul român este zero. Doar în limita cotelor pe care le-am primit de la APIA, și aici mă gândesc la cereale. Avem 78 litri pe hectar, în fiecare an, care sunt subvenționați de Uniunea Europeană și de statul român.

La oleaginoase tot 78 l, iar la legume avem 148 litri pe hectar. Achiziția motorinei cu 6 lei, repet – poate spun a 3-a, a 4-a oară-, nu are impact bugetar, dar ajută foarte mult fermierul român. Pentru că, la acest moment, achiziția motorinei și achiziția îngrășămintelor devine una dintre cele mai costisitoare pentru un fermier. La un hectar înființat, până la momentul recoltării, consumul este între 80 și 100 litri – depinde de tehnologia pe care o folosești. Cu 4 lei sunt 300 – 350 litri, pe care, oricum îi iei, dar nu-i mai aștepți de la statul român. Cu lunile. Uneori cu anii”, a conchis Popa.

Sorin Moise: «Orice măsură care vine în sprijinul fermierilor români va fi susținută de mine. Dar măsură concretă și nu populism!»

Sorin Moise a afirmat că ar susține orice proiect în sprijinul agricultorilor, dar dacă este ceva concret și nu praf în ochii electoratului

Contactat de redactorii ”Obiectiv – Vocea Brăilei” în legătură cu anunțul făcut de Popa, senatorul PSD Brăila Sorin Moise, a precizat că ideea pare împrumutată de la actualul ministru al Agriculturii Florin-Ionuț Barbu (PSD), care ar fi atins subiectul în timpul audierilor din Parlament, la momentul formării Guvernului Luca Niculescu, audieri la care a participat și Alexandru Popa.

”Am auzit această idee la audierile ministrului PSD al Agriculturii, Florin Barbu, unde a participat și domnul deputat Popa. Probabil de acolo a împrumutat ideea. Deci este cumva o idee copiată. Nu știu dacă au avut discuții împreună, ca domnul deputat Popa să depună acest proiect de lege sau nu.

Din câte cunosc, inițiativa ar trebui să vină, cel mai probabil, și ca o ordonanță de urgență sau ca hotărâre de Guvern. De asemenea, este interesant de văzut dacă a avut discuții cu ministrul de Finanțe (n.r. – Alexandru Nazare). Am prea puține date ca să știu ce a stat la baza deciziei domnului Popa. Dacă are deja niște discuții purtate cu ministrul de Finanțe, în acest sens și are ok-ul ministrului pentru a face această propunere legislativă, e foarte bine. Adică ar fi un lucru bun dacă s-ar întâmpla.

Domnul deputat, dacă a avut discuții cu ministrul de Finanțe, ar putea să ne spună dacă are «ok-ul» ministrului de Finanțe pentru acest PLx. Și care este punctul de vedere al ministrului. Pentru că fiind vorba despre acciză și TVA trebuie să aibă punct de vedere de la Ministerul de Finanțe”, a declarat Moise.

Întrebat dacă ar susține acest proiect în condițiile în care întrunește condițiile amintite, Sorin Moise a afirmat că ar susține orice proiect în sprijinul agricultorilor, dar dacă este ceva concret și nu praf în ochii electoratului.

”Sigur că aș susține proiectul. Orice măsură care vine în sprijinul fermierilor români va fi susținută de mine! Dar măsură concretă și nu populism!”, a mai afirmat senatorul.

Tot pe acest subiect am încercat să obținem un punct de vedere și de la deputatul PSD Brăila Vasilică Priceputu, la rându-i fermier, însă parlamentarul nu ne-a transmis nimic până la acest moment.

Citește articolul complet

CELE MAI CITITE

Astăzi
7 zile
30 de zile
⇧