Social Media

Politică

Culoarea primarilor

Timp de citire: 7 minute

• în urma rezultatelor parţiale, în judeţul Brăila, PSD a câştigat 24 primării, printre care municipiul şi oraşele Ianca şi Însurăţei, iar PNL 20 primării, printre care şi cea din Făurei • faţă de alegerile locale din 2020, PSD a pierdut cinci primării în judeţ, în timp ce PNL a câştigat opt primării • „lupta” a fost strânsă pentru fotoliul de primar la Salcia Tudor, Stăncuţa şi Tudor Vladimirescu, unde câteva zeci de voturi au făcut diferenţa între aleşi şi învinşi • deşi la aceste alegeri locale au fost candidaţi şi de la alte partide, nicio altă formaţiune politică nu a putut revendica vreo primărie din judeţul Brăila
 
Alegerile locale 2024 s-au încheiat! În municipiul Brăila se ştie deja că PSD e marele câştigător. Primarul în funcţie, Marian Dragomir, a obţinut o victorie zdrobitoare în faţa principalului său contracandidat, Cătălin Canciu, la fel cum este cazul şi pentru Francisk Iulian Chiriac, care a obţinut şi un nou mandat de preşedinte al Consiliului Judeţean, având un scor uriaş faţă de „rivalul” său liberal, deputatul Alexandru Popa. Cum stau însă lucrurile în judeţ? Cine sunt câştigătorii şi pierzătorii? Cât de mare e distanţa între cele două partide? Ei bine, lucrurile sunt ceva mai echilibrate faţă de municipiu, în sensul că PSD a luat 54,55% din totalul primăriilor, iar PNL 45,45%.
Potrivit datelor parţiale publicate pe site-ul Autorităţii Electorale Permanente (valabile pentru ziua de ieri, 10 iunie 2024), din cele 44 UAT-uri din Brăila, PSD a câştigat în 24 localităţi, iar PNL a „revendicat” 20 primării. Dacă e să comparăm cu alegerile locale din 2020, PSD a câştigat atunci 29 UAT-uri, în timp ce PNL a avut primari în 12 localităţi. De asemenea, USR-PLUS, PMP şi ALDE au câştigat atunci câte un mandat.
 
Câştigătorii din fiecare primărie
Începem cu Bărăganul, acolo unde, potrivit rezultatelor parţiale publicate ieri de către Autoritatea Electorală Permanentă, Daniel Mihai Sandu (PSD) a obţinut un nou mandat. Pe locul 2 s-a clasat candidatul PNL – Brăcaciu Radian, iar Andrei Dimache de la AUR este pe locul 3.
La Berteştii de Jos primar a fost ales Costel Capbun (PNL), care a câştigat în faţa lui Ionel Simion de la PSD. Pe locul 3 s-a clasat Ioniţă Cornel de la AUR.
La Bordei Verde primăria a fost câştigată de Dumitru Rotaru de la PSD, care obţine astfel un nou mandat. Acesta l-a avut contracandidat pe Sorinel Gurău (PNL).
PSD a câştigat şi la Cazasu, mergând pe mâna lui Alexandru Marin Popescu. Acesta l-a învins pe Eduard Iulian Brăila, „adversarul” său de la PNL.
La Chiscani, primarul Costică Cojea (PNL), cel care până nu demult era social-democrat, a pierdut alegerile. Noul edil este acum Geanina Pospai (PSD).
La Ciocile victoria a fost obţinută de Valentin Mangiurea (PNL), care l-a învins pe actualul primar Costel Robitu (PSD).
La Cireşu a fost ales din nou primar Radu Popa (PNL). Tatăl deputatului Alexandru Popa a câştigat un nou mandat după ce a fost ales de peste 97% dintre votanţi. Precizăm însă că nu a avut concurență în condițiile în care candidatul PSD plus consilierii s-au decis brusc să nu mai candideze și nici nu au intrat în alt partid.
La Dudeşti, unde au fost cinci aspiranţi la fotoliul de primar,  victoria îi aparţine lui Marius Alin Stancu (PNL), care a câştigat detaşat în faţa lui Dan Neicu (PSD). Pe locul 3 a fost Vlad Daniel de la AUR.
La Frecăţei a fost ales Ionel Bălan (PNL), cu peste 77% din voturi, singurul său contracandidat fiind Marian Nicuşor Caloianu (PSD).
La Galbenu au fost patru candidaţi în cursa pentru Primărie, câştigător fiind Nicolae Ganea (PNL). Precizăm că acesta a trecut de la PSD la PNL. Pe locul 2 s-a clasat candidatul AUR, Bogdan Cătălin Andrei, în timp ce Marian Baciu (PSD) a încheiat cursa pe locul 3. Pe 4 a ieşit Costică Minţoiu de la PUSL.  
La Gemenele primar a fost ales din nou Petrică Calu (PSD), cu aproape 80% din voturi.
La Gradiştea victorios a ieşit Petre Andrei (PNL), care a obţinut un nou mandat cu peste 90% din voturi, iar la Gropeni primar a fost ales Cocianu Nicusor..
La Jîrlău, Daniel Dărguţ de la PSD va fi în continuare primar, iar la Măraşu a fost ales din nou Antonel Colceag (PSD).
La Măxineni au fost patru candidaţi la primărie, Ionuţ Postolache (PSD) fiind marele câştigător. Acesta obţine astfel un nou mandat, la alegerile precedente candidând din partea USR-PLUS.
La Mircea Vodă, Alexandru Moşescu (PNL) a câştigat în faţa actualului primar, Ion Ionescu (PSD).
La Movila Miresii a obţinut un nou mandat Dumitru Panţuru (PSD), în timp ce la Racoviţă primar a fost ales tot Tudorel Gâscă (PNL). Acesta a candidat la alegerile precedente din partea PMP.
La Rîmnicelu a câştigat primăria Dragoş Ionuţ Mocanu (PSD). La Romanu edil rămâne Steluţa Ioniţă (PNL),  cu menţiunea că aceasta a trecut de la PSD la PNL.
La Roşiori victoria îi aparţine lui Nicuşor Creţu (PNL).
La Salcia Tudor au fost patru candidaţi în cursa pentru primărie, iar câştigător este Ion Serafim (PSD). Acesta a obţinut 459 voturi, în timp ce Florin Moroiu (AUR), actualul primar, a obţinut 349 voturi. Menţionăm că Florin Moroiu a trecut de la PNL la AUR.
La Scorţaru Nou, Nicuşor Vasilache (PNL) a obţinut un nou mandat, iar Ilie Efteme (PSD) rămâne edil la Siliştea.
La Stăncuţa a fost o adevărată competiţie, în sensul că au fost cinci candidaţi înscrişi în cursă. Câştigător este Nicu Turcu (PSD), care obţine un nou mandat cu 741 voturi. Pe locul 2 s-a clasat Gabriel Toma (PNL), care a obţinut 662 voturi.
La Surdila Găiseanca un nou mandat de primar a câştigat Gabriel Drăgut (PNL). Acesta a fost în trecut la ALDE.
La Surdila Greci, Ionel Meiroşu de la PNL a câştigat un nou mandat, în timp ce la Şuţeşti primarul Costică Dobre (PSD) a mai câştigat un mandat.
La Tichileşti, primăria a fost câştigată de Gicu Davidescu (PNL), iar la Traian de Nicuşor Abăseacă (PSD).
La Tudor Vladimirescu primar este Mircea Tudorel Berteşteanu (PSD). Acesta din urmă a obţinut 303 voturi, în timp ce contracandidatul său,  Dumitru Mihaiu (PNL) are 279 voturi. Pe locul 3 se află Alin Ionuţ Ardeleanu de la Forţa Dreptei, care a obţinut 277 voturi.
La Tufeşti a câştigat un nou mandat Ion Mărgineanu (PSD), la Ulmu primar rămâne Vasile Bănică  (PNL), iar la Unirea edil va fi Teodora Puia (PSD).
La Vădeni, „duelul primăriţelor” a fost câştigat categoric de Coman Stanca (PSD), care obţine încă un mandat. Pe locul 2 s-a clasat Adela Mirela David de la PNL, iar pe 3 Elena Avârvărei de la AUR.
Victorie PSD şi în comuna Victoria, primarul Costel Albu fiind reales. La Vişani a câştigat din nou Neagu Caraman (PSD).
La Viziru, Ana Cornelia Măcreanu (PNL) a luat un nou mandat de primar. Reamintim că aceasta a trecut de la PSD la PNL.
În final, la Zăvoaia, Stănică Drugău (PNL) a câştigat un nou mandat.
 
Cine a câştigat în oraşele Ianca, Făurei, Însurăţei?
La Ianca s-a dus o „luptă” aprigă pentru primărie, iar câştigător a ieşit Ionel Epureanu (PSD).
Acesta a adunat peste 2.500 voturi, în timp ce contracandidatul său, Adin Boboc (PNL) a avut puţin peste 2.000 voturi.
La Însurăţei, actualul primar Florentina Carşote (PSD) a mai câştigat un mandat.
La Făurei, Mocanu Grigore Gabriel (PNL) a câştigat în faţa actualului primar Ionel Voinea (PSD).

Invităm cititorii la dialog civilizat şi constructiv, bazat pe respect faţă de autori sau alţi cititori. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare. Aceste tipuri de comentarii vor fi şterse de către moderatori şi pot duce până la blocarea accesului la a mai posta comentarii pe obiectivbr.ro. Totodată, autorul comentariului își asumă eventualele daune, în cazul unor acțiuni legale împotriva celor publicate.
Adaugă comentariu

Răspunde la comentariu

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Politică

Proiectul ”preț mai mic la combustibili pentru agricultori” al lui Popa, încă nu a apărut la Comisia de Agricultură

* asta ne-au transmis surse politice legat de acest subiect și informația potrivit căreia proiectul anunțat de președintele PNL Brăila, deputatul Alexandru Popa, care vizează ca fermierii să beneficieze de un preț redus la combustibili, încă nu ajunsese la Comisia de Agricultură a Camerei, până ieri, ne-a fost confirmată de Ionel Ciunt, președintele acestei entități * contactat de redactorii ”Obiectiv – Vocea Brăilei”, Popa a afirmat că el s-a ținut de cuvânt și a depus proiectul în data de 9 noiembrie, așa cum a anunțat, dar nu direct la Comisie, ci la grupul Parlamentar al PNL, pentru a trece prin comisia juridică și a primi o formă adecvată * Parlamentarul a afirmat că proiectul va ajunge astăzi sau cel târziu luni și la Comisia de Agricultură

Publicat

în

Proiectul de lege care propune un preț mai mic la combustibili pentru fermierii români, așteptat la Comisia de Agricultură.

Așa cum am precizat într-o altă ediție a cotidianului ”Obiectiv – Vocea Brăilei”, președintele Partidului Național Liberal Brăila, deputatul Alexandru Popa, a anunțat la finele săptămânii trecute că dorește să inițieze un proiect prin care fermierii ar putea obține un preț mai bun la combustibili.

Pe scurt, Popa are în plan motorină scutită de TVA și accize direct la pompă pentru agricultori. Așa cum am informat la vremea respectivă, în cadrul unei conferințe de presă susținută la sediul PNL Brăila, Popa a afirmat că are de gând să depună acest proiect, luni, 9 noiembrie, în cadrul Comisiei de Agricultură a Parlamentului.Contactat de redactorii ”Obiectiv – Vocea Brăilei” la începutul săptămânii, Popa a precizat că urma să ajungă la Parlament și să depună proiectul.

Interesant este că zilele trecute, surse politice ne-au semnalat că la Comisia de Agricultură a Camerei Deputaților încă nu ajunsese proiectul ”trâmbițat” de liberal. Ulterior, informația a fost confirmată pe adresa redacției ziarului de către Ionel Ciunt, președintele Comisiei de Agricultură.

Contactat din nou în acest context, Alexandru Popa a afirmat că nu a mințit ci chiar a depus proiectul, doar că procedura este una mai complicată. Mai precis, acesta ne-a transmis că înainte de a ajunge la Comisie proiectul trebuie să treacă prin filtrele grupului PNL, astfel că a fost depus luni și în prezent se află în analiză la comisia juridică a grupului.

”Procedura este următoarea: proiectul se depune întâi la noi, în comisia de specialitate internă, serviciul juridic al grupului parlamentar. Teoretic, trebuia să ajungă a doua zi (n.r. – la Comisia de Agricultură), dar probabil că nu a ajuns. Întâi se verifică legalitatea la noi la grup. Așa pleacă de aici. Deci proiectul este depus la noi la grup, se dă aviz de legalitate, i se dă o formă juridică, pentru că eu am făcut proiectul strict ca un inginer agronom.

Abia atunci când are forma juridică și este totul corect din acest punct de vedere, ajunge la Comisie. Acesta este fluxul. Nu pot să merg eu să o depun direct la Comisie. Trece prin grupul nostru și abia apoi ajunge la Comisie.

Dacă nu a ajuns, probabil că se va întâmpla mâine (n.r. – vineri) sau zilele următoare. Oricum, a fost înregistrat la noi la grup și pot oricând să solicit numărul de înregistrare și să vi-l pun la dispoziție. Dar cei de la grup le adună și le duc la comisii. Nu duc câte un proiect, duc mai multe”, a declarat Popa.

Ulterior, Alexandru Popa a revenit cu un apel telefonic pentru a ne informa că a discutat cu reprezentații grupului parlamentar din care face parte și ne-a transmis că i s-a confirmat că proiectul încă se află la serviciul juridic al grupului parlamentar PNL și că va fi depus la Comisie, cel mai probabil vineri, în a doua parte a zilei, cel târziu luni.

”Repet, aceasta este procedura. Eu l-am depus în forma brută și acum trece prin compartimentul juridic care îi dă o formă corectă din punct de vedere juridic”, a mai adăugat Popa.

Ce propune deputatul

În cadrul conferinței de presă în care a anunțat că are în plan să depună acest proiect, Popa a declarat că acesta: ”(…) privește, în primul rând, agricultorii din județul Brăila și nu numai. (…) Am scos din contabilitate. Știți destul de bine că înainte de a fi politician am avut o activitate foarte intensă în domeniul agriculturii.

M-am uitat: motorina, la ultima factură, a fost achiziționată cu 10,5 lei. Dând TVA-ul la o parte, care reprezintă 1,82 lei per litru, plus subvenția APIA, care pe ultimul trimestru a fost de 2,67 lei, ajungem la un preț de 6 lei pe litru. Sunt sume care vin din TVA, cât și din subvenția pe litru pe care o primim de la Uniunea Europeană și de la statul român – pentru că și acesta are o parte pe care o plătește în decontarea subvenției pe care o primim prin APIA (n.r. – Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură) pentru fiecare litru de motorină.

Această măsură nu va avea un impact bugetar, pentru că 99% din fermieri sunt plătitori de TVA. Depun cereri de rambursare de TVA, dar TVA-ul îl primesc undeva la 5-6 luni de zile după efectuarea controlului, acolo unde se efectuează controlul. Cei care sunt buni-platnici și nu mai sunt băgați în control după ultimele normative primite de la Ministerul Finanțelor. În momentul în care un fermier poate să-și achiziționeze motorina cu 6 lei, statul român nu pierde nimic”, a explicat parlamentarul, cu mențiunea că economia de 4 lei/litru poate fi folosită pentru alte activități în producția agricolă.

La vremea respectivă, întrebat despre propunerea liberalului, senatorul PSD Brăila, Sorin Moise a precizat că ideea a spus-o prima dată actualul ministru al Agriculturii Florin-Ionuț Barbu (PSD), în timpul audierilor dinaintea învestirii Guvernului Luca Niculescu, astfel că aceasta pare ”împrumutată” de Popa, mai ales că a fost prezent la acel eveniment.

Chiar și așa, Moise a punctat că ar susține orice inițiativă benefică pentru fermieri, dar doar dacă proiectul este unul fundamentat, avizat de miniștrii de resort și nu bazat pe declarații populiste.

Citește articolul complet

Politică

Preț mai mic la combustibili pentru agricultori

• președintele PNL Brăila, deputatul Alexandru Popa, a declarat săptămâna trecută că va depune luni, 9 noiembrie, în Parlament, la Comisia de Agricultură, un proiect prin care fermierii să beneficieze de un preț redus la combustibili • mai precis, Popa are în plan scutirea de TVA și accize direct la pompă pentru fermieri • deputatul a dorit să sublinieze că propunerea sa nu ar avea un impact negativ pentru bugetul statului român • întrebat dacă ar susține o astfel de inițiativă legislativă, senatorul PSD Brăila Sorin Moise, fermier la rându-i, a precizat că ideea ar fi spus-o prima dată actualul ministru al Agriculturii Florin-Ionuț Barbu (PSD), în timpul audierilor dinaintea învestirii Guvernului Luca Niculescu, dar că va susține orice proiect care vine în sprijinul agricultorilor • deputatul-fermier Vasilică Priceputu (PSD) nu a oferit niciun punct de vedere

Publicat

în

Preț mai mic la combustibili pentru agricultori
Deputatul-fermier Alexandru Popa a depus luni un proiect la Comisia pentru Agricultură

Președintele Partidului Național Liberal Brăila, deputatul Alexandru Popa, a ieșit recent ”la rampă” pentru a anunța un proiect de lege pe care dorește să îl inițieze, de pe urma căruia fermierii ar putea obține un preț mai mic la combustibili.

În cadrul unei conferințe de presă susținută săptămâna trecută la sediul PNL Brăila, Popa a vorbit despre propunerea sa, cu mențiunea că are de gând să depună proiectul la începutul acestei săptămâni, mai precis luni, 9 noiembrie, în cadrul Comisiei de Agricultură a Parlamentului. Pe scurt, Popa are în plan motorină scutită de TVA și accize direct la pompă pentru agricultori.

Proiectul, potrivit lui Popa: ”(…) privește, în primul rând, agricultorii din județul Brăila și nu numai. Luni, voi depune un proiect în Camera Deputaților, un proiect la Comisia de Agricultură, prin care fermierii vor fi scutiți din momentul achiziției motorinei, de acciză și de subvenții (n.r. – contactat de redactorii ”Obiectiv – Vocea Brăilei” în data de 9 noiembrie, Popa a precizat că urma să depună proiectul până în ora 16.00).

Știți destul de bine că înainte de a fi politician am avut o activitate foarte intensă în domeniul agriculturii. M-am uitat în contabilitate: motorina, la ultima factură, a fost achiziționată cu 10,5 lei. Dând TVA-ul la o parte, care reprezintă 1,82 lei per litru, plus subvenția APIA, care pe ultimul trimestru a fost de 2,67 lei, ajungem la un preț de 6 lei pe litru. Sunt sume care vin din TVA, cât și din subvenția pe litru pe care o primim de la Uniunea Europeană și de la statul român – pentru că și acesta are o parte pe care o plătește în decontarea subvenției pe care o primim prin APIA (n.r. – Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură) pentru fiecare litru de motorină.

Această măsură nu va avea un impact bugetar, pentru că 99% din fermieri sunt plătitori de TVA. Depun cereri de rambursare de TVA, dar TVA-ul îl primesc undeva la 5-6 luni de zile după efectuarea controlului, acolo unde se efectuează controlul. Cei care sunt buni-platnici  nu mai sunt băgați în control după ultimele normative primite de la Ministerul Finanțelor. În momentul în care un fermier poate să-și achiziționeze motorina cu 6 lei, statul român nu pierde nimic”, a explicat parlamentarul.

Economia ar putea merge în investiții ale agricultorilor

În plus, sursa citată a mai adăugat că economia de 4 lei/litru poate fi folosită pentru alte activități în producția agricolă. După cum a mai punctat Popa, cu excepția ultimului an agricol, în istoria recentă, fermierii din județul Brăila nu au reușit să facă profit sau să aibă o producție mulțumitoare, astfel că lucrurile s-ar putea regla prin măsura pe care o propune.

”Astfel, cei 4 lei sunt investiți în alte lucruri, cum ar fi inputurile (semințe, îngrășăminte etc n.red.). În momentul în care cumperi inputurile cash, reușești să ai un discount mult mai mare, reușești să nu mai mergi să iei linii de credite. Sunt multe lucruri care se pot acoperi. Repet, impactul bugetar pentru statul român este zero. Doar în limita cotelor pe care le-am primit de la APIA, și aici mă gândesc la cereale. Avem 78 litri pe hectar, în fiecare an, care sunt subvenționați de Uniunea Europeană și de statul român.

La oleaginoase tot 78 l, iar la legume avem 148 litri pe hectar. Achiziția motorinei cu 6 lei, repet – poate spun a 3-a, a 4-a oară-, nu are impact bugetar, dar ajută foarte mult fermierul român. Pentru că, la acest moment, achiziția motorinei și achiziția îngrășămintelor devine una dintre cele mai costisitoare pentru un fermier. La un hectar înființat, până la momentul recoltării, consumul este între 80 și 100 litri – depinde de tehnologia pe care o folosești. Cu 4 lei sunt 300 – 350 litri, pe care, oricum îi iei, dar nu-i mai aștepți de la statul român. Cu lunile. Uneori cu anii”, a conchis Popa.

Sorin Moise: «Orice măsură care vine în sprijinul fermierilor români va fi susținută de mine. Dar măsură concretă și nu populism!»

Sorin Moise a afirmat că ar susține orice proiect în sprijinul agricultorilor, dar dacă este ceva concret și nu praf în ochii electoratului

Contactat de redactorii ”Obiectiv – Vocea Brăilei” în legătură cu anunțul făcut de Popa, senatorul PSD Brăila Sorin Moise, a precizat că ideea pare împrumutată de la actualul ministru al Agriculturii Florin-Ionuț Barbu (PSD), care ar fi atins subiectul în timpul audierilor din Parlament, la momentul formării Guvernului Luca Niculescu, audieri la care a participat și Alexandru Popa.

”Am auzit această idee la audierile ministrului PSD al Agriculturii, Florin Barbu, unde a participat și domnul deputat Popa. Probabil de acolo a împrumutat ideea. Deci este cumva o idee copiată. Nu știu dacă au avut discuții împreună, ca domnul deputat Popa să depună acest proiect de lege sau nu.

Din câte cunosc, inițiativa ar trebui să vină, cel mai probabil, și ca o ordonanță de urgență sau ca hotărâre de Guvern. De asemenea, este interesant de văzut dacă a avut discuții cu ministrul de Finanțe (n.r. – Alexandru Nazare). Am prea puține date ca să știu ce a stat la baza deciziei domnului Popa. Dacă are deja niște discuții purtate cu ministrul de Finanțe, în acest sens și are ok-ul ministrului pentru a face această propunere legislativă, e foarte bine. Adică ar fi un lucru bun dacă s-ar întâmpla.

Domnul deputat, dacă a avut discuții cu ministrul de Finanțe, ar putea să ne spună dacă are «ok-ul» ministrului de Finanțe pentru acest PLx. Și care este punctul de vedere al ministrului. Pentru că fiind vorba despre acciză și TVA trebuie să aibă punct de vedere de la Ministerul de Finanțe”, a declarat Moise.

Întrebat dacă ar susține acest proiect în condițiile în care întrunește condițiile amintite, Sorin Moise a afirmat că ar susține orice proiect în sprijinul agricultorilor, dar dacă este ceva concret și nu praf în ochii electoratului.

”Sigur că aș susține proiectul. Orice măsură care vine în sprijinul fermierilor români va fi susținută de mine! Dar măsură concretă și nu populism!”, a mai afirmat senatorul.

Tot pe acest subiect am încercat să obținem un punct de vedere și de la deputatul PSD Brăila Vasilică Priceputu, la rându-i fermier, însă parlamentarul nu ne-a transmis nimic până la acest moment.

Citește articolul complet

CELE MAI CITITE

Astăzi
7 zile
30 de zile
⇧