Social Media

Social

Comuna Bordei Verde, cea mai veche aşezare rurală brăileană, la ceas de sărbătoare

Timp de citire: 3 minute

• zilele acestea, comuna Bordei Verde şi-a sărbătorit 515 ani de la prima atestare documentară • este vorba de hrisovul domnului Ţării Româneşti, Radu cel Mare, din 18 iulie 1505, în care apare denumirea istorică a localităţii, şi anume „Şchiaul” • evenimentul a fost marcat de vernisarea fotoexpoziţiei „Bordei Verde – 515 ani de atestare documentară (1505 – 2020), realizată de Iulian Măcreanu, fiu al comunei
 
Zilele acestea, comuna brăileană Bordei Verde şi-a sărbătorit 515 ani de atestare documentară, evenimentul fiind marcat, în condiţii de pandemie, de vernisarea fotoexpoziţiei „Bordei Verde – 515 ani de atestare documentară (1505 – 2020)”, pregătită cu trudă şi pasiune de inimosul fiu al comunei Iulian Măcreanu, neobosit cercetător. În cadrul evenimentului, a fost editată şi o schiţă istorico – geografică a comunei, sinteză a datelor şi informaţiilor culese de Iulian Măcreanu „în urma unei cercetări documentare de peste 15 ani, inclusă în ampla lucrare monografică a comunei, aflată în curs de apariţie”. Expoziţia a fost vernisată în sala de sport a şcolii din localitate, pentru ca participanţii să poată păstra distanţarea socială. 
La sărbătorirea a 515 ani de atestare documentară a comunei Bordei Verde au participat, printre alţii: Francisk Iulian Chiriac, preşedintele Consiliului Judeţean Brăila, Ionel Epureanu, vicepreşedintele CJ, prof. Viorel Botea, inspector general şcolar, prof. Ion Bărbuceanu, directorul Muzeului Ianca, Dumitru Rotaru, primarul comunei Bordei Verde, Marius Dobrotă, consilier judeţean, Ion Rotaru, senator şi Mircea Florin, deputat brăilean.
Documentarea pentru fotoexpoziţia vernisată la ceas aniversar a fost realizată din arhive şi din alte surse oficiale, unele imagini inedite fiind obţinute chiar de la locuitorii satelor componente ale comunei Bordei Verde, respectiv Bordei Verde, Constantin Gabrielescu şi Lişcoteanca.
„După cum cunoaşteţi, Consiliul Local a declarat anul 2020 ca An comemorativ al comunei Bordei Verde, având în vedere că, în acest an, se aniversează 515 ani de la prima atestare documentară a unei aşezări pe teritoriul comunei, precum şi 240 de ani de la prima atestare documentară a numelui actual al comunei – „Bordei Verde”. Proiectul pe care îl avem în vedere îşi propune ca, printr-o serie întreagă de activităţi şi manifestări, să aducă în faţă, pentru prima dată, bogata istorie şi tradiţiile comunităţilor din satele comunei noastre. Pentru că, din fericire, suntem o comunitate care are cu ce se mândri. Primele vestigii ale locuirii umane de pe teritoriul judeţului Brăila, vechi de şapte mii de ani, au fost descoperite aici, la noi. Suntem cea mai veche aşezare rurală brăileană, cu existenţă continuă de peste cinci secole, numele istoric al comunei – Şchiaul – apărând în cel mai vechi document păstrat despre Brăila rurală, hrisovul domnului Țării Româneşti, Radu cel Mare, din 18 iulie 1505”, a spus primarul comunei Bordei Verde, Dumitru Rotaru.
Potrivit edilului, pe teritoriul comunei a fiinţat, timp de peste patru sute de ani, singura comunitate din moşneni (ţărani liberi) din judeţul Brăila – moşnenii lişcoteni – care şi-au păstrat pământurile date prin hrisov domnesc de Mihnea al III-lea, în anul 1583, până la începutul secolului XX.
Expoziţia cu imagini şi documente legate de istoria comunităţii reprezintă prima dintre activităţile de celebrare a celor 515 ani de atestare documentară a comunei Bordei Verde.

Vorbe din duh

E voia ta să faci Voia lui Dumnezeu

Ziarul „Obiectiv – Vocea Brăilei” a inițiat rubrica „Vorbe din Duh”, menită să ne facă pentru o clipă să ne oprim! Să ne oprim, să ne liniștim și să reflectăm la ce este Viața, ce este Adevărul, care este Calea. În fiecare săptămână suntem însoțiți de prof. Daniel Voinea, un dascăl, un mentor, un om minunat pentru cei care îl cunosc. Daniel Voinea a absolvit Teologia la Sibiu, dar și Facultatea de Filozofie la Iași și predă științe socio-umane la Liceul de Artă Hariclea Darclee.

Publicat

în

Când nu vrei să fii în aceeași Iubire cu care Tatăl Iubirii te îmbracă, nu ești tu.
Copilul lui Dumnezeu doar doarme când nu-și amintește Iubirea din care s-a născut.
Când se trezește, își aduce aminte că voia lui este Voia lui Dumnezeu, și nu vrea altceva.
Este voia pe care ți-a dat-o Tatăl înainte de a te naște. Și te va însoți spre desăvârșirea Iubirii care ești.
Dacă te temi de ceva, nu de necunoscut este frica, ci de cunoscut: Iubirea lui Dumnezeu pentru tine.

„Căci Dumnezeu este Cel ce lucrează în voi şi ca să voiţi şi ca să săvârşiţi, după a Lui bunăvoinţă.”
(Epistola catre Filipeni a Sfântului Apostol Pavel, II, 13)

„Vedeţi ce fel de iubire ne-a dăruit nouă Tatăl, ca să ne numim fii ai lui Dumnezeu, şi suntem. Pentru aceea lumea nu ne cunoaşte, fiindcă nu L-a cunoscut nici pe El.
Iubiţilor, acum suntem fii ai lui Dumnezeu şi ce vom fi nu s-a arătat până acum. Ştim că dacă El Se va arăta, noi vom fi asemenea Lui, fiindcă Îl vom vedea cum este.”
(Întâia epistolă sobornicească a Sfântului Apostol Ioan, III, 1-2)

„În iubire nu este frică, ci iubirea desăvârşită alungă frica, pentru că frica are cu sine pedeapsa, iar cel ce se teme nu este desăvârşit în iubire.
Noi iubim pe Dumnezeu, fiindcă El ne-a iubit cel dintâi.”
(Întâia epistolă sobornicească a Sfântului Apostol Ioan, IV, 18-19)

Citește articolul complet

Social

Bani în plus pentru pensionari în decembrie. Cine primește 500, 400 sau 300 de lei

Publicat

în

Bani în plus pentru pensionari în decembrie. Cine primește 500, 400 sau 300 de lei

Aproximativ 2,8 milioane de pensionari cu venituri de până la 3.000 de lei vor primi, în luna decembrie, bani în plus. Este vorba despre a doua tranșă a ajutorului acordat prin pachetul de solidaritate, sumele fiind cuprinse între 300 și 500 de lei, în funcție de valoarea pensiei.

Anunțul a fost făcut de ministrul Muncii, Florin Manole, care a vorbit și despre posibilitatea majorării pensiilor în anul 2027.

Cine primește 500, 400 sau 300 de lei

Pensionarii cu cele mai mici venituri vor beneficia de cele mai mari sume. Astfel, cei care au o pensie de până la 1.500 de lei vor primi un ajutor de 500 de lei.

Pentru pensionarii care încasează între 1.501 și 2.000 de lei, sprijinul financiar va fi de 400 de lei. În schimb, cei cu pensii cuprinse între 2.001 și 3.000 de lei vor primi 300 de lei.

Potrivit ministrului Muncii, aproximativ 2,8 milioane de persoane se încadrează în aceste praguri de venit și vor beneficia de a doua parte a sprijinului acordat pensionarilor cu venituri mici.

Florin Manole a dat asigurări că pensiile vor fi plătite și în perioada următoare, indiferent de schimbările care ar putea apărea la nivelul Guvernului.

Pensiile ar putea crește cu 7,3% în 2027

Ministrul Muncii a fost întrebat și despre o posibilă majorare a pensiilor de aproximativ 7,3% în anul 2027.

Potrivit acestuia, procentul nu reprezintă o estimare personală, ci rezultă din indicatorii macroeconomici care sunt luați în calcul potrivit legislației pentru stabilirea indexării pensiilor.

Decizia finală va depinde însă și de discuțiile privind bugetul de stat și de posibilitățile financiare ale României. Ministrul a subliniat că inflația pune o presiune importantă asupra pensionarilor, în special asupra celor cu venituri mici.

Indexarea ar urma să se aplice părții contributive a pensiei, fiind păstrat principiul potrivit căruia cuantumul pensiei este legat de contribuțiile plătite de fiecare persoană de-a lungul perioadei de activitate.

Se discută și despre prelungirea ajutorului pentru energie

Florin Manole a mai declarat că va propune prelungirea sprijinului acordat gospodăriilor vulnerabile pentru plata energiei și în lunile de iarnă, după expirarea actualei scheme.

În prezent, ajutorul este de 50 de lei pe lună pentru fiecare gospodărie eligibilă, iar peste 700.000 de gospodării beneficiază de această formă de sprijin.

Ministrul Muncii a precizat că autoritățile vor trebui să găsească un echilibru între nevoia de sprijinire a persoanelor vulnerabile și limitele impuse de bugetul de stat.

Citește articolul complet

CELE MAI CITITE

Astăzi
7 zile
30 de zile
⇧