Sport
Cristina Neagu, “recital “ la Brăila
• a fost sărbătoare în Polivalenta brăileană • în aplauzele publicului, sportiva recompensată de patru ori cu titlul de cea mai bună handbalistă IHF a anului a primit un frumos buchet de flori • Neagu a dat recital în teren la ultima sa deplasare ca sportivă • CSM București a câștigat al 8-lea titlu național la finalul partidei, ultimul trofeu al marii handbaliste • “Caravana Cristina Neagu”, momentul sesiunii de autografe și al pozelor cu “vedeta” zilei • după 25 de ani de carieră și 20 la cel mai înalt nivel, Cristina Neagu se retrage din handbal • autograf pentru Obiectiv Vocea Brăilei • “Mi-a plăcut întotdeuna să fac totul perfect”, a spus marea campioană înainte de a părăsi Polivalenta
Joia trecută a fost sărbătoare în Polivalenta brăileană. HC Dunărea urma să o întâlnească pe CSM București, dar mai ales era șansa de a o vedea ”pe viu” pe Cristina Neagu la ultimul său meci în deplasare, înainte de retragerea din activitate. Sala Polivalentă era pe jumătate plină la ora 16:00, iar afară rândul la bilete se întindea pe o distanță de aproape 60-70 de metri. Toți se grăbeau să prindă un bilet la “spectacol”. Și nu au venit în zadar, au fost martorii unei evoluții extraordinare ale Cristinei Neagu.
Festivitatea organizată de conducerea clubului HC Dunărea a ridicat publicul în picioare. Brăilenii care au primit la intrare tricouri cu pozele și numerele de pe tricouri ale lui Liscevic și Balog și care au umplut la refuz Polivalenta le-au aplaudat pe campioanele echipei de tineret HC Dunărea, pe Liscevic și pe Balog, dar explozia de aplauze s-a produs atunci când a fost rostit numele Cristinei Neagu.
“Mulțumim Lui Dumnezeu că am fost contemporani cu această mare handbalistă”, a spus un spectator în momentul în care Neagu primea un frumos buchet de flori oferit de Adrian Manole, președintele clubului de handbal brăilean.
Evoluție ca la carte
Joi, la Brăila, pentru Cristina Neagu a fost penultimul “dans” ca sportivă și ultima sa apariție pentru CSM București într-un meci în deplasare. Iar aceasta a jucat cu aceeași ambiție ca la începutul carierei, când dorea prin prestația sa să demonstreze că merită să fie titulară. A intrat în joc din primul minut și a făcut ambele faze până în minutul 39. A stat puțin pe bancă și la mijlocul reprizei a doua a revenit în teren pentru alte câteva minute și a părăsit definitiv terenul spre final, când echipa sa avea din nou 12 goluri avantaj.
Cristina Neagu a marcat de două ori, dar a pasat decisiv la majoritatea reușitelor colegelor sale. A dansat hora bucuriei câștigării campionatului alături de colegele sale. Pentru “campioana” din handbalul românesc urmează un ultim meci pe teren propriu, după care va spune adio carierei de sportivă, se va retrage definitiv din activitatea sportivă care i-a adus mari satisfacții atât ei cât și fanilor români.
“Caravana Cristina Neagu” a amânat plecarea CSM-ului de la Brăila cu jumătate de oră
Și cu toate că niciunui fan nu-i convine să vadă că echipa sa pierde la un scor categoric, brăilenii au aplaudat-o pe Cristina Neagu și la finalul partidei. Ba mai mult, peste o sută dintre ei, în majoritate tineri, au stat la rând pentru sesiunea de autografe și pentru a face poze cu “vedeta zilei”. “Caravana Cristina Neagu” a fost un alt moment unic în istoria sportului brăilean.
Marea handbalistă a venit la sesiunea de autografe și poze cu lacrimi în ochi. Nimeni nu știa motivul lor, unii au considerat că erau urmare emoțiilor după cucerirea titlului de campioană, cel de-al optulea tilu obținut de CSM București. Alții că ar fi vorba despre ceva legat de momentul retragerii din handbal.
Neagu a fost însă tot un zâmbet pe parcursul acestui eveniment. Iar numărul mare de brăileni care doreau o amintire cu marea campioană a schimbat programul echipei. Autocarul cu echipa CSM-ului trebuia să plece de la Brăila la ora 20:00, însă plecarea a fost amânată cu jumătate de oră, pentru că Neagu a vrut să-i facă pe cât mai mulți brăileni fericiți. “Mi-a plăcut întotdeuna să fac totul perfect”, a spus marea campioană înainte de a părăsi Polivalenta.
Cristina Neagu și-a anunțat retragerea de la echipa națională la începutul anului 2023, imediat după Campionatul Mondial
Imediat după Campionatul Mondial din 2023, la care România s-a oprit în Main Round, Cristina Neagu a anunțat că ar continua la echipa națională numai dacă aceasta ar avea șansa să ajungă la Jocurile Olimpice de vară. Cum tricolorele nu aveau adjudecate biletele pentru Paris, pentru Neagu naționala devenea un subiect închis.
“Ne doream să fim măcar în sferturi, să accedem la turneul preolimpic, ăsta era obiectivul. Dezamăgirea e foarte mare. Și pentru mine e foarte mare, pentru că nici nu am putut să joc la acest Campionat Mondial. M-am accidentat, am făcut tot posibilul să mă recuperez, dar nu am reușit. Am încercat, pentru că știam cât de important era meciul cu Germania. Am încercat, dar nu am putut.
Eu îmi anunț oficial retragerea de la echipa națională dacă nu mai sunt șanse să ajungem la turneul preolimpic. Au fost 17 ani în care am jucat pentru echipa națională. Ce am reușit, mult, puțin… Două medalii, niște locuri patru și cinci. Dacă a fost mult sau puțin ne va spune timpul.
Eu am spus dinainte că e ultimul Campionat Mondial pentru mine și că-mi doresc să ajung la Jocurile Olimpice. Ar fi fost ceva extraordinar pentru cariera mea internațională. Luasem decizia dinainte”, a declarat în presa centrală Cristina Neagu, în decembrie 2023.
Pe 8 iunie va avea loc “Gala Neagu”
Luni, 5 mai, cea mai valoroasă handbalistă a României și una dintre cele mai mari din istoria handbalului mondial a declarat că pe 8 iunie va avea loc evenimentul care va marca retragerea din handbal.
Ultimul meci al Cristinei Neagu se va desfășuta în Sala Polivalentă din București pe 8 iunie, de la ora 16:00, va fi meciul în care fanii își vor putea lua rămas bun de la cea mai mare handbalistă a țării noastre și care bineînțeles va marca retragerea acesteia din handbal.
25 de ani de carieră sportivă
Cristina Georgiana Neagu s-a născut pe 26 august 1988, la București.
Este singura handbalistă din istoria acestui sport care de patru ori a fost recompensată cu titlul de cea mai bună handbalistă IHF a anului.
A început să joace la HC Activ Ploiești, între 2006–2009 a fost legitimată la Rulmentul Brașov, între 2009–2013 a fost la Oltchim Vâlcea, la Buducnost a evoluat în perioada 2013–2017, iar din 2017 este la CSM București.
Din anul 2016, Neagu a fost căpitanul echipei naționale a României.
În decembrie 2023, Cristina Neagu și-a anunțat retragerea din echipa națională, imediat după Campionatul Mondial din Danemarca, Norvegia și Suedia.
În septembrie 2024 a anunțat că sezonul 2024-2025 este ultimul pe terenul de handbal: “Sunt 25 de ani de carieră și 20 la cel mai înalt nivel, am trăit multe momente frumoase”, a declarat Cristina Neagu în momentul în care și-a anunțat retragerea din handbal.
Arte marțiale
Ștefan Vrânceanu, campion mondial la Milano
• în promoția Petrosyan Mania, brăilenul l-a pus la podea pe italianul Eddy „The Golden Boy” Vinotti, un luptător neînvins la profesioniști până la această confruntare • Vrânceanu se antrenează la clubul ”Doru Team”, care a mai dat un campion mondial, pe Valentin Mavrodin
Doru Team Brăila este clubul unde munca și cunoștințele de zeci de ani bat orice piedici. Cel mai titrat club brăilean de kickboxing a reușit o performanță istorică pe 7 noiembrie 2026. În această zi, în palmaresul clubului brăilean de kickboxing Doru Team și în cel al sportului românesc s-a scris o nouă pagină glorioasă: Ștefan Vrânceanu a devenit campion mondial la Milano, în cadrul galei Petrosyan Mania.
Sportivul brăilean, pregătit de sensei Dorel Beșleagă, l-a învins pe italianul Eddy „The Golden Boy” Vinotti, un luptător neînvins la profesioniști până la această confruntare. Înaintea meciului cu Vrânceanu, italianul era considerat cel mai bun produs al academiei fraților Petrosyan, fiind considerat de către specialiștii italieni din domeniu drept cel mai bun kickboxer din istorie.
După acest meci, Ștefan Vrânceanu devine noul campion mondial. Titlul ajunge la Brăila, unde este legitimat sportivul, mai precis la CS Doru Team Brăila, club afiliat Federației Române de Budokai și IBK Kyokushin All-Round Fighting. Vrânceanu este posesor al centurii negre 1 Dan. Noul campion mondial practică acest sport de la vârsta de 7 ani, acesta având 19 ani în prezent.







TKO, în repriza a cincea
”Sâmbătă, 7 noiembrie, Ștefan a urcat în ring la Milano, în main event-ul galei Petrosyan Mania, împotriva italianului Eddy „The Golden Boy” Vinotti, un luptător neînvins la profesioniști până la această confruntare.
”Au fost 5 reprize de câte 3 minute, o luptă grea, în care Ștefan a demonstrat caracter, determinare și valoare. În repriza a 5-a, a venit momentul decisiv, în care Vrânceanu i-a aplicat un mawashi geri geodan (high kick) și italianul a fost numărat pentru prima oară. După acest moment, Ștefan a insistat cu brațele, pentru că era luat în brațe ori de câte ori încerca să facă orice, și a reușit să-i aplice niște croșee adversarului, care a fost numărat a doua oară. După numărătoare, arbitrul a oprit meciul pentru că italianul se clătina grav, iar încă o lovitură era fatală. Victorie prin abandon. Centura mondială la 65 kg vine acasă, la Brăila, este a doua centură în decurs de o lună și 4 zile”, ne-a declarat sensei Dorel Beșleagă.
Sursa citată l-a elogiat în continuare pe elevul său pentru prestația de la Milano.
”Ștefan Vrânceanu vine pe un val de victorii prin KO. În data de 2 octombrie, la Tulcea, în Gala EFC, gala vestitului luptător constănțean Alex Filip, a câștigat piramida categoriei 67 kg după două victorii, amândouă terminate cu KO”, a continuat reputatul antrenor brăilean.
Bucurie în tabăra brăileană după succesul răsunător din Italia
”Bucuria mea după victoria lui Ștefan în meciul de la Milano a fost foarte mare, pentru că a fost la ei acasă și de obicei dacă nu câștigi prin KO nu ai cum să câștigi altfel…
Acest câștig nu este întâmplător, pentru că sportivii mei au peste 150 de meciuri la amatori, multe la semi pro și destule la profesioniști, unde au câștigat în fața multor luptători deja consacrați și mai mari de vârstă.
Ștefan a ajuns să lupte pentru acest titlu mondial după victoria din piramida de la -67 kg unde a câștigat titlul și centura în ambele meciuri prin KO.
Pe această cale, vreau să le mulțumesc tuturor celor care ne-au fost alături, celor care ne-au sprijinit pentru această deplasare, dar și celor care ne susțin de-a lungul timpului.
Mulțumim Tănase Octavian TMR Carpet Clean, TMR Self-Wash La Zăpada, Adrian Roșca, Plase pescărești, Radu Medeleanu Alex Filip, Alexandru Mitan, Vasile Varga, Emil Gym Sala Culturism, Robert Gabriel și tuturor susținătorilor și prietenilor noștri din mediul on-line!!!!
Un mulțumesc special lui Valentin Mavrodin, elevul meu și colegul lui Ștefan, campionul mondial ISKA și DFS la categoria 70 kg, care a venit tocmai din Irlanda pentru a fi alături de noi. Așa cum noi am fost și vom fi întotdeauna alături de el, și el ne-a demonstrat ce înseamnă prietenia adevărată!
Mulțumim tuturor prietenilor și colegilor lui de antrenament, care l-au sprijinit pe Șuncă (porecla cu care este cunoscut Ștefan Vrânceanu printre apropriați n.red.) și au contribuit la această victorie!”, a mai adăugat Dorel Beșleagă.
Ștefan Vrânceanu: ”O bucurie greu de descris în cuvinte!”
Tânărul campion ne-a povestit despre dificultățile întâmpinate în ring și despre determinarea cu care a luptat până în ultimul moment. ”Victoria obținută la Milano înseamnă foarte mult pentru mine. A fost un meci greu, cu un adversar puternic, care mi-a pus probleme încă din prima repriză. Am fost trimis la podea, dar nu m-am gândit nicio secundă să renunț. Am știut că trebuie să mă ridic, să rămân concentrat și să continui să lupt.
Cred că astfel de momente arată cel mai bine ce înseamnă sportul de performanță. Nu este vorba doar despre lovituri sau despre cine este mai puternic, ci și despre mentalitate, caracter și capacitatea de a merge mai departe atunci când lucrurile nu ies așa cum ți-ai dorit.
Să câștig în Italia, în fața publicului adversarului, și să obțin titlul mondial este o bucurie greu de descris în cuvinte. În spatele acestui rezultat sunt multe ore de antrenament, sacrificii, disciplină și oameni care au crezut în mine.
Vreau să îi mulțumesc antrenorului meu, Dorel Beșleagă, întregii echipe Doru Team Brăila, familiei și tuturor celor care m-au susținut și au fost alături de mine. Această victorie nu este doar a mea, ci și a tuturor celor care au contribuit la drumul meu.
Pentru mine, acest titlu nu reprezintă un punct final, ci o motivație în plus să muncesc, să evoluez și să demonstrez că pot ajunge și mai departe. Sunt mândru că am putut reprezenta România și că am adus acest rezultat acasă”, ne-a declarat campionul mondial.
”Doru Team”, cel mai vechi club de kickboxing din Brăila. Campionii Mavrodin și Vrânceanu se antrenează de la vârsta de 11, respectiv 7 ani
Potrivit antrenorului Dorel Beșleagă, ”Doru Team” este cel mai vechi club de kickboxing din Brăila. ”Practicăm kickboxing din anul 2001, iar până atunci practicam karate Kyokushin. Mi-au trecut prin mână mii de elevi dornici să facă mișcare și să învețe arte marțiale de contact și dintre ei am avut sute de medalii la competiții naționale și internaționale dar și în gale semi- pro și profesioniste de kickboxing și de MMA. Datorită dezvoltării foarte puternice a kickboxing-ului în ultimul timp, cu generația lui Mavrodin și Vrânceanu am reușit cele mai mari performanțe, pentru că pe acești copii i-am antrenat de la vârsta de 11 ani și respectiv 7ani”, ne-a mai declarat Dorel Beșleagă.
Handbal
HC Dunărea Brăila, la un pas de grupele EHF European League! Meci decisiv duminică, în Polivalentă
HC Dunărea Brăila este foarte aproape de o calificare în grupele EHF European League, iar duminică, 15 noiembrie, are șansa de a face pasul decisiv. Echipa pregătită de Bogdan Burcea întâlnește formația norvegiană Molde, de la ora 17:30, în Sala Polivalentă, în returul confruntării pentru accederea în faza grupelor.
Brăilencele pornesc cu un avantaj important: au pierdut prima manșă din Norvegia la o singur gol diferență, astfel că o victorie la cel puțin două goluri în partida de pe teren propriu le-ar asigura calificarea.
Victorie la Zalău înaintea duelului european
HC Dunărea vine după o victorie convingătoare în campionat, obținută în deplasare, la HC Zalău. Formația brăileană s-a impus la scor, după o partidă în care echilibrul s-a menținut în primele 45 de minute.
Rezultatul reprezintă un moral bun înaintea confruntării cu Molde, în care miza este una importantă pentru parcursul european al echipei.
Un rol esențial îl poate avea și publicul din Brăila. Clubul speră ca Sala Polivalentă să fie plină duminică, așa cum s-a întâmplat la mai multe dintre partidele disputate pe teren propriu în acest sezon.
„Pe 15 noiembrie avem nevoie de o sală plină! Împreună luptăm pentru calificare!”, este mesajul transmis de HC Dunărea suporterilor.
Cât costă biletele la HC Dunărea – Molde
Biletele pentru partida retur au fost puse în vânzare luni, 9 noiembrie. În prima zi, abonații au avut prioritate și au putut cumpăra bilete pentru locurile pe care le ocupă în mod obișnuit la meciurile echipei.
Ulterior, biletele au devenit disponibile pentru toți suporterii, atât la casieria Sălii Polivalente, cât și online, pe platforma Eventim.
Prețurile sunt de 35 de lei pentru adulți și 15 lei pentru copii și persoanele cu handicap mediu sau ușor.
Clubul precizează că abonamentele nu sunt valabile la meciurile din competițiile europene.
Duminică, HC Dunărea are nevoie de sprijinul tribunelor pentru a transforma avantajul terenului propriu într-o calificare europeană.






















